19 iun. 2012

Mult zgomot pentru nimic

În ultimele zile, se discută prea mult despre modificarea componenţei Consiliului Naţional de Etică şi se fac speculaţii legate de cazul Mang. Celor care pun la îndoială necesitatea modificării componenţei consiliului, le reamintesc cele 3 motive care au fost luate în considerare, atunci când s-a făcut această modificare: 1. Ineficienţa manifestată în cele şapte luni de la numire: din 50 de cereri au fost soluţionate doar 14, adică sub 30% din totalul acestora; 2. Indolenţa manifestată faţă de achiziţionarea unui soft necesar pentru buna desfăşurare a activităţii, în condiţiile în care, încă din luna ianuarie, existau banii prevăzuţi în buget; 3. Nu era normal ca un asemenea consiliu să depindă de un ministru.
Dacă tot se discută atât de mult despre presupuse acte de plagiat, consider că ar fi necesară şi verificarea tezelor de doctorat ale foştilor şi actualilor membri ai Consiliului Naţional de Etică, precum şi tezele unora unora care înfierează cu mânie proletară lucruri care nu au fost dovedite. Nu credeţi că ar fi interesant să aflăm cât sunt de autentice lucrările ,,doctorilor'' Marcel Hoară, Daniel Petru Funeriu, Andreea Paul Vass, Monica Iacob Ridzi, Razvan Mustea, Stelian Fuia?
P.S.
Anunţ public faptul că mâine voi cere constituirea Consiliului de etică şi management universitar, la care se referă art. 125, alin. 1 şi alin. 2 din LEN.
P.P.S. Consiliu Naţional de Etică se întruneşte joi, 21 iunie, la ora 12.00. Sper ca până atunci să se mai lămurească şi aceia care încă nu sunt cu picioarele pe pământ.

99 de comentarii:

  1. Avandu-l drept coordonator pe J.-M. Lehn (laureat al Premiului Nobel), ce dovezi de plagiat credeti ca veti gasi la Funeriu?
    Si, nu, dle ministru, nu e zgomot mult pentru nimic. O fi gresi Funeriu, nu zic nu, dar sigur stie carte, nu ca altii...
    A trecut o luna de zile de la cazul Mang si nu s-a intamplat nimic. Dvs in calitate de ministru al educatiei nu ati avut o opinie clara fata de acest furt, ci doar pareri timide. Ce treaba are PDL-ul cu faptul ca Mang a fost privilegiat de hotia pe care a facut-o? Parca dvs erati impartial? De ce nu va legati de Adomnitei care nu stia cate stare sunt un UE? Nu mai faceti trimitere la LEN ca ati schilodit-o. Ati facut din invatamant sluga partidului si acesta este, in opinia dvs irelevant, adica "mult zgomot pentru nimic". Am avut asteptari sperand in obiectivitatea dvs... Cu aceste cateva randuri ne lamuriti in privinta dezamagirilor. Nu uitati proverbul romanesc: "Domnia e cu randul!".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este interesantă opinia domnului anonim. Tot în anonimat ne facem tezele de doctorat şi "ţâşti" la "Domnie". Dacă tot facem atâta "vorbire" de ce nu facem şi "trăire". Există suficiente metode de verificare a unor asemenea iniţiative dar se pare că interesele personale sau de grup, sunt mai importante decât altruismul. În ultimii ani s-a impus clar o nouă doctrină "IPOCRIZIA".

      Ștergere
    2. Legea Analfabetizarii Nationale, comisa de dl Funeriu la porunca stapanului sau, trebuie nu "schilodita", ci pusa pe scaunul electric ,aruncata ;a cosul de gunoi al istoriei. O colectie mai mare de imbecilitati, ineficienta, contraziceri, nedreptati nu exista intr-o alta lege. Este o porcarie sinistra care ar fi ingropat definitiv educatia.
      Cat despre teza de dr a Funeriului ... hm, as vrea sa vad intai diploma de bacalaureat, sa procedam metodic.
      Ref. la teze de dr sunt tare curios sa o vad pe a doamnei Vergu sau Badea.

      Ștergere
    3. Tot respectul pentru acest ministru, care a facut tot posibilul sa repare ceva din porcaria comisa de legea analfabetizarii, in timpul extrem de scurt pe care l-a avut pana acum.

      Ștergere
    4. Ba chiar are dreptate, mult zgomot pentru nimic (Ponta, Mang).

      Ștergere
    5. Bravo,d-le "Anonim"!Ai mare dreptate in cele ce le spui! Nu se poate ca,din antipatie(a se citi PROSTIE) politica sa-i pui la zid pe toti cei din tabara opusa tie(exemplul cel mai graitor este al ex-ministrului Funeriu,om cu adevarata scoala,la glezna caruia nu ne putem ridica multi dintre noi),dar sa-i treci cu vederea pe cei cu mari bube-n cap din tabara ta!

      Ștergere
    6. Cred ca "Adrian" asta e un ipocrit. Cred ca are alt nume. Cred ca d-l Pop are posibilitatea de a constata impostura.Ader si eu la dorinta celor care vor sa vada diploma de bacalaureat a lui Funeriu. Nu de alta, dar ca sa dorm linistit ca acum ma nelinisteste ideea ca ne condus un nescolit.

      Ștergere
    7. Legea Educatiei Nationale nu poate fi abrogata, ci dpoar modificata. Trebuie sa incercam sa dam stabilitate sistemului de invatamant romanesc.

      Ștergere
    8. EVIDENT ca, din punct de vedere juridic, LEN nu poate fi ABROGATA. Este, pana una alta o Lege Organica ce TREBUIE sa fie mereu in vigoare! Ceea ce subliniem noi toti pe aici pe blog este ca LEN 1/2011 trebuie MODIFICATA in 120% din articole, adica e atat de plina de imbecilitati (are si cateva lucruri bune, recunosc, insa EXACT LUCRURILE BUNE NU SUNT APLICATE), incat, e mai simplu sa spunem ca trebuie ABROGATA. Nu legea, ci articolele din legea 1/2011 - Legea "miresei", data ca-n noaptea nuntii, cu aceeasi graba suspecta, pe furis. De ce, s-a vazut. Ce se va face pentru a repara toate aceste racile? Vom vedea. --ANONIM de ROMANIA--

      Ștergere
  2. ,,Elaborarea unei teze de doctorat este, prin excelenţă, o activitate de cercetare.
    Cercetarea este clasificată după diferite criterii dar, de regulă, aceasta este împărţită în două categorii:
    - cercetarea fundamentală, sau după alţi autori "pură";
    - cercetarea aplicativă.
    .....
    Cercetarea aplicativă nu trebuie confundată cu practica rutinieră - care în inginerie este specifică proiectării tehnologice. Ea este, pe de o parte, o activitate complementară cercetării fundamentale, iar pe de altă parte o continuare a acesteia.,,
    (preluat de pe http://www.utcluj.ro/educatie/doctorat/Tehnica_redactarii_unei_teze_de_doctorat_in_inginerie.pdf)
    Părera mea este că foarte puține lucrări se incadrează !
    Este interesantă propunerea d-voastră, dar oare o să existe o finalitate?
    Cu considerație, Claudia NECULA

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne-ati lamurit domnule Pop! Multi am plagiat si ne-am autoplagiat. Un referat pentru un cerc, o parte din lucrarea de grad, o parte dintr-un artcol sau carte pe care trebuie sa o scoti ca sa mai castigi niste puncte, dar multi ne vedem limitele si nu am vrut sa fim "doctori", sa trecem asta la cv, si sa promovovam in functii inalte. Am sperat ca in aceste functii sa ajunga cei care au fost plagiati. Si ce e mai trist e ca , daca ati fi fost inca in pozitia de lider de sindicat, probabil ca alta ar fi fost opinia dumneavoastra. PACAT!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curios punct de vedere... Adicatelea, cei care critica o masura a onor ministrului"nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale".

      Pacata ca ministrii au coborat pana acolo incat sa se transforme in avocatii plagiatorilor, adica a hotilor.

      Ștergere
  4. Preocupati-va de teza de doctorat a Ecaterinei Andronescu,lasati-l pe Funeriu ca nu a facut studiile in tara.Ma-ndoiesc ca plagiatul se practica la nivelul la care a studiat el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam prea multi il plang aici pe Funeriu. Sa inteleg ca aici intra numai PDL-istii? De unde atata consideratie pentru unul care pur si simplu ne-a sfidat cand i s-a cerut de atatea ori sa prezinte diploma de bac?

      Ștergere
    2. Multi romani inca asteapta sa vada diploma de bacalaureat a domnului Funeriu.

      Ștergere
    3. Dragi romani, d-na Ecaterina Andronescu este un profesor adevarat, asa cum multi ar dori sa fie.Din pacate,concetatenii nostri au un caracter demagog,care nu face decat sa fim coada Europei.

      Ștergere
    4. ia mai da-l incolo de funeriu, a distrus scoala romaneasca la porunca stapanului sau si trebuie sa fi ori orb, ori retard ca sa nu vezi asta.
      nu stiu ce scoala a facut, dar ministru al educatiei fara sa ai bacalaureat ... e mult mai rau decat un plagiat, e impostura curata.

      Ștergere
  5. Faceti curatenie, daca vreti sa nu va mai atace basistii cu astfel de mizerii.

    RăspundețiȘtergere
  6. In urma acestor dezvaluiri poate faceti ceva sa nu se mai acorde titlul de doctor inainte de a se analiza foarte serios lucrarea respectiva. Sunt profesori in invatamantul preuniversitar pe care nu-i auzi emitand vreo idee la comisii metodice, cercuri pedagogice si apar cu doctorat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. comisii metodice, cercuri pedagogice ???
      GLUMITI ...
      Aceste adunari sunt o porcarie simistra, o pierdere de timp crunta, la fel ca si cursurile pe care le face toata dascalimea din Romania, intr-o isterie nationala.

      CE IDEE ai putea emite la adunarile alea tembele !?
      CINE te asculta si CE EFECT ar putea avea ?

      Ma tavalesc pe jos de ras.

      Ștergere
  7. oare de ce simt ca imi vine sa vars de firecare data cand aud, vad sau citesc despre pedelisti? urata mi-e toata clasa politica, insa atata nesimtire agresiva ca la acesti (sper!!!) viitori puscariasi inca n-am intalnit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca sunteti un om de bun-simt, de aceea.
      Si mie imi vine sa vomit cand aud de ei, de ticalosii care au distrus invatamantul, au desfiintat spitale, au ucis oameni, au lasat oameni pe drumuri ca sa construiasca c*** aia sali de sport si sa se ingrase toti slugoii politici.
      Pentru ca sunt o banda de tradator ide tara, de aceea va vine sa varsati, stimate coleg.
      Si mie!

      Ștergere
  8. Domnule ministru, aceste lucruri sunt minore acum este cazul să vă gândiţi la soarta copiilor şi a profesorilor care suferă din cauza ignoranţei şi abuzurilor din sistem.
    Trebuie să luaţi urgent măsuri cu elevii foarte slabi, cei care iau note sub 5 la evaluarea naţională de la clasa a -VIII-a, suntem conştienţi cu toţi că nu vor putea asimila materia de liceu şi nu vor lua bacul.
    Trebuie să introduceţi şcolile profesionale, plagiatul la această oră prea puţin ne interesează.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se pot rezolva, in doar 5 saptamani, toate problemele care exista in sistem de 22 de ani. Am inceput cu acele lucruri care nu mai suportau amanare.

      Ștergere
    2. I-ati luat in calcul si pe cei in care am fost pastoriti de Andronescu si Marga?Aveti tupeul de a-i contrazice?Ia sa vedem!

      Ștergere
    3. Ce va face sa credeti ca diplomele neeliberate de Universitatea Spiru Haret suporta amanare? Sunt oameni care asteapta o rezolvare de trei ani, rezolvare promisa si de d-l Funeriu si de dv. Sa intelegem ca nu ati fost lasat sa rezolvati aceasta problema pentru ca se stia ca vine d-na Andronescu la minister? Aceasta doamna ar trebui sa nu uite ca d-l Geoana a pierdut alegerile prezidentiale si eu cred ca a contribuit si dumneaei la acest lucru.

      Ștergere
    4. Scolile profesionale distruse de Ambramburica, adica.
      Legea Analfabetizarii Nationale este un dezastru si la acest punct: stiti ce se intreaba elevii ? De ce sa merg la un liceu tehnologic, sa am un an de studii in plus si o luna mai putin la vacanta ??

      De altfel, nu mai e nimic de reparat, scoala este distrusa iremediabil, a ramas o uriasa FORMA fara FOND.

      Plagiat la doctorat !?
      Pai toata Romania copiaza! Elevii copiaza la lucrari ca sa nu ii lasam corigenti, si noi nu ii lasam, ca sa nu ne pierdem norma si orele ,painea. Aici a dus TEMBELA decizie a lui Funeriu.

      Finantare pe cap de elev ? Cea mai monstruoasa, imbecila decizie posibila, numai un retardat mintal putea decide asa ceva. Vom trece cu vederea si violente, si agresiuni, si obraznicii, si absente, si copiatul, numai sa avem elevi.

      Numai o banda de cretini a putut decide asa ceva!

      Ștergere
  9. Ponta a plagiat ,asta e sigur , Mang ,de asemenea , ar fi bine ca dvs. sa va delimitati de aceste personaje controversate si sa dati drumul verificarilor prin Academie ,asa ar fi corect!Si ,cine a gresit sa plateasca , nu sa se ratoiasca la cei care indraznesc sa-i spuna ca a gresit!Daca vreti sa fiti corect ,atunci luati masurile ce se cuvin ,indiferent cine e personajul in cauza.Si ,asemenea furturi trebuie pedepsite ca atare .In legatura cu Ponta ,iata cateva argumente ;ca procuror ar trebui sa fie cel care instauraza dreptatea si cinstea ,ori el ne dovedeste ca instaureaza furtul, tupeismul ,insulta!Ca prim ministru ,desi a obtinut functia tot prin frauda ,prin puci parlamentar ,ar trebui sa fie garantul respectarii legilor in tara .Ori acest mafiot ,pentru ca asa e, un mafiot si o obraznicatura needucata si nesimtita ,acest reprezentant al ciumei rosii ,acest plagiator ,poate sa ne reprezinte cumva?Daca doriti sa aveti zile lungi in politica ,eu zic ca trebuie sa fiti corect si sa aplicati legea ,valabila pentru toti!Doriti sa verificati lucrarile lui Funeriu?Faceti-o ca veti constata ca omul e o valoare !Doriti sa verificati lucrarile lui Udrea etc,dar nu uitati ca ei nu sunt nici ministri ,nici prim ministri .Mai bine ar fi sa verificati lucrarea lui Nastase si a lui Androneasca ,fiindca sunt sigur ca aici puteti gasi multe bube .Asa ca va sfatuim sa fiti impartial!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prietene din ciuma portocalie, uiti ca blonda udrea a si recunoscut, destul de tamp de altfel, ca a plagiat. Ce ne facem cu hoata care a gesstionat sume gigant, furate din salarii si pensii, ca sa faca sali de sport in sate minuscule si terenuri de fotbal in panta, sau parcuri in paduri ?
      Cu iresponsabilul ala care a condus educatia faca sa aiba bacul ce ne facem ?
      Sunt curios daca au plagiat cei care au asasinat batrani si bolnavi prin desfiintarea spitalelor.
      Criminali blestemati ...

      Ștergere
  10. FECEȚI ceva cu semenii FUNERII!NE-AM SĂTURAT DE EI!SCOATEȚI-I DLE, DIN VIAȚA NOASTRĂ!Cine îi mai suportă?

    RăspundețiȘtergere
  11. In stainatate sunt numai ingeri ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Din cate se aude, domnul ministru nu va mai fi si va veni la educatie ...ghici?abramburicaaaaaaaaaaa!ai ghicit ,stii aia care dorea studenti fara bac ,nu de alta ci doar sa-i mareasca ei si confratilor ei ..veniturile ..ca restu nu o intereseaza bineintele!E pacat ca nu va mai fi domnul Pop , mi se parea un om capabil de reforme noi in invatamant.Cu abramburica ne ducem iar la fund ,poate in secolul 19 ..cine stie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deocamdata, mergem inainte. Avem multe lucruri de facut.

      Ștergere
    2. Subscriu. ,,Bunicuta" asta isi urmareste scopul ei de universitara si apoi se culca, la propriu, in parlament cum a facut-o si inainte. Halal ministrii, domnilor de la putere! ,,Abramburica reloaded", 3, 4 sau 5 ca mi-a scapat numarul revenirii ei.

      Ștergere
  13. Cand incep dezbaterile publice pentru noile modificari destinate examenului de Bacalaureat?
    Sper ca nu veti lua decizia finala numai in functie de parerile elevilor de la vocational si profesionala!! In acest fel nu faceti decat sa puneti in dificultate elevii de la liceele teoretice.
    Sper ca problemele domnului Ponta nu sunt o modalitate de mascare a aprobarii acestei legi absurde si dezavantajoase pentru elevii din clasa a XI-a fara a fi consultata opinia publica!
    Mai bine lucrati la diferentierea probei de Limba si literatura romana in functie de numarul de ore de la clasa si de ceea ce se face in mod REAL la clasa. Ar trebui sa fie diferita pentru: clasele de mate-info si stiinte, apoi filologie si in sfarsit, vocational si professional.
    Stiti ca, de ex, la clasa de stiinta nu s-a facut pana acum niciun exemplu de subiect de tipul II de la Bacalaureat? Sau la eseul de la subiectul III, nu au facut nici macar un exemplu din cel la care eseul se realizeaza pornind de la un citat?
    Iar acum vreti sa introduceti fortat, pentru elevii de clasa a XI-a, proba 3, cu subiect transdisciplinar?? Pai cand au timp, domnilor, sa recupereze materia din ultimii trei ani la cele doua obiecte in plus??
    Deci, eu ca mama de copil de clasa a XI-a, astept sa fiu intrebata daca sunt de acord sa va bateti joc de copilul meu.
    Elvira

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ader la framantarile Elvirei si astept si eu sa fiu chemata, pentru a-mi exprima opinia in privinta bacalaureatului diferentiat, asa cum ar fi normal! Sa speram ca nu asteptam pana la anul, pe vremea asta... :(

      Ștergere
    2. Opiniile dv sunt importante pentru mine. Puteti sa vi le exprimati pe blog sau puteti sa mi le trimiteti pe adresa de e-mail.

      Ștergere
    3. Ieri dimineata am scris domnului director in legatura cu chestionarele. Tot in cursul zilei de ieri au fost aduse la clasa iar copii au votat 100% impotriva schimbarii din 2013, in conditiile in care a treia proba este transdisciplinara. Si am inteles ca marea majoritate a claselor din liceu au avut tot procent de 100%...
      Intrebarile cu care insa raman:
      *Se vor face publice aceste situatii?
      *Cand se vor face publice?
      *Ce vor trebui sa invete copii nostri in aceasta vacanta in afara de cele 2-3 materii stiute deja?
      *In caz ca se trece peste dorinta copiilor si a parintilor si se va aproba pentru aplicare din 2013, cand vor aparea niste modele de subiecte?
      *Daca nu se va aproba din 2013, se va lua totusi in considerare o diferentiere a probei de Limba si literatura romana pe tipuri de profile?

      *Pana cand copii astia vor mai trece prin tot felul de experimente?
      Sincer, astept totusi niste reactii din partea unor persoane cu putere de decizie...
      Elvira

      Ștergere
    4. Nu inteleg ce chestionare ati avut dvs.?
      la fiul meu, chestionarele NU vorbeau despre probe transdisciplinare. De altfel, cred ca cei din minister, care l-au manipulat pe ministru sa apara cu asemenea varianta absurda, au renuntat si ei, pt ca nu au stiut sa defineasca termenul.
      Deci, cum sunau chestionarele? Sunt 2 feluri de chestionare? sau nu le-ati citit dvs corect? Pt ca cele completate de mine vorbeau despre introducerea de materii suplimentare de ales pt filierele vocational si tehnic. NU erau probe transdisciplinare la ultimul examen.
      In privinta diferentierii la romana, asta se cere de profilul real de mult, dar n-au obtinut nimic.

      Ștergere
    5. Dupa cum spuneam, au fost date in clasa si completate de catre copii ambele formulare; pentru ca au ajuns tarziu, nu au mai fost trimise si acasa la parinti. Nu au fost intrebari legate de proba transdisciplinara. Au fost 6 intrebari, prima fiind daca sunt de acord sau nu cu Bacalaureat din 2013 sa ramana la fel ca cel din 2012. Cei care au raspund DA, au trecut la intrebarea 6, care cerea propuneri si sugestii pentru imbunatatirea formei actuale. Colegii ei au scris TOTI ca doresc proba la Limba romana diferentiata fata de cei de la Filologie. Cei care au raspuns NU trebuiau sa completeze la 2,3,4,5, dar cum nimeni din clasa nu dorea schimbarea, nu au fost foarte atenti. Daca pot sa fac rost de la D.diriginta sau de la D.director de un formular, poate postez pe net. DESI... cred ca ar fi trebuit postat undeva pe "edu" sau chir aici pe blog acel chestionar...

      Ștergere
    6. Nu e nevoie sa le postati. Sunt si pe net.
      Dupa cum spuneam, MEC a renuntat la chestiunea cu transdisciplinarul pt ca habar n-are ce e aia. I-am sugerat pe forumul portal.edu.ro dlui ministru sa dea lucrare in minister legata de formularea unuia stfel de subiect.
      Pt ca inainte de a fi obligati elevii sa il rezolve, ar trebui cineva sa il elaboreze. Si e evident ca nu e cine. Nu inteleg de ce dl Pop a folosit acest cuvant nefericit la prima intalnire cu elevii si a insistat cateva zile pe aceasta problema.
      Acum, a ramas doar varianta cu mai multe materii din care sa aleaga la ultima proba. Bun asa pt cei de la filiera tehnologica. Dar, pt a nu dezavantaja filiera teoretica (realul, mai ales), ar trebui sa nu se tina cont de bac la admitere...
      Si, dle ministru, daca nu schimbati facatorii de subiecte, sa nu va asteptati la rezultate diferite. Pt ca pot face un subiect dubios si din cea mai simpla materie....

      Ștergere
  14. Nu are nici o importanta pentru noi, cei din preuniversitar, daca Mang, Funeriu, Ponta s.a. au plagiat sau nu la doctorat! Important, cu adevarat important este ce AU FACUT acestia pentru RIDICAREA sau DISTRUGEREA invatamantului preuniversitar din Romania. Iar, din acest punct de vedere, echipa "funeristilor" si-au dovedit cu prisosinta calitatile de DEMOLATORI SUPREMI ai invatamantului! Cu, sau fara doctorate, cu sau fara plagiat, Miclea, Funeriu, Badea vor ramane in istoria neamului ca cei ce au DESFIINTAT cele mai multe scoli, cei ce AU UMILIT PROFESORII pana peste limita decentei, cei ce au DISTRUS metodic, cu duritate extrema tot ce mai era bun in invatamantul nostru. Cum BINE scria cineva mai sus, vestita LEN 1/2011 nu trebuie amendata, ci DESFIINTATA, aruncata pe foc, sau, de ce nu pastrata in analele istoriei ca O MARE PATA NEAGRA, un exemplu de amatorism, nepricepere si rautate adunate intr-o fituica si bagate pe gat "vulgului" cu forta, in sfidarea oricaror norme legale sau ale bunului simt. Din aceste puncte de vedere, noua ne-ar fi rusine sa mai sustinem in continuare asemenea non-valori! Indiferent de tezele lor de doctorat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te contrazic. Declinul a inceput cu Marga, cel care a introdus manualele alternative, optionalele care de fapt sunt obligatorii si multe alte aberatii de dragul banilor, nu a educatiei... daca o samanta este proasta, nu ai cum sa ghidezi pomul sa-si faca roade bune. Acolo cautati, oameni buni, erorile, la acel bolsevic pe care acum il vedem in calitatea de Ministru de Externe. Eu sunt din sistem si imi amintesc ce aberatii sustinea in prioada in care a condus invatamantul romanesc. Ce mi-ar placea sa-l vad ca pe Adrian Nastase, ca se aseamana pe undeva...

      Ștergere
    2. Dar NU MA CONTRAZICI CU NIMIC, STIMABILE! Nu sunt un sustinator politic al vreunei non-valori. Marga a avut macar bunul simt de a nu umili atat de grosolan pe cei mai destepti ca el. Unele dintre ideile lui, unele, nu toate, au fost chiar.... interesante, daca nu foarte bune. Aminteste-ti de cele 2 saptamani "de evaluare" de la finele semestrului. Erau destul de ok, iti permiteau o "supapa" de timp, de lucru nemijlocit cu elevii.Nu era "scoala altfel", dar, era chiar altfel. Mai buna. Regimul Funeriu insa, nu numai ca nu a adus nimic bun, ba din contra, a stricat, a decimat de-a dreptul tot ce mai ramasese bun. Plecand de la niste principii strambe, cu metode brutale si cu o tenacitate morbida. Nu era zi sa nu mai faca ceva MAI RAU decat in ziua anterioara. Nu fac politica, nu ma intereseaza. Indiferent insa de partidele ce s-au perindat la putere, perioada recenta ne-a lasat rani adanci, foarte adanci in sufletele noastre, poate chiar mai mult ca in buzunare. Si daca politicienii nostri sunt de regula cei ce nu au invatat cand trebuia, iata ca nici acum nu invata din istoria recenta, ca nu este deloc bine sa-ti bati joc de invatamant! In 2004, apoi in 2008 presedintele a avut INVATAMANTUL alaturi - reusise sa-i minta ca sunt pretuiti. Si A CASTIGAT. In 2012, Guvernul si-a pierdut definitiv un aliat: INVATAMANTUL! Si A PICAT catastrofal, impreuna cu toata conducerea tarii. Degeaba te aliezi cu toata opresivitatea tarii, daca devii dusman al celor ce formeaza viitorul. Puterea celor din invatamant este imensa si fundamentala. Imposibil de neglijat sau contracarat. Ei formeaza opinii, curente, tendinte. Si pana la urma ei formeaza ALEGATORII. Generatie dupa generatie, an de an. Asa ca, domnul meu, nu ma contrazici, pentru ca nu ai de ce. Nici Marga, nici Miclea, nici Golu, nici Funeriu, nici Baba nu au facut bine invatamantului, fiind ministri ce s-au cocotat in fruntea invatmantului, "cu spatele" la invatamant. Doar pentru ca speranta moare ultima, mai speram intr-o minune. Ca se va privi in sfarsit, invatamantul asa cum este scris in Constitutie> PRIORITATE NATIONALA!

      Ștergere
    3. Ati uitat de consiliera de mahala, care se scarpina in zonele intime intr-o emisiune televizata, si care a fost prinsa cu mana pana la cot in bani europeni.
      Morala si deontologia ii sunt la nivelul comportamentului.
      Iar ca madam vergu mai sunt multi.

      Ștergere
    4. Asa este, stimate coleg: "Nu era zi sa nu mai faca ceva MAI RAU decat in ziua anterioara."

      Indivizi atat de retardati mintal nu am vazut in toata viata mea. Si cum impostura e vecina cu orgoliul, erau si mandri ...
      Imi amintesc de caraghiosul ala fara bacalaureat, intr-o emisiune TV ii spune cineva ca "ii atrage atentia asupra ..."
      Mamaaaaa, ce s-a umflat Nobelul in retardat ... "nu atrageti atentia unui ministru al educatiei" bla bla etc.
      I-a scapat, fireste, faptul ca a atrage atentia nu are conotatie peiorativa sau lipsita de respect, de unde sa stie saracul semidoct ?

      NIMENI nu a facut atat de mult rau scolii ca aceasta banda de iresponsabili care au raspuns obedient la comanda politica a unui iresponsabil si mai mare.
      Slugi proaste!

      Ștergere
  15. Domnule ministru daca tot ne aduceti la cunostinta ca in ultimele zile se discuta despre CNE AFLATI SI DVS. CA :din 2009 se tot discuta despre niste diplome bate-le vina , ale unor profesori care din lipsa banilor au ales sa isi faca studiile la o universitate care pe vremea aceea era mana in mana cu ministerul toate bune si frumoase iar cand ministerul si universitatea s-au taiat cu trocele in cap noi am avut de suferit !! este corect ? va rog sa imi scuzati limbajul scris , insa , sincer prea putin ne intereseaza de mai marii care s-au perindat pe la putere cu ce ne ajuta pe noi lucrurile acestea ? astea sunt barfe de can-can ! va rog luati atitudine si in privinta absolventilor acestei universitati - analizati si dati un raspuns celor care stau cu sufletul la gura si asteapta in fiecare zi doar doar apare ceva care sa ne asigure siguranta si credibilitate in privinta studiilor absolvite ! Daca tot nu ne primim cartoanele macar dati un ordin sa ne recunoasca studiile in baza adeverintelor caci dupa cum bine stiti acele adeverinte au stampil si antetul ministerului ! sa ne putem prezenta si noi la examenele de grde fara sa ne mai fie rusine ca am terminat studii la facultate x de la universitea fantoma USH . va roaga asa de multa lume sa rezolvati aceasta problema! luati atitudine si aplecativa si asupra acestei uriase problema.
    cu respect !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ATI SPUS UN MARE ADEVAR

      Ștergere
    2. Probabil nu are aprobare d-l ministru sa rezolve aceasta problema. Nu vrea d-na Andronescu pentru ca urmeaza sa vina la conducerea ministerului si cine stie ce ordin de mare valoare va mai elabora. Sper ca justitia sa-si faca treaba in continuare si sa se pronunte asupra incompatibilitatii d-nei andronescu. Mai mare rusinea cu ce se intampla in PSD acum:
      Ponta si altii- PLAGIATORI
      Nastase- CONDAMNAT
      Diaconu, Andronescu- INCOMPATIBILI
      Ar fi chiar culmea sa o numeasca pe Andronescu ministru si sa fie nevoita sa plece ca Diconu. RUSINE-PSD

      Ștergere
  16. POVESTEA UNUI DASCĂL ABANDONAT DE PĂRINȚI CARE VREA SA FIE TITULARIZAT DAR NU POATE
    http://www.youtube.com/watch?v=DiJr208wBak
    http://www.scoalaromaneasca.ro/Opinii/2011-09/Autobiografie-a-unui-copil-de-la-casa-de-copii
    Domnule Ministru,

    De ce , daca am primit continuitate pe un post care are viabilitate 4 ani nu pot sa ma titularizez, avand in vedere ca am luat peste 7 in iulie 2011. Va rog un raspuns . multumesc

    Cu respect
    Petrea Ionel profesor la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” Făget Timiș

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca trebuie respectate etapele calendarului . Posturile scoase la concurs nu pot sa dispara inainte de concurs.

      Ștergere
    2. Dar daca un post titularizabil nu este ocupat de nimeni pentru ca s-a obtinut sub nota 7 de ce nu poate fi ocupat de catre o persoana care obtinut peste 7 la CNU iulie 2011????

      sunt foarte multi profesori care au obtinut note peste 7 la CNU iuie 2011 iar pentru anul scolar 2012-2013 au primit continuitate desi posturile au viabilitate 4 ani!!!!!

      Ștergere
    3. Posturile scoase la concurs nu pot sa dispara inainte de concurs .....dar un profesor care a primit continuitate pentru anul scolar 2012-2013 poate sa o piarda daca postul se ocupa la pretransfer!!!!!!!!si care a primit deja acordul CA al scolii respective si nu s-a mai inscris la concurs pentru iulie 2012 pentru ca nu existau posturi titularizabile?????

      Ștergere
    4. Domnule Ministru

      Va dati seama ca anul acesta titularii care nu mai au norma vor lua ore DUPA examenul de titularizare ,deci dupa cei iau ore noii veniti in sistem ?
      CE vor mai lua ?

      Ștergere
  17. Domnule ministru,cred ca din cauza asta nu puteti dormi.Ati spus ca va intereseaza Educatia,dar vad ca aduceti mereu in discutie vechea putere.Mai aseara am auzit ca si d-l Ponta a plagiat.Acum ce mai spuneti?Faceti promisiuni si nu va tineti de cuvant,pana cand?Vedeti ca aveti in agenda subiecte URGENTE,nu PROSTII!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu facem decat promisiuni pe care le putem indeplini. Am spus mereu ca nu putem rezolva absolut orice.

      Ștergere
    2. De ce nu puteti rezolva problema diplomelor Spiru Haret?

      Ștergere
    3. Se pare ca ati uitat ce ati promis la emisiunea "Dupa 20 de ani" cu privire USH,si anume ca se va lua o decizie politica pana la sfarsitul lunii mai.Iata ca trece si luna iunie si.....nimic.SA va mai spun ceva:oare nu o decizie politica ,luata peste NOAPTE,a fost si atunci cand am fost eliminati de la titularizare in 2009?Sa ne gandim ca tot o decizie politica este si faptul ca anul acesta ne-am trezit ca avem studii nerecunoscute si cei ce au terminat in 2004,2005....2008ID sau FR.NU SUNTETI DUMNEAVOASTRA VINOVAT,DAR NICI NU MAI PROMITETI DACA NU VA TINETI DE CUVANT!

      Ștergere
    4. Spuneti ca problema USH e veche,da ,in cazul diplomelor 2008-2009,dar de ce anul acesta am fost 1000 si ceva cu studii nerecunoscute pe lista celor inscrisi la examenul de Titularizare si acum am ramas vreo 400 ? Asta dovedeste ca Ministerul nu-si face treaba!Se pare ca nu am intentat destule procese Ministerului,dar nu-i nimic,se va face lucrul acesta in toamna.

      Ștergere
  18. Curiozitatea mea este ce teze de docyorat are dl FUNEBRU?DARBACUL?VĂ ROG,LUAȚI MĂSURILE NECESARE!CHIAR FACE CE VREA ACESTINUMAN?

    RăspundețiȘtergere
  19. Simplu profesor21.06.2012, 14:03

    Ne rugam la Dumnezeu sa va lase in continuare ministru ca mai aveti multe lucruri bune de facut si indreptat!

    RăspundețiȘtergere
  20. Felicitari pentru ceea ce incercati sa faceti pentru invatamant !Prea usor se acorda titlul de doctor unor oameni care dupa ce obtin acest titlu nu se remarca cu nimic in domeniu .O mare responsabilitate o au si cei ce acorda acest titlu, prea multe universitati din tara au acest privilegiu ! Ar trebui sa faceti o lege prin care pur si simplu sa anulati lucrarile in care s-a plagiat si bineinteles titlul de doctor obtinut prin frauda ! Ce spune lumea civilizata despre noi ?

    RăspundețiȘtergere
  21. Pe forumul edu.ro, un coleg/o colega care are mai multe informatii decat avem noi considera ca in invatamant se impune audit la salarii. Poate ca aceasta insiruire spune ceva acelora care trebuie sa ia masuri:

    "COLEGIUL AGRICOL ""VIACESLAV HARNAJ"""
    44PCO Didactic
    49PCO Didactic
    45PCO Didactic
    66PCO Didactic

    "COLEGIUL ECONOMIC ""VIRGIL MADGEARU"""
    87PCO Didactic
    54PCO Didactic
    50PCO Didactic
    50PCO Didactic
    60PCO Didactic
    98PCO Didactic
    50PCO Didactic
    54PCO Didactic
    40PCO PENSIONAR Didactic
    60PCO PENSIONAR Didactic
    103PCO PENSIONAR Didactic

    "COLEGIUL GERMAN ""GOETHE"""
    62PCO INVATATOR Didactic
    63PCO Didactic
    54PCO Didactic

    "COLEGIUL NATIONAL ""AUREL VLAICU"""
    128PCO PENSIONAR Didactic
    80PCO PENSIONAR Didactic
    44PCO PENSIONAR Didactic
    50PCO Didactic
    "COLEGIUL NATIONAL ""I.L. CARAGIALE"""
    61PCO PENSIONAR Didactic
    78PCO PENSIONAR Didactic
    81PCO PENSIONAR Didactic

    "COLEGIUL NATIONAL""SFANTUL SAVA"""
    43PCO Didactic
    77PCO Didactic
    43PCO PENSIONAR Didactic

    "COLEGIUL NATIONAL DE INFORMATICA ""TUDOR VIANU"""
    69PCO PENSIONAR Didactic

    "COLEGIUL NATIONAL DE MUZICA ""GEORGE ENESCU"""

    79PCO PENSIONAR Didactic
    41PCO Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    40PCO Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    48PCO Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    72PCO Didactic
    42PCO Didactic
    60PCO Didactic
    72PCO Didactic
    72PCO Didactic
    68PCO PENSIONAR Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    48PCO PENSIONAR Didactic
    56PCO PENSIONAR Didactic
    48PCO Didactic
    72PCO Didactic
    48PCO Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    48PCO Didactic
    68PCO PENSIONAR Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    72PCO Didactic
    52PCO Didactic
    72PCO Didactic

    "COLEGIUL TEHNIC ""MEDIA"""
    46PCO Didactic
    42PCO Didactic
    86PCO PENSIONAR Didactic
    74PCO Didactic
    66PCO Didactic
    69PCO Didactic
    90PCO Didactic
    75PCO Didactic

    "COLEGIUL TEHNIC ""MIRCEA CEL BATRAN"""
    90PCO PENSIONAR Didactic
    50PCO Didactic
    72PCO PENSIONAR Didactic
    42PCO Didactic

    "COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICA
    ""HENRI COANDA"""

    51PCO PENSIONAR Didactic
    103PCO PENSIONAR[color] Didactic
    77PCO PENSIONAR Didactic

    RăspundețiȘtergere
  22. Ar trebui sa lasam sa lucreze pe cel care a inceput valul de remedieri ale distrugerilor facute de "inaintasii celebri".Nu se poate fara doamna Andronescu? Cu tot respectul pentru dumneaei, dar a mai fost la carma ministerului si nu prea s-au vazut rezultate pozitive.Domnul Liviu Pop cunoaste problemele , mai ales cele din preuniversitar,din interiorul lor, are solutii pertinente, avem incredere ca le poate rezolva.Primul ministru ar trebui sa ia in considerare eforturile de pana acum in domeniul educatiei.Nu se poate face o petitie, ceva?

    RăspundețiȘtergere
  23. Coco, adica n-am inteles: nu conteaza ca avem hotii nostri, pentru ca suspectam ca au si ei hotii lor? Anonimatul e mai putin etic decat copiatul? Esti profesor, dom' Gulie?

    RăspundețiȘtergere
  24. Domnule Ministru, ati face bine sa va uitati pe site-ul asta http://www.vreaubacinfo.info/ inainte de a lua o decizie "desteapta" in legatura excluderii probei de informatica de la Bacalaureat in viitor.

    RăspundețiȘtergere
  25. Nu ati reparat nimic, ci ati stricat si mai tare...
    "143(5)În cazul funcţiilor de conducere din unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, detaşarea în interesul învăţământului se face la propunerea inspectorului şcolar general,..."
    Ce supraom trebuie sa fie acest inspector general care cunoaste in detaliu situatia scolilor si gradinitelor din judet si stie care e bun si care nu de director, chiar mai bine decat profesorii din scoala. Mai, ce chestie!!!!
    Asa ati reparat? Va dati seama ce aberatie? S-a revenit la invatamantul de partid... cel putin nu mai spuneti ca ati reparat, numiti-o altfel. Oricum, rezultatul este acelasi: "Pleaca ai nostrii, vin ai nostrii, noi ramanem toti ca prostii"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cel mai scurt timp posibil vom organiza concursuri pentru functiile de directori si directori adjuncti. Pana atunci, va trebui sa continuam practica detasarii in interesul invatamantului. Nu avem alta solutie.

      Ștergere
    2. Cum ramane cu titularii care nu mai au norma s icare vor cersi ore din poarta in poarta, pentru ca directorul decide acum ?
      Alta tampenie monumentala marca funeriu.

      Ștergere
  26. Acelasi profesor pensionar22.06.2012, 13:42

    Poate isi aduce aminte d-na Andronescu de faptul ca din cauza ei, pentru ca nu a semnat ordinul cu gradatiile Gh. Lazar in 2009...acum sunt profesori pensionati care nu au primit nici banii nici diplomele. Asta dupa ce au muncit o viata... Suntem curiosi ce va raspunde acestor apeluri, d-na viitoare ministru.
    Daca semna acel ordin la timp cum era legal si normal, acum drepturile ar fi fost obtinute. Cu ce sunt de vina cei care au avut merite la fel de mari ca si cei din anii precedenti, sa nu primeasca aceleasi drepturi.
    Va rog sa ne raspundeti la aceste intrebari referitoare la acei bani din 2009, pentru ca sunt judete din tara unde s-au dat. Nu e corect. Va rugam sa ne raspundeti si sa ne explicati care vor fi masurile luate in acest caz.

    Va multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai scrieti d-le profesor ca nu va asculta nimeni. Nu le pasa de nici o restanta de ordin financiar. Nu ne raspunde nimeni la ...."cosmarul" diplomelor Gh. Lazar din 2009.....Trist, dar adevarat...D-le POP!

      Ștergere
  27. Ce masuri s-au luat pentru protejarea elevilor de canicula ?
    Sunt festivitati de premiere si examene care incep la ora . . . 12 !

    RăspundețiȘtergere
  28. Asteptam decizia cu privire la diplomele USH promotia 2009,cu respect va rugam sa ne ajutati .

    RăspundețiȘtergere
  29. Sunt pentru o petitie!Sa-i scriem premierului pe blogul dumnealui despre sustinerea masiva a d-lui Pop. Viitorul e tanarul Pop, nu Abramburica! Eu ii sctiu chiar astazi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SUBSCRIU cu deplina convingere! --- ANONIMUL de ROMANIA ---

      Ștergere
    2. Atunci semnati si distribuiti petitia:

      http://www.petitieonline.com/meninerea_in_funcia_de_ministru_al_educaiei_pe_domnul_pop

      Ștergere
  30. Stiu ca altcineva a modificat structura anului scolar !
    Cate rele sunt de indreptat !

    RăspundețiȘtergere
  31. Pentru ca trebuie respectate etapele calendarului . Posturile scoase la concurs nu pot sa dispara inainte de concurs.(Liviu Marian Pop)
    Daca un post titularizabil nu este ocupat pentru ca nu a obtinut nimeni nota 7 la CNU in iulie 2012 de ce nu poate sa fie ocupat de o persoana care a obtinut peste 7 la CNU in iulie 2011 si nu s-a putut titulariza conform art 63 datorita faptului ca postul pe care il ocupa nu are viabilitate 4 ani?

    RăspundețiȘtergere
  32. posturile nu pot sa dispara inainte de concurs ......

    Dar ce face o persoana care a primit continuitate pentru anul scolar 2012-2013 - acordul CA al scolii respective- si poate pierde postul la pretransfer??????persoana nu s-a mai inscris la concursul din iulie 2012 pentru ca nu existau posturi titularizabile iar etapa de pretransfer nu mai exista in calendar?

    RăspundețiȘtergere
  33. Daca vine Abramburica cu expertiza ei face varza invatamintul.Poate petitia il determina pe premier sa renunta la aceasta ideie trasnita.

    RăspundețiȘtergere
  34. Domnule Pop,de ce nu rezolvati problema studiilor nerecunoscute?
    Se apropie titularizarea,se apropie gradele si nu suntem primiti la examene.DE CE?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e mai importanta problema USH decat cine a plagiat sau nu!Faceti ce trebuie facut ,nu mai veniti cu lucruri care nu intereseaza nici cadrele didactice,nici elevii sau parintii!

      Ștergere
  35. Domule Liviu, de ce in mediul rural cei ce isi completeaza norma o fac pe perioada nedeterminata iar noi cei de la oras doar pe un an ! Mi se pare nedrept ! Noi cei de la oras suntem mai prost pregatiti ? De ce asemenea discriminare ?

    RăspundețiȘtergere
  36. Ar trebui toate lucrarile de doctorat luate la verificat de o comisie de verificare
    Au copiat unii de la altii, spagi la greu, dupa care ajung doctori

    RăspundețiȘtergere
  37. de ce nu se aplica art 63 la fel ca si continuitatea? adica sa se tina seama de o nota 3 ani. nu e corect ca unii cu note de 7 sa se fi titularizat pentru ca au existat mai multe posturi titularizabile iar altii cu note peste 8 sa fie inca suplinitori pentru ca nu exista posturi titularizabile pentru disciplina lor....
    si asa ati facut o statistica referitor la nr de profesori pensionari....

    RăspundețiȘtergere
  38. Domnule ministru, scrieti mai sus ca trebuie sa mai apelati inca putin la practica detasarilor in interesul invatamantului pentru functii de conducere. Desi ma gandesc ca deja ati predat stafeta doamnei Andronescu, nu pot sa nu va comunic faptul ca in scoala mea, de azi-noapte cred, a aparut un director care a fost dat afara acum ceva vreme de la ISJ ca facuse multe si marunte. Toti aveti obligatii, putem intelege, dar macar puneti oameni care stiu sa scrie. Profesorii invata copiii sa scrie, nu pre directori.

    RăspundețiȘtergere
  39. O groaza de colegi din generatia mea (sfirsit de liceu 1993, sfirsit de facultate 1997) au plecat din tara INAINTE de a termina facultatea. Cu siguranta ei nu vor avea o diploma romaneasca sa arate.
    Desigur ca oricine poate fi verificat. Insa este absolut hilar ca in acest context, in care predecesorul Dvs a fost dovedit drept plagiator, in care seful Dvs este banuit de plagiat cu dovezi foarte consistente, sa va apucati sa luati la puricat pe cineva care a confirmat (!!) pe multiple planuri in strainatate. Doctorat cu un laureat Nobel, proiecte proprii de cercetare in valoare de sute de mii de euro, articole stiintifice publicate in Nature.
    Ati face foarte bine daca ati rezolva problema cu Mang si cu Ponta dupa care da, cautati-l si pe Funeriu la diplome. Altfel, dupa ce ne-ati facut pe noi de bacanie prin toata lumea, va faceti si singuri un mare deserviciu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va referiti la individul dezgustator care a nenorocit scoala romaneasca, si-a batut joc de elevi si profesori, nu a inteles absolut nimic din invatamant, nu are bacalaureat si actioneaza obedient, ca o sluga proasta, la ordinul sefului sau ? La cel care a avut o consiliera cu comportament de cea mai josnica mahala si care a fost prinsa la furat, cu mana in banii europeni ?

      Am inteles ...
      Succesuri! Sa il cautati dvs pe funebru la ...

      Ștergere
  40. Ce ne puteti spune despre DDISTINCTIA GHEORGHE LAZAR.Mai avem vreo speranta?

    RăspundețiȘtergere
  41. Stiu ca subiectul pe care il voi aborda nu are nici o legatura cu acest topic,dar nu am gasit o alta categorie unde sa imi pot exprima opinia.
    Domnule ministru Liviu Pop dupa cum stiti se face atata caz pentru un exercitiu de la Evaluarea Nationala din 2012 in care elevilor li se cerea sa noteze litera corespunzatoare raspunsului corect.
    S al II-lea A.3,"Noteaza litera corespunzatoare raspunsului corect:
    Propozitia subordonata din fraza <> este:
    A.atributiva
    B.predicativa
    C.subiectiva"
    In barem scrie clar ca raspunsul corect este C.subiectiva.Din aproximativ 200.000 de elevi ce au sustinut examenul 15.000 s-au trezit ca raspunsul corect ar fi B.predicativa si au facut o petitie.Ei motivand ca "dificultatea" este subiectul lui "este" si ca acea fraza avea subiect,dar daca am face contragerea ar rezulta "Ma deranjeaza rasfoirea" acesta fiind cel mai simplu si concret raspuns.Sper ca nu se va face absolut nici o modificare in barem,deoarece consider ca nu este nimic gresit.15.000 din 200.000 este un numar prea mic pentru o modificare atat de drastica.

    RăspundețiȘtergere
  42. In legatura cu examenul raspunsul corect este C fiindca fraza era de forma SB PP PR "Ceea ce ma jeneaza este sa rasfoiesc greu"...dar sa fcut contragerea predicativei si a ramas o fraza de forma SB PP.

    RăspundețiȘtergere
  43. daca manadatul Dvs expira si vine abramburica s-a zis cu diplomele de la ush; va rog rezolvati urgent, simt ca nu mai pot; nu am facut altceva decat sa urmez o facultate acreditata (cel putin asa se stia la momentul respectiv), sa fiu un om de buna credinta, sa-mi achit taxele, si sa invat , sa dau licenta....VA ROG! NU UITATI DE EXISTENTA CELOR DE LA USH
    pana la urma exista un Dumnezeu si sper sa-i dea abramburicii ce merita pentru tot raul facut

    RăspundețiȘtergere
  44. Daniel Funeriu si-a facut doctoratul la Strasbourg, sub conducerea premiului Nobel Lehn. Intr-un mediu academic in care plagiatul -asa cum l-am vazut la colegii dvs Ponta si Mang este inadmisibil. A pune la indoiala nivelul sau stiintific va descalfica dle ministru !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DEOCAMDATA am vrea sa ii vedem diploma de bacalaureat. Dupa aceea mai discutam de Nobel.
      Deocamdata a fost primul sau servici, iar referintele sunt sinistre: NU angajati acest individ, distruge tot ce atinge, la ordinul stapanului sau.

      Ștergere
    2. si-a facut doctoratul la Strasbourg, sub conducerea premiului Nobel ???

      Mai sa fie ... L-o fi coordonat Premiul Pullitzer.

      Asa ministru, asa sustinatori.
      Ma tavalesc de ras =))

      Ștergere
  45. Din momentul in care doar v-ati declarat dispus sa clarificati nedreptatile facute licentiatilor Spiru Haret, v-ati castigat respectul si simpatia absolventilor profesori fara nici un venit si a tuturor celor care au profesat sau doresc sa activeze in campul muncii si sunt impiedicati prin mijloace politice.
    De aceea luati in considerare un sfat haretist: detasati-va complet de Ecaterina Androneascu, pana nu este tarziu. Din cauza ei sunteti cercetat acum de ANI pentru conflict de interese. Din cauza doamnei, avem noi probleme de trei ani de zile incoace. De atatia ani ii cunoastem modul abject de operare, adica acela de "atac si retragere" ascunzandu-se in spatele altor persoane. De fiecre data isi asigura spatele, pozand mereu intr-o persoana imaculata si extrem de corecta, in timp ce altii platesc foarte scump si pe nedrept, povara grea a discreditarii. Razboiul cu domnul Funeriu este al doamnei Andronescu, prin urmare sa-si asume ea consecintele acestor atacuri, nu sa va nenoroceasca si pe dumneavoastra.
    Cu deosebita consideratie,
    O tanara absolventa Spiru Haret 2008, cu aripile
    frante si fara servici din cauza jocurilor politice

    RăspundețiȘtergere
  46. Foarte corect! Toate doctoratele la verificat!
    dar nu va faceti coada de topor!!!
    Cum va uitati seara in ochii celor din familiei stiind ca pentru un mandat efemer puneti frana evaluarii plagiatului mai mult decat evident al lui Ponta Pacat de el, dar a comis-o!

    RăspundețiȘtergere
  47. Am sanse sa castig in instanta diploma si banii pentru distinctia Gh.Lazar-clasa 1-anul 2008-2009?

    RăspundețiȘtergere