09:00 Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”
10:00 Asociaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ
11:00 Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare Constanţa
13:00 Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România “Al. I. Cuza”
14:00 Federaţia Sanitas din România
15:00 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
5 sept. 2012
3 sept. 2012
Titularizare 2012 - Decat profesor, mai bine...NU!
Titularizare 2012 – Decât profesor, mai bine… NU!
De 5 ani încoace am fost profesor de română la 7 școli din oraș și de la țară. De 5 ani încoace mă gândesc să mă las. Am fost ca acei fumători înrăiți, care știu că țigara îi distruge, îi îmbolnăvește, dar, cu toate că sunt conștienți că le face rău, continuă să fumeze și să găsească o oarecare plăcere maladivă în asta.
După o facultate de Litere de 4 ani, cu peste 10 examene pe sesiune, după o licență pe Nichita Stănescu și un master în lingvistică încheiat cu o disertație pe poetică lingvistică aplicată pe opera aceluiași mare scriitor, după cursuri de didactică în care am fost învățat cum să predau doar unei clase ideale, m-am trezit la o catedră cu un catalog în mână, în fața unor elevi ce credeau că Nichita e o femeie care face circ la tv și că eu sunt un clovn care trebuie să îi distreze pe ei, de care ei trebuie să se distreze în circul din clasă.
Profesorul de astăzi nu mai are absolut niciun statut. Elevii știu cu cât e remunerat cel de la catedră. Unii mi-au spus în față că ei pentru un asemenea salariu derizoriu nu s-ar da jos din pat să vină măcar până la școală… ,,ce să mai și predea la toți nebunii…!”. Și de aici cred că pleacă totul. Dacă stăm să ne gândim, care sunt profesiile ce oferă practicantului un statut social de rang înalt, care te fac să fii bine văzut și respectat? Cele bine plătite. Cu cât o meserie oferă un câștig bănesc mai mare, cu atât sporește și respectul de care se bucură titularul ei. Profesorii câștigă puțin, fapt bine cunoscut, ceea ce le conferă și puțin respect. Puținul respect din partea societății se traduce prin ignorarea lor temeinică și sistematică atunci când vine vorba de orice. Puținul respect din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. (Au fost directoare care mi-au spus în prima zi de școală că dacă nu îmi convine salariul din învățământ să mă duc repede, că angajează barman în barul de la colț, nu cumva să pierd postul!) Puținul respect de care se ,,bucură” profesorii din partea elevilor se traduce de multe ori prin batjocură, zeflemisire,
miștocăreală, atacuri verbale și – uneori – fizice. Elevul de mijloc din ziua de azi (nu vorbesc despre puținii elevi care au bun-simț și
vin la școală pentru ca să învețe), elevul mediu, de rând, nu olimpicul, premiantul sau ,,tocilarul”, vine la școală ca la film.
Mănâncă popcorn, scuipă semințe și se așteaptă să se distreze copios de prestația fraierul de la catedră, care e pus acolo pentru deliciul
publicului școlar. Ei îi observă actorului-profesor de ,,stand up comedy” orice fel de ,,defect”, pe care îl caricaturizează apoi în
tușe groase și lipsite de bun simț, câteodată pe la spate, alteori pe față, spre încântarea profesorului ce trebuie să înghită în sec și să se facă că nu aude și nu vede. Fiindcă, dacă se enervează, audiența se bucură și-și dă silința de a-l scoate din minți, pentru sporirea distracției minților luminate din bănci. Dacă le întoarce vorba batjocoritoare, profesorul este acuzat imediat de jignirea elevului și e sancționat aspru. Dacă
raportează mai departe, la diriginte sau director, incidentele sau injuriile, riscă inspecții doveditoare și sancțiuni ulterioare.
