8 ian. 2010

Valorile indemnizaţiei pentru mediul rural şi diferenţierea pe zone geografice şi localităţi

HOTĂRÂRE nr. 1613 din 23 decembrie 2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, potrivit prevederilor pct. 4 din anexa nr. II/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al pct. 4 din anexa nr. 11/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1Se aprobă diferenţierea pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, în conformitate cu prevederile pct. 4 din anexa nr. 11/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010. Pe aceeaşi dată se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 167/2002 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 1 martie 2002.

Anexele pot fi consultate AICI - Monitorul Oficial, partea I nr. 923bis din 30 Decembrie 2009
Nota: Cuantumul indemnizatiilor aferente localitatilor din judetul Maramures se regasesc la paginile 74-80 din M.O. 923 bis/30.12.2009.

28 de comentarii:

  1. Mda, ce mai spor de mediu rural! Cine a pus aceste sporuri cat si aceia dintre colegii nostri care critica acordarea lor ar trebui sa faca naveta macar un an intr-un astfel de sat mergand pe jos atatia km prin frig si prin ploaie si atunci sa vad ce ar mai zice. Am auzit comentarii jignitoare la adresa noastra, a celor din mediu rural cum ca suntem cadre prost pregatite din punct de vedere profesional si cate altele, si culmea, tocmai din partea colegilor nostri, cadre didactice din oras. Dar cine stie cum arata scolile din oras si cum arata cele din aceste sate izolate stie despre ce vorbesc.
    Sa revin totusi la ceea ce vroiam sa intreb ca sunt atat de mahnita pe colegii nostri incat am pierdut firul.
    Sunt localitati in judetul Constanta, caci de acolo sunt, care pana acum aveau un spor de 10% si acum au 8% deci au pierdut 2%, iar altele care aveau 80% acum au 20%. E drept? Pai daca de la 80 s-a taiat la 20 atunci celor care aveau 10% nu trebuia sa li se mai dea nimic domnilor. Cunosc localitati din exemplele prezentate si stiu despre ce vorbesc. Sunt localitati declarate oras, cu scoli foarte dotate, cu foarte multe mijloace de transport, deci posibilitati de naveta, care au spor 8% acum iar eu care merg pe jos km intregi si am o clasa de 15 mp in care ma inghesui cu 27 de copii in frig am 20%. Unde este dreptatea domnilor care ati gandit aceste departajari. Ati vizitat vreodata aceste scoli? Va invit sa o faceti.

    RăspundețiȘtergere
  2. aveam 20% acum am 8% asta este ...macar sa ne tina in sistem

    RăspundețiȘtergere
  3. Vorbiti de vizitat ,stimata doamna sau domn,eu as dori sa-i poftim pe acesti domni care fac legi si pe cei din inspectorate sa pofteasca la naveta ,să poftească să stea în frig şi în mizerie în şcoală,să poftească să aştepte salariul câte 2-3 săptămâni aşa cum păţim noi şi atunci să vedem dacă le convine ... ce ziceţi de aceste lucruri?

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am cam săturat această expresie -asta este- mai schimbaţi placa ,domnilor,ce tot atâta asta este,vă meritaţi soarta ,staţi cu capul în pământ ,să vă fie ruşine! Mai ales directorilor care fac jocul primarilor şi stau la cheremul lor; RUŞINE!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cunosc scoli in mediul rural unde directori sunt invatatori, acum degrevati de ore.Ce fel de ore vor avea ca sa poata sa respecte viitoarea lege care presupune sa aiba 12 respectiv 6 ore la catedra? Ori invatatorii nu vor avea voie sa detina functii de conducere? Nu suna a discriminare? (Scoala respectiva are 733 de elevi).

    RăspundețiȘtergere
  6. As dori sa citesc H 1613/ 23 dec 2009.... Indemnizatia de Rural.....nu po sa "intru pe monitorul oficial ...ce trb sa fac.../ Afisati-o...cumva ...sa o putem citi! Va rugam!

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca doriti sa facem link exchange cu siteul www.makeverything.com si www.wowjocuri.ro sectiunea "Parteneri",eu va adaug blogul in cele 2 siteuri in schimbul adaugari pe siteul dumneavoastra a linkului www.wowjocuri.ro cu titlul "jocuri online"

    P.S daca sunteti de acord cu link exchange-ul va rog sa imi trimiteti si numele siteului dumneavoastra cu titlul cu care vreti sa fie adaugat
    costel_box@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt una dintre colegele care nu este de acord cu sporul de rural, DAR CONSIDER CA NAVETA TREBUIE DECONTATA LA TIMP. Doamnelorsi domnilor cati copii aveti in clasele acestea izolate?maxim 10. La cenivel faceti programa? minim-mediu. Deci? in urban se lucreaza cu pana la 29 de elevi, programa la nivel maximal. Sa nu-mi spuneti ca faceti recuperari, consultatii, etc. D e cele mai multe ori clasele "de pe coclauri" sunt in regim SIMULTAN, deci ALT SPOR>
    fiti rezonabili. eu am o clasa cat 3 din mediul rural si nu-mi da nimeni NICIUN SPOR>

    RăspundețiȘtergere
  9. Stimate Anonima/anonim de la 11.10!!!
    Sunt profesor la o scoala din rural, localitate aflata la 30 km de municipiul resedinta (majoritatea de acolo venim).
    Lucram cu MINIM 29 elevi la clasa, si facem consultatii la disciplinele de examen de vreo 6 ani incoace... Copiii nostri se claseaza pe locuri fruntase inclusiv la olimpiade-faze judetene.
    Nu ni se deconteaza naveta de vreo 3 luni (total din buzunarele personale - 660 RON), pe drum cheltuim inclusiv timp- 2 ore dus intors zilnic...
    Coborati putin din inaltele sfere didactice in care sunteti cocotati in prezent, stimate cadre didactice din urban, ca aveti exact acelasi volum de creier ca si a celor din rural, diferenta e ca "ruralii" folosesc intreg volumul...
    Inca o observatie! Fiica mea este eleva intr-o scoala din urban, desigur (v-am spus ca sunt navetist)! Cu maximum de sinceritate- rezultatele copiilor din urban se datoreaza in mare parte muncii parintilor cu copilul, sau in cazul altor familii, meditatilor facute inca din clasele primare, asa ca, REPET, MAI JUDECATI PUTIN cu restul de creier neutilizat si odihnit, daca munca dumneavoastra stimabile "urban" se compara cu munca unui biet si modest "rural"!

    Cu stima, "ruralul de la tara"

    RăspundețiȘtergere
  10. Vedeti cum ne dam singuri cu stangul in dreptul?De aceea suntem calcati in picioare de guvernanti si redusi la tacere, pentru ca nu dam dovada de solidaritate. Credeti ca e cel mai bun prilej sa aratam acum care muncim mai mult? Ba urban, ba rural? Tocmai din cauza acestei dezbinari suntem vulnerabili! cand ne invatam minte?

    RăspundețiȘtergere
  11. ti-ar conveni sa dai bani din propriul buzunar (660 ron) si sa rupi hainele pe microbuzele intesate de oameni, mizerie, frig, ca sa vii la serviciu?! te-a "palit" solidaritatea, nu?! hai, vino in locul meu, sa vezi cum e!

    RăspundețiȘtergere
  12. daca ne certam intre noi,ne meritam soarta........

    RăspundețiȘtergere
  13. asta a fost tactica guvernului-DEZBINA SI STAPANESTE,noi ne certam ,rural-urban,iar guvernl ne da afara.ASA NE MERITAM SARTA!.

    RăspundețiȘtergere
  14. Anexa nu mai poate fi accesata la acea adresa... putei posta linkul direct spre documentul cu diferentierea pe localitati si judete?
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  15. Aveti dreptatedragi colegi, noi ne certam intre noi si de aceea nu vom obtine niciodata nimic. Eram sigura ca in urma postarii mele(prima din lista) se vor ivi colegi ca distinsa doamna din urban care sa fie impotriva unui drept de care dansa nu beneficiaza.
    Si eu sunt in mediul rural si lucrez cu 27 de copii la gradinita. Dati-mi voie draga doamna sa va spun ca stiu ce inseamna munca la oras in scoli primitoare cu elevi cu care poti sa faci orice iti doresti. Spuneti ca noi mergem pe programa de nivel minim. Stiti oare cata munca se depune cu acesti copii ca sa ii aduci la nivelul minim sau mediu? Nu stiti doamna si de aceea vorbiti. Am lucrat si la oras unde era o reala placere sa intri la clasa, copiii aceia au foarte multe cunostinte si acces la informatie dar ce te faci cu cei de la tara, de exemplu de unde lucrez eu unde vin la gradinita si nici nu vorbesc limba romana (sunt tigani turci)? Pe ce nivel de programa ati merge doamna in conditiile in care copilasii nici nu inteleg ce vorbiti si nici dumneavoastra nu ii intelegeti pe ei?
    Stiti oare cati bani am cheltuit din buzunarul meu ca sa le cumpar acestor copilasi acoarele, hartie, lipici, caiete, tus, coala, si cate si mai cate, ba chiar si de imbracat si de incaltat? Le cumpar lor pentru ca din cauza nenorocitei de naveta pe care o fac am pierdut doua sarcini pana acum si nu am si eu un copilas al meu.
    Va invit doamna, si pe toti cei ce au aceeasi parere cu dumneavoastra, asa cum i-am invitat si pe cei care au hotarat taierea acestui spor sa iesiti din scolile dumneavoastra frumoase si calduroase si sa vizitati aceste scoli "de pe coclauri", sa mergeti pe jos prin ploaie si prin vant ca noi si apoi sa vad daca ati mai fi impotriva sporului de mediu rural.

    RăspundețiȘtergere
  16. Greseala de tastare mai sus: in loc de acuarele am tastat acoarele. Corectez ca sa nu se creada ca nu stiu sa scriu.

    RăspundețiȘtergere
  17. Si in urban si in rural se munceste poate mai mult sau mai putin. Ceea ce am vrut sa spun de fapt este ca nu e cazul sa fim dezbinati pentru un motiv sau altul, acum, cand sabia este deasupra tuturor. Si sa nu se inteleaga ca am ceva cu sporul pentru mediul rural. Am facut si eu naveta timp de 9 ani si stiu cum este, insa pe vremea aceea nu ne dadea nimeni nimic, invitandu-ne sa stam cu chirie in satul respectiv.Haideti totusi sa incercam sa depasim conflictul acesta! Pana una alta guvernul ne taie salariile tuturor, ne batjocoreste pe toti. Chiar nu e cazul sa fim solidari si sa stopam nedreptatile care ni se pregatesc?

    RăspundețiȘtergere
  18. sunt de acord cu ultimul anonim, chiar cred ca nu e cazul sa fim dezbinati, asa le dam satisfactie guvernantilor! Divide et impera!

    RăspundețiȘtergere
  19. nu mai gasesc anexele de la HG 1613 cu indemnizatia de rural. le mai puti posta? vreau pentru judetul Prahova. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  20. Proful de serviciu12.01.2010, 20:44

    Draga Ana,
    Asa e, ai dreptate, trebuie sa fim uniti, solidari...
    Am o nelamurire totusi!
    Cu cine sa fim uniti?! Cu cei care au avut spor de rural si l-au pierdut, sau cu cei care nu l-au avut niciodata?!
    Iar daca tot trebuie sa fim uniti si trebuie sa avem un punct de vedere comun, care este acela???

    RăspundețiȘtergere
  21. din discutiile de azi de la Ministerul Muncii, Guvernul o sa emit ao hotarare de Guvern care pentru anul 2010 o sa mentina sporurile de rural la nivelul anului 2009.
    Deci nu o sa fie afectati cei care au peste 30% acest spor in acest moment
    mai multe anexe gasiti
    http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=122340&st=25&#entry1431197

    RăspundețiȘtergere
  22. sporul de rural ,dupa parerea mea, trebuie sa existe. Eu nu am facut naveta si sper sa ma fereasca Domnul,asa ca noi cei ce nu stim ce e aia rural nu cred ca trebuie sa fim impotriva acestul spor. Si cand am zis uniti,ma refeream ca nu cred ca trebuie sa ne dam in cap unii altora nici in comentarii,nici in cancelarie, adica profesor, invatatori,auxiliar, toti trebuie sa fim de aceeasi parte a baricadei: impotriva aberatiilor guvernamentale!
    De acord cu competenta,dar si cei din invatamant au familii de intretinut si facturi,asa ca nu putem sa facem continuu apostolat! Mai trebuie sa fim si platiti! Apropos,v-ati luat salariile pe decembrie? ca noi nu,si zvonurile sunt ca le luam abia in 21...pai de ce? ca la tv au spus ca sunt bani. Cine minte? Parca am cersi banii astia pentru care muncim, nu furam!!!

    RăspundețiȘtergere
  23. Sporul de rural o sa fie clarificat printr/o ordonanta saptaman viitoare, mai ales pentru cei care au avut peste 20% in 2009
    Salariile pe dec trebuiau luate pana acuma

    RăspundețiȘtergere
  24. Cand ne puteti pune si noua la dispozitie aceasta ordonanta?

    RăspundețiȘtergere
  25. A trecut saptamana de care ziceti domnule Pop, se apropie ziua calculariisalariilor si ordonanta aia nu a mai venit. Ce se intampla cu sporul de mediu rural pana la urma?

    RăspundețiȘtergere
  26. ramane in 2010 acelasi ca in 2009 acordandu-se sume compensatorii

    RăspundețiȘtergere
  27. De ce domnul boculet a inceput tot cu invatamantul,oare ca a fost mare ministru interimar pe acolo?Prin celelalte cancelarii n-a trecut?Tot pacatosul o trage,asa-i la noi!
    De ce ,de exemplu,nu reduc cheltuielile parlamantarilor in teritorii,pentru ca oricum ii deconteaza dupa bunul lor plac!Cine indrazneste sa nu-i dea acestuia o factura,chitanta,bonulet etc...!
    MI-E SCARBA si de aceea ma duc sa vomit!

    RăspundețiȘtergere
  28. Sporul rural in comuna Oarja din judetul Arges era de 5%....conform HG 1613 nu mai e. Au fost excluse localitati?.....sau sa speram ca e doar o greseala?

    RăspundețiȘtergere

Postări populare