21 aug. 2020

Analiza privind deciziile luate de diferite state pentru redeschiderea școlilor


o Purtarea maștilor nu e obligatorie în Suedia în Polonia aici, în Danemarca aici, în cele mai multe landuri din Germania (doar în 5 landuri masca este obligatorie pentru elevii mai mari de 12 ani și într-un singur land este obligatorie pentru toți elevii aici), în Franța  pentru elevii  cu vârsta mai mică de 11 ani aici, în Italia unde doar studenții și profesorii vor purta astfel de echipamente de protecție aici, în Belgia aici și în Norvegia aici. Celelalte țări Europene nu au anunțat official care este strategia în această privință. 

o Există și o concluzie a epidemiologilor din țările nordice, primele care au permis funcționarea școlilor, potrivit căreia copiii se infectează, dar se infectează mai ales de la adulți. Ei nu reprezintă un motor în această pandemie în niciun fel. aici

o Majoritatea guvernelor europene au anunțat că se vor face testări periodice ale profesorilor și personalului din educație dar până acum nu s-a stabilit nimic concret. 

o Cel mai amplu program de testare periodica pentru elevi si profesori a fost anunțat în Statele Unite ale Americii. 500.000 de elevi și 75.000 de membri ai personalului școlar din Los Angeles, vor fi testați înainte de redeschiderea școlilor. Pare a fi cel mai mare program de testare în masă, cel puțin până când sistemul școlar din New York va clarifica modul în care va gestiona testarea și urmărirea contactelor. Se preconizează că acest program va oferi beneficii pentru sănătatea publică a tuturor celor din comunitatea școlară, precum și din regiunea extinsă Los Angeles. De asemenea, va oferi beneficii semnificative pentru educație pentru elevi, deoarece îi va readuce la școală mai repede și mai în siguranță și îi va păstra acolo. aici

o Nici unul dintre statele UE care au anunțat strategia de reluare a cursurilor nu a instituit înlocuirea măsurii de distanțare fizică cu intalarea unor separatoare de pexiglas în școli. 

o Majoritatea guvernelor au alocat sume consistente de la buget pentru implementarea măsurilor suplimentare din educație, impuse de pandemie. Astfel:

 Guvernul de la Berlin garantează că toţi profesorii vor dispune de laptop-uri şi toţi elevii vor avea acces ieftin la internet. Şcolile şi liceele vor trebui să aibă acces la internetul în bandă largă, pentru aceasta executivul alocând o sumă suplimentară de 500 de milioane de euro. aici

Guvernul regional catalan angajează 5.000 de profesori în plus pentru a crea „bule” de elevi, astfel încât să limiteze contactele generale din școli. Între timp, guvernul de la Madrid 600 de cadre didactice doar pentru regiunea capitalei. aici

În Italia 50.000 de cadre didactice suplinitoare vor fi aduse in scoli pentru a face posibilă distanțarea fizică a levilor și supravegherea acestora, cu finantare guvernamentala.aici

o Cu excepția României, care are în vedere 3 scenarii și a Spaniei, care a prevăzut 4 scenarii aici, toate celelalte țări europene care au decis modul de reîcepere a cursurilor iau în calcul doar două scenarii: cel al întoarcerii la cursuri a tuturor elevilor și cel hibrid în care o parte dintre elevi vor învăța online.

o Nici una dintre țările civilizate nu au impus părinților să dea declarații pe propria răspundere privind starea medicală a copiilor. Ba mai mult, guvernul Poloniei a transmis clar că nu se pot face astfel de abuzuri și că părinții sunt obligați să lase copiii să vină la școală pentru că părinții nu sunt epidemiologi. aici

o Cel mai elocvent exemplu de bună practică îl oferă Suedia. În Suedia, şcolile nu au fost închise nici măcar o zi, autorităţile fiind de părere că decizia de a le menţine deschise nu influenţează în niciun fel ratele de infecţie. Regulile de funcţionare nu au fost schimbate. Noul an şcolar va începe pe 30 august. aici


2 feb. 2020

FSLI a transmis patru măsuri pe care trebuie să le ia statul pentru combaterea violenţei în şcoli, după ce un bărbat a ameninţat copiii directoarei unei şcoli din judeţul Iaşi şi că va distruge maşinile profesorilor

Federaţia a transmis patru măsuri pe care le consideră necesare:
1. Pază şi protecţie în unităţile de învăţământ,
2. Legea de protecţie a cadrelor didactice, 
3.Punerea în aplicare de urgenţă a modificărilor din Legea educaţiei naţionale privind combaterea bullying - ului.
4.  Urgentarea  procedurii privind stabilirea incompatibilităţilor de ordin medical cu funcţia  didactică.

13 mar. 2019

Vrei să fii Expert CRED? Vrei să contribui la promovarea educației digitale?

Echipa proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” caută noi membri, pentru comunitatea de profesioniști care are misiunea de a aduce un nou suflu sistemului românesc de învățământ.
Vrem să te cunoaștem mai bine, iar prin completarea acestui chestionar deja faci primul pas spre rolul de expert în cadrul proiectului.
Expertul CRED va elabora materiale educaționale, ghiduri metodologice, resurse educaționale multimedia (video, aplicații etc) sau programe pentru disciplinele opționale.
Ocuparea unei astfel de poziții necesită o experiență de minimum cinci ani în educație și expertiză dovedită în realizarea de resurse educaționale, precum cele menționate anterior.
Pentru a putea fi informat(ă), la momentul lansării procedurii, despre concursul/concursurile de selecție, te rugăm să completezi acest formular și să ne atașezi portofoliul tău online sau să ne redirecționezi către resursele create.
De asemenea, acceptăm idei privind educația digitală și te invităm să completezi și al doilea chestionar online.


https://red.educred.ro/?fbclid=IwAR2RX0wnLJ0cB2qAbIp1Jt1dj8Z7PRRqlcsla7Y1O3iDx9pyqElV0saaf5g

Postări populare