13 feb. 2011

Şcoala Generală nr. 5 din ARAD are salariile blocate pentru că ISJ-ul refuză să semneze statele de plată

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad (ISJ) refuză să avizeze statele de plată ale profesorilor de la Şcoala Generală nr. 5 din Arad pentru simplul motiv că autoritatea unităţii refuză să renunţe la aplicarea unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Situaţia începe să îi îngrijoreze şi mai mult pe profesori, care ieri trebuiau să intre deja în posesia salariilor. Singura lor posibilitate de a-şi încasa salariul cuvenit este dacă reprezentanţii ISJ-ului îşi vor schimba atitudinea şi vor semna totuşi statele de plată. Acest lucru nu se va întâmpla însă decât în cazul în care conducerea şcolii nu renunţă la sentinţă, ceea ce ar însemna însă încălcarea legii şi implicit salarii diminuate cu 33,4%. Cel puţin pentru moment însă, profesorii împreună cu conducerea unităţii nu vor să renunţe la sentinţă, sperând ca în cele din urmă să cedeze ISJ-ul.
Şcoala Generală nr. 5 nu este însă singura unitate din judeţul Arad care este constrânsă să renunţe la sentinţa privind acordarea salariilor. În aceeaşi situaţie se găsesc 99% dintre unităţile şcolare din întreg judeţul Arad.
Haosul din educaţia arădeană
În luna octombrie a anului 2008, mai multe şcoli din Arad au câştigat în instanţă un proces care avea legătură cu grila de salarizare a cadrelor didactice. Sentinţa nr. 402 era definitivă şi irevocabilă. Pe parcursul timpului, mai multe şcoli au câştigat acest proces, astfel încât în anul 2009, aproape toate unităţile din judeţ aveau parte de aceeaşi sentinţă. În anul 2010 însă apare Legea Salarizării nr. 330. Aceasta cerea să se ia ca bază încadrarea din decembrie 2009. Cu alte cuvinte, nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte salariul profesorilor, deoarece în anul 2009 era valabilă tot sentinţa din 2008. „În acelaşi an, 2010, se comunică un buget pentru fiecare unitate şcolară în parte, în funcţie de numărul de elevi. De asemenea, ni se cerea, prin diverse telefoane, să renunţăm la sentinţa judecătorească, ceea ce ar fi însemnat o dimi­nuare de 17% a salariilor profesorilor şi totodată încălcarea legii. Acest lucru nu l-am făcut însă. Astfel, în fiecare lună eram atentă să nu depăşesc fondul pe care îl aveam la dispoziţie pentru acel an, însă de asemenea, dădeam salariile respectând întocmai legea, adică ţinând cont de sentinţa judecătorească. Nu numai că am reuşit să plătesc salariile profesorilor întregi, dar la sfârşitul anului aveam chiar un ascendent de 630 de milioane de lei vechi. Evident, aceşti bani au fost economisiţi, rămânând la bugetul de stat“, ne-a declarat prof. Maria Paşcalău, directoarea Şcolii Generale nr. 5.
În anul 2011 au apărut însă alte două legi, respectiv nr. 284 – Legea Unică a Salarizării şi 285 – Legea privind Salarizarea pe anul 2011. Numai cea din urmă este valabilă pentru acest an, primind şi normele metodologice de aplicare a ei. Conform acestei legi, trebuie să se ia în calcul brutul din octombrie 2010, care era acelaşi conform sentinţei câştigate în anul 2008. „Anul acesta a sosit o notificare de la Ministerul Educaţiei prin care inspectoratele şcolare au obligaţia de a aviza statele de plată şi de personal. Având în vedere că aceste două state trebuie să coincidă, iar în ceea ce priveşte şcoala noastră statul de plată este mai mic, am fost programaţi la ISJ Arad pentru acea avizare. În loc să se analizeze situaţia per ansamblu, să se ţină cont chiar de faptul că anul trecut am ieşit în ascedent, singura întrebare a fost modul în care ne plătim profesorii. Dacă ţinem cont de sentinţă sau nu. Când au aflat că ţinem cont de sentinţă nici nu au vrut să audă şi au refuzat categoric avizarea statelor de plată. Acest lucru face imposibilă salarizarea angajaţilor, banii fiind blocaţi. Am anunţat oamenii şi le-am spus ceea ce mi se cere, adică să nu ţin cont de sentinţa definitivă şi irevocabilă. Oamenii nu au dorit acest lucru şi doresc ca salarizarea lor să se facă în mod corect şi legal, adică ţinând cont de sentinţă“, ne-a mai declarat prof. Maria Paşcalău.
Nu toate şcolile au reuşit însă să ţină piept presiunilor exercitate de către conducerea Inspectoratului Şcolar Arad. Din disperarea de a-şi lua salariile, pentru că au de plătit datorii la bănci sau cheltuieli de întreţinere, majoritatea şcolilor care mai ţineau cont de sentinţă au fost nevoite să renunţe la acest drept. „Mi s-a adus la cunoş­tinţă că nu îmi vor fi aprobate statele de plată decât dacă renunţ la sentinţă. Pentru că nu am dorit să îmi las colegii fără salariu, am fost nevoit să renunţ la aplicarea corectă a legii şi să renunţ la sentinţă. Dacă voi fi dat acum în judecată pentru că nu respect legea, nu ştiu cine va răspunde“, se întreabă prof. Emeric Kaposta, directorul Colegiului Tehnic şi de Construcţii Arad.
În ceea ce priveşte situaţia profesorilor de la Şcoala Generală nr. 5, prof. Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ, a declarat că „este un abuz pentru că nu se semnează statele de plată şi se blochează salariile profesorilor. Din disperare, câteva şcoli au acceptat să primească salariile impuse de ISJ Arad. Fără sentinţă, dascălii primesc salarii cu 33,4% mai mici“.
Politica ISJ este de a da vina pe şcoli
Pentru că prof. Mirela Aldescu, inspectorul şcolar general, nu a fost de găsit pentru a ne da poziţia sa oficială, am aflat poziţia ISJ-ului prin vocea prof. Nicolae Pellegrini, inspectorul şcolar adjunct: „Inspectoratul Şcolar Arad verifică statele de personal şi statele de plată în conformitate cu prevede­rile HG nr. 1395/28.12.2010 şi ale Notei Ministerului Educaţiei nr. 896/BO/03.02.2011 referitoare la validarea fluxurilor financiare privind avizarea statelor de personal de către ISJ la unităţile de învăţământ prin adresa ISJ Arad 105/M/03.02.2011. Unităţilor şcolare care nu au respectat prevederile legale în vigoare privind salarizarea personalului bugetar din învăţământul preuniversitar nu li se pot, în condiţiile legii, aviza statele de personal şi statele de plată. ISJ Arad a transmis în atenţia tuturor unităţilor de învăţământ, atât în anul 2009, cât şi pe parcursul anului 2010, îndrumări şi precizări în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei privind încadrarea şi salarizarea personalului din învăţământul preuniversitar. Ulterior pronunţării sentinţei judecătoreşti în discuţie au apărut acte normative de forţa legii, care reglementează salarizarea personalului din învăţământ. Doar unităţile care nu au respectat prevederile legale se pot afla acum în situaţia de a nu li se aviza statele de personal şi de plată“.
Sursa GLASUL ARADULUI

