7 dec. 2012

Traian Băsescu – vocea ARD în campania electorală




Domnul presedinte Traian Băsescu este foarte supărat și acuză USL că-l implică în campania electorală. Dânsul nu realizează, sau se preface că nu înțelege faptul că, prin aparițiile sale zilnice s-a implicat singur, fiind vocea ARD-ului în această campanie electorală.
De real interes pentru români ar fi, dacă într-una din ieșirile sale, să ne spună când și unde le-a cunoscut pe doamnele sale, respectiv Elena Undrea, Anca Boagiu, Roberta Anastase și Sulfina Barbu, dar și care au fost pașii profesionali care le-au propulsat pe acestea în asemenea funcții și în viețile cetățenilor.
           Sunt convins că fiecare român ar avea câte o întrebare pentru domnia sa, însă Traian Băsescu nu le va oferi o asemenea ocazie, fiindu-i frică de vocile României. Chiar dacă s-ar ivi o astfel de oportunitate, nu ar exista niciun răspuns și nicio explicație logică și de bun simț, din partea lui Traian Băsescu, care să justifice tot răul făcut acestei țări și românilor de către dânsul și acoliții săi. 

2 comentarii:

  1. Lucian Voinea10.12.2012, 02:19

    Da, am scapat de ciuma portocalie, felicitari, Liviule pentru victorie si mult succes in mandatul de senator si in noul guvern. Ai lasat o buna impresie la Ministerul Educatiei. E nevoie de un om ca tine acolo si de o schimbare de generatii in parlament si in guvern!

    RăspundețiȘtergere
  2. Va salut cu deosebit respect, domnule Pop,

    Imi pare rau ca devenind parlamentar n-o sa stati in preajma d-nei Andronescu sa n-o lasati sa faca prostii in invatamantul romanesc.Acesta are nevoie de un om ca dvs.,care sa-l cunoasca bine si sa ia acele masuri benefice pentru acest domeniu vital pentru Romania!
    Totusi, felicitari pentru reusita, mult ,mult succes in misiunea deosebit de dificila de a fi la putere in interesul poporului roman! Sper sa aud lucruri frumoase despre dvs. si in continuare, asa cum am auzit in calitatea pe care , din pacate , o ati detinut in Ministerul Educatiei.

    RăspundețiȘtergere