30 apr. 2013

Întrebări și răspunsuri 30.04.2013


Sunt educatoare , titulara din 1979, gr did I, vechime in invatamant de peste 34 ani, conform art 248 alin 3 trebuia din luna noiembrie 2012  sa primim certificatele care atesta recunoasterea competentelor, respectiv ECHIVALAREA. Ce se intampla? De ce nimeni nu ne da un raspuns corect, sincer cand se vor elibera si de catre cine? Universitatile ne trimit la ISJ-uri, ISJ-urile ne trimit la Universitati? Cineva ar trebui sa iasa in fata  si sa raspunda celor care asteapta un raspuns!? Cine ne apara drepturile?  cand am spus ca ar trebui sa se intereseze de aceasta situatie, m-au trimis la studii!!Va rog sa luati atitudine in rezolvarea acestei probleme. Este un drept al cadrelor didactice cu vechime(pe care nu l-au cerut atunci,s-au conformat legii si au depus dosare) si care acum nu se respecta.

Din câte am înțeles de la persoane care mi-au scris, acestea au primit atestatele de echivalare. Prin urmare, consider că e o problemă de îndeplinire a unor sarcini de către universități. MEN fiind autoritatea care a trimis listele către universități și a dispus eliberarea atestatelor, ar trebui să răspundă de neeliberarea lor până la această dată.

Va rog sa-mi spuneti daca exista o prevedere legala care interzice unui director care are si functia de diriginte sa primeasca in plata sporul de dirigentie. Mentionez ca directorul a primit si functia de diriginte printr-o decizie a CA luata in acord cu metodologia de miscare pentru anul scolar 2012-2013 (art.14 alin. 3) dar nu primeste in plata si indemnizatia de diriginte.

Conform Metodologiei de mobilitate „Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control nu poate îndeplini funcţia de diriginte şi nu poate efectua ore de consiliere şi orientare vocaţională şi nici ore de dirigenţie. În situaţii excepţionale, când la nivelul unei unităţi de învăţământ nu există suficiente cadre didactice calificate titulare sau angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, personalul didactic de conducere poate îndeplini şi funcţia de diriginte, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ”.

Am o intrebare...subiectele pentru educatoare vor fi la fel ca si cele de anul trecut,adica doar metodica sau si literatura?

Până în prezent nu s-a schimbat nimic față de anul trecut. Urmăriți site-ul edu.ro.

Contractul colectiv de muncă nr.59276/02.11.2012 este aplicabil în anul 2013?

Este aplicabil începând cu 2.11.2012.

Sunt profesor economist si saptamana trecuta mi s-a acordat continuitate la suplinire pe post de catre scoala unde activez, in baza mediei de 8, 1875 obtinuta la concursul de titularizare din 2012.Conform  Art I, alin 10 din OMEN nr. 3271/25.02.2013, am inteles ca in etapa de repartizare pe posturi pe perioada determinata a candidatilor ce participa la concursul de titularizare 2013 si obtin note peste 5, posturile propuse pentru continuitate la suplinire in anul scolar 2013-2014, in baza notelor peste 7, obtinute in anii anteriori la titularizare (2011 sau 2012), se ocupa NUMAI DE beneficiarii de continuitate la suplinire. Altfel spus, nici unul din candidatii la examenul de titularizare 2013, cu note peste 5, nu pot ocupa posturile celor ce beneficiaza de continuite la suplinire, in baza notelor de peste 7. Se subintelege, conform metodologiei si calendarului, ca aceiasi candidati ( cu note peste 5 la examenul de titularizare 2013 ) pot sa ocupe, avand in vedere faptul ca intra la repartitie pe 14 august, in etapa a II-a, posturile celor ce beneficiaza de continuitate la suplinire in anul scolar 2013 -2014, in baza notelor intre 5 si 6,99 , obtinute la concursurile de titularizare din 2011/2012.Conform articolul 1 al.13 din acelasi OMEN, nici macar titularii care se detaseaza in interesul invatamantului sau la cerere nu pot ocupa posturile propuse pentru continuitate la suplinire in anul 2013-2014, ale celor care beneficiaza de aceasta in baza notelor de peste 7 obtinute la concursurile de titularizare din 2011/ 2012. Pot ocupa insa, avand in vedere etapele de repartizare din metodologie, posturile celor ce beneficiaza de aceeasi continuitate la suplinire, in baza notelor intre 5 si 6,99.Asta aminteles eu, citind metodolgia  cu modificari si completari. E corect?

Conform art. 74 alin. 8 din Metodologie  În etapa de repartizare prevăzută la alin. (3) lit. d), posturile didactice/catedrele propuse pentru continuitate la detașare și pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2013-2014, pentru candidații care au obținut cel puțin nota/media 7 (șapte) la concursurile de titularizare din anii 2011 și/sau 2012, se ocupă numai de persoanele care beneficiază de continuitate la detașare, respectiv de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2013-2014, conform prezentei Metodologii”.

Se poate schimba limba moderna 2 in clasa a VII? (din germana in franceza) Precizez ca in respectiva clasa sunt 2 grupe de elevi ce studiaza cele doua limbi moderne 2. Nu am gasit nici un act normativ care sa interzica acest lucru.

Nu este niciun act normativ care să interzică lucrul acesta




Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de email liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii.


3 comentarii:

  1. sunt profesor debutant, specializarea limba şi literatura română – limba şi literatura engleză.
    Menţionez că în anul 2010, am participat la concursul naţional de titularizare la care am obţinut nota 7,75, ocupând în şedinţă publică catedra vacantă de 17 ore limba şi literatura română + 1 oră limba latină de la Şcoala X.
    În anul şcolar următor, am beneficiat de continuitate pe aceeaşi catedră. În anul 2012, mi-am depus din nou cerere de continuitate pentru şcolar 2012-2013, cererea fiind rezolvată de nivelul şcolii de către Consiliul de Administraţie fără respectarea Metodologiei mişcării personalului didactic. Acordarea continuităţii nu s-a făcut pe catedra solicitată, deoarece un alt cadru didactic cu nota 5,20 (care nu a ocupat în şedinţă publică catedra, venind totuşi la 1 septembrie 2010 la Şcoala X) a primit catedra pe care am solicitat-o, urmând ca eu să primesc o catedră ce avea în componenţă ore de limba şi literatura română – limba şi literatura engleză (13+5). De precizat este faptul că, în anul şcolar 2011-2012 am fost lider de sindicat şi am participat în calitate de observator la şedinţa Consiliului de Administraţie în care s-a hotărât ca eu să primesc orele cuvenite conform notei şi metodologiei, dar în decizie scrie 13+5 şi în procesul-verbal scrie 11+7. Conform Metodologiei nu trebuia să am prioritate faţă de colega mea cu nota 5 şi post neocupat în şedinţă publică?
    Văzând conţinutul deciziei şi nerespectându-se hotărârea din Consiliul de Administraţie al Şcolii X, am depus cerere de continuitate prin detaşare la Şcoala Y, cererea fiind aprobată de Inspectoratul Şcolar. Precizez că am ajuns la această şcoală tot datorită neregulilor şi nerespectării metodologiei de la Şcoala X, acestea fiind acceptate totuşi de Inspectoratul Şcolar.
    Având în vedere cele menţionate, ar trebui acceptată cererea mea de titularizare în baza articolului 253 din Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011, ţinându-se cont de faptul că membrii Consiliul de Administraţie al Şcolii Y şi-au dat acordul?
    cerea mea a fost respinsa de catre Inspectorat si contestatia, de asemenea. e corect? multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Unde ati auzit ca li s-au recunoscut competentele înv si educatorilor pe 0M 5484? Daca stiti ceva , spuneti, ca e o liniste suspecta pe acest subiect!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu s-a eliberat niciun atestat de echivalare a competentelor pe OM 5484, nu-l intereseaza acest subiect pe d-l Pop, nu are cstig politic, suntem cantitate neglijabila. Nu este interesat nici USL-ul, poate se va mai spune ceva la urmatoarele alegeri. Isi aduc aminte de noi la plata cotizatiei la sindicat, ca in cei 30 de ani am tot cotizat.

    RăspundețiȘtergere