Scriu aceste rânduri cu amărăciunea profesorului, a fostului ministru, a părintelui care vede pe zi ce trece, cum ideea unei școli „prietenoase” moare înainte de a se concretiza, din cauza „supradozei” de teme.
Nu aș dori acum să fiu elev, dintr-un singur motiv: mi se pare de neconceput ca un copil să muncească 11 ore pe zi! Aproape în fiecare zi!
Vă propun un schimb de roluri care să ofere o perspectivă obiectivă asupra unei zile de școală: ore până la 13.00, 14.00 sau 15.00, iar apoi teme până noaptea târziu. Un calcul simplu ne dovedește că acest program devenit, din păcate, unul obișnuit, depășește cu mult numărul de ore din Codul Muncii pentru un adult. Și să nu uităm nicio clipă că în această rutină sunt antrenați aproape toți elevii din România. Toți elevii care ar trebui să meargă din plăcere la școală și să învețe din plăcere. În acest context se pare, însă, că munca forțată a luat locul plăcerii de a descoperi, de a trăi într-o comunitate școlară în care copiii ar trebui să se simtă ocrotiți, încurajați și valorizați.
Nu întâmplător, în anul 2016 a apărut Ordinul 5893, care reglementează regimul temelor pentru acasă. Articolul 3 din acest Ordin prevede faptul că, în cazul învățământului primar, timpul alocat temelor pentru acasă să nu depășească o oră, iar pentru învățământul gimnazial timpul alocat va fi de maxim 2 ore. Mai mult, în timpul vacanțelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din ciclul primar și gimnazial. Se pare că sintagma ”de regulă” este cea care determină o încălcare a acestui ordin, chiar și în cazul unei vacanțe de o săptămână!
„Supradoza” de teme omoară, încet, dar sigur, interesul elevilor pentru școală. „Supradoza” de teme împiedică practicarea unui sport, dezvoltarea personală a elevilor, pregătirea lor pentru viață. Nu cred că nevoia de performanță poate să justifice starea generală a copiilor obosiți și încărcați, în fiecare zi, de un efort nefiresc, devenit aproape inuman. Performanța școlară apare atunci când procesul de învățare se transformă din muncă obligatorie în plăcere. Și nu implică, în niciun caz, „supradoza” de teme.
