16 feb. 2013

Justificare prin dezinformare- Funeriu iese la rampă cu declaraţii false. 3807 de unități închise în timpul mandatului său


La data de 14 februarie anul curent, Daniel Funeriu s-a remarcat public cu o statistică pe blogul său, menită să dezvăluie adevăruri surprinzătoare despre situaţia şcolilor din România. Acesta afirmă justificativ, că „şcolile nu se închid prin decizia ministrului. Școlile se închid pentru că nu mai sunt copii, nu pentru că e nemernic primarul. Școlile se mai închid, de multe ori, pentru că primarul a rezolvat renovarea unei școli de centru de comună. A rezolvat transportul și închide școlile cu puțini copii, dărăpănate. Și bine face.

Dincolo de aceste comentarii subiective şi părtinitoare, Funeriu publică o serie de statistici menite să facă lumină in rândul controversei şcolilor închise. Acesta afirmă că sub mandatul său s-au închis o serie de şcoli, în favoarea sistemului. Nimic mai fals. Şcolile s-au închis nu pentru că nu mai sunt copii, iar primarul a rezolvat transportul”, aşa cum scrie Funeriu, şcolile s-au închis lăsând în urmă foarte mulţi elevi navetişti şi autorităţi locale incapabile să asigure transportul, toate acestea rezultând într-un abandon şcolar crescut. 

Comasarea despre care Funeriu vorbeşte este un argument fragil în faţa unei probleme usturătoare.
Mai mult decât atât, statisticile sunt false.  Prezintă date inexacte, incorecte, menite să dezinformeze şi să pună in lumină o falsă imagine pozitivă pe care domnia sa însuşi şi-o promovează.

Funeriu  mai adaugă că in timpul mandatului Andronescu, in anii 2009 şi 2012, s-a închis un număr reprezentativ de şcoli. In mod evident un număr mai mare decât cele închise în timpul mandatului Funeriu. Informaţia este însă greşită, din raţiuni foarte simple. Reţeaua şcolară se întocmeşte în luna februarie a fiecărui an. De aici rezultă că şcolile închise de Funeriu se încadrează în reţeaua şcolară aanilor 2010, 2011 şi 2012 inclusiv, conform informaţiilor oferite de documente oficiale, contrar graficului postat de actualul consilier, pe blogul său.

Seria declaraţiilor continuă cu un calcul foarte sumar, care ne spune că la 1031 de școli comasate în mandatul său s-au economisit anual sume de bani reprezentative, FĂRĂ CA ELEVII SĂ FIE AFECTAȚI.

Cifrele exacte arată că în timpul mandatului Funeriu s-a închis un total de 2382 de unităţi cu personalitate juridică, in comparaţie cu 78 închise în timpul mandatului Andronescu.  La acestea se adaugă structurile arondate unităţilor cu personalitate juridică, ce însumează un număr de 213 conform mandatului Andronescu, respectiv 1425, în mandatul lui Funeriu. Rezultă un total de 3082 unități școlare închise în perioada Funeriu.

Date statistice demonstrează, de asemenea, că abandonul şcolar a şi crescut reprezentativ  în timpul conduceriilui Funeriu, comparativ cu mandatele celorlalţi miniştri, deşi  acesta se grăbeşte să iasă cu declaraţii publice şi statistici false legate de un eventual succes în privinţa instituţiilor pe care le-a administrat.

Domnul Funeriu a acţionat cu pretins tact, dar lipsit de concret şi adevăr. Un exerciţiu de imagine care însă nu a funcţionat, întrucât datele problemei nu sunt în avantajul său şi cu atât mai puţin în atribuţiile prezente ale domniei sale. Actualul consilier prezidenţial dezvăluie himerele unui trecut furtunos cu justificări facile, încercând să îşi ascundă eşecurile din spatele ministeriatului. Să dăm cezarului ce-i al cezarului şi să lăsăm consilierii prezidenţiali să se ocupe de probleme prezidenţiale, iar judecăţile de valoare în zone care aparţin de trecut, să fie emise cu obiectivitate, adevăr şi persoane avizate.

10 comentarii:

  1. Cine+l mai baga in seama pe funeriotul?????????????????

    RăspundețiȘtergere
  2. AM VAZUT UN REPORTAJ DIN NORVEGIA , IN CARE FUNTIONA O SCOALA ,NORMALA CA DIMENSIUNI, CU O SINGURA ELEVA SI UN SINGUR PROFESOR.SINGURII ,,COLEGIII DE JOACA ERAU 2 CAIINI SI CATEVA PISICUTE ,CARE O INSOTEAU PANA LA SCOALA SI INAPOI.CASA ELEVEI ERA PE UN DEAL SI SCOALA PE ALTUL.FRUMOS???IN COMUNISM , NU CA MI-AR FI DOR DE EL , ERA SCOALA IN ORICE CATUN.DECAT SA-I TINA PE MAIDAN , MAI BINE IN SCOALA.IAR PUSCARIASII - LA MUNCA.DE CE CEI CARE PRIMESC AJUTOARE NU PRESTEAZA IN FOLOSUL COMUNITATII?O PARTE DIN UTILITATI S-AR ACOPERI CU ASTFEL DE PRESTATII.UNDE SUNT GOSPODARII TARII?UNDE SE REGASESC ACEI BANI ECONOMISITI LASAND SCOLILE IN PARAGINA PRIN COMASARE?

    RăspundețiȘtergere
  3. ANONIMUL de Romania17.02.2013, 08:48

    Si ACUM ? Cand ACTUALUL INCA ministru CONTINUA politica DEZASTRUASA a lui Funeriu? Litera cu litera, cuvant cu cuvant, pas cu pas, ACELEASI constrangeri, ACEEASI atitudine AGRESIVA, AROGANTA, LIPSA DE DIALOG, acelasi comportament, aceleasi masuri aberante luate peste noapte! Oare, Funeriu nu mai este ministru? Oare invatamantul romanesc mai este condus din Romania? Oare mai exista Romania? Intrebari dureroase, dar reale. OARE NOI, ROMANII, NU AVEM DREPTUL SA NE HOTARAM SINGURI PROPRIA SOARTA ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Iresponsabilul acela a distrus scoala romananeasca,practic i-a dat utlima lovitura. Acum are tupeul sa scoata capul ????
    Legea Analfabetizarii comisa de el, la ordinul guvernatorului impus de straini, este cea mai tembela lege.

    RăspundețiȘtergere
  5. O POPULAŢIE NEEDUCATĂ E UŞOR DE MANIPULAT, DECI NO COMENT!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dacă unii foşti miniştri dezinformează, atunci de ce actualii "curteni" ai domnului PONTA, fac recensământul populaţiei şcolare după ce s-au dat cifrele de şcolarizare la minister ?
    De ce nu se respectă art. 10, alin. (4) şi (5) din ROFUIP, aprobat prin OMECI nr. 4925/2005 ?
    De ce se "dizolvă" Consilii de Administraţie în unităţile de învăţământ dacă în conformitate cu dispoziţiile art 86, alin (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu a apărut Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a C.A. Numai pentru că ISMB a solicitat un punct de vedere la minister şi li s-a răspuns că "legea trebuie aplicată de îndată" după doi ani de la apariţie ? Uită intenţionat d-na Icociu de dispoziţiile art. 361, alin. (6), coroborat cu OMECTS nr.3753/2011, referitor la dispoziţii transitorii, şi art. 33 din ROFUIP aprobat prin OMECI nr. 4925/2005.
    Cine dezinformează pe cine ? Cine respectă Legea şi cine nu mai respectă legea, doar pentu că avem 70% şi putem să facem ce vrem.
    Puteţi răspunde domnule fost secreatar GENERAL al FSLI, fost ministru interimar al educaţiei şi actual senator.

    RăspundețiȘtergere
  7. Funeriu are 100% dreptate in ceea ce spune. Voi, sindicalistii care sunteti arondati total USL mintiti de ani buni. Funeriu in sfarsit ne ridica valul de pe ochi. E clar de ce ati urlat atat impotriva lui: pentru ca erati USListi convinsi, acum in Parlament pe locurile USL. De ce nu tipati acum sa se dea banii celor 22 000 de invatatoare? Pentru ca sunteti pudelii lui Ponta, plagiatori ca el si iresponsabili ca el. Nici mie nu-mi placea omul dar cand va vad pe voi el era geniu fata de voi si are total dreptate. Foarte bine ca a comasat scoli. Mai putini directori si contabili.

    RăspundețiȘtergere
  8. Şi, totuşi, când se vor reînfiinţa şcolile desfiinţate?
    Când se va reacorda personalitate juridică unor şcoli sau grădiniţe comasate? Nu se vor pune şi acum în faţă problemele bugetare în detrimentul apropierii şcolii de copil? Haideţi să-i criticăm pe ceilalţi atunci când începem măcar reparaţiile.
    (Dar cu Legea 62/2011 ce facem? Nu-i aşa că e foarte bună şi pentru puterea actuală şi pentru stăpânii care au pus jugul pe salariaţi din România? De ce ne-au/v-au dat cei câţiva ambasadori peste mână?)

    RăspundețiȘtergere
  9. De ce nu redeschideti voi, scolile? Nu sunteti la putere,acum? Ori se pare ca va prinde bine"miscarea" ei au "taiat pisica" si voi beneficiati si nici nu dati inainte cu educatia...cata ipocrizie! Treceti la treaba si nu mai criticati, ca acu trece timpul si va aruncam ,la fel, cum am facut si cu...precedentii...

    RăspundețiȘtergere
  10. De ce nu le redeschideti, nu sunteti la putere?Cata ipocrizie!
    Au scos castanele si voi nu sunteti in stare sa rezolvati nimic. Treceti la treaba, ca acum trece timpul si va schimbam.....

    RăspundețiȘtergere