„Cine vă reprezintă mai bine, elevii pe care îi pregătiţi sau liderii sindicali?”, a fost una dintre întrebările retorice adresate ieri de ministrul educaţiei Daniel Funeriu profesorilor României.
"Boicotarea anului şcolar rezolvă criza economică?”, a punctat el, în acelaşi timp refuzând să facă vreo declaraţie fermă cu privire la reducerile salariale.
„Să aşteptăm să fie trimisă scrisoarea către FMI, să vedem ce va hotărî guvernul şi apoi discutăm despre aceste măsuri”, a încercat o explicaţie Funeriu.
daca discutam de boicotare port spune ca:Boicotarea examenelor naţionale o face ministrul educaţiei care ca un «yesman» răspunde tuturor directivelor de sus, fără să vadă că în sistemul de învăţământ nu s-a mai făcut nicio angajare de zece ani.
Mai mult domnul ministru a uitat ca in luna decembrie a semnat impreuna cu membrii guvernului un act normativ prin care a fost fixata finantarea per elev/prescolar. In baza acesteia este facuta salarizarea in acest moment.Este inacceptabil ca la nici 4 luni de la aplicarea ei elevii şi preşcolarii din România să „beneficieze” de o subfinanţare. Nu este normal să se aplice o măsură unitară de reducere a salariilor cu 25% în întreg sistemul bugetar în condiţiile în care în învăţământ s-au redus 18.000 de posturi anul trecut, iar anul acesta începând cu 1 septembrie, încă 15.000. De asemenea foarte multe unităţi şcolare duc lipsă de personal nedidactic pentru funcţionarea acestora în condiţii normale.Mai mult in multe grupe si clase este depasit cu mult numarul maxim de elevi.
Ina aceste conditii domnule ministru va pot spune ca boicotarea poate rezolva criza..cum? Plecand si prim.ministrul si ministrul de finante si ministrul muncii si dvs daca nu intelegeti ca MECTS trebuie sa fie condus de catre ministru educatiei nu de cel a finantelor. Asa ca nu mai asteptati sa decida altii ce sa se intample in "ograda dumneavoastra"
Si o intrebare de final 3 secretari de stat si 10 consilieri la MECTS? Ultimii 4 angajati acum cateva saptamani. Unde este solidaritatea domnule ministru? Suna a demagogie ieftina.
Iar ca raspuns la intrebarea din titlu. CU SIGURANTA NU MINISTRUL SI NICI MINISTERUL NU REPREYINTA DASCALII DIN ROMANIA...cel putin in ultimii 10 ani.
Numai de bine
22 mai 2010
„Cine vă reprezintă mai bine, elevii pe care îi pregătiţi sau liderii sindicali?”,
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Replica mult prea eleganta pentru papagalul asta de Funeriu
RăspundețiȘtergereTrebuie odata sa fie pusi la punct pentru ca umbla numai cu intimidari cu amenintari mai mult sau mai putin voalate
AJUNGE!!!
O sa iesim curand in strada mult mai multi decat ar putea mobiliza sindicatele vreodata. Iar celor ce vor privi de la fereastra, RUSINE SA LE FIE!!!!
RăspundețiȘtergereTrebuie sa inghetam anul scolar sa le dam o lectie banditilor astia! Sa iesim in strada si sa revenim la scoala numai cand gasca lui Boc va pleca pentru totdeauna!!!! alaturi de Base!
RăspundețiȘtergerese numeste FUNIERU>>>cel care a spanzurat invatamantul romanesc de gatul...lui portocaliyu!
RăspundețiȘtergeream votat portocaliu si vad negru!
Funeriu trebuie pus in cantecul Dansul PINGUINULUI LANGA CEILALTI
RăspundețiȘtergeredomnule Pop, faceti-va ordine in sistem si nu va mai ascundeti dupa elevi; scrieti bloguri despre calitatea scazuta a pregatirii numereroaselor cadre didactice (vedeti activitatea in comisii, vedeti perfectionarile cadrelor didactice, vedeti lucrarile de evaluare de la concursurile de titularizare, incercati sa va imaginati comportamentul unui bugetar din invatamant intr-un mediu privat concurential, etc).
RăspundețiȘtergereprof. Sanziana Candea
CINE E DE VINA ???
RăspundețiȘtergereSTATUL ROMAN!!!
SI SA PLATEASCA ODATA PT TOTDEAUNA PT GRESELILE LOR, SI PRESIDENTIA SI PARLAMENTUL SI GUVERNUL SI TOTI ACESTI MINCINOSI CARE DE 20 DE ANI FURA SI ACUM NU MAI AU CE...pt. ca EU NU AM SA MAI SUPORT INCOMPETENTA LOR! m-am saturat... si stiti cum ii putem ataca ... dupa ce au distrus si ANI, ... prin sesizari argumentate ...unde??? la PROCURATURA GENERALA A ROMANIEI... si daca ROMANIA mai este un stat de drept ... atunci se va face dreptate...daca nu ROMANIA VA DEVENI IN SCURT TIP - COLONIA Ro din ESTUL EUROPEI...
si pot demonstra relevanta vorbelor mele...
ASTA E 2010
vezi pe www.edu.ro
RăspundețiȘtergereDeclaratiile ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, facute în conferinta de presa din data de 21 mai (Bucuresti, sediul MECTS) - fisier audio
Nu stiam ca Legea Educatiei Nationale... se numeste Legea Educatie Nationale de invatare pe tot parcursul vietii...
Acest domn opereaza cu concepte fara a le sti macar semnificatia... vezi invatarea activa pe tot parcursul vietii - invatare activa...( concept european...)... aceasta denota ca domnul ministru nu stie mai nimic din domeniul stiintelor educatiei nici cat un student de anul II de la facultatile de psihologie, sociologie...MENTORUL LUI prof. Miclea oare ce parere are
vezi: http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com
„Programul de Invatare pe Tot Parcursul Vietii”In dinamica unei societati al carui Principal motor este cunoasterea, la nivel european au fost identificate o serie de competente cheie, a caror prezenta promoveaza dezideratul unui grad ridicat de ocupare, dar si de implinire la nivel personal.
http://ec.europa.eu/dgs/education_ culture/publ/pdf/ll-learning/keycomp_ en.pdf
Cu toate ca sistemul de educatie formala incearca sa raspunda acestor nevoi, ele primesc un raspuns, in mod specific, prin politicile de educatie si formare a adultilor.
„Programul de Invatare pe Tot Parcursul Vietii” al CE, care aduce sub o umbrela unica diversele initative comunitare in domeniul educatiei si formarii, ofera posibilitatea valorificarii diverselor oportunitati europene de invatare.
http://ec.europa.eu/education/lifelonglearning- programme/doc78_en.htm
Formarea continua a adultilor
Multe dintre conceptele despre care se vorbeste intr-un context social european post-criza, precum incluziunea sau capacitatea de insertie profesionala, fac trimitere la necesitatea invatarii pe tot parcursul vietii.
Acesta este motivul pentru care formarea adultilor reprezinta una dintre cele mai importante dimesiuni ale politicilor europene in domeniu, si, de exemplu, motivul pentru care, in cadrul „Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii”, exista Programul Sectorial Grundtvig pentru educatia adultilor.
http://ec.europa.eu/education/lifelonglearning-programme/doc86_en.htm
... SE PARE CA DOMNUL MINISTRU FUNERIU NICI NU CUNOASTE CE ORGANISME ARE IN SUBORDINEA MINISTERULUI PE CARE-L CONDUCE DE 5 LUNI... ASTA E IN RO.
In România exista Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniu Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP), care functioneaza in subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii..., este institutia care faciliteaza accesul la alternative europene de invatare continua si activa. http://www.anpcdefp.ro/
mai multe pe blog
http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com
E un cerc vicios ! In principiu, DA, elevii sunt dovada vie a muncii, DE BUNA SAU SLABA CALITATE, dar CE TE FACI CU ELEVI SI PARINTI MANIPULATI DE CATRE LIDERII LOCALI? Vom incepe sa-i 'pupam in fund' ca sa ne recunoasca meritele? Despre DANSUL PINGUINULUI ...A FOST O CHESTIE DE PROST GUST!!!!!! Toata lumea s-a strambat cand a vazut 'cogeamitea' profesorii scalambaindu-se ca niste caraghiosi CAND SITUATIA ERA ...SUMBRA SI INFRICOSATOARE!!! Poate unora le mai arde de TOPAIELI, dar mie imi vine sa ...dau la cap!
RăspundețiȘtergereLIDERII SINDICALI!!!!!!!!!!!! GREVAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!GENERALAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereDe ce GREVA???? E inutila???? Mai tovarasilor care va intrebati de ce greva si de ce sa va riscati voi ultimii banuti zvarliti in bataie de joc de acest cretin de sistem !!!! DEOARECE MAI EXISTA DEMNITATE, ONOARE, CREDINTA, INTELIGENTA SI SPERANTA !!!!!!!!!! Deoarece nu toti suntem lasi, deoarece viata include LIBERTATE si NORMALITATE !!!! Voi care sustineti aberatiile cu banii si datoriile va asemanati cu cei ce tradau din inchisori pe cei de mai incredere pentru a obtine un colt de paine si devenind astfel informatorii unui sistem totalitar ce s-a dovedit in timp falimentar si condamnat. Va inruditi in caractere cu cei ce acum la rascruce de drumuri istorice distrug aceasta tara pentru propriile interese nerenuntand la putere, de fapt aparandu-si pielea pentru multitudinea de nelegiuiri infaptuite.Nu aveti calitatea de a va numi ROMANI, nu aveti dreptul de a beneficia ulterior de victoriile ce le vom obtine, cu toate ca in nemernicia voastra veti aclama ca de fapt v-ati adus direct si neigradit aportul la acestea.Nu aveti dreptul moral sa aveti aceasta tara, sunteti oricand in stare s-o vindeti pentru ca ceiutul pe care-l veti primi sa fie fierbinte.RUSINE VOUA celor ce nu vedeti un orizont de speranta in a trai normal si pentru care trebuie facute dure sacrificii pe viu, ajungand chiar la foame crunta.Greva generala trebuie sa blocheze tot sistemul pe termen nelimitat, fortandu-i pe ipocritii de la putere sa-si vanda toate averile ---obtinute prin furturi si inselaciuni aplicate statului fiind acoperiti de legile care le-au dat---- pentru a scoate tara din aceasta mocirla in care tot ei au tarat-o.Fac apel la cei care mai simt ROMANESTE!!! GREVA GENERALA NELIMITATA !!!!!!! SA DISPARA TROGLODITII SI GOLANII DE LA PUTERE !!!!!!! SA DISPARA BASESCU CU GASCA LUI DE GOLANI POLITICI !!!!!!!!!
GREVA GENERALA!!!
RăspundețiȘtergereAu intrecut orice masura! Nu ne vom lasa calcati in picioare! Asta gandesc toti cei care muncesc pentru banii pe care-i primesc si care au demnitate!
Eu zic dupa umila mea parere sa nu le dam satisfactie sa acceptam greva generala, ca ei vor fi fericiti: n-au de ne platit! Ba nu, ne facem orele , muncim sa fim platiti, dar nu incheiem mediile si respectiv nu predam situatia scolara la sfarsit de an scolar! Ei atat asteapta sa facem greva generala pe termen nelimitat ca sa n-aiba de ne platit! Credeti ca lor le pasa de copii? Nici atat! Trebuie sa ne gandim bine si sa gasim o forma de protest mai buna! Recunoasteti ca lor le convine sa facem greva ca sa nu ne plateasca, ce s-au sinchisit cand bietii pensionari au lesinat in Piata Universitatii sau unde au facut ei greva! Daca nu le-a fost mila de pensionari care le pot fi parinti de noi cu atat mai mult ca le-am dat note mici la scoala si i-am obligat sa invete!
RăspundețiȘtergereStau si ma-ntreb: De ce mai facem greva, acum, dupa ce s-a adoptat Legea Educatiei in Parlament si dupa ce Guvernul va asuma Scrisoarea catre FMI?
RăspundețiȘtergereChiar, acum de ce mai facem greva? Iar am ajuns masa de manevra pentru politicieni?
De cand strigam, ca trebuie sa luam atitudine, sa facem greva? De ce nu s-a protestat mai vehement, zi de zi in fata Guvernului, in fata Prefecturilor, pana acum?
Totul pare a fi o mascarada, chiar si protestul din 19 mai a fost manipulare politica. Nu dansand se intimideaza conducerea, nu dansand ne cerem drepturile! Sa nu ne miram ca nimeni nu ne ia in serios. Nu mai exista adevarata miscare sindicala, totul este politizat.
Am mai spus de multe ori, oamenii nu mai au incredere in sindicate. Ce inseamna greva pe termen nelimitat? Cat vom sta in greva? Pana cand cade guvernul acesta incompetent si nerusinat? De ce nu iau nici sindicatele in seama ceea ce vor oamenii din teritoriu? Sindicatele au taraganat prea mult cu inceperea protestelelor, iar politicul a castigat din nou! Iar cu inghetarea anului scolar, hai sa fim seriosi, chiar credeti ca va fi unitate, si se va face acest lucru in mod unitar in toata tara? Daca nu, atunci unii elevi vor fi incheiat si altii nu, sau....?
Guvernul va fi dat jos doar prin motiunea de cenzura, doar prin Parlament!
Noi trebuie sa iesim in strada sa ne strigam supararea, sa protestam ca sa fim auziti! Prin greva facem doar ecomomie la buget, sau ne platesc Sindicatele zilele de greva? Dragi colegi nu va lasati manipulati din nou!
Jignitor........Daca privim cu putina atentie, vedem in figura D-lui Ministru o imagine a deficientului clasic......Pentru aceasta tipologie este nevoie de recuperare, domnilor, nu indicatii!!! Responsabilitate? Legi noi favorabile beneficiarilor sistemului? PROGRES??? Sunteti siguri ca vorbim despre EDUCATIE??? Eu, ma indoiesc!
RăspundețiȘtergereCa si educatoare membra de sindicat nu consider ca suntem sprijinite si noi de cei la care cotizam lunar. Am face cu draga inima greva dar atata timp cat liderul de sindicat transmite ca facem "greva in unitate" si primim copiii care nu au cu cine sta acasa(in cazul gradinitelor cam 90% din copii vin ca nu au cu cine sta acasa), nu vad de ce sa spun ca fac greva, si sa pierd banii daca oricum vin la munca si imi vin si copiii. Si nu imi spuneti ca ii primesc si doar ii supraveghez, pentru ca decat sa lasi 30 de copii de grupa mica sa se joace singuri, mai bine faci o activitate cu ei sa ii tii ocupati.
RăspundețiȘtergereDeci...unde e sprijinul sindicatului si pt noi? De ce nu ne sprijina sa inchidem si gradinitele? Doar asa s-ar simti ca suntem cu adevarat seriosi. RATB sau Metrorex se gandesc la calatori cand fac greve? Numai noi sa fim mai fraieri si sa asiguram "prezenta in unitate"???
Toti profesorii cu demnitate pe care-i stiu vor face greva si vor arata ca nu mai trebuie sa fim tratati ca niste gunoaie. De data asta greva e dorinta noastra, nu doar a liderilor! Nici vorba de manipulare. Pur si simplu, politicienii nesimtiti AU INTRECUT ORICE MASURA!!! Nu mai putem suporta batatia lor de joc! Daca vrem sa nu incheiem situatia elevilor si sa putem bloca bacul e obligatoriu sa facem greva! Nu va lasati pacaliti!
RăspundețiȘtergereDe ce GREVA???? E inutila???? Mai tovarasilor care va intrebati de ce greva si de ce sa va riscati voi ultimii banuti zvarliti in bataie de joc de acest cretin de sistem !!!! DEOARECE MAI EXISTA DEMNITATE, ONOARE, CREDINTA, INTELIGENTA SI SPERANTA !!!!!!!!!! Deoarece nu toti suntem lasi, deoarece viata include LIBERTATE si NORMALITATE !!!! Voi care sustineti aberatiile cu banii si datoriile va asemanati cu cei ce tradau din inchisori pe cei de mai incredere pentru a obtine un colt de paine si devenind astfel informatorii unui sistem totalitar ce s-a dovedit in timp falimentar si condamnat. Va inruditi in caractere cu cei ce acum la rascruce de drumuri istorice distrug aceasta tara pentru propriile interese nerenuntand la putere, de fapt aparandu-si pielea pentru multitudinea de nelegiuiri infaptuite.Nu aveti calitatea de a va numi ROMANI, nu aveti dreptul de a beneficia ulterior de victoriile ce le vom obtine, cu toate ca in nemernicia voastra veti aclama ca de fapt v-ati adus direct si neigradit aportul la acestea.Nu aveti dreptul moral sa aveti aceasta tara, sunteti oricand in stare s-o vindeti pentru ca ceiutul pe care-l veti primi sa fie fierbinte.RUSINE VOUA celor ce nu vedeti un orizont de speranta in a trai normal si pentru care trebuie facute dure sacrificii pe viu, ajungand chiar la foame crunta.Greva generala trebuie sa blocheze tot sistemul pe termen nelimitat, fortandu-i pe ipocritii de la putere sa-si vanda toate averile ---obtinute prin furturi si inselaciuni aplicate statului fiind acoperiti de legile care le-au dat---- pentru a scoate tara din aceasta mocirla in care tot ei au tarat-o.Fac apel la cei care mai simt ROMANESTE!!! GREVA GENERALA NELIMITATA !!!!!!! SA DISPARA TROGLODITII SI GOLANII DE LA PUTERE !!!!!!! SA DISPARA BASESCU CU GASCA LUI DE GOLANI POLITICI !!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereCel mai bine ne reprezentam noi. Eu sunt doar o invatatoare(zona Blaj) cu nesansa de a fi facut o facultate din domeniul sociopsihopedagogic care trecuta in lista neagra a scumpului nostru minister. In 13 martie am participat la sedinta de sindicat de la Alba-Iulia, tocmai pentru a cere mai multe lamuriri in legatura cu aceasta situatie in care ma aflu; dar am plecat si mai dezamagita decat eram. La Blaj s-a infiintat un nou sindicat. Si acolo am participat la o sedinta, dar in momentul in care am cerut sa mi se ofere cateva informatii legat de acest sindica bineinteles pornind de la aceeasi problema-a incadrarii- mi s-a raspuns ca ministerul a dat gresit legea...si asa mai departe. Sincer, consider ca de aceea esti lider de sindicat, de aceea esti platit, sa mergi si sa il tragi de maneca pe "nenea" ministru sa ii spui mereu ca a gresit. Si atat sa ii repeti pana se satura. Doar asa vom reusi. In ceea ce priveste greva o sa pierdem doar noi. Ne sar parintii in cap si pe langa asta pierdem salariul.
RăspundețiȘtergere