6 mai 2009

INFORMARE intalnire 6 mai


Astăzi, 06.05.2009, la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a avut loc întâlnirea programată între Birourile executive ale federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ şi reprezentanţii Guvernului, în vederea analizării situaţiei din sistemul de învăţământ. Din partea Guvernului au participat ministrul educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, ministrul de finanţe, domnul Gheorghe Pogea, ministrul muncii, domnul Marian Sârbu şi ministrul administraţiei şi internelor, domnul Dan Nica.

Discuţiile au început la ora 10 şi au durat mai bine de patru ore, timp în care fiecare ministru şi-a spus punctul de vedere în legătură cu problemele ridicate de membrii Birourilor executive ale federaţiilor sindicale, care au venit cu contraargumente.

Domnul ministru Pogea a spus în repetate rânduri că în anul 2009 vor fi asigurate veniturile salariale ale angajaţilor din învăţământ la nivelul celor din 2008 şi nu vor fi diminuate în niciun fel, dar nici nu se pune problema vreunei creşteri salariale în acest an.

În ceea ce priveşte Legea salarizării unitare în sistemul bugetar, reprezentanţii Guvernului prezenţi la întâlnire s-au angajat să preia un model european de ierarhizare a categoriilor de bugetari. Biroul executiv al FSLI a propus plasarea cadrelor didactice cât mai aproape de vârful ierarhiei în această lege.

FSLI a susţinut menţinerea titularizării în sistemul naţional de învăţământ şi în viitoarele legi ale educaţiei şi a atras atenţia asupra problemelor ce pot apărea în cazul descentralizării.

La solicitarea federaţiilor sindicale, domnul ministru Dan Nica a programat o întâlnire în data de 12 mai 2009, la ora 9, între Birourile executive ale federaţiilor sindicale şi asociaţiile reprezentanţilor comunităţilor locale, pentru dezbaterea unor probleme privind descentralizarea. Totodată s-a stabilit şi un calendar privind descentralizarea, care se va derula pe parcursul a doi ani. Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ vor face parte din cadrul comisiilor de lucru care vizează acest proces.

De asemenea, s-a convenit începerea dezbaterilor între partenerii sociali şi MECI, a legilor învăţământului, în data de 15 mai a.c.

În urma discuţiilor tensionate, s-a semnat acordul, având 10 puncte, toate negociate îndelung, între reprezentanţii Guvernului şi cei ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Spiru Haret, FEN şi Alma Mater. Ultimul punct al acordului menţionează faptul că sindicatele îşi rezervă dreptul de a relua acţiunile de protest, atâta vreme cât Guvernul nu îşi respectă angajamentele asumate prin documentul semnat astăzi.

DEPARTAMENTUL COMUNICARE,

Claudia PUZDREA

Bucureşti, 06.05.2009

12 comentarii:

  1. Acest acord menţine starea de supravieţuire a sistemului de învăţământ. Vreau să transmit un mesaj, în România copiii au dreptul la dascăli bine plătiţi, nu profesori necalificaţi, suplinitori. Copiii au nevoi de o curriculă ca în UE, să fie evaluaţi corect. Aceştia au nevoie de şcoli pentru a reuşi ca tot ce produce şcoala românească să fie la nivelul UE

    protestul este suspendat câtă vreme Guvernul se ţine de cuvânt.
    acordul semnat astăzi de FSLI şi Guvern prevede trei puncte esenţiale: buget de 6 % din PIB pentru Educaţie, legea unică a salarizării şi cea a descentralizării. "Dacă guvernul nu se ţine de cuvând în privinţa asigurărilor pe care le-a dat, vom declanşa greva",

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Pop, din moment ce legea nu se aplica ( cea care s-a votata si promulgat "din greseala",cum zice pres. tarii ) cum va imaginati ca foia semnata azi se va aplica? si apoi treaba cu greva suspendata...va propun ceva,ca tot vreti propuneri: ok, am suspendat ,dar daca vreti sa reluam, va propun sa reluam greva in vacanta de vara,in zilele de sambata si duminica,pt,ca atunci siiiigur cineva ne va lua in seama!!!
    Mie,in ,locul dumneavoastra, mi-ar fi teama sa cheltui banii pe care ii primiti ca leafa de la sindicat,ii luati degeaba! Cred ca e cazul sa va dati demisia ,toti cei care ati "negociat" pentru dascali. Va multumim!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mare prostie ca am cedat....de altfel ca intotdeauna, dascalii cedeaza, se stie asta de la inceput. Cineva spunea: "Ce va mai dati in spectacol cu grevele voastre, ca oricum nu mergeti pina la capat"
    Si ce multa dreptate avea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Pop, lasati-o moarta ! Ca v-a murit si dumneavoastra, e clar... Si noi, care avem atata incredere...

    RăspundețiȘtergere
  5. Se vorbeste in continuare de descentralizare!!!!!!!!Ce reprezinta descentralizarea???Se tot vorbeste la nivel "inalt"... De ce nu ne spuneti ce reprezeinta aceasta descentralizare in invatamant!Lamuriti-ne si pe noi ce reprezeinta in viziunea d-voastra descentralizarea!ce categori de personal vor fi afectate de aceasta descentralizare:profesori? personal didactic auxiliar, personal nedidactic... Suntem derutati, nu ne spune nimeni nimic...

    RăspundețiȘtergere
  6. Hazliu. Noi obţinem ceeace deja avem. Şi mai obţinem promisiuni de respectare a legii. Totuşi:
    1. Comisiile, de la punctul 2. din Acord, să se constituie la toate nivelurile, că aici se fac afaceri;
    2. Nu înţeleg cum de sunt bani pentru alţi bugetari şi pentru noi nu;
    3. Nu înţeleg cum un drept câştigat printr-o lege (221) poate fi anulat printr-o O. U., iar drepturile câştigate de alţii prin legi speciale, nu pot fi diminuate. Dacă nu sunt bani la buget să suportăm toţi, nu numai unii.
    4. Ştiu că ai făcut tot ce s-a putut şi că nu ai nicio vină. I.Duicu

    RăspundețiȘtergere
  7. De ce NU apare nimic referitor la norma disactica ? Ni se pregateste ceva ?

    RăspundețiȘtergere
  8. daca vrei sa omori ceva, fa o comisie si pune-o sa dezbata problema.

    asadar vom avea o comisie care sa verifice cum se fac investitii in invatamant. ma faceti sa rad, desi e de plans. nu avea cine sa mai fie mituit in sistem si ati mai adus cativa.

    descentralizare pe doi ani? boala lunga, moarte sigura. tot ceea ce ma mai consoleaza este ca si voi liderii de sindicat veti deveni curand victimele acordurilor semnate in pas de vals cu MECI.

    doar cand am auzit ca "am semnat pentru ca altfel nu ne chemau la negocierile privind legea unica de salarizare si proiectul de desecentralizare", am inteles care va era grija.

    de dragul elevilor si pentru calitatea invatamantului??

    nu dragii mei mincinosi... ci pentru castigurile voastre, pentru ce mai puteti salva din dezastrul asta - pentru voi, nu pentru toata lumea, evident.

    sunteti niste ipocriti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Adriana Razboiu07.05.2009, 17:34

    Si iata ca eu am avut dreptate!!!!
    Dar tare bine ar fi fost sa nu am.
    Era normal ca, la atatea sindicate si sindicalute care-au aparut, treaba sa mearga aiurea, e vorba doar de cine ia bani mai multi, nu de cine face ceva pentru noi!
    Si, iata ca tot ei iau ce se mai poate lua, ultima firimitura!
    Nici macar speranta nu mai e.
    Cine-i impusca p-astia?

    RăspundețiȘtergere
  10. Uite greva ! Nu e greva ! Un joc nepotrivit adultilor !
    Lipsa de fermitate in luarea deciziilor juste va duce , in cele din urma , ca in multe tari foste comuniste ,la eliminarea sindicatelor... NU MAI AVETI CREDIBILITATE IN RANDUL MEMBRILOR DE SINDICAT.....NU MAI REPREZENTATI MAJORITATEA DASCALILOR......
    AVETI ZILELE NUMARATE...

    RăspundețiȘtergere
  11. Sincer..ma tenteaza sa fac un referendum prin scoli..cu urmatoarele 2 intrebari:
    1. In urma recentelor evenimente va considerati reprezentat cu adevarat de catre sindicatul din care faceti parte?
    2. Doriti infiintarea unui sindicat format din oameni simpli care sa va apare cu adevarat interesele?

    Poate o sa ma tin de idee...ca alta speranta nu mi-a mai ramas

    RăspundețiȘtergere

Postări populare