13 comentarii:

  1. Si sa vedeti cat de vehementi si de convingatori sunt in instanta reprezentantii MECTS-ului si ISJ-ului cand sustin ca nu au calitate procesuala in procesele care au ca obiect drepturile salariale! Niste nemernici! Dar las' ca vine ea primavara....

    RăspundețiȘtergere
  2. aceeasi situatie la suceava si botosani...disperare..fara salarii si la aceasta ora

    RăspundețiȘtergere
  3. MD-afiliat FSLI14.02.2011, 12:43

    Cititi M.O. 96/4.2.2011(moficial.ro->selectati anul si monitorul)pag.3 incepand cu Art.IV de modif. a og 22/2002.
    O sa va cruciti!
    Guvenul(executivul) intervine si stabileste sensuri si masuri de aplicare peste executarea silita si hot.jud. def si irev.(juridicul)

    Q.E.D. "Separarea puterilor in stat"
    Oare ce va urma?????????

    RăspundețiȘtergere
  4. D-le Pop, ce se poate face pentru cei care trebuia sa beneficiem de prevederile art.248/4 si care si de aceasta data s-a intervenit cu alt faimos ordin.Ce sa mai credem, ce facultate trebuie sa maifacem sa avem o siguranta ca va fii corect?Oare sindicatele nu explica acestor ministrii ca sunt penibili cand isi bat joc de banii si asa de tot rasul si de sanatatea noastra?Ne simtim tradati si de sindicate. Daca se poate sa ne spuneti un punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Se gaseste o formula de acordare a functiei de profesor cu mentinerea salariului anterior acestei recunoasteri a studiilor ! AVETI PUTINTICA RABDARE !

    RăspundețiȘtergere
  6. D-le Pop, in Arad intradevar este haos. Sunt unul din cei direct implicati in acest hoas. Nu o sa-mi dau numele din motive lesne de inteles. Am si eu o intrebare: Sindicatul care, "spune ca" ne reprezinta, cand o sa aiba o pozitie oficiala? Din punctul meu de vedere acea adresa venita de la minister prin vocea secretarului de stat "X-ulescu" este ilegala deoarece nu are putere de lege, nefiind publicata in Monitorul Oficial. Dar suntem constransi, obligati chiar sa renuntam la drepturile noastre, fara a putea beneficia , asa cum este normal, de posibilitatea de a ne apara. Pentru ca, acum noi si eu suntem singuri impotriva tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  7. In zona Radauti este la fel. Mi-e frica sa traiesc in tara asta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma FSLI-sti lu tata, intrati tare pe media ziare tv k va fura spiru oamenii mai ales acolo unde-s doua sindicate in scoala. Pai Nistor apare la la 8-9 seara la TV si voi Rada si cu Pop la matineu la 1-2 dupa amiaza. cine credeti k se uita la voi? AM intrebat azi la Scoala...raspuns: daaaaaaa a fost Rada la TV? si ce-a zis?
    Ma rog cum vreti d-le Pop daca veiti lua in considerare apelul meu bine daca nu sa nu plangeti dupa aia mai ales ca Spiru are deja hotarari castigate oe 100 de euro, ma refer platite! Da ma rog TRAIASCA PARTIDUL SI NOI PE LANGA EL!

    RăspundețiȘtergere
  9. secera si ciocanul
    Mai tractor, tu ai dreptate, dar, stai cam prost cu gramatica si mai esti si dascal, care vrei sa ne inveti noua progeniturile !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. D-le Pop, care este rezultatul concret al interventiei Laurei Codruta Kovesi la Inalta Curte de Casatie si Justitie privind Legea 221/2008 - hotararile judecatoresti ?
    Rezultat concret: MECTS a trimis ISJ-urilor astazi, iar acestea directorilor, OBLIGATIA de a face cerere URGENT de amanare a proceselor pana vine raspunsul ....... la anu' si la multi ani !
    Asadar, scoala mea avea recurs maine la Curtea de Apel Bacau, 15 februarie, iar directorul a trimis prin fax cererea de amanare !
    Felicitari d-nei kovesi ! Stie sa sustina profesorii !
    Nu cumva FSLI a salutat ideea cucoanei ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Mulţumesc ptr. răspuns"Om rău",dar nu mă încălzeşte cu nimic titlul de profesor,fără suportul financiar care-l merit, având în vedere că lucrez în înv. preprimar şi norma noastră este de 5 ore/zi, cea mai mare din tot sistemul şi fără nicio pauză.Nici la WC nu ne putem duce că nu avem cine să ne supravegheze copiii, care şi 10 secunde dacă nu eşti acolo se poate îmtâmpla o nenorocire. Este punctul de vedere al unui coleg sau membru PDL?

    RăspundețiȘtergere
  12. DOAMNA,AVETI DREPTATE ! CEI CARE NE CONDUC VREMELNIC IGNORA DREPTATEA DUMNEAVOASTRA !EU AM FACUT DOAR O REMARCA CINICA ! SCUZE !

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu va poate obliga nimeni sa semnati ceva ce nu doriti.
    Hotarati singuri.
    Aveti dreptul sa interveniti in nume propriu.Asumati-va raspunderea.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare