6 mar. 2012

CHEMARE LA ACŢIUNE ! SPUNE-ŢI PĂREREA !

AUDIERE PUBLICĂ
Bucureşti, 21 martie 2012 – Hotel Royal, ora 15:00


STATUL DE DREPT SE DĂ ÎN RATE?
O campanie de identificare a soluţiilor care ar putea permite plata drepturilor băneşti obţinute de salariaţii bugetari prin hotărâri judecătoreşti

În România s-a ajuns în situaţia în care sute de hotărâri judecătoreşti irevocabile, obţinute de salariaţii bugetari, vor fi executate abia după opt ani, în 2016.
Considerând că o asemenea situaţie este incompatibilă cu principiile statului de drept, vă propunem să vă alăturaţi campaniei noastre !


După 1989, drumul României către redobândirea statutului de democraţie autentică şi stat de drept s-a redeschis. Cel puţin teoretic, ţara noastră dispune de un cadru constituţional şi de instituţii care asigură colaborarea şi supravegherea reciprocă dintre cele trei puteri ale statului.
În ultimii ani însă, nu de puţine ori, tot mai multe voci din spaţiul public atrag atenţia asupra declanşării unui proces de degradare a fundamentului statului de drept. Cele mai multe critici se îndreaptă împotriva utilizării în mod excesiv a reglementării prin ordonaţe de urgenţă ale guvernului şi prin procedura asumării răspunderii. Parlamentul, ca unică putere legiuitoare, este redus, astfel, la o simplă anexă a guvernului.
Mai grav, prin acelaşi tip de mecanisme, dominaţia puterii executive s-a impus în ultima perioadă, direct sau indirect, şi asupra puterii judecătoreşti.
Cel mai elocvent exemplu în acest sens este acela al legii care prelungeşte efectele unei ordonaţe de urgenţă prin care se suspendă, practic, aplicarea unor hotărâri judecătoreşti devenite executorii - Legea nr. 230/2011. Executarea hotărârilor judecătoreşti, unele dintre acestea obţinute înaite de 2008, este eşalonată până în 2016.
Prin aceasta, se depăşesc cu mult exigenţele de rezonabilitate pe care le reclamă garanţiile instituite prin Constituţia României dar, mai ales, prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Primul protocol adiţional.
Astfel, sunt prejudiciaţi din punct de vedere economic, social şi moral, pe termen lung, salariaţi din educaţie, sănătate, justiţie, ministerul de interne, precum şi largi categorii de funcţionari publici.
Ca reacţie la situaţia creată, a luat naştere Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept, ai cărei membri fondatori sunt: Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa; Liga Consilierilor Juridici din Judeţul Constanţa; Centrul Regional de Resurse pentru ONG-uri; Centrul pentru Resurse Civice; Asociaţia Educatoarelor şi Institutorilor din Grădiniţele Constănţene; Asociaţia pentru Calitate şi Cooperare în Educaţie; Asociaţia Pro Democraţia - Club Brăila (site oficial: www.statuldedrept.blogspot.com )

Alătură-te Coaliţiei Naţionale pentru Statul de Drept !
Legea privind eşalonarea plăţilor până în 2016 a fost declarată constituţională, dar controversele şi tensiunile din spaţiul public se menţin.
Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept respectă decizia Curţii Constituţionale, dar consideră, totuşi, că o asemenea situaţie este incompatibilă cu principiile statului de drept. Măcar şi pentru simplul fapt că, odată precedentul creat, este firesc să ne întrebăm cu toţii: Ce autoritate şi ce mecanism constituţional mai pot garanta că acest termen de 8 ani nu va fi prelungit ulterior ?
Pentru aceasta, Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept a declanşat o campanie menită să identifice soluţii care ar putea permite plata drepturilor câştigate de salariaţii bugetari prin hotărâri judecătoreşti.
Într-o democraţie autentică, influenţarea deciziilor politice care afectează viaţa socială şi economică a cetăţenilor se realizează prin implicarea societăţii civile, ca un mecanism reglator, complementar celor instituite constituţional. Este un exerciţiu democratic fundamental.

Vă invităm, prin urmare, să vă alăturaţi campaniei noastre:
  • fie prin aderarea la această coaliţie, ca partener, până la data de 15 martie 2012
  • fie prin depunerea/transmiterea unei depoziţii în cadrul audierii publice pe care o vom organiza în data de 21 martie 2012, la Bucureşti (depoziţia trebuie depusă/transmisă până la data de 15 martie 2012)
Depoziţia reprezintă punctul dumneavoastră de vedere faţă de una dintre soluţiile propuse de noi, dar se poate constitui şi într-o soluţie proprie, construită pe baza argumentelor dumneavoastră.

SOLUŢII / MODALITĂŢI DE PLATĂ PE CARE LE PROPUNEM
1. Plata integrală, fără eşalonare (abrogarea Legii care eşalonează plăţile până în 2016);
2. Plata în cel mult trei tranşe;
3. Compensarea sumelor datorate prin scutirea de impozitul pe venit (scutirea de impozitul pe venit / alte taxe şi contribuţii până la concurenţa sumelor datorate);
4. Compensarea sumelor datorate prin acordarea unor bonuri de tezaur pentru beneficiarii hotărârilor judecătoreşti.
  • Consideraţi a fi viabile soluţiile propuse de Coaliţia Naţională pentru Statul de Drept? De ce? (vă rugăm să argumentaţi opinia dvs.)
  • Ce soluţii alternative propuneţi pentru soluţionarea acestei probleme?
  • Care ar fi, în opinia dumneavoastră, termenul rezonabil de soluţionare ?
Audierea publică este o procedură transparentă, de colectare de opinii, prin care orice grup, organizaţie, instituţie şi persoană interesată îşi poate aduce contribuţia la definirea şi identificarea celei mai viabile soluţii pentru problema pusă în discuţie.
  • Opinia dumneavoastră (depoziţia), formulată în scris, va fi prezentată în cadrul audierii publice, fie direct de dumneavoastră, fie de un reprezentant desemnat, după ce a fost transmisă, până la data 15 martie 2012, la adresa de e-mail statuldedrept@gmail.com sau pe fax, la nr. 0241-617022.
  • Opiniile colectate prin procedura de audiere publică vor fi sintetizate într-un raport întocmit de o comisie de experţi neutră, echidistantă şi independentă.
  • Raportul comisiei de experţi va fi prezentat într-o conferinţă de presă, organizată în termen de două săptămâni de la data audierii publice, fiind transmis ulterior tuturor participanţilor.
  • Raportul comisiei de experţi va fi înaintat decidenţilor politici: Parlament, Guvern, ministere de specialitate etc
Detaliile şi documentele campaniei pot fi consultate pe www.statuldedrept.blogspot.com

Până la data de 29 februarie 2012, s-au alăturat campaniei:
  • Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ  
    • Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind
    Lista partenerilor rămâne deschisă până la data de 15 martie 2012.

    25 de comentarii:

    1. membru de sindicat06.03.2012, 19:27

      Acta, non verba!

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Daca am fi fost intr-un stat de drept nu ar fi fost nevoie de aceasta actiune. O astfel de actiune (ca dezbatere/audiere publica) s-ar fi facut pentru o alta cauza, superioara. Dar daca dictatorul nostru una spunea in octombrie 2010 si alta face acum, iata la ce am ajuns. Si pentru ceea ce face, nu este exclus sa aiba soarta lui Ceausescu. Singur si-o pregateste. E regretabil ca nu constientizeaza ca toti care au condus ca el pe aceste meleaguri au sfarsit rau. Chiar si cei care au facut si lucruri bune dar au condus dictatorial.
        Doresc succes organizatorilor in aceasta actiune. E foarte posibil sa particip cu o depozitie.

        Ștergere
      2. iar "furi curent" Adriane!!! ti-am urmarit blogul si observ ca tu esti singurul membru vizitator, ar trebui sa-ti pui un semn de intrebare...stii doar sa aperi interesele tale si ale sefilor tai.

        Ștergere
      3. S-a rezolvat foarte repede cu virarea cotizatiei sindicale in cont separat pe langa salariu,insa juristii sindicatului sunt de mana a III-a,si o lungesc cat mai mult,ca sa inceapa alte procese,pt ca salariu e fix..

        De exemplu s-a promis demult ca se va ataca OM 5553,si anula art 6,al criminalului de Funeriu!!
        Acesta in art din ordinul sau ne transforma in necalificati,si nu ne mai recunoaste diplomele obtinute inainte de 1994,adica de colegiu,tip Ip3,dupa de am predat 25 de ani la catedra,nu mai suntem buni...si ne trimite iar la universitate,cu amenintarea,de fapt ca ne pierdem locul de munca!!!

        TREBUIE SA DESCHIDETI OCHII!!

        Rog toti cei cu iP3 sa ne unim,si sa apelam la o casa de avocatura!!

        Ștergere
    2. Este nevoie de o dezbatere despre necesitatea revenirii la ADVEVARATA MESERIE DE DASCAL si a elevilor la INVATAT !

      RăspundețiȘtergere
    3. Descurajarea ! Dezastrul este perfect !

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Dezbaterea trebuia facuta cu bunacredinta si fara ipocrizie in cadrul comisiilor parlamentare care au propus actuala lege a educatiei,tinand cont de Vox populi!!Adica de parerea celor care se sacrifica la catedra!!

        Ștergere
    4. Iti propun sa organizam impreuna !

      RăspundețiȘtergere
    5. LEMNETE MARCELA07.03.2012, 15:23

      Traim intr-o tara in care toti se fac ca fac! Adica superficialitate. La ce sa ne unim?
      Cand a fost vorma de participarea la mitinguri au lipsit mai ales liderii de sindicat. Pe ei i-a inlocuit cineva? NU.
      Liviu Marian Pop are replici in diverse locuri publice. Si ce? Au fost alaturi EFECTIV, nu din gura de la distanta, de parintii copiilor care nu sunt multumiti de clasa I si pregatitoare?
      Nu toti au replici care dau bine pe sticla sau pe net!
      TRAIESC DIN BANII NOSTRI SI SE VAITA PE STICLA.
      AU AUZIT DE EFICIENTA-CA NOI DA.
      Daca nu sunt eficienti DEMISIA!
      IMPREUNA? DA. CINE CU CINE? EU CU VOI RESTUL?

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. din pacate nu multi gandesc ca tine... si se trezesc acusi sa si comenteze persoane precum Adrian, cum ca ai fi vreo postaca pdl-ista ... bravo , apreciez comentariul, stiu multi lideri care nu au participat la mitinguri sau care au trimis doar un microbuz de 20 persoane ... insa se gandesc doar la propriul buzunar!!!

        Ștergere
      2. Din pacate, ai dreptate.(rima involuntara).Am semnat o adeziune la greva si din informatiile mele 75% din personalul din invatamant a semnat pentru greva.Ati mai auzit ceva din gura liderilor cum ca ar fi interesati sa declanseze greva generala in invatamant, cea mai vitregita ramura de bugetari?
        Mai stie cineva ceva de domnul Cornea cel care a vandut pe doi arginti miscarea sindicala?
        Logosul domnului Pop e frumos daca-l privesti detasat de problemele si grijile care te framanta in fiecare zi, de pilda ratele la banca, taxa copilului la facultate, pretul exorbitant al carburantilor,curentului electric, taxelor si impozitelor, etc.Sa dai 5% din sumele castigate in instanta pe un an e o crunta bataie de joc.Nici nu sti cum sa imparti suma pe o luna.Daca cineva ar avea de primit 5000 ron diferente brute, inmultit cu 5% ar fi 250 ron, impartit la 4 semestre ar fi 62 ron, impartit la trei luni ar fi cam 20 ron pe luna, din care se scad: impozitul, cas, somaj.Cu ce mai ramai?Nu vi se pare strigator la cer?

        Ștergere
      3. Deci spui ca sindicatele sunt vinovate ca STATUL NOSTRU DE DREPT da in anul de gratie 2012 numai 5% din sumele castigate prin sentinte judecatoresti in 4 rate pe care tu le mai imparti si la 3?! Ce confuz am putut sa fiu! Imi cer scuze! Eu (ignorantul de mine!) credeam ca sindicatele sunt vinovate ca au obtinut sentintele judecatoresti gandind zeci de mii de ore la formularea actiunilor introductive, a recursurilor, a intampinarilor, a clarificarilor si a precizarilor, a strangerilor de imputerniciri si dovezi; la formularea exceptiilor de neconstitutionalitate, la formularea recursului in interesul legii; batand drumurile pe la Curtea Constitutionala, la Tribunale si Curti de Apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie.

        Ștergere
      4. Vasile Roaita08.03.2012, 16:05

        Anonimule, da-mi si mie informatiile alea ale tale cu 75% care au semnat pentru greva. Platesc bine!

        Ștergere
      5. @Adriane !!! cred ca , confuzia ta,e de la coeficientul tau scazut de inteligenta sau provine de la USL nu stii pe care sa-i "pupi" mai tare pe PSD-isti sau PNL-isti, insa stai linistit , ca toti or sa ti-o traga indiferent ca-i PSD,PNL,PDL,s.a.m.d. crezi ca va fi altfel daca vor veni USL la putere? din cate imi aduc aminte , doar in timpul guvernarii Tariceanu am obtinut "cate ceva" la salariu... eu am impresia ca tu vrei sa candidezi pe vreo functie electorala si de astea dai dovada de atata zel, ca sa nu mai vorbim de faptul ca ridici in slavi"activitatea sindicala"!!! toti care au fost lideri sindicali si au intrat in politica au uitat de unde au plecat... nu stiti ce sa mai faceti pentru a strange cotizatia sindicala, ca de! acum depindeti de ea, adica de noi platitorii...

        Ștergere
      6. Iar confunzi trepadusule cotizatia de partid pe care o platesti tu cu cotizatia de sindicat. Dar, pana una-alta, invata pe unde se pun virgulele. Prea le pui aiurea. Evitarea unei cacofonii (pe care, de fapt, nici n-ai evitat-o; se putea alta formulare) nu-ti mascheaza semianalfabetismul. Daca lucrezi in invatamant, vai de elevii pe care ii ai! Intuitia mea imi spune insa ca acum nu ai nici o legatura cu profesiunea de dascal.

        Ștergere
      7. Haaaoooleuuuu ......Anonim Mar 8, 2012 07:27 AM, pusesi virgula intre subiect si predicat! Unde-ai invatat, manca-ti-as, limba romana? Si spui ca muncesti in hanvatamant?!

        Ștergere
      8. @Adriane !!! confuzia ta provine de la coeficientul tau scazut de inteligenta sau provine de la USL nu stii pe care sa-i "pupi" mai tare pe PSD-isti sau PNL-isti, insa stai linistit , ca toti or sa ti-o traga indiferent ca-i PSD,PNL,PDL,s.a.m.d. crezi ca va fi altfel daca vor veni USL la putere? din cate imi aduc aminte , doar in timpul guvernarii Tariceanu am obtinut "cate ceva" la salariu... eu am impresia ca tu vrei sa candidezi pe vreo functie electorala si de astea dai dovada de atata zel, ca sa nu mai vorbim de faptul ca ridici in slavi"activitatea sindicala"!!! toti care au fost lideri sindicali si au intrat in politica au uitat de unde au plecat... nu stiti ce sa mai faceti pentru a strange cotizatia sindicala, ca de! acum depindeti de ea, adica de noi platitorii...
        iar raspunzi ce vrei tu???

        Ștergere
      9. Faci progrese trepadusule! Incet, incet inveti si putina ortografie. Ai eliminat virgula dintre subiect si predicat! Blogul asta iti foloseste totusi la ceva. Cred ca vei trece si clasa, dintr-a II-a in a III-a. Succesuri de la EBA in continuare!

        Ștergere
      10. Faci progrese trepadusule! Incet, incet inveti si putina ortografie. Ai eliminat virgula dintre subiect si predicat! Blogul asta iti foloseste totusi la ceva. Cred ca vei trece si clasa, dintr-a II-a in a III-a. Succesuri de la EBA in continuare!

        Ștergere
    6. Eu zic ca in cadrul acelor auditii publice sa sustineti ca acei bani sa fie primiti de toate cadrele din invatamant fie ca au procese castigate fie ca nu,aici sa se vada ca sustineti cu adevarat cadrele ,aici sa se vada egalitatea inte noi,faptele sa vorbeasca nu numai vorbele ,sau cei care se zbat ca acei bani sa fie dati in 2-3 transe au"beneficii"mult mai mari

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Domnu Sindicatu07.03.2012, 18:01

        Daca pe tine nu te reprezinta nici un lider de sindicat, adreseaza-te unui avocat. Vei fi egal cu cadrele didactice sustinute de sindicate. Succesuri!

        Ștergere
    7. Oameni buni, in loc sa va certati fara rost, scrieti si trimiteti o depozitie pentru campania noastra. E un exercitiu democratic fundamental.

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Cand nimanui nu-i pasa de exercitiile democratice (nici macar actualei "opozitii" care mimeaza opozitia), solutia e alta, mai radicala. Stii ce vrea sa spuna Mihai Viteazul de pe statuia de la Universitatea Bucuresti?

        Ștergere
    8. Domnule Pop trebuie sa rezolvam situatia colegiilor care fac naveta si cei de la primarie refuza prin orice mijloace sa deconteze naveta.Nu este posibil ca dintr-un salriu 870 sa mai dai si pe naveta 300 milioane . Cu ce sa mai traiesti....?Rog sa faceti ceva in acest sens?multumesc sper ca veti face ceva pt cei care fac naveta.

      RăspundețiȘtergere

    Postări populare