4 apr. 2013
3 apr. 2013
Întrebări și răspunsuri 03.04.2013 (2)
Care este formula (procedura) de calcul pentru
sumele care vin esalonat de la procesul sindicatului cu statul. Sunt cadru
didactic cu 13 ani vechime, din 2007 am definitivatul si din 2011 gradul 2.
Initial am fost omis de la plata acestor sume si urmeaza ca in aprilie sa
primesc inclusiv banii pentru transele de anul trecut. Mi s-a spus de la
secretariat ca suma pe care o voi primi este derizorie. Cum pot verifica daca
este corecta?
Dacă
aveți noțiuni de contabilitate puteți solicita acces la statele de plată vechi,
iar în baza lor și a hotărârii judecătorești să calculați cât trebuie să
primiți. După aceea aplicați procentul de eșalonare în funcție de anul
pronunțării sentinței, iar fiecare procent anual se mai împarte la 3, întrucât
banii se acordă trimestrial. Dacă nu vă descurcați puteți apela la un expert
contabil.
Am rugamintea sa ma ajutati si pe mine cu un
raspuns la o situatie in care ma aflu. Sunt titulara in invatamant din anul
2001. In acest an , in luna februarie am sustinut inspectia finala si lucrarea
de gradul I . Acum sunt insarcinata in 7 luni si voi naste la sfarsitul lui
mai. Am inteles ca pentru a mi se recunoaste obtinerea gradului I ar trebui sa
prelungesc concediul de maternitate pana la 31.august acest an, adica sa inchei
intregul an scolar 2012-2013 si sa nu intru in concediul de ingrijire copil
pana la aceasta data acest concediu intrerupandu-mi contractul de munca. Este
adevarat?
Există o
prevedere care spune că „Directorii unităţilor de învăţământ au obligaţia să
monitorizeze până la sfârşitul anului şcolar în care se susţin inspecţia
specială şi lucrarea metodico-ştiinţifică, îndeplinirea de către cadrele
didactice înscrise la examenul de acordare a gradului didactic I a condiţiilor
de vechime efectivă la catedră precum şi a condiţiilor privind obţinerea
calificativului "Foarte bine" la evaluările anuale şi la a doua
inspecţie curentă. Inspectoratele şcolare vor fi informate asupra situaţiilor
de nerespectarea acestor condiţii”
In ultimii doi ani scolari (inclusiv anul in
curs) am fost detasat in judetul Cluj, mai exact in municipiul Cluj-Napoca. Mai
mentionez urmatoarele:
- sunt titular in invatamant din anul
2000, in mediul rural, obtinand atunci o nota intre 5,00 si 7,00
- in anul 2011, am participat la concursul
national de titularizare obtinand nota 7,65 dar din lipsa de
posturi titularizabile la nivelul judetului Cluj nu am putut decat sa ma
detasez in acel an.
In acest an (acum), doresc sa particip la
sesiunea de pretransfer consimtit intre unitati de invatamant! INTREBAREA MEA ESTE: POT SOLICITA IN ACEASTA SESIUNE DE PRETRANSFER UN
POST IN MEDIUL URBAN? Daca DA, de ce? iar daca NU de ce?
Oricare ar fi raspunsul (parerea
dumneavoastra) ce temei legal poate fi invocat?!?
Nu puteți
beneficia de pretransferul dorit. Metodologia prevede că „Pretransferarea personalului
didactic titular, consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, se
poate realiza din mediul rural în mediul urban, numai dacă persoana respectivă
a obţinut nota/media minim 7 (şapte) la concursul de ocupare a posturilor
didactice/catedrelor vacante în baza căruia s-a transferat/titularizat în învăţământul
preuniversitar sau dacă a avut media minim 7 (şapte) la repartiţia
guvernamentală”.
Cum poate
motiva CA-ul unei unit de invat. neacordul dat unui cadru didactic care
indeplineste conditiile de pretransfer in conditiile in care scoate 4 posturi
in aplicatia de baza a ministerului (3 catedre Comert si 1 catedra Turism,
cadrul didactic putand ocupa oricare catedra din cele vacante conform
centralizatorului )si niciodata nu a avut probleme cu efectivele sau cu
realizarea planului de scolarizare?
Metodologia nu prevede
obligativitatea de a motiva acordul sau refuzul pentru pretransfer. Mai mult,
se prevede că „Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de
învăţământ este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios
administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de
art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările
ulterioare”.
Cu tot respectul:as vrea sa stim cui a ajutat si la ce sa
intocmim dosare pentru echivalarea competentelor in anul scolar trecut. rezultatul
evaluarii constand, conform cerintelor,in punctaje de la 100 la peste 300
puncte, nu s-a concretizat in nimic oficial, in afara unui tabel la
avizierul isj ce oare? inca un gest umilitor,batjocoritor
pentru dascali cu zeci de ani de munca, cu sute de scolari - oameni ai
societatii romanesti?ce ne ramane?gustul amar,resemnarea?
Legislația
privind echivalarea studiilor și a competențelor nu a fost abrogată, doar că nu
a fost finalizată procedura prin eliberarea atestatelor de echivalare.
Sunt profesor invatamant primar, titulara pe un
post de invatator sectia maghiara la o distanta de 70 km. Doresc sa depun dosar
de pretransfer pe un post de invatator, sectia romana publicat vacant in
localitatea mea de domiciliu. Va rog frumos cat mai urgent sa imi raspundeti
daca am dreptul la aceasta trecere. C.A este de acord. Studiile
le-am terminat in limba romana.
Fiind
vorba de post de învățătoare consider că ați putea obține pretransferul dacă
îndepliniți celelalte condiții din metodologie.
Sunt profesor in
invatamantul primar si prescolar, educator titular de 5 ani.Pot sa ma
pretransfer sau sa ma detasez pe o catedra de invatator? Mentionez ca am dubla
specializare iar in primii 10 ani de invatamant am lucrat ca invatatoare am
gradul definitiv si gradul II dat pe invatatori, gradul I l-am dat pe
educatori.
In baza
datelor expuse de dvs., consider că ați putea beneficia de detașare.
Va rog sa-mi spuneti daca pot sa ma titularizez
conform articolului 253 din LEN avand in vedere ca eu sunt incadrata in doua
institutii scolare (una in comuna Bobalna si cealalta in orasul Dej) si am
obtinut nota 9,46 in 2012, dar am si nota 8,20 in 2009. Mi s-a spus ca nu se
poate titulariza cineva care este incadrat si la sat si la oras, ca trebuie sa
ai incadrare doar la sat sau la oras, adica in acelasi mediu. Mentionez ca cele
doua localitati fac parte din acelasi judet. Eu am gradul II didactic. Poate
fostul profesor de educatie fizica care s-a pensionat in 2012 sa ocupe orele pe
care le am la scoala unde a fost dansul profesor?
Eu vă
sfătuiesc să depuneți atât la ISJ, cât și la MEN o sesizare scrisă în care
prezentați problema dvs. Cu rugămintea de a primi un răspuns cât mai repede posibil.
Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de email liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii.
Întrebări și răspunsuri 03.04.2013 (1)
Sunt profesor suplinitor, calificat pe limba si literatura
romana, gradul I si la examenul de titlarizare 2012 am luat nota 8.50 Va rog sa
ma sfatuiti daca in urmatoarea situatie ma pot titulariza anul acesta:
- scoala la care functionez anul acesta cu norma didactica
repartizata prin sedinta publica mi-a scos 8 ore cu o viabilitate de 4 ani
- iar o alta
scoala la care in prezent am plata cu ora mi-a scos 10 ore - pentru 4 ani
viabilitate.
Metodologia
spune să fie un post întreg pe raza aceluiași județ și să îl fi ocupat în anul
școlar 2012-2013 ca urmare a repartiției în ședință publică. Consider că nu vă
puteți titulariza la școala unde aveți plata cu ora.
Daca am participat la completarea normei
didactice , mai pot participa la etapa de pretransfer ? Este o conditie sa ai
norma intreaga intr-o scoala pt a participa la transfer?
Metodologia
nu interzice participarea la mai multe etape ale mobilității. De asemene, nu se
specifică expres faptul că trebuie ca postul ocupat să fie întreg pentru a
participa la pretransfer.
In anul 2012 am sustinut examenul de
titularizare si am obtinut media 7,62 la disciplina matematica si am ocupat un
post care anul acesta indeplineste conditiile pentru art.253 dar o doamna care
este educatoare si a absolvit intre timp matematica si profeseaza anul acesta
ca inv. la clasa pregatitoare la o alta scoala si a intrat in restrangere
de activitate a ocupat postul acesta de matematica fara nici un examen de
matematica cum este posibil?Mentionez ca am gradul II la disciplina
matematica iar doamna are grade luate ca educatoare cum este posibil asa ceva
.Criteriile de selectie spun ca trebuie sa fie titulara in disciplina pe care o
solicita la restrangere de activitate. Doamna a stiut ca postul va fi
titularizabil anul acesta si nu a venit la concurs anul trecut nu este
corect si crestineste ce se face cu postul.
Art. 36 din Metodologie prevede că: „Transferarea
pentru restrângere de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare
a personalului didactic titular se realizează pe posturi didactice/catedre
vacante în unităţi de învăţământ, în aceeaşi funcţie didactică sau
într-o altă funcţie didactică, cu respectarea prevederilor prezentei
Metodologii, potrivit specializărilor dobândite prin studii în concordanţă cu
Centralizatorul”.
Pot folosi nota peste 7,90 din anul 2009
pentru a ma titulariza in caz ca postul se elibereaza prin pretransfer
consimtit ,titulara dorind sa se pretransfere in alt judet ,acolo are
domiciliul ,ma gandesc ca as avea mai multe sanse ... nu prea se avanta lumea
la pretransfer pe posturi in alte judete decat cele de domiciliu ,DACA se
va elibera postul cred ca trebuie raportat imediat la inspectorat in caz ca-l
voi putea ocupa,va rog sa ma ajutati mult cu un raspuns sa vad daca ma pot
ocupa sa-mi fac dosarul,in rest am definitivatul in 2011, am luat nota
sub 7 si am ocupat din nou postul in toama anului 2012 dupa ce titulara mi-a
spus ca si-a facut detasarea ,va rog daca ma puteti ajuta cu un raspuns, am
atatia ani de cand astept sa se elibereze postul, VREAU SA STIU DACA MA POATE
AJUTA NOTA DIN 2009.
Puteți să
vă titularizați conform notei din 2009, în baza art. 2053, dacă aceasta este
nota folosită la ocuparea postului în anul școlar 2012-2013.
Sunt prof.inv.primar, si am o nelamurire
referitoare la concediu si vechime.
1. Concediul de
maternitate (prenatalul si lauzia) inseamna vechime la catedra sau doar vechime
in invatamant (la fel ca si concediul de studii)?
2. Concediul de ingrijire
al copilului ( unul sau doi ani) inseamna doar vechime in invatamant?
Presupunand ca eu voi
naste in 10 aprilie 2013 si vreau sa stau doar 1 an de zile pt ingrijirea
copilului (ca sa nu ma afecteze la grad II), cand trebuie sa ma intorc la
scoala? cum calculez?
a) 10 aprile 2013 + 42 zile calendaristice
(concediul de lauzie) + 1 an (concediul de ingrijire) = 23 mai 2014? sau
b) 10 aprilie 2013 + 1 an (concediul de
ingrijire) = 11 aprilie 2014
1. Concediul de
maternitate este asimilat concediului pentru incapacitate temporară de muncă
(foaia e boală) și reprezintă vechime la catedră.
2. Conform Legii nr.
63/2011 „Perioadele în care personalul didactic s-a
aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în
vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic a efectuat
stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în
care personalul didactic a avut catedră rezervată în învăţământ, nu întrerup
vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în
învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate”.
3. Trebuie să vă întoarceți la
data la care copilul împlinește un an. Țținând cont și de faptul că tatăl
trebuie să își ia o lună pentru îngrijirea copilului ar trebui să vă întoarceți
când copilul împlinește 11 luni.
Aș dori să vă cer părerea în legătură cu
pretransferul. Am depus dosar pentru pretransfer, am aflat că suntem două
concurente pe un post. Cealaltă concurentă are punctaj final mai mare decât
mine, dar a cerut pretransfer cu o adeverință eliberată de Universitatea Spiru
Haret, promoția 2009. Conform legii are voie să participe la concurs de
pretransfer cu o adeverință nerecunoscută de Ministerul Educației?
Comisia
de mobilitate trebuie să verifice dacă diplomele de studii, respectiv
adeverințele de care se prevalează sunt eliberate conform legii.
As dori sa stiu si eu, daca un director care
nu este titularul unitatii respective mai poate sa participe la concursul de
directori pentru a ocupa in continuare acel post? (concurs care presupun ca o
sa aiba loc in acest an, avand in vedere ca toti directorii sunt numiti prin
delegatie si nu mai exista nici un director de scoala care sa fie prin concurs
numit, din cate stiu eu ultimul concurs a fost in 2008) Sau se stie ceva
referitor la acest concurs de directori? Eu as dori sa candidez pentru postul
de director, daca nu apare noua metodologie pana in august cand expira
delegatiile directorilor, cum trebuie sa procedez, cui sa ma adresez?
Deocamdată
nu a fost publicat regulamentul sau metodologia privind concursul pentru postul
de director. Doar după publicare vom ști exact care sunt condițiile de ocupare
a acestui post și când va fi organizat concursul.
Am luat in data de 26 III la reducere o catedra
in Sighetu Marmatiei si doresc sa fac schimb cu cineva din Baia Mare(am acordul
scris al persoanei) am domiciliul in Baia Mare.Cum sa procedez sa fac schimb?
Puteți
face schimb în etapa de pretransfer consimțit, conform art. 53 alin. 4 din
Metodologie.
Sunt titulara in cadrul scolii de 6 ani pe
catedra de educatoare, am lucrat detasata 2 ani consecutivi pe catedra de limba
engleza, fiind absolventa Spiru Haret 2007, Facultatea de Limba si Literatura
Romana, specializarea Romana-Engleza. Vreau sa stiu daca am prioritate sa ma
transfer, fiind titulara in cadrul scolii, pe catedra de engleza, inaintea unei
candidate titulara pe engleza in alta unitate de invatamant dar cu aceelasi
domiciliu ca mine. In cazul in care postul va fi eliberat in etapa de
pretransfer perioada aprilie 2013 va rog sa ma lamuriti care putem ocupa
postul.
Departajarea
se va face conform prevederilor art. 52 alin. 4 și 5 din Metodologie.
Sunt absolventa a Universitatii Tibiscus din
Timisoara, Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, profilul Filologie,
specializarea Comunicare si Relatii Publice, sectia Limba Engleza - Limba
Franceza, supun atentiei dumneavoastra urmatoarea problema:
Desi sunt absolventa a institutiei de
invatamant de mai sus, profilul Filologie, iar licenta am sustinut-o la
disciplinele Comunicare Sociala si Relatii Publice, respectiv Limba si
Literatura Romana, nu mi se acorda dreptul de a participa la Concursul de
Titularizare in invatamant organizat de ISJ Timis, dosarul fiindu-mi respins.Consider
ca in acest mod imi este interzis sa functionez ca profesor de limba romana, cu
toate ca pe Centralizatorul Inspectoratului Scolar, apare specializarea
"Limba si literatura romana - Comunicare si Relatii Publice".Fata de
cele mentionate mai sus, va rog sa binevoiti a analiza situatia descrisa si
a-mi raspunde.
Conform
Centralizatorului la Specializare trebuie să fie trecut „Limba și Literatura
română - Comunicare și relații publice”, iar pe diploma dvs. scrie
doar „Comunicare și relații publice”. Obțineți o
adeverință de la Universitate care să ateste că Specializarea absolvită de dvs.
este cea de „Limba și Literatura română - Comunicare și relații
publice” în concordanță cu Centralizatorul, pentru ocuparea unui post/catedră
în învățământul preuniversitar și se rezolvă problema.
Am o nelămurire în privinţa punctajului.Sunt
titular în altă şcoala din judeţ şi anul acesta doresc să mă transfer pe un
post vacant în localitatea de domiciliu. Conform anexei 2 am un punctaj mai
mare decât contracandidatul meu ,care este titular în cadrul şcolii pe
postul de învăţător şi doreşte să se transfere pe specialitatea mea.Cine are
prioritate,eu sau titularul şcolii?
Criteriile
sunt cele prevăzute în art. 52 alin. 4 și 5 din Metodologie.
Va rog sa ma lămuriți și pe
mine în următoarea situația. Sunt profesor titular de 8 ani de
zile. În anul școlar 2013 2014 rămân fără ore și am
luat completare la mine în oraș 9 ore la un liceu foarte bun. La
acel liceu iese la pensie din toamna un profesor, dar au
scos inițial numai cele 9 ore pe care le-am luat la completare din
catedra acestuia. Acum am aflat ca vor sa mai titularizeze cu art 253 o
persoana pe celelalte 9 ore ramase dar nepublicate. Au voie
sa scoată orele cu dedicație înainte de etapa cu art
253? Pot sa fac contestație dacă se întâmplă acest lucru? Corect era
sa scoată orele sa le iau eu la pretransfer ca titular
vechi al sistemului și apoi, dacă rămâneau ore până la
etapa art 253, să titularizeze persoana respectivă. Este acolo o condiție
art 55 cu privire la art 253 care spune dacă orele nu au fost ocupate în etapele anterioare, deci eu
înțeleg ca trebuiau publicate de la bun început. Art. 55 c) postul
didactic/catedra solicitat(ă) nu a fost ocupat(ă) în etapele anterioare ale
mobilităţii personalului didactic, este complet(ă), este constituit(ă)
sau i se poate constitui în unităţi de învăţământ cu personalitate juridică
conform art. 29alin. (2), nu este rezervat(ă) şi i se certifică
viabilitatea; Directorul imi spune, ca cele 9 ore ce urmează a fi scoase
pentru art 253, nu au nevoie de viabilitate de 4 ani e corect? pt ca eu inteleg
din lit c art 55 prin viabilitate minim 4 ani pentru titularizare cu art 253. Și
înca un aspect, de ce profesorii care au completat catedra in mediul rural
devin titulari pe acele ore, iar noi care am completat in mediul urban nu? Nu
este discriminatorie aceasta soluție?
Orele se publică când
se vacantează, iar lista se actualizează înaintea fiecărei etape a mobilității.
Dacă orele sunt publicate și doar dacă rămân neocupate în etapele anterioare
pot fi ocupate conform art. 253 și evident dacă au viabilitate de 4 ani.
În ce privește
completarea normei, într-adevăr metodologia dă posibilitatea încheierii unui
contract pe perioadă nedeterminată pe orele din mediul rural obținute în etapa
de completare.
Din anul 2008 sunt titular pe o catedra de
informatica din judetul Arges. Am venit prin transfer de la un alt liceu din
aceeasi localitate de pe o catedra de matematica + informatica. Anul acesta in
scoala unde functionez s-a scos la pretransfer o catedra de matematica.
Intrebarea este daca exista vreun criteriu prioritar de pretransfer in aceeasi
scoala de pe o diciplina pe alta. Consider ca acesta ar trebui sa fie primul
criteriu. Mentionez ca de la Inspectoratul Scolar Arges mi s-a comunicat ca nu
am prioritate in fata unei persoane care este acum titular in disciplina
postului scos la pretransfer indiferent de localitatea de domiciliu sau
punctaj.
Criteriile
de departajare sunt cele din art. 52 alin. 4 și 5 din Metodologie.
Sunt titulară pe o catedră de Limba și literatura română,
viabilitate 4 ani, nivel liceal, 18 ore. Pot să mă pretransfer pe o
catedră de Limba și literatura română, viabilitate 4 ani, dar 13+1
ore(TC+CDS) fără vreo consecință negativă? Când o să pot să imi completez
catedra? Sau Pot să mă pretransfer pe o catedră de
Limba și literatura română, viabilitate 1 an, dar 13+1latină și o
catedră de Engleză, viabilitate 4 ani, dar 8 ore , ambele în cadrul
aceleasi unități școlare? Menționez că am dublă specializare, anume română-
engleză.
Metodologia
nu prevede decât că în catedră pot intra 4 ore de opționale.
Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de email liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...