1 mai 2012

E nevoie de dialog social real independent

Am decis să accept funcţia de ministru delegat pentru dialog social pentru că angajaţii din România au
nevoie de cineva care să îi asculte şi să îi ajute în rezolvarea problemelor. În ultimii ani am asistat din postura de salariat şi de reprezentant al angajaţilor din învăţământ la o lipsă de dialog social. Fosta guvernare a luat decizii fără niciun fel de consultare cu sindicatele sau patronatele. Măsurile drastice au avut efecte distrugătoare: o populaţie sărăcită, într-o ţară în care economia este în moarte clinică. 
România are nevoie de un altfel de Guvern, iar pentru asta nu trebuie să facem cu toţii politică. Sunt un tehnocrat şi voi rămâne ca atare, chiar dacă voi ocupa noua funcţie. Voi fi ministrul care va avea întotdeauna uşa deschisă pentru cei care vor să căutăm împreună soluţii pentru a reda angajaţilor demnitatea şi respectul cuvenit. La masa dialogului social voi sta alături de sindicate, patronate şi reprezentanţii societăţii civile. 
Prin urmare, îngaduiţi-mi să ajut la realizarea principalelelor obiective:
1. Revenirea la salariile din iunie 2010
2. Incheierea contractelor de munca la nivelul tuturor ramurilor de activitate
3. Deblocarea posturilor in sistemul bugetar.
4. Corectarea legislatiei dialogului social.
5. Respectarea sentintelor judecatoresti.



Anexat va atasez  cum ar trebui sa functioneze dialogul social in Romania

A.  Dialogul social bipartit

Negocierea colectiva

Negocierea Contractelor Colective de Munca
Reglementare legala : -  Codul Muncii – revizuit (art. 236-237).
                                 -  Legea nr. 62/2011 – legea dialogului social, Titlul VII, art. 127, art. 153.

Legea nr. 130/1996 (republicata)               

 Negocierea  colectiva in sectorul bugetar.
 Reglementare legala : - Legea nr. 62/2011 – legea dialogului social, Titlul VII, art. 137, art. 139.

Negocierea acordurilor colective de munca
Reglementare legala :   - Legea nr. 188/1999 – cu modificarile ulterioare ;
                                   - H.G. nr. 833/2007 – privind normele de organizare si  functionare a comisiilor partitare si incheierea acordurilor colective.

 Comisiile paritare
Reglementare legala : - Legea nr. 188/1999 – (republicata) cu modificarile si completarile ulterioare;                                   - H.G. nr. 833/2007 – privind normele de organizare si functionare a    
                                    comisiilor partitare si incheierea acordurilor colective.

 B.  Dialogul social tripartit

Organismele tripartite de dialog social se subdivid in doua categorii :  organisme consultative si organisme de cogestiune.

Organisme consultative :

Consiliul Economic si Social
Reglementare legala:   -  art. 141 din Constitutia Romaniei, revizuita;
-         Legea nr. 62/2011, Titlul V, art. 82- 119.
Legea nr. 109/1997;
Legea nr. 58/2003.
OUG nr. 41/2006

Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social
Reglementare legala:   -  art. 141 din Constitutia Romaniei, revizuita;
-  Legea nr. 62/2011, Titlul IV, art. 75- 81.


Comitetul  Economic si Social European (CESE)
Reglementare legala: -  Tratatul de la Lisabona (2009);
-Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene,Art. 300 – 304;
-Regulamentul de Procedura si Norme de Aplicare

Comisiile consultative de dialog social la nivelul administratiei publice centrale si la nivel teritorial (ministere, prefecturi)
Reglementare legala:   -   Legea nr. 62/2011,Titlui VI, art.120-126;
  HG nr. 369/2009

Comisia pentru managerii publici
Reglementare legala: - OUG nr. 56/2004;
-HG nr. 783/2005.

Comisiile Judetene privind Egalitatea de Sanse (COJES)
Reglementare legala: -  OG 84/2004 (modificarea Legii nr. 202/2002)
                                -  HG 1054/2005

 Completele specializate in solutionarea conflictelor de munca si asigurari sociale
Reglementare legala: - Legea nr. 304/2004 – privind organizarea juridica;
-HG nr. 616/2005.

C.   Organisme tripartite de cogestiune

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca
Reglementare legala:   
- Legea nr. 145/1998 cu modificarile si completarile ulterioare;
- Statutul ANOFM;
- Legea nr. 76/2002 cu modificarile si completarile ulterioare;
- HG nr. 174/2002 privind normele metodologice.

Comisia Nationala de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca
Reglementare legala: - Legea nr. 76/2002, cu modificarile ulterioare;
                               - HG nr. 174/2002 cu modificarile ulterioare.

Casa Naţională de Pensii Publice(CNPP)
Reglementare legala:
    -  Legea nr. 263/2010 – privind sistemul unitar de pensii publice;
    -  Statutul CNPAS.

Legea nr. 19/2000 cu modificarile si completarile ulteriare;
Ordinul 340/2001 privind   Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000


Pensiile administrate privat (pilonul II)
Reglementare legala : - Legea nr. 411/2004

Consiliul tripartit privind conducerea activităţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Reglementare legale:
 - Legea nr.346/2002 cu modificarile si completarile ulterioare;
 - Legea nr. 19/2000 cu modificarile si completarile  ulterioare;
 - Statutul CNPP aprobat prin HG nr.13/2004.

 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Reglementare legala:
                          - Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare;
                          -Statutul CNAS si Statutul cadru al Caselor teritoriale de  asigurari de sanatate;

Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor
Reglementare legala:
-         Legea nr. 132/1999 (republicata), cu modificarile si completarile ulterioare ;
-         OUG nr. 74/2010;
-         HG nr. 885/2010.

Comisiile de autorizare a furnizorilor de formare profesionala a adultilor
Reglementare legala:
-         OG nr. 129/2000 (republicata) cu modificarile ulterioare;
-         HG nr. 522/2003 – Normele metodologice de aplicare a OG 129/2000;
-         HG nr. 882/2004


108 comentarii:

  1. Acordarea sporului de 15% pentru doctorat si celor care au sustinut teza dupa intrarea in vigoare a noii legi care, din punctul meu de vedere, ne discrimineaza!
    sunt atatea lucruri, sper sa le puteti rezolva pe toate sau macar sa demarati rezolvarea acestora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urgent gradatia de merit la did.auxiliar pentru a ne incadra in calendar. Mult succes.Asteptam ca toate punctele de mai sus sa se realizeze.

      Ștergere
    2. Subscriu la parerea ante-comentatorului: reintroducerea imediata a sporului de doctorat si acordarea sa retroactiva celor ce pe nedrept au fost lipsiti de ceea ce colegii lor au primit tot timpul.

      Ștergere
    3. e o problema pe care proiectul Legii Educatiei nationale din Senat o rezolva. Oricum sper cat de repede sa se rezolve.

      Ștergere
    4. Diana ionescu02.05.2012, 08:26

      Felicitari! Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa ne puteti reprezenta asa cum este nevoie.

      Ștergere
    5. Claudia Sabau02.05.2012, 20:43

      Felicitari, domnule ministru !

      Ștergere
    6. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
    7. Deblocati va rugam miscarea personalului didactic!!!!!

      Ștergere
    8. Daaa,,reintroduceti pretransferul sau transferul titularilor......ce este porcaria asta sa dai examen de titularizare de fiecare data cand se iveste un post la o scoala mai buna..post la care nu ai putut accede deoarece atunci cand ai devenit titular nu erau posturi libere si ai fost nevoit sa accepti orice alt post in judet...sau la orice scoala care nu are un renume...mai apoi sa renunti la titularizarea in sistem national...si sa devii titular pe unitate de invatamant...ce insemna asta???care este diferenta dintre cele doua titularizari??adica daca nu vor mai fi ore sau se desfiinteaza scoala...sa te dea afara ca pe o masea stricata???sau sa o iei de la capat cu examen de titularizare la o alta scoala????REZOLVATI DOMNULE CEVA CU LEGEA ASTA TAMPITA!!!!!!!!Va face placere sa aveti activitate an de an (prin aceste examene de titularizare sau concurs (cum naiba va place sa le numiti)? faceti experiente pe noi?

      Ștergere
  2. Dle Liviu Pop, felicitari, speram sa fiti votati luni in parlament, si tot ce exista rau in invatamant sa se rezolve,putere aveti acum in functia care o s-o aveti din punct de vedere social.Doamne ajuta.
    Giulia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu numai in invatamant. Asteptarile sunt mari din toate domeniile dialogului social. Multumesc

      Ștergere
  3. Sper sa sustineti titulatura in invatamant, CNU si clasa a 9-a la liceu!

    RăspundețiȘtergere
  4. tduta16@yahoo.com01.05.2012, 21:40

    Felicitari , Liviu!
    Avem incredere ca iti vei realiza toate obiectivele pentru binele invatamantului romanesc si al slujitorilor lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
  5. Gradatiile Gh. Lazar?

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pt. nominalizare, si SUCCES!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
  7. Felicitări! Succes!

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari pt. nominalizare, si SUCCES si din partea. Doua obiective va aduc in atentie:
    1. TITULARIZAREA NATIONALA SI NU LA SCOLI!!!! E un haos total ce se intampla in primavara aceasta cu titularizarea.
    2. REINTRODUCEREA DE URGENTA A SPORULUI DE DOCTORAT!!!! Ce se intampla acum e neconstitutional, dar mai ales IMORAL. Sunt cei care primesc sporul sub forma de compensatii introduse in baza. Sunt insa cei care au sustinut teza dupa aparitia Legii Salarizarii Unitare si care nu primesc nimic. Mentionez ca eu primesc compensatia, dar asta nu ma incalzeste cu nimic. Toti trebuie sa fim egali in fata legii!!!
    Inca o data mult succes la investitura iar apoi in activitate!

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari!!!

    Detasarea profesorilor este si ea o problema.

    Modul in care este reglementata aceasta este incorect (doar pentru inspectori, directori) si face imposibila mobilitatea cadrelor didactice. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  10. da-le domnule Pop salarii mari si sporuri la toate lichelele din invatamant si putorile cu gradatii de merit, cred ca cel mai mult te intereseaza cotizatia pe statul de plata ca a-ti cam flamanzit cu funeriu, ca v-a taiat din schema. LICHELELOR SI PUTORILOR DE LIDERI DE SINDICAT
    USL = MIZERIE SI HAOS
    TRAIASCA FUNERIU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va rog sa nu generalizati. O fi cazuri izolate cele pe care le stiti dumneavoastra. Insa in general colegii isi fac datoria

      Ștergere
    2. Tipul asta Anonim e un trepadus pedelist, postac pedelist de profesie iar acum a devenit si frustat. Putori sunt cei care au distrus tot in ultimii trei ani si jumatate. Merita judecati mai aspru decat cei din lotul Ceausescu. Ceeace au facut este genocid si subminarea economiei nationale!

      Ștergere
    3. Vezi va faci atac de cord! Funeriotule!!!!!!!!!!!!!!!!

      Ștergere
  11. Detasari si pretransferuri.
    Ne arde rau.
    Ca suntem departe de casa si familie.
    Toti banii îi dam pe naveta.

    RăspundețiȘtergere
  12. Felicitari, domnule ministru! Stiu ca aveti intentii bune si putere de munca, sa aveti succes! Sunt dezamagit de numirea de la Educatie, cred ca e usor de imaginat ce Bac vom avea la vara cu ministru rector la invatamantul privat. Trist.

    RăspundețiȘtergere
  13. membru de sindicat01.05.2012, 23:28

    dar pana acum va ajutat cineva sau va ascultat??? sunteti inca un lider care ajunge in parlament din randul nostru si care 500 % o sa uite de unde a plecat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu sunt in Parlament. Sunt independent. Si cred ca trebuie sa lasam faptele sa vorbeasca. Tinem legatura

      Ștergere
  14. domnule ,,membru de sindicat",sper ca nu aveti pretentia ca sunteti cadru didactic!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ati raspuns bine! Cred ca e tot postacul Anonim de mai sus.

      Ștergere
    2. membru de sindicat02.05.2012, 10:21

      @Adriane, vezi ca ai facut bataturi la buze de la atata pupat!!!o sa-ti urmaresc comportamentul si atunci cand iti vor da USL-istii peste nas... sindicatul reprezinta doar rampa de lansare ...,iar statistica dovedeste acest lucru sau ai tu alte exemple???

      Ștergere
  15. Va urez succes in noua functie.Sunteti cinstea si mandria Maramuresului,a Viseului.Va cunosc bine si stiu ca o sa fiti la inaltime.Dumnezeu sa va ajute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
  16. Cat de cinic si amuzant poate fi cineva care trece de cealalta parte a baricadei, pentru a face mai mult bine! Sa ne amintim si de ceilalti lideri sindicali intrati in politica. Au mai facut ceva ? Da, dar pentru interesul propriu( afaceri, cariera etc).Deci sindicatul nu a fost decat o treapta de propulsie, ca la o racheta, a ars este desprinsa si aruncata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa vedem daca reusesc si apoi sa comentam. Doar impreuna cu cei pe care ii reprezint cred ca pot avea sanse.

      Ștergere
    2. Unul care a avut si are numai venin si ura in suflet impotriva semenilor poate debita asa ceva. Liviu Marian Pop a fost solutia cea mai buna pentru reinstaurarea dialogului social; este garantia ca guvernul Ponta va reinstaura democratia in relatiile de munca. (Nu-mi place sa "perii", cred ca nu am facut-o niciodata pana acum dar sa compari pe Liviu Marian Pop cu altii care au folosit functia sindicala ca trambilina este o mare/ imensa aberatie.)

      Ștergere
    3. Venin si ura impotriva semenilor? Hm, n-am stiut ca musai trebuie sa cad in extaz, sa mor de fericire! Dupa experientele cu Mitrea, Croitoru etc nu pot. Si am dreptul sa-mi exprim indoiala, chiar daca unora nu le place.
      PS
      Daca ai auzi ca un general a trecut de partea inamicului, ca sa faciliteze victoria armatei sale, ce-ai zice? Bravo, dom'le?

      Ștergere
    4. Nu ti-a cerut nimeni sa mori de fericire. Ramai in viata! Nici sa cazi in extaz. Dar ura se vede in fiecare cuvant. Liviu Marian Pop nu poate fi comparat nici cu (,) Croitoru, nici cu Mitrea. D-ta ai ceva cu faptul ca Ponta a vrut sa ne dea garantia ca va repune dialogul social in cadrul drepturilor si a libertatilor democratice. Te roade faptul ca legile impuse prin dicatura pentru a asigura dictatura vor fi asanate.

      Ștergere
    5. Ura se vede in fiecare cuvant? Care cuvant , al meu sau, mai degraba al tau? Nu suporti si alte pareri? Te deranjeaza ca nu-ti laud idolul incomparabil? Esti fan Ponta? Perfect, e dreptul tau, dar nu si obligatia altora. Intoleranta ta ma face sa devin si eu putin grosolan, esti cumva si fanatic antenist? Doar acolo adevarul era unul singur. Traieste in contiuare in extazul tau! Si mai vorbim la toamna!
      Toate cele bune!
      Nu te osteni sa raspunzi, stiu, imi curge ura din gura, sunt un portocaliu etc etc....

      Ștergere
  17. Felicitari!
    Poate rezolvati salarizarea discriminatorie a licentiatilor din iunie 2011 care lucreaza ca invatatori si educatori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
  18. Felicitari si sa fie intr-un ceas bun.!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Felicitari!!!!Nu uitati de ordinul 5553. Doamne-ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  20. Poate n-ar fi rau sa luati in considerare inlocuirea tuturor inspectorilor generali,inspectorilor de specialitate,directorilor care au fost numiti pe criterii politice si care au procedat la nivelul lor si mai jos exact ca un guvern nenorocit care si-a dat obstescul sfarsit.
    Sper ca nu vom spune si despre acest guvern peste putin timp ce am spus si despre precedentele conduse de boci.Este vorba si de bani dar este vorba despre organizarea,conducerea invatamantului de sus si pana jos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am acceptat aceasta functia ca si independent. Cinstit nu este problema mea pe cine decide partidele politice sa numeasca inspectori si directori. Un singur lucru voi cere: Sa respecte legea

      Ștergere
  21. Felicitari!
    Sa dea Domnul sa aveti puterea sa rezolvati cat mai multe lucruri bune pentru invatamantul romanesc.
    Sa nu ne uitati nici pe noi - bibliotecarii din invatamant - care am ramas (odata cu criza) fara sporul de cond. vatamatoare. Spor(taiat ilegal, ca multe altele)care in unele judete se reacorda, iar in altele ... lupta se da cu morile de vant de peste tot: secretariate, directiuni, Inspectorate Scolare.
    Sanatate si putere de munca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
  22. Adrian Mătu-Rancu02.05.2012, 08:32

    Succes! Nu va fi ușor. Eu sper să puteți menține blogul și să fiți în continuare în legătură cu colegii.

    RăspundețiȘtergere
  23. FELICITARI!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  24. Aveam nevoie de dvs acolo. Va doresc SUCCES!

    RăspundețiȘtergere
  25. FELICITARI !!! Cu clasa a 9-a de la liceu ce se va intampla,credem ca ar trebui sa ramana la liceu si nu sa treaca la gimnaziu .

    RăspundețiȘtergere
  26. Felicitari. Sper sa se schimbe ceva.

    RăspundețiȘtergere
  27. FELICITARI! Avem sperante mari ca sunteti in aceasta functie! Sanatate si noroc!

    RăspundețiȘtergere
  28. Si dl Valentin Mocanu tot din zona sindicala a venit in minister si tot pe problematica dialogului social avea atributii.
    Eu consider ca este o greseala sa numesti o persoana din conducerea la varf a sindicalismului intr-o functie din sfera patronala.
    Va urez succes, veti avea nevoie.
    Liderii sindicali care au ajuns in functii de decizie in guvern s-au compromis toti prin nerealizari. A se vedea Ciorbea, Mitrea, Mocanu, etc.
    Sper sa fiti exceptia...
    Bafta.

    RăspundețiȘtergere
  29. Felicitari pentru nominalizare d-le Pop! Sper din toata inima ca veti contribui prin experienta acumulata in sindicat la un real si benefic dialog social.Totodata cred ca veti sustine actiunea de "curatare" din MECTS de trepadusii politici care nu au nici o legatura cu invatamantul (actiune promisa in interventiile Dumneavoastra televizate si nu numai).

    RăspundețiȘtergere
  30. Felicitari, domnule POP! Sper din tot sufletul sa nu uitati pentru ce ati militat, pentru ce am luptat (si am scandat) impreuna! Mult succes si... noroc!

    RăspundețiȘtergere
  31. Va rog sa ne sprijiniti cu semnarea ordinului din 2009 pentru acordarea distinctiilor Gheorghe Lazar.Felicitari pentru functie si multa putere de munca si intelepciune(apolitica)

    RăspundețiȘtergere
  32. Sa aveti grija de licentiatii 2011 si ca "de marirea de 33%"sa beneficieze toate cadrele,nu doar cei cu procese.

    RăspundețiȘtergere
  33. Domnule Marian Pop,
    Ca lider de sindicat va urmaresc de 2 ani si, sincer ne-am pus unele sperante...
    Ce TREBUIE FACUT:
    1. "Legea" Asigurarii Calitatii (care S-A DOVEDIT O PROSTIE) > ABROGATA (daca se poate abroga o OUG nevotata de nimeni)
    2. LEN 1/2011, o Lege Organica asumata ilegal, de Revelion, noaptea, fara discutii cu nimeni, fara sprijin, fara cap si fara coada, care transforma Romania in SINGURA TARA DIN LUME ce-si REDUCE numarul de clase obligatorii, de la 10 la 9 !!! Toata planeta tinde spre 12 clase OBLIGATORII si GRATUITE, Romania se intoarce in anii 1950 ! Cale SIGURA spre DEZASTRU ! > ABROGATA
    3. Ordine aberante, precum 5553 care DISCRIMINEAZA GRAV categoriile sociale, transformand PROFESORI VALOROSI in NECALIFICATI si INVATATORI in PROFESORI peste noapte ! > ABROGAT
    4. Reluarea DIALOGULUI cu sindicatele si INCETAREA RAZBOIULUI contra lor > COTIZATIILE pe statul de plata !
    5. Titularii in sistem sa aiba drept de TRANSFER, tot ca titulari in sistem !
    6. Reducerea NUMARULUI de elevi/clasa la MAXIMUM 20, pentru o adevarata EFICIENTIZARE a procesului didactic !
    7. EGALAREA REALA a salariilor ]n institutiile publice, dupa STUDII, nu dupa "preferinte" ale vreunui presedinte, mare iubitor de haine militare.
    8. Renuntarea la numere aberante de note "ritmice" si reala descentralizare a activit['ii cadrului didactic (in anii "duri" ai comunismului, o medie se putea incheia chiar si cu 1 (una) nota, la latitudinea profesorului !)
    9. RENUNTAREA la "DOSARIADE", activitatea profesorului fiind in principal LA CLASA si nu in spatele unor dosare fantoma!

    Ar mai fi multe de spus ! Sper ca macar acestea sa le cititi si sa INTELEGETI ca reprezinta URGENTE REALE ! Nu cei 15% la salariu sunt telul principal, ci, recastigarea PRESTIGIULUI si DEMNITATII invatamantului ! Daca acestea ar fi, CAMERELE de LUAT VEDERI de la BAC ar fi ABSOLUT INUTILE - si asa sunt inutile si generatoare de stress !
    Sper, inca odata ca veti citi si, poate veti raspunde. Din nefericire, TREBUIE sa raman un biet ANONIM de ROMANIA !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din 7 mai, daca raman in functie va asigur ca ma implic in rezolvarea acestor probleme. Daca nu ramn trebuie sa o luam pe procedura clasica.

      Ștergere
    2. 10. REVENIREA la titularizarea nationala ! Ce se intampla anul acesta este o imensitate de prostie, haos, umilinta, batjocura totala la adresa profesorilor, a elevilor, a tuturor ! Numai o MINTE BOLNAVA putea "elabora" asemenea tembelisme ! Scuzati-mi cuvintele, dar realitatea este chiar MAI URATA !
      11. Reconsiderarea ROLULUI invatamantului public. NU este un "furnizor de servicii", la un loc cu frizeria din colt, sau cu cizmaria dintre blocuri ! Este PRIORITATE NATIONALA, dupa cum scrie in Constitutie ! Cum poate fi un "furnizor de servicii" PRIORITATE NATIONALA ? Cum pot fi copiii nostri, elevii nostri, niste simpli "EDUCABILI" (mi-e greata sa si pronunt termenul), numarati si "finantati" PER CAPITA, ca niste VITE ? Oare cine sunt vitele ? Cei numarati sau cei ce numara ? Pentru ca pe copiii mei nu o sa-i tratez NICIODATA ca pe vite !

      12. Acordarea de DREPTURI EGALE pentru CONDITII EGALE ! Renuntarea la PROCESOMANII ! Este IREAL de-a dreptul, SA DAI STATUL IN JUDECATA pentru ca NU-SI RESPECTA PROPRIILE LEGI !! Este ABERANT, HALUCINANT ! Si NU este normal ca din putinii nostri bani sa-i ingrasam pe "favorizatii" statului cu procese peste procese ! Oricine NU respecta legea, se numeste INFRACTOR ! Iar, cu INFRACTORII nu se negociaza ! Asa ca, "procedura clasica" ar trebui sa fie EXCEPTIA !

      Voi reveni. - Anonimul de Romania --

      Ștergere
  34. Revenirea la NOTE in invatamantul primar! Desfiintati prostia cu calificativele ca ne-am saturat sa bagam in aceeasi oala elevi de niveluri diferite!Copiii sunt imbatati cu apa rece!

    RăspundețiȘtergere
  35. Mimi Chituleasa02.05.2012, 15:49

    Felicitări! Este o misiune grea şi îţi doresc să reuseşti. Dialogul social este cel care a lipsit de-a lungul întregii guvernări P.D.L-iste şi multe dintre greşelile lor ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost ascultaţi şi cei care "trudesc", indiferent de domeniu. Dar nu s-a dorit decât "reforma statului", iar sindicatele erau duşmanii acestei reforme. Nu am mari aşteptări de la viitorul guvern, timpul este prea scurt şi am fost de prea multe ori înşelaţi. Îmi doresc doar o stare de normalitate, dar s-ar putea să vreau prea mult...Îţi doresc succes în tot ceea ce vei face în această funcţie (şi sper să fie şi succesul nostru), iar celor care comentează răutăcios această numire, le spun că atunci când doreşti cu adevărat o schimbare, trebuie să fii în mijlocul faptelor şi să te implici.

    RăspundețiȘtergere
  36. Felicitari din tot sufletul ,d-le Pop.Sunt o invatatoare care a absolvit liceul pedagogic acum 30 de ani si care nu doreste sa se numeasca "profesoara" peste noapte,asa cum vad afirmatii rautacioase pe blog. Nu am cerut aceasta echivalare a competentelor , pe care oricum o am ( atat eu cat si colegele mele)pentru care am dat examene pt obtinerea definitivatului, gradelor didactice II si I. Vrem sa ne vedem linistite de munca noastra, sa ni se recunoasca sacrificiul acestor ani grei in cariera si sa ajungem la pensie de drept si nu anticipat sau de boala. Va multumim si va respectam entuziasmul si dorinta de schimbare in bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si noi va RESPECTAM cu adevarat, DOAMNA INVATATOARE ! Pentru ca purtati cu sfintenie acest frumos nume: INVATATOR ! Anonimul de Romania, cel pe care l-ati considerat Rautacios...

      Ștergere
  37. Va urez succes dar nu va pot felicita pentru ca nu ati performat nimic pana acum!
    Ati facut treaba buna in studiourile lui Dan Voiculescu si probabil aceasta numire vine ca un premiu.
    Pacat ca PSD aduce lideri sindicali doar din zona CNSLR si nu inceraca si zona Cartel ALFA/BNS. Intr-un fel e de explicat, am vazut ce a putut Petcu de la Sanitas.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti aut. Liviu Marian Pop a facut treaba buna in "studiourile" SLIM si FSLI. Este 100% tehnocrat, sindicalist "pur-sange" si a fost adus din zona CSDR. Ti-am mai spus eu cu alte ocazii ca e bine sa te informezi mai riguros ca altfel vei ajunge somer. Oricum, nu mai conteaza, din noiembrie 2012 tot vei ajunge somer.

      Ștergere
    2. Sper sa mai prinda si Adrian un capat de ciolan ca "le are" cu dialogul(mai putin cu cel social).Despre ascensiunea liderilor de sindicat care nu fac decat sa mimeze "lupta"...nimic nou sub soare!Exemple? Mitrea, Croitoru si cati or mai fi.

      Ștergere
    3. sa lasam faptele sa vorbeasca...multumesc pentru aprecieri

      Ștergere
  38. La MECTS cel mai bine ar fi fost sa fie numita d-na E. Andronescu.

    RăspundețiȘtergere
  39. Sunt foarte curios cum raspundeti articolului de la Adevarul despre veniturile dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. simplu...pe siteu-ul de la ANI le gasiti. Ideea este urmatoarea. Cand ai salariu foarte mic in invatmant( nefiind la catedra nu am nici dirigentie, nic gradatie de merit, nici plat cu ora) este usor sa faci articol de presa. oricum problema veniturilor liderilor de sdindicat este o problema a PDL-ului. Sa nu uitam ca doar in Maramures am castigat in instanta 1800 de miliarde de lei in baza legilor date de acestia. Ma astept in continuare la atacuri din partea lor. iar dupa 7 mai si mai puternice.Sper sa reusesc sa fiu mereu aici pentru cei care merita.

      Ștergere
    2. Pentru cei care va lauda, mai bine-zis!Si unde sunt acele miliarde?La noi n-au ajuns !Asta era secretul bunastarii voastre?

      Ștergere
  40. Mirela Stefan02.05.2012, 18:59

    Bravo, Liviu! Ai ajuns sus prin faptele tale, ai venit din locul de unde se pune harta in cui, si ai aratat la multi prin faptele tale ca mai exista si oameni pentru oameni. Putere de munca si minte odihnita ca o sa ai destui ,,neavizati'' pe langa tine. Astept sa vad faptele nu vorbele, si stiu ca nu ma vei dezamagi, asa cum te cunosc eu de la FSLI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

      Ștergere
  41. Androneasca? Uitati de la mana pana la gura???

    RăspundețiȘtergere
  42. FELICITARI SI MULT SUCCES IN NOUA POSTURA!

    RăspundețiȘtergere
  43. Intr-adevar Androneasca ar fi ultima si pe lista mea.

    RăspundețiȘtergere
  44. Va felicit pentru noul post si nutresc speranta ca ne veti rezolva cat mai multe dintre problemele cu care se confrunta cadrele didactice.

    RăspundețiȘtergere
  45. De 1 mai am stat la pat.Astă seară am observat.FELICITĂRI!SUCCES!Împreună să obținem reala PERFORMANȚĂ a educației noastre!

    RăspundețiȘtergere
  46. Nu spun ca dl Pop nu a facut treaba ca lider sindical, dar e pacat ca a trecut in barca guvernului.
    Pana acum toti lideri care au ocupat functii politice au fost niste esecuri pentru miscarea sindicala.
    Financiar si material au avut de castigat acesti lideri.

    RăspundețiȘtergere
  47. Oare de cât timp are dl. Liviu Marian Pop locuinţă de la RAPPS?
    Ca nu e de ieri!
    Se stia ca va trece in barca guvernului de cand a spart grevele precedente prin acorduri ascunse cu presedintele, cu Funeriu sau cu inspectorii si directorii de scoli. Noi suntem prea mici, prea naivi! Dl . Pop este acolo pentru a ne convinge ca nu sunt bani, ca nu meritam salarii, nu pentru a rezolva probleme! Ati uitat? Guvernul creeaza probleme, nu le rezolva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. domnule ANONIM.. nu mai aruncati cu noroi. nu am locuinta de la RAPPS. Insa sub tutela anonimatului este usor de aruncat cu noroi. In rest va rog sa lasati faptele mele sa vorbeasca

      Ștergere
    2. Anonimule, te-ai adaptat repede. Nu mai este seful tau la putere, nu mai ai osul de ros dar ai devenit scatofag. Ce nu faci tu pentru seful tau!?

      Ștergere
  48. Felicitari si va doresc mult succes!Nu fac parte din sindicatul Maramures,ci din FSI Spiru Haret Timis,dar mi-ati fost un real sprijin in munca la catedra si din suflet va doresc sa reusiti sa faceti ceea ce va propuneti.Inca o data FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum...salutari celor din Timis..Nu conteaza federatie ci scopul acesteia...mergem inainte

      Ștergere
  49. Sa asteptam rezultatele activitatii mele si apoi felicitarile ..multumesc oricum

    RăspundețiȘtergere
  50. Felicitari pentru nominalizare si succes in ceea ce v-ati propus. Dar am si eu o nedumerire: nu sunt deloc impotriva concursurilor, dar, de vreme ce un cadru didactic a sustinut examenul de titularizare anterior aparitiei Legii invatamantului, de ce mai trebuie sa sustina un alt concurs de titularizare pentru a se incadra intr-o unitate scolara? Nu se mai tine cont de examenul anterior? Altfel, mi se pare o aberatie care trebuie remediata urgent!!!

    RăspundețiȘtergere
  51. dle Pop, neaparat trebuie sa faceti posibila revenirea la examenul national de titularizare si la posibilitatea transferurilor. Ce se intampla acum in scoli, inainte de probele de titularizare si inspectii, este strigator la cer. directorii si-au ales deja pilele, se sta la usile cabinetelor lor cu sacose, se dau telefoane, se fac presiuni. titularizarea nationala era fara cusur. daca nu se repara porcariile facute de portocalii, moartea sistemului e aproape. va doresc succes! Elena.

    RăspundețiȘtergere
  52. Bernad Floare03.05.2012, 13:47

    Distinctiile Gh. Lazar sunt in asteptarea unei semnaturi de ani de zile.Stiu ca va este cunoscuta situatia,de aceea imi permit sa readuc in discutie.Sunt constienta ca aveti o grea misiune in noua postura, dar sperantele noastre ne spun ca nu este una imposibila. Doamne-ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  53. Domnule POP intotdeauna vor fi si nemultumiti, ce este intradevar important ca ne-am saturat de minciunile politice si sindicale , de sindicalistii care au trecut in cealalta barca sa le fie lor bine dupa cum s-a demonstrat. Toti promit inainte dupa care parca le sunt spalate creierele, ne-am dori ca macar cei care cunosc foarte bine situatia preuniversitarilor sa faca ceva bun. Ne-am saturat de promisiuni si minciuni. Sa nu ne dezamagiti si dumneavoastra.Nu lasti ca acesti guvernanati sa uite de promisiuni. Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deblocati miscarea personalului didactic! Este o discriminare ceea ce se intampla!

      Ștergere
  54. Anulati va rugam ordonantele care trimit profesorii cu 30 ani vechime din nou la facultati doar pentru a le fi bine universitarilor. In preuniversitar nu sunt salarii foarte mari si slava cerului pana acum am tot facut pe banii nostrii tot felul de cursuri, dar ca acum nu am fost niciodata sa nu ajunga banii nici 2 zile.

    RăspundețiȘtergere
  55. Felicitari, Domnule Liviu Pop!
    Dumnezeu sa va dea putere si intelepciune ca sa-i puteti ajuta pe toti colegii dv din invatamant si sa nu uitati de ,,discriminatii" cu licenta in 2011 si care nu sunt incadrati conform studiilor.
    Am facut eforturi mari,am mers la serviciu si la facultate cu scopul de a promova, ne-am paltit taxele, dar suntem exclusi de LEN si dezamagiti de cei care trebuiau sa ne sustina. In dv avem toata increderea!

    RăspundețiȘtergere
  56. Va rugam sa tratati problema drepturilor salariale cuvenite si neacordate in jud.Maramures incepand cu 1 ianuarie 2010 - sporul pentru conditii vatamatoare si periculoase, precum si sporul pentru conditii nocive si penibile, pentru personalul care presteaza activitate in aceste conditii, in realizarea sarcinilor de serviciu. Diminuarea veniturilor s-a facut in mod abuziv, fara un temei legal, dorindu-se doar diminuarea cheltuielilor cu salariile si obtinerea unor economii, lovindu-se, practic, in persoane care si asa aveau un salariu foarte mic.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  57. anulati sau modificati art.248(4) din Legea 1 a invatamantului.Considerăm că, printr-o iniţiativă legislativă de modificare a art.248(4), s-ar putea evita aceasta discriminare de salarizare .

    RăspundețiȘtergere
  58. anulati sau modificati Art.248(4)din Legea 1 a MECTS.
    Consider că, printr-o iniţiativă legislativă de modificare a art.248(4), s-ar putea evita aceasta discriminare
    de salarizare.

    RăspundețiȘtergere
  59. Sunt mama unei profesoare care a studiat foarte mult ,in data de 30 noiembrie 2009 a sustinut teza de doctorat ,iar diploma a fost trimisa in martie 2010 si sunt f.suparata ca nu ia sporul de doctorat,colegii ei iau sporul iar ea nu.Va rog din suflet sa faceti dreptate ca numai eu stiu cit a muncit copilul meu pentru aceasta lucrare de doctorat.Va multumesc pentru raspuns anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  60. Domnule Ministru,
    Problemele sunt multe in sistem,mai ales la salarizare.
    Echipa pe care o aveti in minister la Directia Generala Finante si Resurse umane ,in frunte cu domnul Paunica,acest Gica-contra care a facut tot posibilul sa fim umiliti si desconsiderati pentru ca ne-am cerut drepturile-sporul pentru cond.vatamatoare-,la fel ca toti ceilalti bugetari,aceasta echipa trebuie pusa la treaba,sau mai bine schimbata.Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  61. De ce nu aveti curaj sa raspundeti la sesizarile privind distinctiile "Gh. Lazar"?

    RăspundețiȘtergere

Postări populare