Am
inteles ca invatatoarele care fac orele de educatie fizica sunt platite .Este
adevarat?Daca da,in baza carei legi si daca avem sansa sa ne plateasca chiar si
necalificat.In alta ordine de idei de ce noi invatatorii care au 3 clase la
simultan(CP+I+III),nu au voie la plata cu ora,pentru a decala programul?
Orele de educatie fizica din
invatamantul primar trebuie sa fie predate de profesorul de specialitate. In
cazul in care acestea sunt predate de invatator consider ca trebuie platite in
regim de plata cu ora.
Am
terminat postliceala de Asistent Manager Unitatii Hoteliere in 2013, iar in
vara lui 2013 am dat examen pentru catedra de maistru instructir pe TURISM ,iar
acum doresc sa ma inscriu la definitivat in 2014, ma pot inscrie sau nu ca se
zice ca trebuie sa avem acele 30 de credite profesionale transferabile,
mentionez ca sunt inscris si in anul I la Stiinte Economice.
Conform Metodologiei privind examenul de
definitivat 2014 „Absolvenţii învăţământului superior se pot înscrie la examen
şi în baza: a) diplomelor/certificatelor de absolvire a unor cursuri
postuniversitare, cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de
Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate, studii academice
postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare
de masterat - în concordanţă cu Centralizatorul, ori a certificatului de
absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă
obţinerea de competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental
aferent domeniului de specializare înscris pe diplomă, conform
Centralizatorului; b) diplomelor dobândite prin programele de conversie care
asigură dobândirea de noi competenţe pentru noi specializări şi/sau ocuparea de
noi funcţii didactice, altele decât cele ocupate în baza formării iniţiale, în
concordanţă cu Centralizatorul; c) diplomelor dobândite în baza studiilor
universitare de masterat/master, care au minimum 90 de credite transferabile,
în profilul postului, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu
diplomă a studiilor universitare de lungă durată, în concordanţă cu
Centralizatorul; d) diplomelor dobândite în baza studiilor universitare de
masterat/master, care au minimum 90 de credite transferabile, în profilul
postului, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu diplomă a
studiilor universitare de licenţă şi masterat necesare pentru ocuparea de
posturi didactice/catedre de nivel liceal/postliceal, în concordanţă cu
Centralizatorul”.
Referitor
la Met.miscarii 2014/2015 as vrea sa imi explicatii daca intradevar cei cu nota
de 7 la ex. de titularizare din 2012 nu mai beneficiaza de titularizare pe
art.253. De ce? Nu vi se pare ca este discriminare?
Este si discriminare si anomalie si
oricum vreti sa ii spuneti. Consider ca aceasta problema se va solutiona la fel
ca anul trecut prin modificarea metodologiei sau a legii in intervalul de timp
imediat urmator.
As
dori sa aflu un raspuns la intrebarea daca ma pot titulariza in acest an scolar
in contextul urmator: in 2012 am fost repartizat in baza notei peste 7 pe un
post netitularizabil - postul de anul trecut a fost desfiintat, fiind nevoit sa
ma prezint la examen anul acesta pentru a ocupa un post scos la titularizare,
viabil 4 ani, intr-un alt judet - am fost repartizat in 2013 in baza notei sub
7, in sedinta publica Care sunt posibilitatile mele de a obtine titularizarea
in baza lui 253 pe postul actual daca acest post va fii declarat viabil si nu
este ocupat la pretransfer? Imi mai foloseste nota de anul trecut in acest
sens.
Consider ca nu va puteti titulariza in
baza notei din 2012 pe postul ocupat in anul 2013-2014 ca urmare a notei
obtinuta in 2013.
1. daca mai exista prima de
instalare pentru debutanti? Si daca da, eu care sunt la al treilea an in
invatamant (anul acesta sunt inscrisa la def.) pot beneficia? Cum?
2.daca in 2014 o sa iau definitivatul in
vara pot beneficia de marire salariului cu 10% avand in vedere ca sunt in al
treilea an in invatamant?
Prim
de instalare nu mai este, ci doar indemnizatie de instalare prevazuta de HG nr.
281/1993 care se acorda in primul an de angajare de la absolvirea studiilor.
Puteti
beneficia de majorarea de 10%.
Am
dat titularizare in 2013 la disciplina matematica si am obtinut nota 8,75.In
sedintza publica am refuzat sa iau un post de titularizare pe motiv ca erau
departe de domiciliul meu(peste 70km).Dupa aceasta sedintza a aparut un post de
matematica prin demisia titularului fix in localitatea mea de domiciliu.Intr-o
sedintza ulterioara l-am ocupat ca suplinitor.(sedintza din august 2013) si
m-am prezentat la el de la 1 septembrie 2013.Ma pot titulariza pe acest post
conform articolului 253 in baza noii metodologii 2014-2015? Mentionez ca am
definitivatul dat deja.
Daca se va cuprinde in lege
posibilitatea titularizarii conform art. 253 si in baza notei obtinuta in anul
2013 puteti beneficia de contract de munca pe perioada determinata pe postul
ocupat la suplinire.
Sunt
profesor inv. primar la sectia maghiara, am absolvit Liceul pedagogic și
Facultatea de Științe ale educatiei tot la sectia maghiara. La școala la care
sunt titulara in anul scolar urmator voi avea restrangere de activitate,
deoarece se desfiinteaza sectia maghiara. În orașul în care locuiesc nu mai
sunt posturi vacante la s. maghiara, așa că aș dori să rămân la aceeași școală.
Intrucat in acelasi an se va elibera un post la sectia romana, aș putea cere
transferul pe acel post? Va rog sa-mi spuneti daca Legea educatiei sau
Metodologia de miscare a pers. did. permite acest lucru.
Consider ca in baza prevederilor art. 52
alin. 2 din Metodologia de mobilitate 2014-2015 puteti beneficia de
pretransfer.
Sunt
suplinitor calificat pe catedra de invatator cu continuitate la catedra.Am
primit in ultimii ani compensatiile tranzitorii zone izolate, insa din acest an
nu mai beneficiez. Va rog sa mi spuneti daca este corect.
Conform OUG nr. 19/2012 „Cuantumul brut
al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi
al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului
didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în
conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi
salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din
învăţământ, cu modificările ulterioare, se majorează potrivit alin. (1), în
măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
Lucrez
in invatamant la un liceu din Ploiesti pe postul de secretar-dactilograf, avand
vechime in invatamant de 8 ani si incadrata in grupa 5, cu salariul de
incadrare de 744 lei. Mentionez ca am fost inainte angajata pe post de secretar
la o SC timp de 18 ani, dupa care m-am angajat in invatamant. Sunt absolventa a
Universitatii Spiru Haret, facultatea de Drept si administratie publica,
promotia 2009, forma ID. Diploma nu a fost recunoscuta la locul de munca, si am
dat in judecata MECT si Universitate SH, proces pe care l-am castigat.
INTREBARI: 1. De ce legea nu permite personalului contractual sa fie incadrat
cu studii superioare, in conditiile in care imi desfasor activitatea in cadrul
secretariatului si nu beneficiez de nici un spor? 2. Daca salariul minim pe
economie este de 800 lei, de ce sunt incadrata la un salariu de 744 lei si nu
se respecta HG 23/2013? 3.Este normal ca la personalul contractual sa fie
inclus si sporul de vechime in salariul brut? De ce pentru personalul didactic
si didactic auxiliar, sporurile se calculeaza separat fata de salriul de
incadrare? 4. De 8 ani de cand lucrez in invatamnt, nu am beneficiat de nici o
trecere la alta treapta de salarizare! Mi s-a comunicat ca nu pot beneficia de
promovare deoarece nu prevede postul! Ce demersuri pot face si unde, pentru a
trece la alta treapta de salarizare?
1.
Pentru personalul nedidactic, in prezent nu exista o lege de salarizare. Se
aplica doar actele normative generale privind legislatia muncii. Acesta este
motivul pentru care nu exista grila de salarizare in care sa se prevada
posibilitatea trecerii intr-o alta treapta de salarizare sau la alt nivel de
studii.
2.
In ce priveste salariul de incadrare, consider ca acesta trebuie sa fie la
nivelul salariului de baza brut garantat in plata. Conform art. 2 din HG nr.
23/2013 „Pentru personalul din sectorul bugetar,
nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului
salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
Am sustinut examenul de acordare a gradului didactic II in 2013. Am
avut salariu de incadrare 1160, doar cu definitiv. Acum am salariu grila de
1206. Adica, Profesor S, Grad II, 10-14 (vechime neintrerupta mai mica de 10
ani)- salariu grila 1206. Atat scrie pe fluturasul meu. E corect? Ce nu inteleg
de ce un coleg tot Profesor S, Grad II,dar cu vechimea 6-10 are salariu grila
de 1217. Cum e posibil sa aiba mai mult decat mine. Contabilul sustine ca e
corect si ca asa i-ar fi spus si de la ISJ- contabilitate ca trebuie sa fiu
incadrata cu 1206. Trecerea de la definitiv la gradul II cum se incadreaza in
fragmentul de lege Dacă, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi, prin
împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de
vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura
salariul de încadrare avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de
încadrare în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului
de încadrare."(L63/2011 , c.)
Asa cum ati enuntat si dvs., conform
Legii nr. 63/2011 „pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime
în învăţământ de peste 10 ani, care nu îndeplineşte condiţia de vechime
efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani, salariile de încadrare se
vor împărţi la 1,15 şi se vor rotunji la întreg. Dacă, ulterior intrării în
vigoare a prezentei legi, prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de
predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani
nu i se poate asigura salariul de încadrare avut, acesta va fi menţinut cu
acelaşi salariu de încadrare în noua tranşă până când i se poate asigura o
creştere a salariului de încadrare”. Prin urmare, in prezent dvs. nu puteti
avea un salariu mai mic decat cel de la transa 6-10 pentru profesor S gradul
didactic II, intrucat la dvs. nu s-a schimbat doar transa de vechime ci si
gradul didactic.
Am
depus cerere de inscriere la gradul didactic I in oct. 2011, am sustinut
inspectia curenta I in mai 2012. In anul scolar 2012-2013 am fost in concediu
de crestere si ingrijire copil. In aceste conditii pot depune dosar in oct 2013
pt sesiunea 2014-2016?
Conform
Metodologiei privind formarea continua „ Art. 26. - (1) Pentru înscrierea la examenul de
acordare a gradului didactic I, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile
privind vechimea la catedră conform prevederilor art. 242 alin. (5) şi alin.
(8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
(2) În
stabilirea vechimii efective la catedră pentru înscrierea la examenul de
acordare a gradului didactic I se vor avea în vedere următoarele:
a) condiţiile de
vechime necesare înscrierii la examenul de acordare a gradului didactic I se
referă la vechimea la catedră şi nu se confundă cu vechimea în muncă,
recunoscută ca vechime în învăţământ în vederea stabilirii drepturilor
salariale. Pentru vechimea la catedră se ia în calcul perioada în care s-a
desfăşurat activitate efectivă de predare, ca personal didactic calificat,
respectiv absolvirea studiilor de specialitate cu examen de diplomă sau de
licenţă, după caz, şi îndeplinirea condiţiilor de formare iniţială, conform
legii.
b) cadrele
didactice încadrate în învăţământul preuniversitar particular beneficiază de
recunoaşterea vechimii la catedră, necesară pentru obţinerea gradului didactic
I, de la data obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie de către
unitatea şcolară respectivă, conform legislaţiei în vigoare;
c) perioada de
suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, nu
se consideră vechime la catedră, ci doar vechime în învăţământ;
d) perioada concediului
de maternitate este considerată vechime la catedră.
(3) Pentru
personalul didactic titular care ocupă funcţii cu drept de rezervare a postului
didactic, perioada de rezervare a postului didactic se consideră vechime în
învăţământ. Cadrele didactice aflate în această situaţie trebuie să aibă cel
puţin 4 ore de predare săptămânal din anul înscrierii până în anul în care li
se efectuează inspecţia specială.
Art.
27. - În toate
cazurile, vechimea la catedră necesară înscrierii se calculează de la data
obţinerii gradului didactic II, respectiv data de 1 septembrie a anului şcolar
următor susţinerii examenului, până la data de 31 august a anului şcolar în
care se va susţine inspecţia specială şi lucrarea metodico-ştiinţifică”.
Iar,
confor Legii educatiei nationale, art. 242 alin. 5 „Gradul didactic I se poate
obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de
cel puţin 4 ani de la acordarea gradului didactic II, prin promovarea
următoarelor probe:
a) un
colocviu de admitere, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru fiecare
specialitate în parte;
b) o
inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare
curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu calificativul
maxim;
c) elaborarea
unei lucrări metodico-ştiinţifice, sub îndrumarea unui conducător ştiinţific
stabilit de instituţia cu competenţe în domeniu;
d) susţinerea
lucrării metodico-ştiinţifice, în faţa comisiei instituite, conform
metodologiei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(6) În caz de nepromovare, examenele pentru obţinerea gradelor
didactice II, respectiv I, pot fi repetate la un interval de cel puţin 2 ani
şcolari”.
Am
sustinut in acest an examen de titularizare unde am obtinut nota peste 7.
Momentan sunt incadrata prin decizie la o scoala pana pe data de 21 noiembrie.
La scoala la care lucrez tocmai s-a scos la concurs un post pe specializarea
mea, post pe care in prezent il ocupa alta persoana care nu a sustinut examen
de titularizare. Ea este singurul candidat. Am depus o cerere de prelungire a
contractului de munca pe postul vacant de la scoala, postat pe site-ul
inspectoratului. Raspunsul directorului a fost ca las pe cineva pe drumuri si
m-a amenintat ca va desfiinta postul numai sa nu-l ocup eu. Dar eu nu voi
ramane fara un post de munca? Ce pot face in acest caz?
Fiind
vorba de vacantarea unui post in timpul anului scolar se aplica
Metodologia din 02/09/2013
Publicat
in Monitorul Oficial, Partea I nr. 568 din 06/09/2013. Conform acesteia „Art.
2. - (1) Pe posturile didactice/catedrele complete sau incomplete
care se vacantează în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe
parcursul anului şcolar se repartizează personalul didactic calificat care
îndeplineşte condiţiile de ocupare a acestor posturi didactice/catedre, conform
Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul
preuniversitar în vigoare pentru anul şcolar respectiv, denumită în continuare
Metodologie-cadru.
(2) În
lipsa personalului didactic prevăzut la alin. (1), posturile
didactice/catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unităţile de
învăţământ preuniversitar de stat pe termen scurt, de cel mult 60 de zile, se
atribuie, în regim de plata cu ora, la nivelul unităţilor de învăţământ care au
posturi didactice neocupate, personalului didactic calificat, prin decizie a
directorilor, în baza hotărârii consiliilor de administraţie ale unităţilor de
învăţământ. În mod excepţional, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate
rămase neocupate, în lipsa personalului didactic calificat, se atribuie, în
regim de plata cu ora, la nivelul unităţilor de învăţământ care au posturi
didactice neocupate, prin decizie a directorilor, pe termen scurt, de cel mult
30 de zile, personalului didactic fără studii corespunzătoare postului, urmând
ca în această perioadă să se organizeze concursuri/testări pentru ocuparea
acestor posturi.
Art.
3. - În cazul în care posturile didactice/catedrele vacantate pe parcursul
anului şcolar nu pot fi ocupate conform art. 2, consiliile de administraţie ale
unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în care se vacantează posturi
didactice/catedre pe o durată mai mare de 60 de zile, în condiţiile art. 2
alin. (1), respectiv 30 de zile, în condiţiile art. 2 alin. (2), sunt abilitate
să organizeze şi să desfăşoare individual, în consorţii şcolare sau în asocieri
temporare la nivel local, concursuri cu probe scrise şi practice/orale în
profilul postului sau inspecţii speciale la clasă pentru ocuparea posturilor
didactice/catedrelor, pe perioadă determinată, cu personal didactic calificat,
respectiv testări pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor cu personal
fără studii corespunzătoare postului, conform prezentei metodologii”.
Am
absolvit Facultatea de Istorie din cadrul UAIC din Iași în 2007(iar masteratul
în 2009) și am lucrat 4,5 ani ca profesoară de istorie în R.Moldova până am
ieșit în concediu de maternitate și am venit lângă soț în România. Ca să mă
angajez (dupa terminarea concediului) în același domeniu, aici în România, pot
să mă transfer pe un post liber sau trebuie să susțin examenul de titularizare?
Se recunoaște experiența profesională, vechimea în muncă de acolo? Menționez că
am și cetățenie română și am domiciliul stabil aici.
Pentru a va angaja intr-o unitate de
invatamant din Romania va trebui sa sustineti concurs. In ce priveste
recunoasterea vechimii, din cate cunosc eu aveti nevoie de o aprobare a MEN.
As
dori sa va întreb dacă este adevărat ca cei care au catedra rezervată nu intra
in restrângere de activitate? Sunt scutiti de concurs? Este specificat in mod
clar undeva lucrul acesta? Se face vreo diferența?
Art.
27 din Metodologia de mobilitate 2014-2015 prevede ca „Cadrele didactice
titulare care, în perioada stabilirii şi soluţionării reducerilor de
activitate, se încadrează în prevederile art. 255 alin. (1)-(6) din Legea nr.
1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt afectate de
completarea normei didactice sau de restrângere de activitate, în situaţia în
care la aceeaşi catedră sunt mai multe cadre didactice titulare, decât la
solicitarea sau cu acordul persoanelor în cauză”.
„Art.
255. - (1) Cadrele didactice titulare, cu contract pe perioadă
nedeterminată, alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc
funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administraţiei
Prezidenţiale, al Guvernului şi în Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului, precum şi cele alese de Parlament în organismele
centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei
pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii.
(2) Prevederile
alin. (1) se aplică şi cadrelor didactice titulare, cu contract pe perioadă
nedeterminată, care îndeplinesc funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi
vicepreşedinte al consiliului judeţean, primar, viceprimar, precum şi cadrelor
didactice trecute în funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în
sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi sport. De aceleaşi drepturi
beneficiază şi personalul de conducere şi de specialitate de la casa corpului
didactic, precum şi cadrele didactice numite ca personal de conducere sau în
funcţii de specialitate specifice la comisiile şi agenţiile din subordinea
Administraţiei Prezidenţiale, a Parlamentului, a Guvernului sau a Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(3) Liderii
sindicatelor reprezentative din învăţământ au dreptul de rezervare a postului,
conform prevederilor legale în vigoare şi contractului colectiv de muncă la
nivel de ramură.
(4) De
prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul didactic titular cu contract pe
perioadă nedeterminată trimis în străinătate cu misiuni de stat, cel care
lucrează în organisme internaţionale, precum şi însoţitorii acestora, dacă sunt
cadre didactice.
(5) Personalului
didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată solicitat în străinătate
pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de
contract, ca urmare a unor acorduri, convenţii guvernamentale,
interuniversitare sau interinstituţionale, i se rezervă postul didactic.
(6) Personalul
didactic are dreptul la întreruperea activităţii didactice, cu rezervarea
postului, pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, conform prevederilor legale în
vigoare. De acest drept poate beneficia numai unul dintre părinţi sau
susţinătorii legali”.
Sunt titulara din 2009 pe un post de
profesor documentarist. De la 1 octombrie sunt studenta la Fanceza Romana - 3
ani am terminat in 2011 cursul postuniversitar de profesor documentarist de 3
semestre in cadrul primei facultati (4 ani, am terminat in 2003) am facut
modulul pedagogic, iar acum, la a doua facultate reiau partea de modul
pedagogic, nivelul 1, specifica pentru franceza/romana. Dupa absolvirea (in
2016) a celei de-a doua facultati (romana - franceza), tinand cont si de cursul
postuniversitar de 3 semestre, pot lua la pretransfer un post de nivel liceal?
