23 sept. 2011

Apel către parlamentarii României

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ face apel la deputaţii României să nu susţină proiectul privind amânarea plăţii drepturilor restante ale bugetarilor care au acţionat statul în judecată. Potrivit deciziei parlamentarilor din Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor angajaţii de la stat care au câştigat procesele ar trebui să îşi primească drepturile în intervalul 2012-2016, respectiv 5% din valoarea titlului executoriu în 2012, 10% - 2013, 25% -2014, 25% - 2015 şi 35% - 2016.
“Considerăm că punerea în aplicare a acestei decizii reprezintă un abuz dar şi o încălcare gravă a principiilor unui stat de drept. Din păcate, hotărârile justiţiei sunt din nou încălcate iar rolul puterii judecătoreşti este minimalizat”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.
Anunţăm pe această cale că în ziua votului din Plenul Camerei Deputaţilor o delegaţie a federaţiei noastre va depune un memoriu la Parlament prin care vom solicita deputaţilor să nu voteze favorabil acest proiect de act normativ.
Vă reamintim că la nivelul federaţiei noastre peste 170.000 de membri de sindicat au câştigat în instanţă majorarea salariilor cu 33,4% pentru perioada octombrie 2008-decembrie 2009, potrivit Legii 221/2008. Colegii noştri nu au intrat în posesia acestor drepturi din cauza Guvernului României care au avut alte “priorităţi” decât respectarea unor drepturi cetăţeneşti.
detalii www.fsli.ro

3 comentarii:

  1. Ordonanta 1/2010 a fost declarata neconstitutionala pe undeva?...stim ca i inadmisibila...dar ne interesa motivarea...SIP Buzau a avut proces la Curtea Constitutionala pe 28 iunie dar inc anu a aparut motivarea in Mo...

    RăspundețiȘtergere
  2. La calendele grecesti !

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar nu ne este clar ca nu mai vedem niciun ban? Dimpotriva, de luat , ni se vor lua!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare