4 mai 2012

Program Guvernare 2012 EDUCATIE

CAPITOLUL 13. EDUCAȚIE

Învăţământ preuniversitar
 Gestionarea în condiţii optime a examenelor naţionale
 Reducerea abandonului şcolar inclusiv prin redeschiderea școlilor care au fost închise în mod abuziv
 Finalizarea programului de campusuri şcolare
 Formarea personalului din învăţământ prin programe POSDRU
 Asigurarea acoperirii normelor cu personal didactic titular în învățământ
 Eliminarea violenţei din şcoli
 Învățământ profesional racordat la piața muncii
 Programe adecvate pentru grupurile vulnerabile
 Programe pentru cei care au părăsit timpuriu școala (programul celei de-a doua șanse)
 Autonomie pentru şcoli şi autonomie profesională pentru cadre didactice
 Implementarea programului „Şcoala de după şcoală”
 Adecvarea manualelor şcolare la noul curriculum
 Realizarea unui parteneriat corect cu autoritatile administratiei publice locale

Învăţământ universitar
 Deblocarea posturilor din învăţământul superior
Revizuirea cifrelor de şcolarizare
 Susţinerea doctoranzilor și post-doctoranzilor prin burse din programe POSDRU
 Regândirea criteriilor de promovare a cadrelor didactice în concordanţă cu realitatea sistemului de învăţământ românesc cu menţinerea calităţii drept condiţie primordială de funcţionare a sistemului de învăţământ
 Utilizarea mai eficientă și transparentă a resurselor
 Susţinerea cercetării ştiinţifice din domeniile cu potenţial de performanţă;
 Încurajarea prin mecanisme de finanţare a abordărilor interdisciplinare cu potenţial de aplicare în realizarea de produse;
 Susţinerea excelenţei ştiinţifice prin finanţarea adecvată, inclusiv a transferului tehnologic cu efecte în creşterea şi dezvoltarea economică.
 Utilizarea fondurilor structurale pentru dezvoltarea infrastructurii comune orientate pe cercetare sau tehnologie;
 Canalele de finanţare care să sporească conectivitatea dintre universităţi, institute de cercetare, agenţii şi companii pentru reducerea distanţei de la ştiinţă la aplicaţie;
 Asumarea cu prioritate de către Guvernul României a proiectului de construire a celui mai puternic laser din lume, unul din primele cinci cele mai importante proiecte de realizat din fonduri europene şi susţinut de către Consiliul Investitorilor Străini.
 Sprijinirea revistelor științifice românești în vederea creșterii scorului relativ de influență

M.E.C.T.S.
 Finalizarea procedurilor parlamentare pentru Codul Educației
 Relansarea dialogului cu partenerii sociali
 Relansarea dialogului real cu organizaţiile studenţeşti
 Realocarea sumelor destinate obiectivelor de investiţii, precum şi reparaţiilor capitale
 Reanalizarea obiectivelor de investiţii
 Recuperarea şi refacerea taberelor pentru elevi și studenți
 Reconsiderarea consiliilor consultative ale M.E.C.T.S. după consultarea universităţilor şi a partenerilor sociali
 Gestionarea eficientă şi transparentă a resurselor
 Continuarea proiectelor privind acesul la internet rapid într-un număr cât mai mare de localităţi prin dezvoltarea rețelei RoEduNet

111 comentarii:

  1. Clasa a IX-a la liceu ! Revenirea la profesia de dascal !

    RăspundețiȘtergere
  2. cotizatia de sindicat pe statul de plata!!!
    URGENT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cotizatia de sindicat si retinerile CAR pe statele de plata. D-l Pop poate insista pentru ele.

      Ștergere
    2. Nu te opreste nimeni sa cotizezi . A se opri pe stat este deja un abuz...

      Ștergere
    3. Abuz ar fi daca s-ar retine pentru cineva care nu este membru.Odata ce ai intrat in randul membrilor ti-ai asumat si cotizatia deci si retinerea. Modul de achitare prin retinetre pe stat e comod, practic si eficient.Acelasi procedeu se poare aplica si pentru CAR. De fapt trebuie doar sa se revina la ce era in urma cu cateva luni.

      Ștergere
    4. Ar fi abuz daca nu ai fi acceptat sa devi membru cotizant. Retinerea cotizatiei si a ratelor CAR pe statul de plata vine in sprijinul membrilor de sindicat si CAR, e comod, practic si util.

      Ștergere
    5. D-nule Liviu Pop in timpul madatului dvs ati promis ca veti incerca trecerea in legaliate a absolventilor Universitatii Spiru Haret ,va rugam sa incercati sa rezolvati si aceasta problema creata , nu mai conteaza din a carui vina , dam examen iara dar numai sa ni se dea diplomele de care avem nevoie la unitatile unde lucram.

      Ștergere
  3. Domnule Pop, intelegeti: clasa a 9-a trebuie sa treaca din nou la liceu. Altfel, vor ramane mii de someri. Insistati pe continuarea dezbaterii Legii Educatiei Nationale, impotmolita pe pe la Senat!

    RăspundețiȘtergere
  4. se revine la vechiul salariu inainte de taiere? si clasa a 9a la liceu si pregatitoarea la gradinita??? anulati ce-au stricati nenorocitii astia!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. STOPAREA COMASARII CLASELOR SI SCOLILOR!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si in preuniversitar e nevoie de deblocarea posturilor?!Functionam o scoala cu peste 700 elevi fara bibliotecara, nu mai vorbesc de laborante si alt personal?!

      Ștergere
    2. Cotizatia de sindicat, urgent pe stat de plata, altfel pe vara ramanem fara ea!?

      Ștergere
    3. Lasa,Anonimule din 3.05.2012,orele 09:16 PM,ca sunt bibliotecari,sunt si administratori de patrimoniu,sunt si administratori de retea,sunt si soferi,etc...la scoli cu sub 300 de elevi! Oameni adusi de catre Tradiceanu SRL(PNL)! Astia(PNL-istii) au ingreunat BUGETUL! Caci nu e normal ca, intr-o scoala mica de tara cu sub 300 de elevi,personalul auxiliar si nedidactic sa egaleze aproape personalul didactic!La noi sunt 9 auxiliari si nedidactici,la 15 cadre didactice!Faceti voi raportul!

      Ștergere
  6. Anularea ordinului 5553 si a clasei zero ,care mai mult incurca decat ajuta! Fara dosariada...

    RăspundețiȘtergere
  7. Revenirea la transfer in invatamant...

    RăspundețiȘtergere
  8. sa dispara spaga ceruta de profesorii, sa se revina la exam de titularizare si acesta sa fie corect organizat

    RăspundețiȘtergere
  9. D-le POP nu uitaţi vă rog de gradaţiile la auxiliar, poate se mai poate face ceva şi pentru anul acesta, Felicitări pentru numire! Aurica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. subscriu.va rugam insistati

      Ștergere
    2. Anul trecut am avut 100 puncte la evaluarea dosarului și nu s-a acordat nicio gradație la laboranți și anul acesta..... O fi corect, o fi echitate, o fi.....

      (Părerea mea: MĂGĂRII MARI)

      Ștergere
  10. Revenirea la traditii : 15 iunie , 15 septembrie !

    RăspundețiȘtergere
  11. deblocare posturi si la preuniversitar,didactic auxiliar si nedidactic, aici este durerea mare.Nu este posibil ca la 7000 mp.de spatiu sa fie doar 3 ingrijitoare-atatea au ramas dupa pensionarea a 5 ingrijitoare si blocate posturile. Norma este de 650 mp/om.
    urgent gradatiile de merit la didactic auxiliar?????????
    nu se vorbeste nimic de didactic auxiliar si nedidactic si noi facem parte tot din invatamant si fara noi nu se poate.Corect? Va rugam dle Pop nu ne uitati....si noi cotizam ca si ceilalti.

    RăspundețiȘtergere
  12. Poate rezolvati si problema posturilor didactic- auxiliare ocupate de catre persoane care au depasit si cu mult varsta de pensionare.Stau in somaj tineri cu studii superioare si sunt tinute pe posturi persoane depasite de noile programe informatice si care pe motiv de "competenta" sau de blocare a postului, dirijeaza doar circulatia prin secretariate si contabilitati.Nu stiu cum este in tara dar in Bucuresti sunt in functie persoane pensionate de 4-5 ani.

    RăspundețiȘtergere
  13. Stimate d-le POP ,daca cititi aceste randuri ale fostilor colegi,poate aveti timp sa raspundeti la intrebarea ce apare des si anume problema clasei a 9-a ,care ar trebui sa revina la liceu .Altminteri vor avea de perdut atat elevii,dar si profesorii de liceu .care dupa 25 ani vechime se vor trezi someri ,cam 25 % dintre ei.Atat d-nul MARGA cat si D-na ANDRONESCU se opuneau trecerii la gimnaziu a claei a 9-a ,deci ar trebui sa le zica ceva profesorilor in acest sens.MULTUMIM

    RăspundețiȘtergere
  14. Anularea ordinului 5553, vrem sa fim platiti in functie de studii si grade didactice , atat cat avem. Nu mai avem bani de alte scoli si cursuri. DOMNULE POP stiti foarte bine ca sunt in acest ordin multe discriminari si erati de acord cu ele, sper ca acum nu veti uita de acestea, pentru ca liderii de sindicat din scoli au capitulat, nu fac dwcat sa stranga cotizatia.

    RăspundețiȘtergere
  15. aplicarea art 62 privind titularizarea la nivel de scoala si pentru cei care obtinut peste 7 la CNU din iulie 2011!

    RăspundețiȘtergere
  16. Subiecte elaborate la nivel national pentru examenul de Titularizare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Singura noutate pe care o remarc este "regândirea criteriilor de promovare a cadrelor didactice unversitare"

      In rest, pastrati in intregime agenda fostului guvern

      Ștergere
  17. Frumos program, nimic de zis! Dar sper ca asta include deblocarea posturilor pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic, pentru ca altfel riscam sa tragem obloanele scolilor si sa ii luam pe copii acasa, unde om gasi ceva conditii igienice mai bune. Fara mecanici de intretinere, ne pica scolile in cap, ca nu vad curand, curand reparatii prin scolile ,,reabilitate'' prin fel si fel de programe. Mai sper si ca o sa se termine cu nebunia inscrierii la clasa I si cu clasa pregatitoare la scoala, dar repede de tot pana nu se fac ,,investitiile'' in amenajarea claselor cu pricina- bani negri pentru zilele albe ale ,,baietilor'' destepti.Sper ca se va sfarsi cu umilirea parintilor si neputinta noastra de a le satisface cererile in sensul asta. Sper ca va ramane clasa a IX-a la liceu si vom scapa de teroarea supra-aglomerarii scolilor. Sper ca se va rezolva si problema miscarii de personal, care a fost creata in mod artificial de noua lege a educatiei- n-o scriu cu litere mari, pentru ca nu merita!Sper ca va fi retinuta in continuare cotizatia de sindicat pe stat, pentru ca altfel riscam sa disparem cat de curand ca si organizatii sindicale. Sper ca legile vor fi respectate si vor disparea discriminarile in aplicarea deciziilor instantelor- 5% din 221 nu a fost acordat CONFORM LEGII guv. Boc, sa ne intelegem, peste tot. Eu am beneficiat de suma mica, mica, buna de cautat cu lupa, dar macar am luat banii cand a trebuit, dar altii, nici vorba! Sper ca nu vor mai fi numiti directori, inspectori pe criterii politice, ci de performanta, ca sa am si eu in fata cui sa dau cu caciula de pamant! Sper ca nemernicia aia de statul a cadrului didactic va fi modificata cat de curand si ni se va reda demnitatea de cadru didactic- acum, dupa noul statul, avem doar obligatii, fara niciunul din drepturile castigate in 22 de ani de lupta sindicala acerba! Sper ca se va reveni la un numar civilizat de copii la clasa, nu peste 25 sau chiar 30, iar finantarea per capita va fi nediscriminatorie intre institutiile de stat si cele private. Ce mai sper?...Sper ca speranta sa nu piara! Si sa nu uiti niciodata de unde ai plecat si pe cine reprezinti acolo! Sper in dialog social autentic si sper,cu ajutorul tau, sa scapam de dictatura crunta in care am trait in ultimii ani. Sper sa treci de votul parlamentului cu bine si sa ramai acelasi visator infocat, asa cum te stiu! Iti tinem pumnii si..cu Dumnezeu inainte! Liliana Antonie, Bucuresti
    P.S. Pot sa sper si la un salariu decent? Pot supralicita si sa mai sper si plata corecta pentru membrii comisiilor de examen national?

    P.P.S Daca ma gandesc ceva mai bine, cred ca ar trebui sa sper si la ceva modificari ale Codului Muncii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut un film în care personajul principal avea convingerea ca speranta este pentru persoanele ratate....Sa ma numar si eu printre ele? Spunea, acel personaj, ca oamenii adevarati lupta pentru realizarea idealurilor....speram....speram!.....luptam.?!...speram.!!!..

      Ștergere
    2. În prezent nici nu mai există "MUNCITORI CALIFICAȚI LA ÎNTREȚINERE" în învățământul preuniversitar...ne-au transformat pe toți în "ÎNGRIJITORI CLĂDIRI", adică "MUNCITORI NECALIFICAȚI CU STUDII GIMNAZIALE".Mai sperăm și noi, că...poate, poate, vom reveni la normalitate. În rest...toate cele bune tuturor.

      Ștergere
  18. Reintroducerea pretransferului si a detasarilor.
    Sunt oameni care fac naveta 400 km. pentru a se titulariza doar pentru ca in judetul lor nu au fost deblocate posturile. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  19. Reintroducerea notelor la clasele I-IV, deoarece elevii cand trec in cl a V a( de la calificative la note), au mari surprize!!!Sa iesim la pensie cand mai speram sa traim cativa ani,nu sa murim la cursuri sau sa iesim anticipat ,ca stresul si bolile ne omoara...

    RăspundețiȘtergere
  20. Eliminarea ordonantelor de urgenta , care trimit la facultati cadre didactice care au peste 30 ani la catedra!!! Sa fim seriosi-nu avem bani pt copiii nostri sau pentru a ne trata. E aberant si abuziv sa "anulezi" diplome si examene obtinute anterior noii legi.Trebuie sa ne privim propriul statut in fiecare an ca "drumul la ghilotina?"

    RăspundețiȘtergere
  21. Unde este Distinctia Gh Lazar FURATA de ANDRONEASCA ??????

    RăspundețiȘtergere
  22. Introducerea REPETENTIEI la clasa I !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. du-te in mata cu repetentia, propun desfiintarea repetentiei sa-si faca draku meseria de dascali sa-i invete ceva pe copii, pai repetentia inseamna ca dascalul nu-si face meseria
      de ce ii mai platim
      degeaba

      Ștergere
    2. Parintii se ocupa suficient de copii? Persoana de mai sus cred ca nu are timp si de educatia copiilor. Copiii trebuie supravegheati si acasa cand isi fac temele!!!!!

      Ștergere
  23. Sporul de doctorat pentru toata lumea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-as dori ca cineva sa ia act de toate comentariile scrise aici...sporul de doctorat trebuie introdus deoarece trebuie stimulata competitivitatea si formarea profesioanala continua a dascalilor...doctoratul este un stadiu al formarii si dezvoltarii personale si profesionale care creste calitatea actului didactic!!!...si ca atare trebuie recompensat si recunoscut! Multumesc!

      Ștergere
  24. Multe din cererile colegilor de mai sus le impartasesc si eu.In ultimii ani am fost atat de umiliti si batjocoriti incat nu stiu daca se mai pot vindeca ranile noastre.
    Ne-au ingropat in ,,maculatura" pentru ca domnii inspectori nu mai intra la clase decat la inspectiile speciale, in rest verifica hartiile in cabinetele directorilor. Nu conteaza cat muncesti cu copiii, ci cat de stufos e dosarul.
    - Ne-au luat: - fondul de premiere de 2%;
    - al 13-lea salariu;
    - plata celor 2 ore suplimentare prin reducerea normei didactice de la 18 la 16 ore (cadrelor ddactice cu peste 25 ani vechime si gr did.I)
    - 25% diminuarea salariului (am mai recuperat ceva)
    - neacordarea drepturilor castigate in instanta
    Cum mai recupereaza sumele cadrele didactice care s-au pensionat sau urmeaza sa se pensioneze?
    Domnule Liviu Pop, va rugam foarte mult sa-i faceti pe cei care se fac responsabili cu aplicarea hotararilor judecatoresti sa respecte sentintele judecatoresti (actualizarea sumelor castigate prin aplicarea indicelui de inflatie la data primei plati, apoi pe perioadele ramase.
    In scoli Adresa MECTS 8064/F/26.01.2012 este interpretata ca si cum nu s-ar aplica inflatia. Nota ceruta de minister este destul de clara pentru ca le era usor celor din minister sa aplice indicele de inflatie pentru anii 2010 si 2011 sumelor totale cumulate de minister.
    Vi se pare normal si corect ca finantarea pe elev sa se raporteze la nivelul unitatiii si un cadru didactic care preda la clase cu 30 de elevi la inv primar/ prescolar sa aiba acelasi venit cu unul care are 14-16 elevi? Poate in asemenea cazuri se poate reveni la plata celor 2 ore /sapt.
    Stiu ca toata lumea va asalteaza cu tot felul de probleme, dar s-au adunat prea multe, iar dumneavoastra mai puteti reduce multe din ele pentru ca stiti foarte bine sistemul de inv. romanesc, sunteti competent si ne-ati demonstrat ca stiti sa va luptati pentru drepturile noastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru comentarii. Va asigur ca o buna parte dintre cerintele dumneavoastra ma straduiesc sa le rezolv in cel mai scurt timp de la instalare, desi depind de MECTS. Sa treaca ziua de luni si cu siguranta voi putea face mai multe.
      Tinem legatura

      Ștergere
    2. D-le Pop sper sa rezolvati problema retinerilor pe statul de plata a cotivatiei de sindicat si CAR. Insistati si pentru renuntarea la comasari, desfintari de scoli, pierderea PJ-urilor.V-am trimis si un mail cu un exemplu concret de incalcare a legii privind pierderea personalitatii juridice la o scoala.

      Ștergere
    3. Dle Pop, lasati cotizatiile asa cum sunt, sa dea cine vrea cotizatie ca sa va umflati salariile voi sefii de la sindicate, nu ne mai obligati pe toti sa fim membri de sindicat cu SILA.
      NU VREM SA VA MAI DAM DE POMANA
      JOS SINDICATELE
      JOS MAFIA
      traiasca FUNERIU

      Ștergere
    4. ALOOOOOOOOOOOOO!!! CINE V A OBLIGAT SA INTRATI IN SINDICAT??? DACA NU VRETI NU FACETI CERERE, RETRAGETI VA SI CHIAR VA SFATUIESC SA L LUATI PE FUNERIU ACASA ... DACA VI S-A PARUT ASA DE BUN!!! PRESUPUN, INSA CA A FOST BINE CAND ATI LUAT BANII CASTIGATI PRIN SINDICAT, NU?!

      Ștergere
  25. Buna seara, domnule Pop!
    Ati fi in asentimentul multor persoane didactice auxiliare daca:
    1.veti incerca si veti reusi sa reintroduceti acordarea sporului de ecran, implicit elaborarea regulamentului de acordare a acestui spor;
    2. veti incerca si veti reusi sa schimbati modul de incadrare si recunoastere la absolvirea studiilor superioare a treptei si gradatiei avute anterior pe studii medii ( o echivalare similara cu cea a cadrelor didactice);
    De asemenea s-ar impune o reevaluarea obiectiva si corecta a portofoliilor depuse in cadrul selectiei pentru corpul national al expertilor in management educational, asta pentru o transparenta totala a mecanismului de realizare a selectiei.
    Si ce parere aveti, cei care au castigat in anul 2012 procese pe reincadrarea in conf. cu Legea 221/2008, au ceva sperante pentru primirea sumelor aferente intr-un timp cat mai scurt posibil?
    Multumiri anticipate si in eventualitatea unui raspuns

    RăspundețiȘtergere
  26. Bun ziua d-nule POP,mă bucur ptr. numirea d-voastră dar să vă menţineţi pe poziţia de apărător al sistemului de înv.românesc.S-au stricat prea multe şi ştim că este f. greu de vindecat decât de prevenit ,dar nu imposibil.În cei 34 de ani de vechime ai mei n-am avut o aşa mare nenorocire.Luptaţi pentru:
    -introducerea examenelor la liceu şi facultate.
    -revenirea la Liceele Prdagogice, unde se pregăteau cu adevarat educatoare şi învăţători,cu vocaţie ptr. această delicată profesie.
    -grupa pregătitoare la grădiniţă.
    -clasa 9-a la liceu.
    -reanalizarea încadrărilor cu personal din şcoli.
    -repartizarea pe posturi în funcţie de media tuturor anilor de studiu.
    -directorii să fie aleşi de personalul unităţii, nu numiţi(acum este un dezastru, ce se întâmplă în şcolile în care directorul nu are legătura cu şcoala respectivă).
    -descongestionarea programelor şi respectarea particularităţilor de vârstă.
    - etc.etc.....
    Multă sănătate şi Bunul Dumnezeu să ne ajute pe noi pe toţi!

    RăspundețiȘtergere
  27. D-l Pop - va rog sa tineti cont si de orele de chimie-fizica-biologie. Daca din 6h raman doar 2h va fi vai si amar de sufletele unor oameni. Sa auzim de bine - un reprezentat f.f.f.f. dezamagit de ce se intampla in acesta tara condusa de niste mizerabili- .

    RăspundețiȘtergere
  28. Buna ziua! D-le Pop, sunt o educatoare cu o vechime in inv. de 35 ani neintrerupti. Discutand cu colegele , am constatat ca eliminarea denumirii de "educatoare" /" invatator" ,prin ordinul 5484 a fost facuta cu intentia clara de a ne desfiinta si a nu mai putea lucra in sistem daca nu ne echivalam "competentele", sau nu urmam facultatea la PIPP.Urmarind acest ordin am constatat cu stupoare , ca prin acceptarea acestei echivalari , noi o aprobam !Colegele nu-si doresc aceasta si se gandesc cu stres la ce va mai urma. Cele care si-au putut permite(financiar vorbind) ,sa-si continuie studiile (cu toate ca am sustinut examenele de definitivat,gradulI ,gradul I),au constatat ca erau mai pregatite profesional decat cei care le predau. Care e rostul? Se doreste doar documente si functionarea unor facultati, sau eliminarea unor cadre mai "vechi"? D-le Pop, va rugam cu toata responsabilitatea sa analizati si aceasta situatie. Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  29. Va rugam sa incercati sa discutati cu cei de la MECTS in legatura cu reintroducerea pretransferului si a detasarii la cerere.

    RăspundețiȘtergere
  30. speram sa ganditi un mod de calcul prin care sa se recupereze si ceea ce s-a piedut prin taierea tuturor sporurilor, deci si a gradatiilor de merit pentru perioada 01.VII.2010 - 01.VII.2011, obtinute in baza unor competente profesionale si care, in mod abuziv, ne-au fost luate;
    referitor la echivalarea competentelor profesionale, consider ca un absolvent de Liceu Pedagogic- 5(cinci)ani- e un cadru didactic care-si merita ehivalarea;
    in rest, subscriu multor observatii facute de catre colegii nostri.

    RăspundețiȘtergere
  31. Domnule Liviu Marian Pop, sunt doar cuvinte goale. Imi amintesc de vremea cand educatia era prioritara in Romania. Si ... a fost un pact pt educatie.... si cei 6% din PIB ... si directori care nu au platit nici macar naveta cadrelor didactice. Cred ca reforma ar trebui sa inceapa de la directori.

    RăspundețiȘtergere
  32. Program : Sa nu mai fie atatia anonimi. Sa nu se mai teama oamenii sa-si expuna punctul de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  33. Sunt de 31 de ani educatoare cu liceu pedagogic(prof.inv. presc.), am absolvit USH, Facultatea de Psihologie-Pedagogie Brasov in 2009, forma ID. Am o intrebare:
    - De ce nu ne primim toti diplomele, daca s-au castigat in instanta atatea procese? Trebuie sa dam in judecata ca sa ne obtinem dreptul la o diploma, la un carton? Ca si studenta mi-am facut datoria, am achitat toate taxele, am invatat constiincios, am dat toate examenele ca si cei de la zi.
    Astept un raspuns, poate aveti vreo noutate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aceeasi situatie .. va rugam faceti ceva si pentru noi pt ca nu ne baga nimeni in seama !!!

      Ștergere
  34. Va rugam, reintroduceti DETASAREA si PRETRANSFERUL!

    RăspundețiȘtergere
  35. Sporul de doctor pentru toti cei care au doctoratul.

    RăspundețiȘtergere
  36. Sporul de doctor pentru toti cei care au doctoratul.

    RăspundețiȘtergere
  37. Domnule ministru, asteptam faptele!

    RăspundețiȘtergere
  38. Moft : evaluarea pilot (9-23 mai 2012) ! Inca un exces ! Stres pentru elevi si parinti !

    RăspundețiȘtergere
  39. Guvernul Victor Ponta
    Victor-Viorel Ponta - Prim-ministru;
    • Florin Georgescu - Viceprim-ministru, Ministrul Finanţelor Publice;
    • Ioan Rus - Ministrul Administraţiei şi Internelor;
    • Andrei Marga - Ministrul Afacerilor Externe;
    • Titus Corlăţean - Ministrul Justiţiei;
    • Daniel Constantin - Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
    • Mariana Câmpeanu - Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
    • Daniel Chiţoiu - Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;
    • Ovidiu Ioan Silaghi - Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;
    • Rovana Plumb - Ministrul Mediului şi Pădurilor;
    • Eduard Hellvig - Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului;
    • Corneliu Dobriţoiu - Ministrul Apărării Naţionale;
    • Ioan Mang - Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    • Vasile Cepoi - Ministrul Sănătăţii;
    • Dan Nica - Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;
    • Mircea Diaconu - Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional;
    • Leonard Orban - Ministrul Afacerilor Europene;
    • Mircea Duşa - Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul;
    • Victor Paul Dobre - Ministrul delegat pentru administraţie;
    • Lucian Isar - Ministrul delegat pentru mediul de afaceri;
    • Liviu Marian Pop - Ministrul delegat pentru dialog social.

    ”Sa trecem la treaba!”
    Stim ca politica este mai presus de multe in tara asta, stim ca multe nu se rezolva nu ca nu s-ar dori, ci pentru ca nu se poate, dar cerem minim de respect, minim de bunavointa, sa stiti si dumneavoastra ce votati acolo, sa va pese, sa fiti interesati. Daca ne uitam la omul de rand avem impresia ca el isi doreste anumite lucruri pentru ca este subiectiv, pentru ca asa vrea el, dar culmea, omul acela stie legea mai bine decat politicienii pentru ca ii pasa, il intereseaza. Si tot culmea, moare cu legea in mana si la propriu si la figurat.
    Va dorim din tot sufletul putere de munca, va oferim respectul cuvenit si va cerem in schimb ”putin mai mult interes”. Atat.
    Va multumim!

    RăspundețiȘtergere
  40. Este bine ca aceasta clasa pregatitoare sa functioneze la scoala. De ce sa stea un copil 4 ani in gradinita, sa-i mai plimbe educatoarea la scoala si inapoi, sa-i acomodeze cu scoala , cand acomodarea se poate face chiar acolo? Totul este ca sa se predea conform programei, prin joc. Si asa copilul este in mediul scolar pentru clasa I si sunt si locuri in gradinite pentru cei mai mici, ca stim bine ca se sufera din cauza lipsei de locuri in gradinite.

    RăspundețiȘtergere
  41. Stimate Domnule Pop,
    Sunt convinsa ca v-ati revizuit lista de priotati, ca urmare a numirii dv. in functia de ministru și pentru ca sunteti un bun cunoscator al sistemului nostru de invatamant.
    Evaluarile Nationale si Bacalaureatul reprezinta prioritatea 0, dar si fluidizarea/ deblocarea proiectelor POSDRU sunt extrem de urgente, pentru ca altfel, stiti ce sanctiuni dure ne asteapta!
    Va doresc forta, incredere, rabdare si inspiratie!
    Am mare incredere ca ceea ce veti face va fi corect, transparent, benefic si nicidecum impotriva celor care slujesc cu pasiune acest sistem.

    RăspundețiȘtergere
  42. Va rugam sa reitroduceti pretransferul(transferul)la cerere in invatamant.Suntem multi titulari ce avem nevoie de acest drept la nostru. Avem incredere ca ne veti ajuta

    RăspundețiȘtergere
  43. Abrogati ordinul 3952 din 3mai 2012.Este o mare nedreptate care se face invatatorilor care au terminat la USH.MECTS trebuia sa urmareasca activitatea de la aceasta universitate.Conteaza ca specializarea sa fi fost acreditata.In HG.1175 din vremea lui Tariceanu spune ca diplomele sunt echivalente indiferent de forma absolvita.

    RăspundețiȘtergere
  44. Anulati ordinul 3952.

    RăspundețiȘtergere
  45. Domnule Ministru,
    Pentru actualul guvern, cel mai important test este să-şi respecte programul de guvernare cu care a trecut prin Parlament.
    Din acest punct de vedere, prima asumare pentru MECTS, deci pentru Dumneavoastră, este "Finalizarea procedurilor parlamentare pentru Codul Educației".
    Orice amânare, indiferent de justificare, ar fi o gravă eroare. Argumentul cu "degringolada" este inconsistent. O mai mare degringoladă decat aceea produsă de LEN nu poate exista.
    Cred ca scoala românească este la rascruce şi trebuie neapărat oprită sa avanseze pe drumul greşit pe care, din păcate, se află deja.
    Cu mici "cârpeli" făcute ici şi colo nu se vor rezolva problemele.
    Prin urmare, respectaţi-vă programul de guvernare.

    RăspundețiȘtergere
  46. va rog sa treceti pe lista prioritatilor si problema USH absolventii nu au nicio vina ! aratati-ne ca ii pasa cuiva de noi ! va rog frumos sa nu uitati avem incredere in dvs.

    RăspundețiȘtergere
  47. Va rugam reintroduceti sporul de doctorat!

    RăspundețiȘtergere
  48. Stimate domnule ministru Liviu Pop vă rugăm să reintroduceţi pretransferul la cerere deoarece este un drept al nostru al titularilor şi aduc urmatoarele argumente în acest sens:
    Eliminarea pretransferului din învăţământul preuniversitar este o mare greşală şi un abuz. De exemplu eu sunt profesor titular, pe o catedră de istorie, la un liceu şi doresc să mă transfer tot pe liceu, tot pe catedră de istorie. M-am titularizat prin Examen Naţional de Titularizare. Nu este corect să nu mi se dea voie sa mă transfer pe nivelul de învăţământ pe care sunt titular şi pe aceeaşi specialitate la care am dat concursul. Nu schimb nici materia la care am dat examenul şi nici nivelul de învăţământ. Nu suntem trataţi în mod egal de Noua Lege a Educaţiei. De exemplu colegii care sunt în restrângere de activitate au dreptul să se transfere de pe post de învăţător, pe post de profesor, dacă au studii absolvite între timp, iar la alţii li se dă dreptul să schimbe şi materia pe care o predă. Atunci spun cu certitudine că este un abuz că nouă, celorlalţi titulari. nu ni se dă dreptul la pretransfer, măcar pe materia de predare pe care ne-am titularizat şi pe acelaşi nivel de învăţământ. Este deja o discriminare. Nu este corect să nu se mai recunoască un concurs luat la nivel naţional, mai ales că unii suntem titulari la 100 km distanţă de casă. Sau în alt judeţ. Unii au familii de întreţinut şi nu pot să stea departe de ele. Aşa sunt ajutaţi profesori şi sunt respectate drepturile lor?. Pentru că este un drept al nostru pretransferul, deoarece am dat un concurs cu recunoaştere la nivel naţional. Examenul l-am promovat şi postul l-am obţinut în urma multor ore de studiu. Titularii nu mai avem drepturi deşi le-am câştigat prin muncă cinstită. Suplinitorii se pot titulariza în baza articolului 253, dacă au luat o nota peste 7 la titularizare, dar si noi titularii am luat peste 7 doar că noua nu ne mai recunoaste nota si munca, ca la suplinitori.
    Nu este cu nimic mai corect un examen local decât unul naţional. Iar dacă am luat postul prin Concurs Naţional este normal să îmi fie recunoscută titularizarea în orice şcoală din ţară

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt de acord ca cls.preg.sa functioneze la scoala . Sper ca si fetita mea va merge in anul viitor.De ce sa fie impreuna cu copii de 3-4 ani?

      Ștergere
    2. Dar......suplinitorii si-au acceptat ani in sir lipsa de siguranta pe post, pt. ca veneau titularii prin transfer si le zburau posturile cand te asteptai mai putin. In legatura cu naveta....distante mari, e adevarat ca este f. greu, dar eu am o singura intrebare: CINE V-A PUS SA VA TITULARIZATI LA ZECI, SUTE DE KM DE CASA?????????? ATI VRUT SIGURANTA PE POST... SUPORTATI-O!!!!!!!!! TREBUIA SA FITI CINSTITI SI SA RAMANETI CA SUPLINITORI IN ORASELE IN CARE LOCUITI, DACA VROIATI SA SCAPATI DE NAVETA.DE CE A FI SUPLINITOR VI SE PARE JOSNIC?? PT. CA SUNT UNII CARE IAU NOTE RUSINOASE LA EXAMEN, ASTA E, PADURE FARA USCATURI NU SE POATE. DAR, CE ZICETI DE CEI CARE SUPLINESC DE 20 DE ANI, AU SI TOATE GRADELE SI MEREU NOTE BUNE LA TITULARIZARE. ADICA, VOI ATI VREA CA ACEI OAMENI SA NU SE TITULARIZEZE NICIODATA, NU?? CA SA FACETI VOI MISCARILE OPORTUNISTE DE TRANSFER , DETASARE SI SA SCAPATI DE NAVETA. EI BINE, ASA CUM SUPLINITORUL ISI ACCEPTA NESIGURANTA PE POST, ACCEPTATI-VA SI VOI, TITULARILOR, NAVETA!!!!!!! ASUMATI-VA PROPRIILE ALEGERI!!!!!!!!

      Ștergere
  49. Felicitari pentru abordarea in ceea ce priveste situatia absolventilor USH.Venind din preuniversitar stiti foarte bine ca inainte sa absolvim USH eram educatoare,invatatoare,institutori,unii chiar cu gradul I.Cine este E.Andronescu sa ne decline competentele?!De ce nu ne-a dat ea in judecata,individual, asa cum spune legea,sa ne anuleze licenta?Putea sa aiba MECTS sau poate sa aiba intentate 300000 procese?Pe banii cui?Pe ai nostri,ai contribuabililor,evident!Spuneti-i, cand o intalniti,ca suntem platiti ca profesori de 3 ani,in baza adeverintei de la USH pe care nu ne-a anulat-o nicio instanta.Aceasta exministru nu a facut nimic bun in invatamant,ca sa nu mai vorbim de situatia de-a dreptul penibila cand anul trecut propunea pe la televiziuni inmatricularea ca studenti in Politenhica a celor ce au picat bacalaureatul.Si daca vreti un sfat colegial...stati mai putin la TV si mai mult la minister.E.A.statea numai la televiziune si se lasa manipulata de Tatulici,ca si cum el ar fi fost expertul si nu ea.

    RăspundețiȘtergere
  50. In sfarsit este cineva avizat si cunoscator al problemelor din invatamantul preuniversitar la ministerul invatamantului.De 22 de ani astept un ministru care sa faca ceva si nu doar sa vorbeasca elevat si total pe linga subiect.Astept cu nerabdare si modificarea programelor dar mai ales a continuturilor.Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  51. Dl Ministru ,va imploram abrogati Ordinul 5568/2011. La Colegiul Emil Racovita (Bucuresti) copiii care sunt cl 8-a nu mai pot intra in cl-9-a la clasa cu profil sportiv DECAT daca sunt legimati CNER. De ce pana la aparitia acestui ordin s-a putut, sa se permita legitimarea si la alte cluburi de inot si acum nu? De ce sa vedem atata tragedie si plansete ptr ca din aceasta cauza copiii sunt obligati sa plece din scoala? Sport de performanta se face la ce club crezi ca poti dovedi ca esti BUN si in clasa cu profil sportiv (care sa iti permita sa poti avea doua antrenamente de inot/zi ).

    RăspundețiȘtergere
  52. Domnule Ministru, va rog sa nu uitati de reintroducerea concursului national de titularizare. Daca se lasa concur la nivelul scolilor/ centrelor va fi ... dezastru pentru cadrele didactice foarte bine pregatite si care nu au "pile" si bine de toti care au bani pentru a -si aranja posturile.

    RăspundețiȘtergere
  53. Niciodata nu s-a acordat mai putina importanta INVATAMANTULUI SPECIAL ca pana in prezent.Noi parca am functiona undeva in anonimat, ca drept dovada faptul ca nu avem de foarte mult timp nici plan cadru ,nici programe, nici auxiliare clare si distincte pentru fiecare tip de deficienta in parte.Functionam dupa "ureche".La o mica verificare veti observa ca sunt scoli care aplica planuri cadru doar ca sa fie sau chiar planuri cadru inventate la nivel de scoala , directorii sunt si ei ghidati dupa interese si acest lucru nu este normal.
    In ceea ce priveste acel Centralizator dupa care se face incadrarea personalului didactic, am constatat cu stupoare in ultimii cativa ani de cand se aplica,faptul ca, cei care functioneaza in invatamantul special de zeci de ani la clasele I-IV nu mai corespund cu studii de liceu pedagogic sau institutori pe postul de predare.Sunt acceptati in schimb doar cei care au absolvit orice forma de invatamant care are cuprinsa in denumire particula"psiho",ca drept urmare este mult "mai potrivit" sa predea citit-scrisul la clasa I un absolvent din domeniul stiintelor politice sau militare+"psiho" decat clasicul (si expiratul) invatator care acum ,poate chiar in prag de pensie trebuie sa finalizeze o astfel de specializare , altfel nu mai este potrivit postului pentru care s-a pregatit si l-a ocupat sustinand un examen national si nu unul formal asa cum se face acum pe baza acelor stufoase dosare care pentru unii colegi reprezinta telul suprem in activitatea didactica.Va rugam sa stabiliti alte criterii de competenta,reale, in evaluarile noastre atat in cazul miscarii de personal precum si in acordarea gradatiei deoarece fenomenul"dosariada" nedreptateste pe cei care isi fac datoria de dascali si nu au nicio sansa in fata celor care "fabrica munti de dosare".Va rog sa aveti in vedere cat de corecte sunt si inspectoratele scolare in relatia cu cadrele didactice.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  54. Buna ziua.
    Domnule Ministru, am o mare rugaminte, va rog sa rezolvati problema absolventilor Spiru Haret 2009.
    Am invatat, am facut eforturi financiare pentru a absolvi specializarea urmata in cadrul USH.
    Nu am crezut ca in urma eforturilor mele se va ajunge in aceasta situatie.
    Am avut aceeasi materie de invatat, aceleasi intrebari cu cei de la ZI. Eu am absolvit forma de invatamant FR.
    Nu s-a luat masuri pentru a ne rezolva situatia. Se implenesc 3 ani de cand am absolvit.
    Va rog in numele tuturor colegilor care au absolvit in anul 2009 specializari la ID sau FR.

    RăspundețiȘtergere
  55. Buna ziua, Domnule Ministru!

    Cu riscul de a ma repeta, cu riscul de a reitera anumite propuneri ale colegilor mei, va rog sa rezolvati (transant si definitiv, daca se poate...) urmatoarele probleme (stringente si urgente!) ale invatamantului nostru:

    -reintroducerea examenelor pentru absolventii clasei a VIII-a(eventual, sub forma fostelor examene de capacitate-un fel de bac pentru gimnaziu...), examene care sa se dea in ALTE scoli, adica NU in scoala in care a invatat elevul respectiv...(sunt constient ca anumite persoane sunt deranjate de propunerea mea, dar daca suntem sinceri cu noi
    insine, este prea evident ca am dreptate...)
    -recuperarea sumelor de bani taiate, indiferent ca se numeste Legea 221/2008, al 13-lea salariu, 2% etc., nu in transe "imprastiate" pana in 2016...2020..."la calendele grecesti"(ca sigur asa se va intampla...) ci intr-un interval de timp mai rezonabil, conform legilor europene, daca tot suntem "cetateni europeni" de cativa ani...
    -relativ la problema absolventilor USH, toata lumea stie ca este o "problema" creata artificial...Examenele au fost EXAMENE deosebit de bine organizate, dificile! Am invatat foarte mult, perfectionandu-ne pregatirea noastra psihopedagogica si de specialitate! Multi dintre noi suntem absolventi de liceu pedagogic+ un institut pedagogic, cu 10, 20, 30-40 de ani de experienta la catedra(chiar titulari pe catedre de limbi moderne!), cu rezultate foarte bune la examene, olimpiade, diferite concursuri scolare etc.!(in prezent,de cand nu mai predau limba romana, elevii scolii noastre nici nu stiu sensul notiunii de "olimpiada" s.a....Relativ la examene...Care "examene"?Ca ele nu mai exista...). Nemaivorbind de faptul ca noi, cei cu liceul pedagogic, avem o pregatire polivalenta, nu numai limba romana si matematica, ci si (printre altele) muzica,desen, educatie fizica s.a. Asadar, noi, invatatorii, suntem cei "abonati" la programe cultural-artistice, sportive etc. Dar,din (ne)fericire, suntem absolventi USH...
    In ceea ce priveste pregatirea de specialitate si psihopedagogica a celor de la "stat"(Cel putin a celor pe care-i cunosc eu!Nu generalizez, nu vreau sa jignesc pe nimeni!)...ma abtin...Interesant cum un absolvent(sa dau numai un singur exemplu) de liceu cu profil real, cu rezultate mediocre si submediocre la invatatura in "preuniversitar"...) poate absolvi cu note mari si foarte mari(dupa ce a lucrat intr-un alt domeniu decat invatamantul!) o facultate de filologie! Si asta uneori, la(respectabila...) varsta de 40-50 de ani!Si inca la ID sau FR...Poate, pentru ca a absolvit o universitate de stat...Iar noi, invatatorii-absolventi USH, care suntem dascali de la 14 ani, am sustinut sute de examene, ne-am perfectionat, am invatat si invatam in permanenta, suntem tratati ca niste paria. Pana cand?!!!
    -relativ la plata profesorilor din prescolar si primar, cum se poate ca sa se faca o asemenea discriminare?!! Cum sa nu poata sa fie platiti absolventii 2011(si, evident, 2012, 2013 s.a.m.d.) ca si cei care au absolvit inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.1/2011?!! Adica noi, invatatorii cu liceu pedagogic, care am terminat o facultate (romana-o limba moderna, spre exemplu) sa nu putem fi considerati "la fel de profesori"(sic!) ca si unul care a terminat(la o anumita varsta...) un colegiu de institutori+ o facultate de ...drept, management, finante-banci s.a...?!! "Discriminare" e putin spus!!!
    Imi cer scuze daca am suparat pe cineva, dar consider ca tot ceea ce am scris mai sus este corect, este purul adevar, exemplele sunt din proprie experienta, se poate verifica!
    In speranta ca veti da curs doleantelor mai sus exprimate, va multumesc anticipat, Domnule Ministru, si va urez multa putere de munca si mult spor in tot ceea ce faceti!

    RăspundețiȘtergere
  56. Domnule ministru,
    Va rugam sa faceti dreptate absolventilor 2009 USH.Nu e corect ce se intampla de atata timp.D-na Ecaterina Andronescu a reusit odata sa faca partidul sa piarda alegerile. Ar fi timpul sa realizeze ca a gresit.Dupa ce ne-am imprumutat pentru facultate, acum ne imprumutam pentru avocati. Sper ca inca stiti cum e sa traiesti de azi pe maine.Va scrie o invatatoare cu 33 de ani vechime, platita cat un maturator!Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  57. artin violeta29.05.2012, 20:58

    Va rog eliberati diplomele licentiatilor 2009 USH, nimic nu e ilegal. Nu va bateti si d-voastra joc de noi. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  58. Anul trecut am participat la concursul de titularizare si, dupa afisarea notei, am fost cea mai fericita:luasem 9 si m-am titularizat. Aveam 2 poste titularizabile: la 60km respectiv 70 km distanta de casa, am optat pentru postul la 60 km distanta. Ajunsa acolo cu numirea de titular in sistem, cu un salariu de 730 lei, avand facultate si masterul la stat si definitivatul, cei de acolo mi-au spus clar ca naveta este problema mea, adica 500 lei pe luna, in conditiile in care toti profesorii din acea comuna locuiesc acolo, eu sunt singura care face naveta! Va rog dati drumul la TRANSFER.....am devenit titulara in sistem in urma celui mai sever, mediatizat si securizat examen national de titularizare! Am aceleasi drepturi ca si colegii mei care au beneficiat de transfer. Oricum sunt posturi foarte putine si dvs, stiti asta, macar cei care au invatat si carora le pasa de invatamant si de copii in general, sa fie rasplatiti si sa aiba sansa sa se apropie de casa. Pentru ca se apropie de casa prin multa munca(concursuri, parteneriate, carti publicate, etc.), ca atare e sansa noastra, macar a titularilor in sistem, titularizati in concurs national 2011 sa baneficiem de TRANSFER!!! Sa se respecte calitatea! Sa se respecte ordinea ocuparii posturilor din trecut!
    1.Restrangere
    2.Transfer
    3.Titularizare(examen national)

    Inca este timp suficient pentru a modifica legea si pentru a da sansa dascalilor adevarati cu dragoste de meserie sa si-o exercite in conditii decente.Cei de la ISJ-uri au experienta si imediat s-ar adapta!

    Inca este timp suficient, am mare incredere in dvs. ca puteti schimba ceva in favoarea noastra, a oamenilor tineri, la inceput de cariera, cu dorinta de afirmare si dragoste si respect fata de copil! Am salariul de 700 lei-500lei naveta=200lei. Nu vreau sa renunt la titularizare in sistem, pentru ca numai eu stiu cat am invatat ca sa obtin acest drept! Sunt multi altii in aceeasi situatie! Dati drumul la TRANSFER! Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  59. Ministerul nu poate primi sesizari
    Pagina

    http://www.edu.ro/index.php/articles/c509


    este redirectionata catre


    http://www.edu.ro/index.php/articles/c376

    Mai bine redirectionati aici
    Multumim

    RăspundețiȘtergere
  60. D-le ministru,
    Cu deosebit respect ,respect pe care stie sa-l aiba un cadru didactic cu o vechime de 35 de ani la catedra ,va aduc la cunostinta urmatorul aspect:
    Am castigat in instanta incadrarea ca prof.inv. primar,dar nu am diploma,ci doar adeverinta de licenta.Va rog sa luati urgent o masura cu noi.Instanta a hotarat ca din punct de vedere juridic ,forma absolvita este irelevanta,specializarea trebuia acreditata.
    Suntem in proces cu USH si MECTS pentru eliberarea diplomei.
    Dupa cum ati vazut multi colegi au castigat procesele la ICCJ,irevocabil ,ar trebui sa constituie un precedent si sa se rezolve cat mai repede problema.
    Astept un raspuns de la dumneavoastra .
    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  61. Felicitari pentru ordonanta data .Ati indreptat multe lipsuri sau greseli.

    RăspundețiȘtergere
  62. O alta solutie ar fi sa nu mai lasati decontarea navetei pe mana primarilor, incercati sa dati o lege prin care sa ii obligati sa ne plateasca naveta este foarte greu sa te prezinti in fata elevilor imbracat modest pt ca iti raman prea putini bani din salariu...........

    Primariile ne spun ca nu au bani pentru decontarea navetei dar daca noi nu avem bani sa venim la scoala ce facem.........?????

    RăspundețiȘtergere
  63. Pe cand si demiterea inspectoarei adj. a ISJ Tulcea, Radu Valentina, care face campanie pentru Consiliul local PDL Tulcea??/

    RăspundețiȘtergere
  64. Pretransferul specificat in ordonanta va intra in vigoare, in anul viitor scolar? In primavara anului viitor? Acelasi lucru e valabil si pentru detasari? Va multumim, domnule ministru.Avem incredere in dvs.

    RăspundețiȘtergere
  65. · pensionarea personalului didactic cu 3 ani înainte de limita de vârstă, fără diminuarea pensiei nu se mai regăseşte în legea educaţiei naţionale şi nici în legea pensiilor;

    RăspundețiȘtergere
  66. Supun atentie dumneavoastra, chiar daca am mai facut-o situatia licentiatilor Univ. Spiru Haret, Facultatea Limba si Literatura Romana, forma de inv. ID,promotia 2007 care au facut CONTINUARE DE STUDII intre 2005-2007 la universitatea mentionata. Desi exista raportul CNEAA/ARACIS si HOTARARI DE GUVERN din perioada 2004-2007care atesta ca studiile descrise mai sus erau autorizate provizoriu pentru ID si acreditate pentru ZI nu mi se permite participarea la titularizare 2012, mai mult perioada de sustinere a inspectiei la clasa se incheie maine 8 iunie. Ati afirmat ca situatia aceasta este in atentia dumneavoastra, si asteptam un raspuns deoarece memoriile depuse la minister, la ISJ Mehedinti, la centrul de examen fie au ramas fara raspuns (MECTS), fie mi s-a raspuns ca nu ma regasesc in lista cu hotarari pe care de fapt si eu am folosit-o sa demonstrez cele afirmate de mine(ISJ Mehedinti). Nu mi-a folosit cu nimic faptul ca am un proces pe rol. Ce mai trebuie sa fac sa pot sustine aceasta inspectie speciala? Am trimis prin fax dosarul meu la SIVECO, n-am primit raspuns. De ce nu mi se raspunde verde in fata baza legala a faptului ca nu pot participa la acest examen, desi am o diploma de licenta, perfect valabila deoarece nu a fost contestata sau anulata de nicio instanta judecatoreasca.

    RăspundețiȘtergere
  67. Ordonanta trebuia sa specifice si data cand se fac transferurile,sper ca pana la concursul de titularizare.
    Si mai este o problema:numirea directorilor de catre ISJ-uri.Cum asa?Parca fiecare unitate scolare,prin CA isi numeste directorul?Ce faceti voi ,ni-i bagati pe gat pe acolitii PSD ?

    RăspundețiȘtergere
  68. Nu uitati de absolventii 2011 care au fost privati de dreptul de a deveni prof. in inv .primar prin art.248(4) al legii inv.
    Am trimis o petitie inca din 17 aprilie ,dar nimeni nu ne-a raspuns.Suntem 100 de persoane care au semnat petitia ,oare nu navem dreptul sa ne raspunda cineva?

    RăspundețiȘtergere
  69. D-le ministru
    Felicitari pentru promovare. Nu uitati de unde ati plecat. Nu uitati de perioada cand ati lucrat cot la cot cu noi la clasa.S-au diminuat salariile, gradatiile se dau dupa cum doresc inspectorii, distinctia Gh. Lazar s-a sistat. Acum fiind ministru, poate ne ajutati pe cei care am ajuns la varsta pensionarii sa ni se recunoasca rezultatele muncii noastre si sa fim recompensati cu distinctia Gh. Lazar.