Daca va referiti la un post de Romana
sau Franceza nu veti putea preda la liceu, studiile dvs. postuniversitare fiind
in alta specializare. Imi bazez sustinerea pe dispozitiile art. 9 alin. 9 lit.
a si b si alin. 7 din Metodologia de mobilitate 2014-2015.
Sunt
educatoare încadrata în învăţământ din 01.09. 1979 Între 10.01.1987 si
31.08.1987 am întrerupt activitatea pentru creşterea copilului. (7 luni si 20
de zile). În cartea de muncă această perioadă este trecută ,, concediu pentru
îngrijirea copilului". Tot din cartea de munca rezultă că începind cu
01.09.1997 trec la tranşa de vechime 18-22 de ani.(anterior acestei date
tranşele nu sunt evidentiate distinct). In 01.09.2001, atunci când se
îndeplinea termenul, nu sunt încadrată însa la tranşa de vechime 22-25 de ani,
lucru care se întâmpla abia începând cu 01.07.2002. La 01.07.2005 sunt trecuta
la transa de vechime 25-30 de ani , pentru ca ulterior, in urma demersurilor
facute la conducerea unitatii, incadrarea în tranşa de vechime 30-35 de ani să
se facă începând cu 01.05.2010. Doresc sa ştiu dacă cele opt luni de concediu
pentru îngrijirea copilului se iau în calcul ca perioade de vechime la stabilirea
transelor de vechime in invatamant pentru calculul salariului de incadrare.
Perioada concediului pentru cresterea
copilului reprezinta vechime in invatamant si se ia in calcul pentru acordarea
transelor de vechime. Nu se iau in calcul pentru acordarea sporului de
fidelitate, dar in cazul dvs. nu se mai pune problema acordarii acestui spor,
avand vechime neintrerupta de peste 10 ani.
In scoala sunt doi profesori titulari
.Unul este in concediu fara plata pana 31august 2013. Pentru
anul scolar 2014-2015 sunt 4 ore lipsa pt cele 2 catedre .Cine
intra in restrangere de activitate partiala ? Intra amandoi in
evaluare si in functie de punctaj ? Care e legea care reglementeaza?
Fiind
vorba de concediu fara plata consider ca intra amandoi la evaluare. Art. 60 din
Codul Muncii prevede situatiile in care un salariat nu poate fi concediat, iar
concediul fara plata nu se regaseste printre acestea.
Mai
mult, art. 27 alin. 1 din Metodologia de mobilitate 2014-2015 prevede că
„Cadrele didactice titulare care, în perioada stabilirii şi soluţionării
reducerilor de activitate, se încadrează în prevederile art. 255 alin. (1)-(6)
din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt
afectate de completarea normei didactice sau de restrângere de activitate, în
situaţia în care la aceeaşi catedră sunt mai multe cadre didactice titulare,
decât la solicitarea sau cu acordul persoanelor în cauză”. Iar la art. 255
alin. 1-6 din Legea 1/2011 nu se regaseste concediul fara plata.
1. Profesorul psiholog este in
fisa postului repartizat intr-o unitate de invatamant ca punct de
lucru (normarea facandu-se la CJRAE). El este membru al consiliului
profesoral, deci implicit poate face parte din CA al unitatii de invatamant
respective?
Mentionez ca in revisal apare cu contract de munca incheiat in 2011 atunci cand au fost preluati de CJRAE si platiti de CJ.
2. Plata dirigentiei se face din acelasi fond de salarii pentru profesorul psiholog sau din alte surse de venit?
3. Art. 96 alin 2 din Legea 1/2011 privind componenta CA din scoli se ia in calcul sau si pentru componenta lui se merge dupa ROFUIP/2005 cu modificarile ulterioare.
Dupa parerea mea, metodologia de organizare si functionare a CA nu ar trebui sa elimine acest paragraf privind componenta sa. Si metodologia cand o sa apara?
Mentionez ca in revisal apare cu contract de munca incheiat in 2011 atunci cand au fost preluati de CJRAE si platiti de CJ.
2. Plata dirigentiei se face din acelasi fond de salarii pentru profesorul psiholog sau din alte surse de venit?
3. Art. 96 alin 2 din Legea 1/2011 privind componenta CA din scoli se ia in calcul sau si pentru componenta lui se merge dupa ROFUIP/2005 cu modificarile ulterioare.
Dupa parerea mea, metodologia de organizare si functionare a CA nu ar trebui sa elimine acest paragraf privind componenta sa. Si metodologia cand o sa apara?
Din consiliul profesoral fac parte
cadrele didactice angajate ale unitatii de invatamant. Din cate cunosc eu dvs.
aveti contract de munca cu CJRAE, prin urmare nu puteti face parte din
consiliul profesoral, respectiv din consiliul de administratie al unitatii de
invatamant unde va desfasurati efectiv activitatea neavand raporturi juridice de
munca cu aceasta. Sporul de dirigentie este un drept de natura salariala. Prin
urmare, se plateste din fondul de salarii. In ce priveste componenta
Consiliului de Administratie, consider ca se ia in considerare prevederea din
legea educatiei nationale, dar organizarea Consiliului de administratie se face
potrivit regulamentului din 2005. Noul Regulament de organizare si functionare
a unitatilor de invatamant este in faza de proiect.
Sunt
profesoară pensionară din data de 28 iunie 2012, dată până la care am
funcţionat ca profesoară titulară pe catedra de Limba franceză la ŞCOALA CU
CLASELE I-VIII Nr.1 din oraşul Negreşti-Oaş. In prezent am fost angajata plata
cu ora la institutia in care am lucrat ca titulara.Intrebarea mea este
urmatoarea: Am dreptul sa-mi fie adaugata la plata cu ora gradatia de merit pe
care am pierdut-o pe perioada iulie 2012-iulie 2013- an in care nu am
lucrat?Am obtinut prin concurs gradatia de merit pe perioada 2009-2013. Stiu
ca Anexa 5 din Legea 63/2011 confera acest drept si cadrelor didactice
pensionare. Va rog sa-mi spuneti daca cererea o adresez scolii sau
Inspectoratului scolar, in cazul in care am acest drept.
Consider ca nu mai puteti beneficia de
gradatia de merit, aceasta expirand la 31 august 2013. Daca ati fi lucrat in
anul scolar 2012/2013 ati fi putut beneficia de aceasta.
Sunt
prof de matematica,titular la o sc gim cu 13 clase, cu ambii directori de
matematica. in anul viitor raman 12 clase, deci pot intra la cerere in
restrangere? daca da, in ipoteza ca cel putin unul din directori ramane in
functie, revin obligatoriu pe orele acestuia in toamna (rezolvare in cadrul
scolii) sau raman prin transfer titular si la scoala unde am obtinut ore in luna
aprilie prin miscarea de personal?
Conform art. 41 din Metodologia de
miscare a personalului didactic 2014-2015 „Personalul didactic titular care a
fost transferat în etapa de restrângere de activitate 2014 revine pe postul
didactic/catedra avut(ă) anterior, în situaţia în care, până la data de
începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015, se constată că postul
didactic/catedra a fost vacantat(ă) sau reînfiinţat(ă) ori s-a reînfiinţat cel
puţin jumătate de normă din catedra respectivă, iar cadrul didactic respectiv
nu a ocupat un alt post/o altă catedră în etapa de pretransfer consimţit între
unităţile de învăţământ, directorul/directorii unităţii/unităţilor de
învăţământ având obligaţia să comunice în scris cadrului didactic decizia de
revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior. Posturile didactice/catedrele
eliberate se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic
din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei
Metodologii”.
Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii la adresa de email liviumarianpop@gmail.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu