Conform art. 14 alin. 1 din HG nr. 281/1993 “Pentru activitatea desfăşurată, personalul din unităţile bugetare beneficiază, după caz, la sfârşitul anului calendaristic, anului şcolar, stagiunii etc., de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata”.
În ce priveşte modul de stabilire a premiului anul, acesta se regăseşte în dispoziţiile HG nr. 829/1994. Potrivit, art. 2 din acest act normativ, „salariul mediu lunar de bază realizat, până la nivelul căruia se poate stabili premiul anual, se determină prin raportarea la 12 luni a sumelor încasate pe întregul an, ca: salariul de bază, potrivit încadrării, indemnizaţia de conducere, salariul de merit, alte drepturi salariale care, potrivit reglementărilor în vigoare, fac parte din salariul de bază, precum şi sumele de natura salariului de bază încasate pentru perioada concediului de odihnă”. Raportat la dispoziţiile Statutului personalului didactic şi ale metodologiilor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic, rezultă că, la calculul premiului anual pentru personalul didactic de predare urmează a se avea în vedere următoarele: salariul de bază al funcţiei didactice conform grilei de salarizare, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia pentru învăţământul special, gradaţia/salariul de merit şi indemnizaţia pentru personalul didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte, pentru învăţători, institutori şi educatoare. Pentru personalul didactic auxiliar la calculul premiului anual se are în vedere salariul de bază al funcţiei didactice auxiliare, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia pentru învăţământul special, gardaţia/salariul de merit şi sporul de stabilitate, după caz.
Potrivit art. 3 din HG 829/1994 la stabilirea premiului anual „nu vor fi luate în calcul elementele de salarizare care nu sunt de natura salariului de bază: sporul de vechime, sporul pentru condiţii deosebite de muncă, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă”. Raportându-ne la prevederile Statutului personalului didactic nu se pot lua în calcul acele sporuri şi indemnizaţii care nu fac parte din salariul de bază, respectiv: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru mediu rural sau localităţi izolate, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru practica pedagogică, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, sporul pentru predare simultană, sporul pentru condiţii grele de muncă.
În art. 1 al HG 829/1994 se specifică faptul că acest premiu anual se acordă la sfârşitul anului calendaristic, dar atât prin Legea bugetului de stat pe anul 2007, cât şi prin Legea bugetului de stat pe anul 2008 s-a interzis acordarea premiului anul la sfârşitul anului calendaristic impunându-se plata acestuia în luna ianuarie a anului următor.
Potrivit art.25 din Legea nr. 330/2009 "Pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea”. „Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
În ceea ce priveşte prima de vacanţă aferentă anului 2009, Legea nr. 329/2009 prevede în art.16 că „Prima de care beneficiază angajaţii la plecarea în concediu, aferentă anului 2009, poate fi plătită de ordonatorii de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice până la data de 31 ianuarie 2010, indiferent de data la care aceasta a fost solicitată”. Prin urmare, prima de vacanţă aferentă anului 2009 poate fi plătită până la 31 ianuarie 2010 fără a exista o hotărâre judecătorească.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
in baza la ce act platiti prima de vacanta????????noi avem de la isj mures o adresa, venita de la ministerul muncii, in care se specifica, ca personalu din invatamant nu are dreptul la prima de vacanta deoarece nu este prevazuta de lege.
RăspundețiȘtergereSunt invatatoare in Neamt. Nu am facut cerere pentru prima de vacanta pe 2009 pentru nu am stiut ... pot sa fac acum cerere la scoala ? Credeti ca o voi primi ? Va rog sami raspundeti cu adaugarea cadrului legislativ. Cum ramane cu Distinctia Gh. Lazar pe 2009 ?Multumesc !
RăspundețiȘtergerescuzati graba ... sa-mi !
RăspundețiȘtergereDomnilor se da sau nu se da salariu 13?!Naiba(impozit locuinta,asigurare masina,etc)sa/l ia!
RăspundețiȘtergereDle Pop, va rog sa imi spuneti daca Federatia poate face o donatie in bani pentru un copil de exceptie care este foarte bolnav! Orice suma ne-ar fi de ajutor. Multumesc.
RăspundețiȘtergereVa pot trimite email cu toate datele contului precum si diagnosticul cumplit pe care il are copila.
http://jurnalulanei.blogspot.com/2010/01/mii-de-multumiri.html
Si as mai avea o rugaminte : daca aveti cumva adrese de email ale unor oameni din media , politica, sport ,indiferent din ce domeniu care ne-ar putea ajuta,va rog sa-mi spuneti! Multumesc.
Al 13-lea salariu este trecut in legislatie in vigoare, prima de vacanta este stipulat de asemenea in legislatie chiar una recenta, intrebarea este cum isi permite un guvern sa incalce o lege? Daca oricare din noi incalcam vreo lege suntem sanctionati imediat. Ei ce patesc????? La cate legi au incalcat flagrant, ar trebui mitraliati!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereInteresant ar fi de aflat de la d-l Pop daca toate unitatile vor face aceste plati sau nu si daca sindicatul monitorizeaza aceasta situatie cum se va implica in rezolvarea discriminarilor.
RăspundețiȘtergereMultumesc anticipat pt. raspuns.
Am urmat PIPP prin programul susţinut financiar de Banca Mondială şi guvernul României(lucrând în mediul rural nu am plătit nimic pentru cei 3 ani de studii).
RăspundețiȘtergereSunt curioasă ce ar spune cei de la Banca Mondială dacă ar afla că ÎNCĂ NU SUNTEM ÎNCADRAŢI ŞI SALARIZAŢI ÎN CONFORMITATE CU STUDIILE!!!!
Va fi si salariul 13 ca si tichetele in Baia Mare?adica 0 ???
RăspundețiȘtergereBuna seara
RăspundețiȘtergereDaca lucrez pt prima data in invatamant si sunt suplinitoare calificata pot sa beneficiez de aceasta prima de vacanta?
Va rog sa ma lamuriti,sunt noua in sistem si nu stiu toate drepturile pe care le avem.
Va multumesc,numai bine
Felicitări d-le Pop. Nu aţi precizat care dintre aceste legi sunt abrogate sau care drepturi sunt anulate prin ordonanţe sau prin legea bugetului. Dacă avem aceste drepturi de ce să nu beneficiem de ele? În acest sens ar trebui să acţioneze FSLI.
RăspundețiȘtergerecand se acorda domnule pop salariul al 13 lea si prima de vacanta pe anul 2009?
RăspundețiȘtergerein sectorul 6 nu am primit nimic,nici salariul al 13 lea nici prima de vacanta nici tichetele cadou de Craciun.Oare se mai acorda aceste drepturi?
RăspundețiȘtergereDegeaba tot spuneti domnule POP ca trebuie sa luam asta si asta ... va rog nu ne mai amagiti ... atata timp cat de l ainspectoratul scolar sau primarie nu se primeste unda verde putem sa stam sa ne uitam la soare catot cu privitul ramanem ... deci inainte de a spune ceva va rog sa dati baza legala din partea ministerului, ISJ, Primarie ... si apoi stim fiecare ce avem de facut ...
RăspundețiȘtergereLucrez de 20 de ani in invatamant si acum aud pentru prima data de prima de vacanta...
RăspundețiȘtergereDaca exista o lege care stabileste acest drept pentru personalul din invatamant va rog sa specificati numarul ei. Eu chiar intentionez sa fac o cerere catre conducerea scolii in acest sens (termenul pana la care se poate face este 31 ian) si nu as vrea sa ma fac de ras.
Deci, exista o lege care ne da acest drept?
Este ea in vigoare?
Este cumva blocata printr-o OG, OUG, OM etc....asa cum ne-am obisnuit?
Plata acestor drepturi banesti depinde in mare masura de competenta contabililor si directorilor.In Sighet marea majoritate a scolilor au primit prima de vacanta integralinsa nu si la Grup Scolar Pt.Ind.Mica unde prostia si incompetenta si-au dat mana prin reprezentantii lor mai sus mentionati.Si uite asa peste 100 de salariati au ramas fara banii de care colegii din alte scoli au beneficiat,in aceasi localitate,acelasi primar insa cu contabili si directori competenti care se intereseaza de drepturile angajatilor.
RăspundețiȘtergereReferitor la partea citata: „Prima de care beneficiază angajaţii la plecarea în concediu, aferentă anului 2009, poate fi plătită de ordonatorii de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice până la data de 31 ianuarie 2010, indiferent de data la care aceasta a fost solicitată”., vreau sa va intreb, prima de vacanta trebuie solicitata personal, sau care este modalitatea de o acorda. N-am inteles cine trebuie sa o solicite. Scoala pentru toate cadrele, sau fiecare persoana trebuie individual sa faca o cerere in acest sens.
RăspundețiȘtergereScuze, acum am observat ca am pus punct in loc sa pun ,,?,, la sfarsitul intrebarii.
RăspundețiȘtergereNu ne mai raspundeti d-le Pop?
RăspundețiȘtergere@ 21.01.2010 12.21 e interpretabila acea adresa. Eu am postat ceea ce spune lege.
RăspundețiȘtergere@ 21.01.2010 14.34 cu sau fara cerere daca acest drept nu il obtineti trebuie sa cereti sindicatului judetean sa va reprezinte in instanta
21.01.2010 15.09 da. daca toti isi fac treaba-director, primar-
@ Ana e destul de complicat cu donatia. O sa incerc promovarea cazului in randul colegilor mei de la FSLI
@ 21.01.2010 19.06 pana in 31 ianuarie se poate acorda
@ 21.01.2010 20.22 eu cred ca ar trebui sa se implice si domnii director, nu sa astepte ca numai sindicatul sa rezolve aceasta problema. Practic daca nu se acorda pana in 31 ianuarie nu se mai poate face nimic
@ 21.01.2010 20.26 pentru ei este interesand daca sunteti in mediu rural. Sper ca salarizarea si incadrarea sa o rezolvam saptamana viitoare. Deja se apropie cele 30 de zile decand FSLI a cerut MECTS clarificarea acestor aspecte.
@ 21.01.2010 21.01 sper ca nu , mai ales pentru scolile generale si gradinite. Vineri am avut o discutie cu cei din Primarie si spuneau ca pana luni maxim marti deja intra pe carduri. Astept reactii si de la dvs. Multumesc
@ 21.01.2010 22.24 din punctul meu de vedere da. Important e ca angajatorul sa doreasca acordarea acesteia
@ Duicu I. Eu am spus ce spun doua legi care sunt valabile in acest moment, publicate in M.O. Ca unele dintre ele se incalca in articole este un aspect pe care FSLI deja l.a solicitat Guvernului Romaniei sa il clarifice.
@22.01.2010 10 20 difera d ela unitate la unitate
@22.01.2010 10.24 o sa cer informatii de la liderul FSLI Sector 6 in acest sens.
@22.01.2010 11.34 Cred ca legea ar trebui citita mai atent si de angajatorii nostrii. Iar baza legala este in Monitorul Oficial. Cititul nu doare..sa le spuneti si l aprimari si la inspectori si la directori
@cristina ... interesant. Sindicatul judetean/sector trebuia sa intenteze proces pe aceasta prima pe ultimii 3 ani. Era prevazuta in CCM. Din pacate este ultimul an in care se mai poate obtine. Se poate incerca si in instanta pe ultimii 3 ani.
@ @22.01.2010 13.40 daca vorbim d eprima de vacanta pe ultimii 3 ani aceaste procese inca mai sunt pe rol. Daca vorbim de cea aferenta anului 2009 problema este in curtea unitatii scolare si a COnsiliului Local
@ Kati cu sau fara solicitarea personalului din unitate aceasta se poate acorda de catre amgajator.
@22.01.2010 22.09 cu scuzele pentru intarziere sper sa va lamureasca si multuemasca raspunsurile
in sectorul 5 de-abia ieri vineri 22 ianuarie s-au luat salariile care trebuiau luatge pe 12 ian,de prima de vacanta nu s-a auzit niciodata in scoala iar al 13lea s-a luat doar la cateva licee din sector, noi la generala stam si rabdam.pe directoarea noastra n=o intereseaza prime si salarii ci doar concedierile, ne-a repetat la consiliu sa nu mai tot intrebam de bani ca bugetul n=are bani si a inceput controale si asistente zilnice la ore , zice ca asa se hotaraste pe care sa dea afara, va dati seama ce atmosfera stresanta si urata s-a creat.
RăspundețiȘtergereDin pacate prima de vacanta este stipulata doar in Contractul colectiv de munca la nivel de ramura, contract in care se precizeaza ca "prima de vacanta se plateste exclusiv din venituri proprii". De unde venituri proprii???? Sunt putine institutii de invatamant care au venituri proprii.
RăspundețiȘtergeredepinde de fiecare CCM de la nivel de judet
RăspundețiȘtergereNu inteleg,sunt proasta rau:pai cum adica sa se implice directorii? intrebarea era - in cazul in care directorii nu fac aceste plati(pe romaneste nu se implica)-atunci SINDICATUL ce face,nici el nu se implica???Cine ne mai reprezinta interesele financiare ,sau nu se mai dau $ si basta?
RăspundețiȘtergereDomnule Liviu Pop in sectorul 6 la gradinite nu am primit tichetele cadou de Craciun,decat pe cele de 1 Decembrie;de al 13 lea si prima de vacanta nici nu se vorbeste .Dumneavoastra ce stiti?
RăspundețiȘtergereLa noi in unitate nu se intereseaza nimeni de drepturile ce ne revin.In speranta ca voi obtine un raspuns va multumesc.
Pana la urma va trebui sa apelam la "flacara violet"sa ne obtinem banii.Tara de cretini patentati!
RăspundețiȘtergereOare de sectorul 6 nu intereseaza pe nimeni? Ne-au chemat pe 23 decembrie sa ne dea tichetele cadou de 1 Decembrie,cand ne vor chema pentru al 13-lea salariu?LA VARAAAA.....
RăspundețiȘtergereIn Sighetu Marmatiei am primit tichete cadou o singura data de cand se dau.Dna primar Gogea Eugenia este profesor ,dar de 10 ani e primar a uitat cum e gustul amar al dascalului.
RăspundețiȘtergereSalariu al 13 lea,prime de vacanta nici vorba.
Se poate si mai dragi colegi.
Domnule Pop nici in Vrancea nu se stie nimic nici de salariul al 13 lea nici de prima de vacanta.Sunt scoli carora nu li s-au nici 2% pe noiembrie si decembrie,de un an nu s-a decontat naveta(8 RON)pe zi,si daca intrebi gata ti-ai facut un dusman.Nimeni nu face nimic pentru noi.Nu stiu de ce mai dam cotizatie la sindicat?
RăspundețiȘtergeredomnule Pop, sa inteleg ca daca in capitolul aferent cheltuielilor de personal au fost alocati bani pt.prime de vacanta, putem lua banii pt 2009?
RăspundețiȘtergerede cine depinde plata sal13? de directori sau/primarie?
Domnule Pop la noi in gradinita ,in sectorul 6 ne este si frica sa intrebam de drepturile noastre,pentru ca nu ni se raspunde niciodata la intrebari.De salariul al 13 lea si prima de vacanta nici vorba.Va rugam din suflet faceti ceva pentru gradinitele din sectorul 6.Va multumim.
RăspundețiȘtergereACESTE DREPTURI CAND AR TREBUI SA LE OBTINEM? IN IANUARIE 2010? LA NOI NU SE AUDE NIMIC IAR DACA INTREBI PE CINEVA RIDICA DIN UMERI.CU RESPECT
RăspundețiȘtergereNimeni nu face nimic pentru noi Domnule Pop.Credeti ca vom mai obtine al 13 lea salariu si prima de vacanta in conditiile actuale?In sectorul 6 niciodata nu primim la timp,pentru ca nu intereseaza pe nimeni de noi.
RăspundețiȘtergere@ 23.01.2010 21.00 Actiune in instanta, iar pana la sfarsitul anului alte forme de protest sustinute de fiecare dintre membrii de sindicat
RăspundețiȘtergere@ 23.01.2010 21.12 acele drepturi se spune in lege ca "se pot acorda" deci nu putem face in instanta nimic in acest sens. iar pentru anul 2010 sunt anulate de LEgea Salarizarii unitare
@ Matabata poate uneori este ultima solutie
@bianca legea spune incepand cu luna ianuarie. Sper sa nu se ajunga pana atunci.
@ doina din pacate toate demersurile SLIMM la nivelul Sg Marmatie de tichetele cadou nu au dus decat la ceea ce ati spus si dvs. In ceea ce priveste premiul anual am inteles ca sunt unitati care au primit si saptamana viitoare sunt sanse sa primeasca si celelalte.
@ 24.01.2010 18.39 Un memoriu catre FSLI VN ar putea clarifica o parte din intrebarile dvs. Pe www.fsli.ro la sindicate afiliate gasiti datele de contact.
P.S. Rog Anonimii sa scrie un nume (chiar fictiv) pentru a avea un dialog mai eficient. Multumesc pentru intelegere
Buna seara,
RăspundețiȘtergereCum sa fac si eu,Dl Pop,sa beneficiez de al 13 salariu si de aceasta prima de vacanta?
Am un colectiv care nu se lupta pt drepturile lui si daca e sa primeasca al 13 salariu,il iau si ei,dar daca e sa nu il primeasca ca primaria nu are bani nu se intreaba de ce altii,de la alte scoli l-au primit si ei nu...
Iar lidera de sindicat de la scoala este numai cu numele "lidera de sindicat" pentru ca nu se implica absolut deloc in rezolvarea problemelor...
Am nevoie de bani pentru naveta zilnica pe care o fac (16 lei zilnic dus-intors)care nu se deconteaza deloc si pt materialele necesare la gradinita si nu ma mai descurc cu banii din salariul pe care il iau....
Si vreau sa mi se respecte si mie drepturile!
Va multumesc,numai bine
Dl Pop,e normal sa se ia din sporul de izolare cu noua lege unica de salarizare?
RăspundețiȘtergereMentionez ca lucrez la o gradinita la tara distanta de la locuinta la locul de munca fiind de 60 km,si iau spor de izolare 10% si circula zvonuri ca se va lua 2% din el sau 5%?
E normal si corect sa se intample asa?
Eu auzisem ca daca ai peste 30% se scade,minimul fiin de 30%?
Cum e corect?
Va multumesc
@ Ana . In primul rand faceti un memori scris la sindicatul judetean/sector si la federatia din care faceti parte. Trebuie sa se implice in rezolvarea problemelor.
RăspundețiȘtergere@ ana aceste aspecte se lamuresc ayi maine. Nu o sa pierdeti in anul 2010 sporul de rural si o sa puteti trece peste 30%
D-le Liviu Pop stiti cumva cand se vor debloca fondurile pentru plata celui de-al 13 lea salariu in sectorul 6?
RăspundețiȘtergereBUNA ZIUA.In sectorul 6 nu am primit nici tichetele cadou de CRACIUN ,OARE MAI SUNT SANSE PENTRU OBTINEREA ACESTORA?ATI LUAT LEGATURA CU LIDERUL FSLI SECTOR 6?ASTAZI NE-AU ANUNTAT CA SALARIILE PE FEBRUARIE SE VOR VIRA PE CARD PE 20,NU PE 12 FEBR.CE FACEM D-LE POP CEI CARE AVEM RATE LA BANCA?NU SE POATE ASA CEVA!
RăspundețiȘtergereBuna seara dl Pop,am si eu o nelamurire...vreau sa stiu sigur cat se ia din al 13 salariu,pt ca unii spun ca se ia CAS 9.5%,CASS 6.5% (scuze daca le incurc)si impozit 16%..dar altii spun ca se ia doar impozitul de 16%...
RăspundețiȘtergereEu lucrez pt prima data in invatamant si nu le stiu pe toate..
Altceva ce mai vreau sa va intreb,daca lucrez doar de 5 luni in invatamant,pot beneficia de prima de vacanta?
Va multumesc,numai bine
@ 26.01.2010 am inteles ca saptamana viitoare
RăspundețiȘtergere@27.01.2010 tichetele nu le mai avem pentru ca au fost anulate de legea salarizarii unitare. Intarzieri se vor produce la salarii pentru ca inca nu exista precizari clare cum o sa se faca acestea.
@ana t toate retinerile
da
inclusiv prima de instalare
sa blocam dracului odata ptr.totdeauna scoala si sa facem greva pe timp nelimitat cu astia nu se mai poate jigodii
RăspundețiȘtergereDOMNULE LIVIU POP. IN PIATRA NEAMT PRIMARRUL STEFAN NU A DEBLOCAT NICI ACUM BANII DE LA TREZORERIE PENTRU PLATA SALARIULUI 13 , PLUS CA NOI SUNTEM TAIATI PERMANENT DE LA PRIMA DE VACANTA STIPULATA IN LEGE{NI SE INCALCA FLAGRANT DREPTURILE CA DE OBICEI},NICI MACAR NU E SE POMENESTE DE ASA CEVA!E INADMISIBIL!ANUL TRECUT NE-A PROMOIS TICHETE DE 300 RON PT NOV SI DEC SI NU AU DAT DECAT 150 IN DEC RESTUL PAUZA .......BATAIE DE JOC ELECTORALA!!!!!!CAT O SA MAI FIM SACRIFICATII NOI PROFESORII DIN PIATRA NEAMT?????
RăspundețiȘtergereDomnule Pop nu puteti spune ce sunt cu aceste adrese primite de unitatile de invatamant referitoare la legea 221/2008.Adresele au fost trimise astazi la ora 14.Cu respect.
RăspundețiȘtergereDomnule Pop va rog sa ma lamuriti in privinta cu modul de calcul a celui de-al 13 salariu,in cazul meu,cu salar de baza 1570,dirigentie,salar de merit,cat ar trebui sa primesc pt 8 luni,caci de la 1 sept 2009,ca urmare a transferului functionez la o alta scoala.
RăspundețiȘtergereElena!Ce atatea lamuriri?!Dupa muncitorii necalificati noi urmam cu salariile,ca ne-au intrecut si cei din sanatate!
RăspundețiȘtergereE numai vina noastra si a sindicatului, totodata, ca stam si mai acceptam sa fim umiliti cu aceste salarii indecente!Ar ttrebui inghetat anul scolar!In tara asta nu exista respect pentru noi caci e condusa de anlfabeti si clanuri mafiote!Macar sa le dam o lectie!Criza a doar pentru noi !
RăspundețiȘtergereDomnule Pop de sectorul 6 nu se stie nimik?
RăspundețiȘtergereNoi cand vom primi al 13 lea salariu? La noi la gradinita nu se stie nimik.
Cand are de gand Ministerul Educatiei sa ne dea diplomele si banii pentru Distinctia Gheorghe Lazar obtinuta pe anul 2009?De ce ne neglijeaza in asa hal?Reduceri de personal au facut,examenele nu le platesc ,etc.E un drept castigat .
RăspundețiȘtergereMECTS nu mai doreste sa se acorde nimic din acest moment. Singurul scop e reducerea cu 25% a salariilor
RăspundețiȘtergere