Fiindcă de tot ce se întâmplă într-o școală, întotdeauna, profesorul este de vină! Dacă elevul nu vine la școală, profesorul este de vină,
nu a făcut ora destul de atractivă pentru a-l determina pe bietul elev să se trezească dimineața și să ia drumul școlii. Așadar, profesorul
riscă sancțiuni. Dacă elevul vine la școală dar nu învață, din nou vina profesorului, că nu îl determină prin măsuri ,,specifice” să învețe,
că nu își impune voința, că nu a predat cum trebuie, ș.a.m.d. Din nou, posibile sancțiuni! Dacă elevul vine la școală și înjură profesorul, își bate colegii, scuipă, distruge, urlă în oră și face ca toți dracii, din nou, e vina profesorului că nu știe să se impună, să controleze clasa. Sancțiuni din nou, sancțiuni! Dacă elevul de la țară plonjează nevinovat în haznaua din curte, profesorul este vinovat, dacă îl doare măseaua sau capul, dacă în curtea școlii e soare sau plouă, dacă e zi sau e noapte, dacă găinile vecine curții școlii cotcodăcesc prea tare sau nu se ouă, profesorul e vinovat și trebuie neapărat sancționat!
În învățământul românesc elevul are numai drepturi, iar profesorul numai obligații. Și, cum nu îți poți duce la bună îndeplinire obligațiile fără a te bucura de anumite drepturi care să îți faciliteze exercitarea îndatoririlor, rezultă că elevii au numai drepturi iar profesorii numai vinovățiile de a nu-și putea îndeplini exemplar obligațiile. Am întrebat la un moment dat o doamnă directoare, dacă elevii au atâtea drepturi, inclusiv dreptul de a ne insulta fără a fi exmatriculați (fiindcă nu mai e permisă exmatricularea, sunt obligatorii 10 clase), dreptul de a trece clasa fără să învețe nimic (fiindcă elevul e trecut pe bază de ochi frumoși pentru a nu se descompleta efectivele claselor, și așa reduse), și toate drepturi imaginabile și inimaginabile, cu bun-simț sau lipsite de orice fel de măsură și bun-simț, atunci, totuși, noi, ca profesori, ce drepturi avem? Și răspunsul a fost sec: ,,Voi aveți dreptul de a vă face treaba exemplar, Florine!” Ei bine, pe salariul în miniatură pe care mi-l scuipă pe card școala românească lună de lună, eu renunț a-mi mai exercita acest drept!
Unui profesor i se cere să dea din el totul, pe lângă cele 4-5 ore de la școală se cer nenumărate ore din zi și din noapte de pregătire temeinică a lecțiilor, a evaluărilor, pentru corectarea lucrărilor și întocmirea vastelor și marilor consumatoare de timp maculaturi școlare, planuri de lecții, planificări anuale, semestriale, calendaristice, pe unități de învățare, pe lună și pe soare. Cadrul didactic trebuie să fie zilnic actor pe o scenă, să ofere o prestație în același timp și doctă și atractivă, iar la finalul spectacolului, primește de la spectatori, nu aplauze și ovații, ci priviri arogante și sfidătoare, aplauzele pot fi înlocuite cu bătăi de pumni în bancă iar ovațiile cu înjurături de mamă. Când ajungi acasă, după câteva ore de școală, tumultul clasei îți mai răsună încă câteva ore în urechea minții. Te culci epuizat și auzi reverberate în somn larma și invectivele de peste zi.
Și pentru toate acestea, primești 7-800 de lei pe card și o postură socială ingrată de profesor, pentru care doar cei mai în vârstă, trecuți prin școala comunistă, te mai respectă, restul, mai tineri, te consideră doar un pierde-vară, ce lucrează 18 ore pe săptămâna, iar vara freacă menta, un incapabil ce altceva mai bun nu poate să facă în viață, decât să se dea profesor!
Ei bine, eu pot mai mult de-atât! Refuz să îmi mai irosesc gândirea și talentul cu oameni care nu au nevoie și nu știu să aprecieze munca și eforturile mele de a le lumina mintea! Mâine e examen de titularizare. De 5 ani, în fiecare an mă gândesc să mă las și de fiecare dată continui. De data asta însă nu voi mai merge. Să predea la clasă Boc și Băsescu pe salariile neînsemnate – 25%! Să predea toți miniștrii învățământului postdecembriști, care au distrus acest sistem! Să predea ei după proasta programă ,,care este”, după proastele manuale alternative ,,care nu este”, după legea și regulamentele din învățământ ,,care este tâmpite”, motiv pentru care școala românească scoate – și oameni deștepți, de obicei autodidacți, dar și mulți tâmpiți!
>>Refuz să mai duc în spate neplătit sistemul public de învățământ, să fac muncă voluntară la școală în folosul unei comunități care nu-i vede folosul și însemnătatea. Învățământul românesc e un sistem ruinat ce scoate minți ruinate… sau tâmpite (după cum spunea ,,intelectualul” nostru președinte ce tocmai a primit un vot de blam de la 7 milioane și-un pic de români). Dar adevărații tâmpiți nu sunt cei scoși de școală, ci aceia care generează sistemul, adevărații tâmpiți sunt cei de la vârf! Peștele de la cap se-mpute iar eu m-am săturat să lucrez într-un pește împuțit! Decât profesor, mai bine…nu!
P.S. asa cum se vede in etichetare este un text pe care l-am primit pe email. Nu imi apartine
De 5 ani încoace am fost profesor de română la 7 școli din oraș și de la țară. De 5 ani încoace mă gândesc să mă las. Am fost ca acei fumători înrăiți, care știu că țigara îi distruge, îi îmbolnăvește, dar, cu toate că sunt conștienți că le face rău, continuă să fumeze și să găsească o oarecare plăcere maladivă în asta.
După o facultate de Litere de 4 ani, cu peste 10 examene pe sesiune, după o licență pe Nichita Stănescu și un master în lingvistică încheiat cu o disertație pe poetică lingvistică aplicată pe opera aceluiași mare scriitor, după cursuri de didactică în care am fost învățat cum să predau doar unei clase ideale, m-am trezit la o catedră cu un catalog în mână, în fața unor elevi ce credeau că Nichita e o femeie care face circ la tv și că eu sunt un clovn care trebuie să îi distreze pe ei, de care ei trebuie să se distreze în circul din clasă.
Profesorul de astăzi nu mai are absolut niciun statut. Elevii știu cu cât e remunerat cel de la catedră. Unii mi-au spus în față că ei pentru un asemenea salariu derizoriu nu s-ar da jos din pat să vină măcar până la școală… ,,ce să mai și predea la toți nebunii…!”. Și de aici cred că pleacă totul. Dacă stăm să ne gândim, care sunt profesiile ce oferă practicantului un statut social de rang înalt, care te fac să fii bine văzut și respectat? Cele bine plătite. Cu cât o meserie oferă un câștig bănesc mai mare, cu atât sporește și respectul de care se bucură titularul ei. Profesorii câștigă puțin, fapt bine cunoscut, ceea ce le conferă și puțin respect. Puținul respect din partea societății se traduce prin ignorarea lor temeinică și sistematică atunci când vine vorba de orice. Puținul respect din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. (Au fost directoare care mi-au spus în prima zi de școală că dacă nu îmi convine salariul din învățământ să mă duc repede, că angajează barman în barul de la colț, nu cumva să pierd postul!) Puținul respect de care se ,,bucură” profesorii din partea elevilor se traduce de multe ori prin batjocură, zeflemisire,
miștocăreală, atacuri verbale și – uneori – fizice. Elevul de mijloc din ziua de azi (nu vorbesc despre puținii elevi care au bun-simț și
vin la școală pentru ca să învețe), elevul mediu, de rând, nu olimpicul, premiantul sau ,,tocilarul”, vine la școală ca la film.
Mănâncă popcorn, scuipă semințe și se așteaptă să se distreze copios de prestația fraierul de la catedră, care e pus acolo pentru deliciul
publicului școlar. Ei îi observă actorului-profesor de ,,stand up comedy” orice fel de ,,defect”, pe care îl caricaturizează apoi în
tușe groase și lipsite de bun simț, câteodată pe la spate, alteori pe față, spre încântarea profesorului ce trebuie să înghită în sec și să se facă că nu aude și nu vede. Fiindcă, dacă se enervează, audiența se bucură și-și dă silința de a-l scoate din minți, pentru sporirea distracției minților luminate din bănci. Dacă le întoarce vorba batjocoritoare, profesorul este acuzat imediat de jignirea elevului și e sancționat aspru. Dacă
raportează mai departe, la diriginte sau director, incidentele sau injuriile, riscă inspecții doveditoare și sancțiuni ulterioare.
Fiindcă de tot ce se întâmplă într-o școală, întotdeauna, profesorul este de vină! Dacă elevul nu vine la școală, profesorul este de vină,
nu a făcut ora destul de atractivă pentru a-l determina pe bietul elev să se trezească dimineața și să ia drumul școlii. Așadar, profesorul
riscă sancțiuni. Dacă elevul vine la școală dar nu învață, din nou vina profesorului, că nu îl determină prin măsuri ,,specifice” să învețe,
că nu își impune voința, că nu a predat cum trebuie, ș.a.m.d. Din nou, posibile sancțiuni! Dacă elevul vine la școală și înjură profesorul, își bate colegii, scuipă, distruge, urlă în oră și face ca toți dracii, din nou, e vina profesorului că nu știe să se impună, să controleze clasa. Sancțiuni din nou, sancțiuni! Dacă elevul de la țară plonjează nevinovat în haznaua din curte, profesorul este vinovat, dacă îl doare măseaua sau capul, dacă în curtea școlii e soare sau plouă, dacă e zi sau e noapte, dacă găinile vecine curții școlii cotcodăcesc prea tare sau nu se ouă, profesorul e vinovat și trebuie neapărat sancționat!
În învățământul românesc elevul are numai drepturi, iar profesorul numai obligații. Și, cum nu îți poți duce la bună îndeplinire obligațiile fără a te bucura de anumite drepturi care să îți faciliteze exercitarea îndatoririlor, rezultă că elevii au numai drepturi iar profesorii numai vinovățiile de a nu-și putea îndeplini exemplar obligațiile. Am întrebat la un moment dat o doamnă directoare, dacă elevii au atâtea drepturi, inclusiv dreptul de a ne insulta fără a fi exmatriculați (fiindcă nu mai e permisă exmatricularea, sunt obligatorii 10 clase), dreptul de a trece clasa fără să învețe nimic (fiindcă elevul e trecut pe bază de ochi frumoși pentru a nu se descompleta efectivele claselor, și așa reduse), și toate drepturi imaginabile și inimaginabile, cu bun-simț sau lipsite de orice fel de măsură și bun-simț, atunci, totuși, noi, ca profesori, ce drepturi avem? Și răspunsul a fost sec: ,,Voi aveți dreptul de a vă face treaba exemplar, Florine!” Ei bine, pe salariul în miniatură pe care mi-l scuipă pe card școala românească lună de lună, eu renunț a-mi mai exercita acest drept!
Unui profesor i se cere să dea din el totul, pe lângă cele 4-5 ore de la școală se cer nenumărate ore din zi și din noapte de pregătire temeinică a lecțiilor, a evaluărilor, pentru corectarea lucrărilor și întocmirea vastelor și marilor consumatoare de timp maculaturi școlare, planuri de lecții, planificări anuale, semestriale, calendaristice, pe unități de învățare, pe lună și pe soare. Cadrul didactic trebuie să fie zilnic actor pe o scenă, să ofere o prestație în același timp și doctă și atractivă, iar la finalul spectacolului, primește de la spectatori, nu aplauze și ovații, ci priviri arogante și sfidătoare, aplauzele pot fi înlocuite cu bătăi de pumni în bancă iar ovațiile cu înjurături de mamă. Când ajungi acasă, după câteva ore de școală, tumultul clasei îți mai răsună încă câteva ore în urechea minții. Te culci epuizat și auzi reverberate în somn larma și invectivele de peste zi.
Și pentru toate acestea, primești 7-800 de lei pe card și o postură socială ingrată de profesor, pentru care doar cei mai în vârstă, trecuți prin școala comunistă, te mai respectă, restul, mai tineri, te consideră doar un pierde-vară, ce lucrează 18 ore pe săptămâna, iar vara freacă menta, un incapabil ce altceva mai bun nu poate să facă în viață, decât să se dea profesor!
Ei bine, eu pot mai mult de-atât! Refuz să îmi mai irosesc gândirea și talentul cu oameni care nu au nevoie și nu știu să aprecieze munca și eforturile mele de a le lumina mintea! Mâine e examen de titularizare. De 5 ani, în fiecare an mă gândesc să mă las și de fiecare dată continui. De data asta însă nu voi mai merge. Să predea la clasă Boc și Băsescu pe salariile neînsemnate – 25%! Să predea toți miniștrii învățământului postdecembriști, care au distrus acest sistem! Să predea ei după proasta programă ,,care este”, după proastele manuale alternative ,,care nu este”, după legea și regulamentele din învățământ ,,care este tâmpite”, motiv pentru care școala românească scoate – și oameni deștepți, de obicei autodidacți, dar și mulți tâmpiți!
>>Refuz să mai duc în spate neplătit sistemul public de învățământ, să fac muncă voluntară la școală în folosul unei comunități care nu-i vede folosul și însemnătatea. Învățământul românesc e un sistem ruinat ce scoate minți ruinate… sau tâmpite (după cum spunea ,,intelectualul” nostru președinte ce tocmai a primit un vot de blam de la 7 milioane și-un pic de români). Dar adevărații tâmpiți nu sunt cei scoși de școală, ci aceia care generează sistemul, adevărații tâmpiți sunt cei de la vârf! Peștele de la cap se-mpute iar eu m-am săturat să lucrez într-un pește împuțit! Decât profesor, mai bine…nu!
P.S. asa cum se vede in etichetare este un text pe care l-am primit pe email. Nu imi apartine
2 sept. 2012
Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Ecaterina Andronescu
Stimată doamnă ministru, salut decizia dumneavoastră de a întârzia, cu o săptămână, începutul anului școlar 2012-2013 și sper să existe timpul necesar pentru a rezolva problemele moștenite odată cu asumarea Legii Educației Naționale. Fără îndoială, una dintre cele mai mari probleme, căreia i-am acordat maximă atenție în perioada interimatului meu, a ridicat-o implementarea clasei pregătitoare în învățământul românesc, în acel moment neexistând niciun pas făcut în acest sens. Sunt cunoscute problemele pe care le-a întâmpinat noua implementare a Legii Educației, cauza principală fiind abordarea ilogică a predecesorilor din Cabinetele Boc și Ungureanu, precum Daniel Funeriu sau Cătălin Baba, care au anunțat înființarea acestei clase pregătitoare, fără să aibă programe școlare, mobilier și spații adecvate și învățători pregătiți. Privind și din această perspectivă, a fost absolut necesară amânarea debutului anului școlar.
În ceea ce privește calendarul anului școlar, consider că programul „Școala Altfel”, trebuie păstrat, acesta fiind primit cu mare interes de elevi, părinți și profesori, atunci când a fost implementat, prima oară anul trecut. Însă, pentru a avea succes, acesta trebuie regândit, îmbunătățit și adaptat fiecărei unități în parte. Dacă până acum programul „Școala Altfel” se desfășura într-o singură săptămână, în întreaga țară, o modificare indicată ar fi ca inspectoratele, împreună cu școlile, să decidă când să organizeze săptămâna „Școala Altfel” pe parcursul unui an școlar.
Totodată, ar trebui avut în vedere corelarea sărbătorilor pascale cu cele din semestrul al doilea, lucru nefăcut de ministrul Cătălin Baba atunci când a elaborat ordinul.
Nu în ultimul rând, Legea Educației Naționale are neapărat nevoie de o ajustare, pentru o bună funcționare iar rescrierea tuturor programelor școlare, formarea corpului profesoral în baza noilor programe, introducerea manualelor electronice, compatibilizarea construcției de unități școlare cu programul de microbuze școlare, verificarea și controlul investițiilor, deblocarea posturilor, finalizarea legislației secundare a Legii Educației Naționale, organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere și reorganizarea rețelei școlare sunt câțiva dintre factorii care ar ajuta la corectarea acesteia. Toate aceste întârzieri trebuie rezolvate în perioada imediat următoare pentru a facilita o schimbare simplă, necesară și eficientă a sistemului de învățământ din România. Sunt convins că doar așa se va reuși o stabilizare a sistemului de învățământ preuniversitar absolut necesar în acest moment. Vă asigur de toată disponibilitatea, susținerea și expertiza mea, care, împreună cu dialogul social, esențial și în domeniul Educației, va duce la o creștere a calității școlii românești.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)