    RăspundețiȘtergere
  70. D-le ministru
    As dori sa stiu daca examenul de titularizare din 2 august 2012 se sustine la centrul la care este inscris fiecare candidat sau se face un centru pe judet? Mentionez ca sunt absolvent 2012(F.M.I.) si nu stiu daca se publica sau nu modele de subiecte.
    va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  71. Buna ziua d-le ministru Pop. Am vorbit cu d-voastra inainte de avansare cu privire la didactic auxiliar, respectiv gradatia de merit. A-ti spus ca se rezolva, dar nu s-a rezolvat, vedeti ce puteti face pentru anul scolar 2012 - 2013, si noi muncim ca si cadrele didactice , ba chiar mai mult.Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  72. D-le ministru.
    VA ROG INSISTENT FACETI CEVA PENTRU ABSOLVENTII USH 2009. LUCREZ IN INVATAMANT DE 36 DE ANI, AM FACUT EFORTURI FINANCIARE SA POT URMA CURSURILE ACESTEI FACULTATI SI PROBABIL M-AS FI INSCRIS LA ALTA FAC. DAR AICI ERA TAXA MAI MICA. AM ABSOLVIT CU MEDIA 9,80 SI PE PARCURSUL ANILOR AM AVUT NUMAI MEDII DE 9 SI 10
    OBTINUTE CU TRUDA SI MARE INTERES, ESTE INADMISIBIL SA NU PRIMIM DIPLOMA.
    VA ROG AJUTATI-NE.

    RăspundețiȘtergere
  73. Credeţi că este corect ca examenul de titularizare să fie echivalat cu cel de definitivat la persoanele care susţin definitivatul anul acesta? Nu este firesc nici să fie echivalată proba practică (la informatică, de pildă!) cu inspecţia specială de la definitivat! Şi nu este corect nici faţă de colegii de la alte discipline care au susţinut o lecţie la o clasă necunoscută... În plus, nu am înţeles de ce nu s-au spus notele pe loc! Din câte ştiu, nu se admite contestaţia, nu? Aşa era firesc, să fie comunicate notele imediat după proba practică sau inspecţia specială la clasă. Şi nici pe Titularizare 2012 nu au apărut la timp. Deci... :(

    Observ că acum definitivatul constă într-o singură probă cu trei subiecte: subiectul I se referă la disciplina de specialitate (30 de puncte), subiectul II este centrat pe didactica disciplinei de specialitate (30 de puncte) şi subiectul III este alocat pedagogiei şi elementelor de psihologie a educaţiei (30 de puncte). La titularizare sunt două subiecte din specialitate (60 de puncte) şi un subiect de metodică (30 de puncte). Cum oare pot fi comparate?! Care este mai uşor? Ca să nu mai punem în calcul şi nota maximă (de regulă) de la inspecţia specială!!! Aş vrea şi eu să mi se considere nota de la definitivat! Am dat trei examene complexe la definitivat: examen la psihopedagogie - probă scrisă, examen la specialitate - probă orală şi examen din specialitate - probă scrisă.

    Trebuie să fie egalitate. Este extraordinar de bine că la examenul scris sunt subiecte la nivel naţional! Felicitări pentru această schimbare. Dar cu restul cum rămâne?! :)

    RăspundețiȘtergere
  74. - De ce Maramuresul nu are contract colectiv de munca ?
    - de ce s-a redus numarul de zile de concediu de odihna pentru personalul auxiliar ?

    RăspundețiȘtergere
  75. Buna ziua,

    Problema mea se refera la numarul de ore prevazut in planul cadru de invatamant pentru limba franceza.Eu predau lb franceza la un liceu de arta iar pe vremea dnei Antonescu ,dansa s-a gandit ca ar trebui sa faca niste modificari in planul cadru de invatamant si a taiat la clasa a IX-a si a X-a cate 1 ora de studiu din 2/saptla obiectul limba franceza (limba a doua de studiu),dar in schimb a lasat la obiectele fizica si chimie 2 ore de studiu pe sapt.Imi imaginez ca dna Antonescu nu pune pret pe studiul limbilor straine(probabil ca inafara de limba materna nici nu cunoaste vreuna) dar totusi sa consideri ca pe un artist il intereseaza mai mult sa studieze chimie si fizica decat sa stie o limba straina mi se pare aberant, mai ales ca la sf clasei a 12 a elevii dau si un examen de competente la limba straina.
    Stiu ca probabil la ora actuala aceasta reprezinta cea mai mica problema pe care ministerul invatamantului o are, dar daca propovaduim ideea ca vrem sa avem un invatamant de calitate ar trebui sa aruncam o privire si la detalii.
    Va multumesc.

    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  76. Suntem in proces cu USH si MECTS pentru eliberarea diplomei.
    Dupa cum ati vazut multi colegi au castigat procesele la ICCJ,irevocabil ,ar trebui sa constituie un precedent si sa se rezolve cat mai repede problema.
    Astept un raspuns de la dumneavoastra .
    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  77. D-le ministru.
    VA ROG INSISTENT FACETI CEVA PENTRU ABSOLVENTII USH 2009. LUCREZ IN INVATAMANT DE 36 DE ANI, AM FACUT EFORTURI FINANCIARE SA POT URMA CURSURILE ACESTEI FACULTATI SI PROBABIL M-AS FI INSCRIS LA ALTA FAC. DAR AICI ERA TAXA MAI MICA. AM ABSOLVIT CU MEDIA 9,80 SI PE PARCURSUL ANILOR AM AVUT NUMAI MEDII DE 9 SI 10
    OBTINUTE CU TRUDA SI MARE INTERES, ESTE INADMISIBIL SA NU PRIMIM DIPLOMA.
    VA ROG AJUTATI-NE.

    RăspundețiȘtergere
  78. Domnule Ministru, sunt absolventa de Filologie (romana- engleza), am Atestatul de pregatire teoretica si practica in ed. speciala, iar anul acesta am participat la Concursul de Titularizare la disciplina Psihopedagogie Speciala si am obtinut cea mai mare nota. Conform Metodologiei, pot opta pt. oricare dintre cele 4 tipuri de posturi din Invatamantul special (prof. de psihopedagogie speciala, profesor educator, profesor psihopedagog, prof. itinerant).In Centralizator, Filologia era una dintre facultatile acceptate in Invatamantul Special, insa....acum constat ca nu mai este mentionata...Asadar, exista o neconcordanta intre Centralizator si Metodologie. In concluzie, as dori sa stiu ... care este solutia... Pot ocupa un post in Invatamantul special?

    RăspundețiȘtergere
  79. De ce a fost scoasa Filologia din Centralizatorul pentru Invatamant Special?!

    RăspundețiȘtergere
  80. activati art. 253 si pentru concursul 2012 si cu aplicare imediata (anul scolar 2012-2013)

    RăspundețiȘtergere
  81. Asteptam cu mare interes modificarea articolului privind titularizarea cu nota din 2012.Va multumim si suntem convinsi ca dv.domule Pop ati luat la cunostinta si veti face modificarile necesare asa cum este firesc.Am multa incredere in dv.si stiu ca ne auziti strigatele.Mult succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  82. http://www.petitieonline.ro/petitie/36340145

    RăspundețiȘtergere
  83. AM TERMINAT FILOLOGIA SI LUCREZ CA PROFESOR DE PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA INTR-O SCOALA SPECIALA. AM DAT EXAMEN IN 2012 SI AM LUAT NOTA DE PESTE 9. DACA MI S-A PERMIS SA PARTICIP LA EXAMEN SI SA IAU ACEST POST, DE CE NU AM DREPTUL SA MA TITULARIZEZ CF. ART. 253??? MENTIONEZ CA AM SI DEF.-UL DAT. VA ROG DIN SUFLET, SA-MI RASPUNDA CINEVA!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare