6 feb. 2012

Prioritatile noului ministru al educatie

Boc si-a dat demisia. Cu el tot cabinetul. Implicit ministrul Funeriu.
Nu stiu cati din ministerul educatiei vor pleca impreuna cu dansul, insa ssper ca urmatorul ministru va fi mai aproape de corpul profesoral.
De aceea suntem obligati sa stabilim care sunt prioritatile in repararea haosului lasat de ministrul Funeriu.
Care ar fi aceste prioritati?
Va las pe dumneavoastra sa le expuneti. Asta pentru a nu fi acuzat de cei din MECTS, care imi monitorizeaza blogul, ca va instig.
Mentionez ca FSLI are nenumarate adrese inaintate conducerii MECTS cu problemele din sistem.
Sper ca in seara asta sa avem si numele noului ministru de la educatie.


131 de comentarii:

  1. Buna ziua, nu sunt un specialist in domeniu si nici macar informat nevoie mare nu ma dau, insa ar fi citeva prevederi de bun simt care nu ar trebui sa lipseasca din agenda pentru educatie:
    - trecerea scolilor inapoi sub jurisdictia primariilor (intelesesem ca au trecut la prefecturi)
    - demiterea tuturor directorilor aflati in exercitiul functiei acum, atit cei numiti politic, cit si cei de dinaninte, si organizarea de concursuri in interiorul unitatilor de invatamint pentru ocuparea postului de director
    - infiintarea pe linga facultatile particulare (puternic lovite financiar de rezultatele Bacului de anul trecut, a unei clase pregatitoare pentru BAC)
    - creerea unui cadru legal mai simplu si eficient de efectuare de donatii de catre persoane fizice sau juridice direct unor unitati de invatamint, si, eventual, marirea procentajul deductibil de la impozitare pe care il pot realiza cu aceste donatii persoanele juridice
    - creerea unui post de administrator al bazei sportive (fiecare scoala a cam ajuns sa aiba o sala de sport destul de impunatoare) si abilitarea acestuia de a incheia contracte de inchiriere cu persoane fizice sau juridice pentru a suplimenta veniturile scolii
    - sistarea procedurilor de reducere a catedrelor incepute prin reforma lui Funeriu
    - infiintarea de catre minister a unui oficiu de mijlocire juridica pentru a asigura infiintarea de PFA-uri cu minim efort pentru profesorii care doresc sa ofere meditatii particulare (daca procesul este simplu, si presupune un minim de efort pentru profesor, iar impozitarea va fi facuta printr-o norma de venit perceputa ca fiind ok, multa lume va alege sa ofere meditatii legal)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am primit reformaaaaaaaaaaaaaaaaa.Ajunge!!!!!!!!!!!!!!!!.Ni s-au promis si bani contra acestei reforme.
    Prioritati:
    Finantarea invatamantului este prioritara!
    Revenirea clasei pregatitoare la gradinite si a clasei a IX-a la liceu.
    Scaderea nr de elevi la clase.
    Scaderea varstei de pensionare pentru cadrele didactice.
    Revenirea la 16 ore pt pers. cu vechime de peste 25 de ani.
    Debirocratizarea reala a invatamantului.
    Scoaterea la concurs a posturilor ocupate de directorii numiti politic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un prof amarat06.02.2012, 14:07

    Abrogarea metodologiilor de echivalare,mai ales articolul 6 din 5553 cu obligativitatea continuarii studiilor.Sa fie lasati oamenii in pace ca nici o lege nu se poate aplica retroactiv.Scolile absolvite pana acum sunt valabile pana la pensionarea cadrului didactic respectiv.Celor ce vor intra de-acum inainte in sistem poate sa le ceara si doctoratul.Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. as adauga si anularea ineditei..sa nu spun idioatei prevederi conform careia absolventii de colegii particulare-in speta actuali invatatori-sa treaca automat pe posturi de profesori,grade didactice echivalente...fara sa fi predat o ora ca profesor calificat.nimic de obiectat-poate sunt pregatit-dar sa faca dovada-sa treaca intai printr-un concurs de titularizare cum au facut profesorii-si ale caror posturi sunt luate de invatatori cu acte de profesori-pt ca vechimea e calculata in acelasi mod...avantaj invatatorul-in fata tanarului profesor.sa dea concurs si nu mai avem nimic de obiectat...

      Ștergere
  4. - abrogarea metodologiilor de achivalare, mai ales tampenia aia cu obligativitatea continuoarilor studiilor, mai ales cand ai deja si grade;
    - revenirea urgent a clasei pregatitoare la gradinita;
    - clasa a IX-a inapoi la liceu;
    - scaderea nr. de elevi la clase;
    - finantarea invatamantului este prioritara, deorece de 3 ani sunt subfinantati;
    - demiterea tuturor inspectorilor generali si pe specialitati, deoarece toti au fost numiti pe criterii politice, fara a se da un concurs si toti sunt niste incompetenti (aici as putea da cateva exemple de abertii si ineptii spuse sau facute de specialistii nostri de inspectori scolari - a se vedea ISJ Ilfov);
    - revenirea la concursul unic de titularizare;

    RăspundețiȘtergere
  5. scârța-scârța pe hârtie06.02.2012, 14:53

    Reducerea cu 99% a birocratiei !
    Desfiintarea A.R.A.C.I.P. !

    RăspundețiȘtergere
  6. Revenirea la CNU, TRANSFER, DETASARE,finantare, promovarea persoanelor competente pe baza de examene serioase.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt din sistem.
    -Da, renuntarea la plecarea copiilor de grupa pregatitoare la inv. primar
    -renuntarea la finantarea per elev , care este genocidul salariilor
    -desfiintarea ARACIP, o suprastructura inutila pentru inv de stat
    -finantarea educatiei cu 6%din PIB
    -deblocarea posturilor pentru nedidactic si didactic auxiliar
    -pastrarea noului curriculum prescolar DOAR IN CONDITIILE FUNCTIONARII CU 2 EDUCATOARE LA GRUPA CONCOMITENT, deoarece este vorba de preluarea sistemului de invatamant model step by step si denumit activitati integrate.
    -mentinerea titularizarii IN SISTEM
    -APLICAREA HOTARARILOR JUDECATOARESTI, A PREVEDERILOR LEGII 221 SI ALE CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCA SI... cate altele!

    RăspundețiȘtergere
  8. Alegerea directorului de catre consiliul profesoral !

    RăspundețiȘtergere
  9. buna ziua,
    eu as vrea sa se renunte la doua aberatii Legea asumata a invatamantului care e o catastrofa si la noul cod al muncii, alta tampenie!
    Si as avea o propunere imediata: Va rog din suflet propuneti sa se sisteze cursurle scolare si in Bucuresti ,nu doar azi si maine ci pana se face mai cald si mai ales pana se mai topeste gheata caci ne rupem coloana si picioarele incercand sa mergem la scoala si ca dascali si ducandu-ne copiii la cursuri,si sa recuperam orele in "scoala altfel" Chiar nu se gandeste nimeni la copiii acestia, caci vad ca pe dascali daca ar putea i-ar impusca aceasta conducere!

    Multumesc, sper sa faceti aceasta propunere acolo sus!!!
    Dana

    RăspundețiȘtergere
  10. Introducerea examenului de titularizare la nivel de ISJ
    Demiterea directorilor numiti politic
    Excluderea din C. A. a reprezentantului primarului si consiliului local care sunt manipulati si nu au nici 12 clase

    RăspundețiȘtergere
  11. - finantarea educatiei cu 6%din PIB
    - APLICAREA HOTARARILOR JUDECATOARESTI, A PREVEDERILOR LEGII 221 SI ALE CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCA SI... cate altele!
    - -desfiintarea ARACIP, o suprastructura inutila pentru inv de stat
    - Scaderea nr de elevi la clase.
    - Scaderea varstei de pensionare pentru cadrele didactice.
    - Revenirea la 16 ore pt pers. cu vechime de peste 25 de ani.
    - - abrogarea metodologiilor de echivalare

    RăspundețiȘtergere
  12. Revenirea si introducerea transferului si a detasarii in invatamant. Sumtem cadre didactice care ne-am titularizat in alt judet si vrem sa venim cu postul cat mai aproape de casa. Am invatat fiecare foarte mult pana ne-am titularizat si acum nu este corect sa ne mai titularizam iarasi. Vi se pare corect? Cred ca nu. Facem foarte multe sacrificii pentru invatamant si macar atat sa ne lase sa ne transferam cat mai aproape de casa cu postul. Va rugam!!! Suntem disperati si nu mai putem continua asa....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de ce ati dat examen in alt judet?? si ati predat macar 2 zile in scoala in care v-ati titularizat!?

      Ștergere
    2. dar invatatorii care devin titulari la pretransfer-automat-fara sa fi dat vreodata concurs??/singura conditie e sa termine studiile...si devin automat profesori...fara sa fi predat o ora!!!asta cum vi s epare?/

      Ștergere
    3. Cu tot respectul, ar trebui sa va ganditi ca nu toata lumea care intentioneaza sa se transfere face acest lucru ca un artificiu pentru a iesi din cine stie ce situatie reprobabila. Nu va contrazic atunci cand suspectati asemenea cazuri, stiu ca sunt destule persoane care s-au detasat si transferat de "n" ori, fara sa predea in scoala in care s-au titularizat si dupa tot felul de calcule care mai de care.
      In schimb, va asigur ca exista destule cadre didactice care prin transfer vor sa scape, de exemplu, de... naveta! Luati in calcul faptul ca poate un om s-a titularizat in toate conditiile legale intr-o localitate anume si, dupa o perioada (ani, luni, treaba lui!), si-a schimbat pur si simplu domiciliul. Eu una m-am titularizat de la prima prezentare la concurs, in Bucuresti, la o disciplina de baza, in contextul in care concurenta a fost foarte mare. Sunt titular in sistem, am predat deja destui ani, numai ca intre timp m-am casatorit si m-m stabilit in alt judet. Fac naveta la Bucuresti de 3 ani si mi-am asumat tot ceea ce presupune acest lucru pentru ca, dupa cum stie toata lumea, nici scoala, nici inspectoratul si nici ministerul nu sustin profesorii aflati in aceasta situatie. Nu cer sa fiu favorizata cu nimic, dar cand mi se mai pun si bete in roate (cu un orar imposibil si pentru cineva din oras, daramite pentru un navetist), cum sa nu vreau cu disperare transferul?
      Si de ce sa nu am alta posibilitate de mutare decat prin demisie? Sa inteleg ca un titular in sistem, cu studii corespunzatoare si specializari suplimentare chiar nu mai are nicio trecere? Dumneavoastra asta considerati ca este in regula?

      Ștergere
    4. Colega sau colegu, nu am dat examen de titularizare in judetul in care sunt titulara, ci in judetul in care am domiciliul, dar anul trecut s-a mers pe titularizare in alt judet, iar cei care am avut note peste 7 ne-am putut titulariza in alt judet. Tu nu faceai ca si noi?

      Ștergere
    5. Asa este domnilor sunt disperata de-a dreptul.Sa se reintroduca transferul la cerere sau macar detasarea in conditii normale,m-am titularizat anul trecut la nivel de tara si aucm cum revin in judetul meu?

      Ștergere
  13. Alegerea directorului de scoala de catre profesori si parinti, renuntarea la nr. mare de inspectori, scaderea efectivelor de elevi mai ales la liceu si clasele mici(max 22 elevi/clasa ), obligarea prin lege a primariilor sa sustina material scoala, interzicerea cumulului fiindaca acei colegi nesimtiti care profita oricum nu isi fac treaba in doua institutii diferite, obilgarea prin lege ca fiecare elev sa fie in posesia manualelor scolare , neschimbarea curicumului de la an la an ..........

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D-le anonim nu-i baga pe toti in aceiasi oala! In primul rand nu mai exista cumul ci plata cu ora, care oricum este mai nimic! Eu am plata cu ora la o GPP si va spun sincer ca fac mai mult voluntariat, dar si putinul acela de venit pt. noi cei din sistem conteaza, asa ca daca aveti unele frustari, va rog sa incecatisi d-voastra sa vedeti cum este sa pleci de acasa la 7.00 si sa te intorci la 18.00, dupa care sa te apuci sa lucrezi materialele pt a doua zi!

      Ștergere
  14. -Revenirea de urgenta a grupei pregatitoare la gradinita
    -Micsorarea nr elevilor la clase (max.20-22)pt.a se putea face calitate,nu cantitate
    -Elaborarea ,in regim de urgenta, a unor programe care sa vizeze fixarea culturii generale in randul elevilor,renuntarea la aceste programe, manuale stufoase
    -Alegerea din cadrul colectivelor unitatilor de invatamant a directorilor(oamenii din scoli isi cunosc colegii si vor fi mult mai obiectivi in alegerea aceluia care sa-i conduca
    -Renuntarea la acel aberant nr de persoane din cadrul Consiliului de Administratie
    -Revenirea la varsta de pensionare a angajatilor din invatamant
    -DEBLOCAREA POSTURILOR si angajarea de personal suficient
    -RENUNTAREA LA ATATA SCRIPTOLOGIE!!!!!!!!!care nu face decat sa manance timpul cadrelor didactice.........
    - ETc,ETC caci multe ar mai fi de zis si facut pt acest invatamant aflat pe marginea prapastiei.

    RăspundețiȘtergere
  15. PLECAREA LUI FUNERIU SI A LINGAILOR PORTOCALII DIN MINISTER!!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. O lege a educatiei in care sa se tina cont de parerile celor de la catedra, nu a celor care fac legi de la birou, renuntarea la ideile comuniste gen "circumscriptii", o recunoastere reala a muncii cadrului didactic. Cred ca ne ajunge si noua, dascalilor, cat s-a sters cu noi pe jos.

    RăspundețiȘtergere
  17. Toate prpunerile de mai sus sunt pertinente, necesare su utile. Asa ca sunt de acord cu ele si nu le mai repet. Desigur, trebuie schimbate urgent toate legile asumate. (Eventual, revenirea la cele vechi pana se vor gandi altele mai bune.
    Am insa de facut niste propuneri altfel.....
    1) Deratizarea urgenta a MECTS. Fara deratizare nu se va schimba mare lucru.
    2) Aerisirea tuturor cabinetelor, a birourilor; a tuturor incaperilor.
    3) Agatarea lui Basescu de gatul lui Funeriu si sa plece cu totii iute, iute pana nu se infurie poporul prea tare.
    (Cred ca s-a ales bine, strategic, acest moment pentru demisia guvernului. Daca era cald ar fi fost si revolutie pentru a nu mai putea nimeni sa faca ceeace au facut astia.)

    RăspundețiȘtergere
  18. Printre altele, educatia este pentru elev dar incepe de la profesor. Astfel, profesorul trebuie sa aiba un anumit confort financiar si intelectual. Foarte important, deasemenea, este sentimentul inechitatii sociale resimtit din plin mai ales prin eliminarea unor etape de mobilitate cum ar fi transferul ori detasarea.
    Cine ar trebui sa fie ministru?
    Un om cu si din scoala romaneasca.
    Ce ar trebui sa faca in primul rand?
    Sa dialogheze/negocieze cu sindicatul.

    RăspundețiȘtergere
  19. Incadrarea ca profesor invatamant primar sau prescolar si a absolventilor de facultate -promotia 2011 , care in prezent sunt discriminati!

    RăspundețiȘtergere
  20. 1OO de angajati la M.E.C.T.S. !

    RăspundețiȘtergere
  21. -Finantarea cu 6% din PIB;
    -Revenirea la CNU;
    -Reintroducerea pretransferului, a detasarii sia schimbului de posturi.

    RăspundețiȘtergere
  22. - Reintroducerea pretransferului si a detasarii;
    - Revenirea la CNU;
    - Scaderea numarului de elevii la clase;
    - Finantarea cu 6% din PIB

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunoasterea Scolii Postliceale,nu numai a Liceelor Pedagogice,pentru ca si noi am studiat tot Pedagogie,am dat toate Gradele didactice...
      Sa se libereze Diplomele de Licenta promotia 2009 Spiru Haret,cat mai urgent,au trecut de atunci aproape 3 ani si noi nu ne-am primit DIPLOMELE DE LICENTA

      Ștergere
    2. Rugam sindicatul sa ne sprijine in rezolvarea situatiei absolventilor Spiru Haret care nu si-au primit diplomele. Ni se face o mare nedreptate, avem nevoie de diplome, aceasta situatie nu mai poate continua. Va rugam sa duceti mesajul nostru ministrului oricare ar fi el.

      Ștergere
  23. CNU- concurs national unic, pt ocuparea posturilor in invatamant...nu esti la mana directorului sau a inspectorului scolar! Sustin CNU , TRANSFER, DETASARE SI MAI ALES SCOATEREA TUTUROR POSTURILOR VACANTE LA CONCURS!

    RăspundețiȘtergere
  24. nu stiu ce ma face sa cred ca acelasi Funeriu va fi ministrul dumneavoastra!....si va continua in acelasi stil de dobitoc...scuzati cuvantul "stil":))..sper sa ma insel dar am o premonitie...

    RăspundețiȘtergere
  25. Reintroducerea pretransferului si a detasarii.

    RăspundețiȘtergere
  26. AnonimFeb 6, 2012 09:06 AM : multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  27. - Reintroducerea pretransferului, a detasarii la cerere si in interesul invatamantukui;
    - Scaderea numarului de elevi la clase;
    - Finantarea inv. cu 6% din PIB
    - Excluderea din C. A. a reprezentantului primarului si consiliului local. Nu au ce cauta in aceste consilii!
    - Concurs la nivelul ISJ pentru directori.

    RăspundețiȘtergere
  28. Directori din colectivul scolar al unitati -nu p.d.l-isti numiti de I.S.J.-uri.

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna dimineata tuturor,
    Ce as putea adauga fara sa repet ce au scris ceilalti? Da, as putea si o fac: felicitari Liviule Pop pentru ideea de a ne exprima gandurile! Subscriu celor amintite de toti colegii nostri.Si gandindu-ma ca poate ne va fi mai bine, azi voi suporta mai usor vijelia in timpul recensamantului populatiei scolare. La buna vedere si sanatate.
    Gabriela-Carmen Tarna, Navodari

    RăspundețiȘtergere
  30. . . . sanse mari sa obtina un nou mandat . . .

    RăspundețiȘtergere
  31. PE LANGA TOATE ce le-au spus colegii, TREBUIE LUATE MASURI si PENTRU:
    - ABROGAREA Ordonantei de Urgenta (Numita pompos LEGEA CALITATII), pentru ca nu aduce NIMIC BUN in invatamant !!! "Calitatea" nu este nici macar definita, mormanele de hartii cerute NU reprezinta calitate !Evident, renuntarea la ARACIP si alte Comisii parazite.
    - Demiterea "autorului" acestei "Legi", precum si a LEN 1/2011, Mircea Miclea, cel ce a pus invatamantul romanesc (in calitate de consilier prezidential) pe bazele JUNGLEI, a nedreptatilor, a subfinantarii, a hotiei si, de ce nu, a NEOMENIEI !!!
    - Renuntarea DE URGENTA la Finantarea PER CAPITA, aceasta fiind INJUSTA, ABERANTA, generatoare de saracie si nedreptate. (se aplica doar in tarile serioase, care aloca 11 000 euro / elev - vezi Finlanda - si nu 400 euro dati in bataie de joc)
    - Reducerea continutului PROGRAMELOR SCOLARE si NU a numarului de ore, cum s-a facut pana acum.
    - Revenirea clasei a IX-a la Liceu si generalizarea invatamantului de 12 clase, nu de 9 ! (suntem singura tara din lume cu invatamant de 9 clase !!!!!)
    - REDUCEREA NUMARULUI de ELEVI/CLASA ! Maxim 20!

    Oricum, cu acest prim ministru desemnat, SLABE SPERANTE de a se realiza ceva ! Aproape ca mai bine ramaneau BOC si Funeriu!

    RăspundețiȘtergere
  32. Va rugam faceti ceva pentru a elimina discriminarea ! Absolventii din 2011 sunt cei care sufera acum foarte mult!!!!!Daca pana la iontrarea legii in vigoare toti absolventii de inv. superior , indiferent de specializare erau incadrati profesori pentru invatamant primar, Absolventii din 2011 care au obtinut licenta la cateva luni dupa intrarea legii in vigoare traiesc o mare nedreptate .Daca la inceputul anului au fost incadrati ca profesori, acum revin la incadrarea avuta anterior si mai mult li se opresc si banii din urma! De unde sa-i dam inapoi! Si de ce? Cine se face vinovat de bataia de joc la adresa noastra! Va rugam faceti ceva!

    RăspundețiȘtergere
  33. acordarea functiei de profesor pentru invatamant primar si prescolar si absolventilor din 2011 indiferent de specializare! Nu este drept ce ni se intampla acum!

    RăspundețiȘtergere
  34. perfectionarea cum a fost pana anul acesta, adica in universitati nu la nivelul judetului(definitivatul)

    RăspundețiȘtergere
  35. Incadrarea absolventilor 2011 indiferent de specializare pe posturile de profesori pentru invatamant primar sau prescolar!

    RăspundețiȘtergere
  36. Modificarea textului de lege pentru articolul 248 alin 4 in favoare absolventilor 2011

    RăspundețiȘtergere
  37. Micsorarea numarului de elevi la clasa.30 este un numar mult prea mare pentru invatamantul primar! Nu mai facem calitate.nu avem loc sa ne miscam . Nu avem aer.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conform Legii 1, numarul maxim de elevi in clasa in invatamantul primar este 25.In invatamantul gimnazial nr.maxim de elevi pe clasa este 30.Oricum atat pentru primar cat si pentru gimnazial nr.de elevi este prea mare.Consider ca 25 de elevi pe clasa pentru gimnazial si 20 pentru primar ar fi ideal pentru a da posibilitatea cadrului didactic sa se ocupe de toti elevii clasei in procesul de invatare.

      Ștergere
  38. 1.APOLITIZAREA SISTEMULUI EDUCAȚIONAL!
    2.RESPECTAREA PRIORITĂȚII NAȚIONALE PRIN CARE EDUCAȚIA SE DEFINEȘTE,DAR DOAR TEORETIC!
    3.REÎNTREGIREA ÎNDEMNIZAȚIILOR ALOCATE COPIILOR, INDIFERENT DE STATUTUL SOCIAL AL PĂRINTELUI!
    4.UNIFORMIZAREA REGULAMENTULUI DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE, CU RESPECTARE DE TOATE PĂRȚILE IMPLICATE ÎN ACTUL EDUCAȚIONAL!
    5.RENUNȚAREA LA CLASA ZERO!MAI ALES, DE DRAGUL DASCĂLILOR!CARE TREBUIE SĂ-ȘI MODERNIZEZE METODOLOGIA CU CARE SĂ UȘUREZE ADAPTAREA BOBOCULUI LA MEDIUL ȘCOLAR!
    6.REPUNEREA ÎN FUNCȚIILE PRIORITARE ALE SINDICATULUI, MAI ALES CĂ NOI NU SIMȚIM SPRIJINUL , MĂCAR MORAL AL OFICIALITĂȚILOR PUTERII MECT!ÎNAFARA AMENINȚĂRILOR, ȘTIU DOAR SĂ REPROȘEZE!
    7.ACORDAREA DREPTURILOR PRIORITARE VECHI COPIILORDE DASCĂLI!
    8.REINTRODUCEREA OBLIGATORIE A UNIFORMEI ȘCOLARE ÎN SISTEM, CU ACORDARE DE CONDIȚII FINANCIARE PENTRU ȘCOLARII CARE NU-ȘI PERMIT PROCURAREA ACESTEIA!
    9.REPUNEREA ÎN PRACTICĂ A ACORDĂRII DE 100 EURO PENTRU PROCURAREA MATERIALULUI DIDACTIC DE CĂTRE DASCĂLI!
    10.ULTIMUL, MEREU PRIMUL, REFACEREA RESPECTULUI FAȚĂ DE DASCĂLI, PRIN ACORDAREA RETRIBUȚIILOR FINANCIARE ȘI DE ALTĂ NATURĂ CARE SĂ ADUCĂ EDUCAȚIE,PRIN OGLINDA DASCĂLULUI CA MODEL SOCIAL, PE PIEDESTALUL PRIORITĂȚILOR NAȚIONALE!
    /SĂ DISPARĂ DIN ÎNVĂȚĂMÂNT POLITICA, NEPOTISMUL, CORUPȚIA, PORUNCA ȘI ABUZUL LA PERSOANA DIN DASCĂLUL ROMÂN!

    RăspundețiȘtergere
  39. REASIGURAREA CONDIȚIILOR NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA PROCESELOR EDUCAȚIONALE , ÎNTR-UN CLIMAT ADECVAT, CARE SĂ DUCĂ SPRE PERFORMANȚĂ!
    RESPECTAREA LEGII PRIN CARE ÎNVĂȚĂMÂNTUL SE PARE CĂ TREBUIE SĂ FIE OBLIGATORIU ȘI GRATUIT!

    RăspundețiȘtergere
  40. Acordarea salariului de merit pentru personalul didactic auxiliar si a sporului de conditii vatamatoare pentru bibliotecari sa avem bani de pastile antialergice, pentru ca majoritetea bibliotecarilor dobandesc boli alergice din cauza mediului in care isi desfasoara activitatea.

    RăspundețiȘtergere
  41. Toate prpunerile de mai sus sunt necesare sau utile. Asa ca sunt de acord cu ele si nu le mai repet. Desigur, trebuie schimbate urgent toate legile asumate, clasa pregatitoare sa revina la gradinita. Dar eu personal nu cred ca D-nul Funeriu va pleca . Sa dea Dumnezeu sa plece cat mai repede.

    RăspundețiȘtergere
  42. Finanţarea bibliotecilor şcolare pentru achizitie de carte! Punem accent pe lectura dar nu avem fonduri pentru achizitie de carte.Biblioteca scolara este confruntata cu problema asigurarii pentru toti cititorii (sau a cat mai multor dintre ei) a bibliografiei scolare.Alte probleme:
    - mentalitatea invechita in ceea ce priveste profilul profesional actual al bibliotecarului;
    - dezinteres in ceea ce priveste perfectionarea continua a bibliotecarului
    – lipsa calculatoarelor din bibliotecile scolare.
    – mobilierul invechit din biblioteci.
    - salarizare modesta, conditii improprii de lucru.
    - interesul scazut al conducerilor de scoli pentru biblioteca (biblioteca se afla ultima pe lista de prioritati)
    In concluzie, bibliotecile scolare au ramas cenusaresele umile ale sistemului, chinuindu-se cu dotarea refuzata de altii, sau chiar inexistenta, nemaivorbind deci de o informatizare reala a acestora. Degeaba bibliotecarul scolar isi dezvolta competentele tehnologice daca pe plan national nu exista nici o initiativa de acest fel.
    P.S. Pe site-ul MECTS, la cap.Biblioteci ultimul material postat a fost in 2007 !!!

    RăspundețiȘtergere
  43. REINTRODUCEREA PRETRANSFERULUI SI A DETASARII PENTRU TITULARII DE SISTEM-ESTE UN DREPT CASTIGAT PRIN CONCURS SI NU ESTE CORECT SA FIE ANULAT.MI SE PARE ABSURD SA RAMAI BLOCAT PE ACELASI POST PANA LA PENSIE SAU SA FII OBLIGAT SA RENUNTI LA STATUTUL DE TITULAR DE SISTEM IN CAZUL IN CARE DORESTI SA OCUPI UN ALT POST.NU STIU SIGUR, DAR AM IMPRESIA CA CELELALTE CATEGORII DE BUGETARI AU DREPT DE TRANSFER...(DORA MALIARCIUC)

    RăspundețiȘtergere
  44. -sa ne putem transfera, daca avem pe ce, fara a renunta la titulatura
    -daca ne simtim in stare sa dam examene, sa avem dreptul de a ne detasa, chiar daca nu vom avea prioritate la repartizare, ci se vor repartiza posturile in ordinea descrescatoare a mediilor
    -sa se deconteze naveta, pentru ca multi dintre noi simt ca fac voluntariat, si nu ca sunt salariati. Si copiilor nostri le este foame, si lor trebuie sa le cumparam haine si ghete, si nu prea mai avem cu ce dupa ce platim din buzunar cate 350 pe luna. Daca respectivul mai este si debutant, atunci este de-a dreptul nefericit
    -sa nu mai fim obligati prin lege sa obtinem 90 ECTS la 5 ani, pentru ca aceste credite le obtinem tot pe banii nostri. Numai cine nu a fost la asemenea cursuri nu cunoaste cat inseamna asta.
    -vreau sa am timp sa lucrez cu elevii capabili de performanta, nu sa pierd zadarnic timp si bani pe mazgalit hartiile care alcatuiesc ceea ce se cheama portofoliu. E suficienta planificarea, iar eu sunt profesor prin ceea ce fac la clasa cu elevii, nu prin nr de pagini ale portofoliului meu

    RăspundețiȘtergere
  45. Modificarea Legii Educatiei - art.248 alin 4 .Eliminarea echivalarilor!Numarul mai mic de elevi la clasa!
    Eliminarea tuturor discriminarilor din sistem!

    RăspundețiȘtergere
  46. Potrivit unor surse Antena 3, Daniel Funeriu va rămâne la Ministerul Educatiei. Daca va fi asa,atunci va fi vai si amar pentru noi. :(

    RăspundețiȘtergere
  47. -SĂ PLECE FUNEBRU
    -TOATE SOLICITĂRILE DE MAI SUS SUNT ȘI UTILE ȘI DORITE ȘI DUC LA TRANSFORMAREA EDUCAȚIEI ÎN PRIORITATE NAȚIONALĂ, CEEA CE TREBUIA SĂ FIE, ODATĂ CU ELABORAREA OFICIALĂ A PRIORITĂȚILOR NAȚIONALE!

    RăspundețiȘtergere
  48. pentru toate acestea -GREVA GENERALA-altfel...NIMIC

    RăspundețiȘtergere
  49. Sa existe transfer si detasari in continuare, altfel...parca am fi ca taranii iobagi ,,legati de glie"!!!

    RăspundețiȘtergere
  50. sa se faca ceva cu articolul 248 alin 4 .Ne-am saturat sa fim discriminati.
    sa se elimine acele articole prin care se cer echivalarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate domnul Baba ne va acorda mai multe atentie! Face oare ceva cu articolul 248 alin 4? Scapam oare de chinul la care am fost supusi? Injosirea pe care am indurat-o?

      Ștergere
  51. Domnule Pop sper sa aveti rabdare sa cititi tot ce am scris noi aici si mai ales sa le prezentati noului ministru!Doamne ajuta sa se schimbe ceva!

    RăspundețiȘtergere
  52. Avem ceva sanse sa ne fie luate in considerare cererile de mai sus sau vor ramane doar pe acest site?Avem si noi un cuvant de spus sau stam si ne uitam cum ne pierdem drepturile castigate printr-un concurs national ,care ,se stie cat de greu a fost de luat?De ce nu se pun pe hartie aceste dorinte prin liderii din scoli?Mi se pare anormal de asemenea felul in care am acceptat toate aceste absurditati fara sa facem greva(au existat doar sondaje de opinii in legatura cu asta si atat).Trebuia sa fie greva generala atunci cand s-au dat aceste legi stupide.Ar participa multi oameni la greva generala,dar nu se gaseste cine sa o porneasca.Ca sa putem recastiga drepturile pe care ni le-am pierdut(detasari ,transfer,chiar si banii,etc)e nevoie de greva generala care sa urgenteze anularea legilor date aiurea,pt ca urmeaza primele etape ale miscarii de personal si multi dintre noi vom avea si mai mult de suferit.

    RăspundețiȘtergere
  53. Să se reintroducă detașarea și transferul la cerere!!!! sunt de acord să dăm examene,concursuri,numai să ni se dea posibilitatea de mișcare.Să nu se renunțe la titularizarea din sistem!!!Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare cu fiind ultimii oameni!!!

    RăspundețiȘtergere
  54. ADRIANA MARAMURES07.02.2012, 14:07

    rugamintea de a fi titular de sistem si nu al scolii chiar daca participi la concursul organizat de scoala respectiva; sa se reintroduca sistemul de TRANSFER;

    RăspundețiȘtergere
  55. 1. MOTIVAREA PROFESORILOR PRIN SALARIU DECENT,CORESPUNZATOR LOCULUI PE CARE IL DETIN IN SOCIETATE;
    2.Selectia corecta a profesorilor, printr-un concurs UNITAR, transparent, obiectiv si nediscriminatoriu;
    3.Alegerea directorilor de catre Consiliul profesoral;
    4.MICSORAREA NUMARULUI DE ELEVI LA CLASA, LA CEL MULT 20!!!

    RăspundețiȘtergere
  56. Sa sustineti introducerea la GST Draganesti Vlasca a clasei de matematica-informatica, care a fost desfiintata abuziv de ISJ TR.
    Va rog in numele parintilor si a comunitatii locale din localitate.

    RăspundețiȘtergere
  57. Sa ramana clasa a IX-a la liceu.
    Sa se faca transferuri la cerere.
    Sa fie ales directorul de catre consiliul profesoral.
    Sa nu mai fie titulari in invatamant cei cu Spiru Haret, ID.
    Sa nu se faca plata costul per elev.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa li se permita absolventilor Spiru Haret, ID, sa participe la concursul pentru titularizare, acolo se va vedea cat de bine sunt pregatiti. Rezultatele pe care le obtii in cadrul unui concurs sau la locul de munca nu depind de scoala pe care ai absolvit-o ci de tine insuti, de respectul pe care il ai fata de tine si fata de ceilalti.

      Ștergere
  58. Sa fie rezolvata situatia cadrelor didactice ce se incadreaza in prevederile art. 253, de catre ISJ-uri, ci nu la nivelel de scolii, ptr. ca pot constitui catedrele conform proiectelor de incadrare, date de unitatile scolare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă într-o şcoală există doi titulari de aceeaşi specialitate, unul al sistemului şi unul al şcolii să NU FIE RESTRÂNS CEL AL SISTEMULUI doar pentru că CA a "zis" că cel al şcolii e viabil 4 ani doar pentru a rezolva pilele. Vor fi cazuri în care trebuie să plece titularul sistemului doar ca să rămână PILA căreia i s-a făcut loc forţat pe 253.

      Ștergere
  59. De ce inspectorii scolari beneficiaza de indemnizatia de conducere la nivelul maxim, iar directorii in functie de nr. claselor?
    De ce contabilii de scoli au indemnizatia de conducere de 40%, ca asa vor reprez. ISJ?

    RăspundețiȘtergere
  60. sa se poate face trasfer/pretrasnfer
    sa nu mai facem atatea hartoage
    sa nu avem asa multi elevi la clase
    sa inceteze cu ,,daca nu faci recensamantul...primesti calificativul ..."
    sa nu se faca titularizarea la scoli
    sa se desfiinteze inspectoaratele, nu stiu decat sa critice, nu sa ajute
    sa se revina la forma initiala a promovarii unui examne de grad, repspectiv in 2 ani, nu in 3 cum e de un an incoace
    sa ne scuteasca cu atatea ore in plus, recuperari adica pt copiii cu rezultate slabe, GRATIS, ajunge atat ,,mocangeala"(ca sa folosesc un cuvant din mahala"), vrei performanta, ai grija sa-i fie bine plodului, fa si tu ceva, ca parinte.
    sa nu se faca plata la nr de elevi
    orele din inv primar sa fie facute de profesor, la unele scoli asa se face, ajunge cu discriminarile
    SA PLECE FUNERIU!

    RăspundețiȘtergere
  61. incadrarea absolventilor 2011 pe functia de profesori pentru inv. primar si prescolar indiferent de specializare.

    RăspundețiȘtergere
  62. Nu, nu suntem roboti, dar acestea sunt cu adevarat problemele ce trebuie rezolvate imediat!


    Finantarea invatamantului este prioritara!
    Revenirea clasei pregatitoare la gradinite si a clasei a IX-a la liceu.
    Scaderea nr de elevi la clase.
    Scaderea varstei de pensionare pentru cadrele didactice.
    Revenirea la 16 ore pt pers. cu vechime de peste 25 de ani.
    Debirocratizarea reala a invatamantului.
    Scoaterea la concurs a posturilor ocupate de directorii numiti politic.
    subscriem!

    RăspundețiȘtergere
  63. Sa fie pusi inspectori competenti, nu ca acum, portocalii.
    Sa fie desfiintate posturile de la ISJ ceva de genul: normare-salarizare,mentori, descentralizare sa ramana inspectorul MRU si contabil, ca nu au ce face.

    RăspundețiȘtergere
  64. 1.Ministrul sa rezolve situatia cadrelor didactice care au obtinut o licenta in cadrul Universitatii Spiru Haret,promotia 2009,ID si nu au diploma de licenta.La ora aceasta este cel mai mare stres al meu si al colegilor aflati in aceeasi situatie cu mine.Sindicatul nu a facut nimic sa ne sustina in rezolvarea acestei probleme. Ministrul Funeriu a promis o rezolvare pentru luna septembrie 2011, a venit februarie 2012 si de la minister nimic. Rugam liderii de sindicat sa ne reprezinte si sa duca mesajul nostru la minister. Avem nevoie de diplome, directorii ni le cer si e normal sa ni le ceara.
    2.Sa se reintroduca pretransferul, nu e normal sa ramanem legati de niste posturi daca meritam ceva mai bun.
    Cu clasa pregatitoare eu sunt de acord, acum am clasa a IV-a si daca as mai ramane un an cu elevii mei i-as pregati mai bine pentru clasa aV-a.

    RăspundețiȘtergere
  65. -renuntarea pentru o perioada de 2-3 ani la clasa pregatitoare si inscrierea copiiilor de 6/7 ani in gradinite, pentru a avea timp suficient de dotare a scolilor corespunzator varstei copilului si pentru a se intocmi curricula, pregati cadrele, etc - sa nu se faca toate aceste lucruri pe fuga, numai de dragul reformei
    -renuntarea la finantarea per elev
    -desfiintarea ARACIP,
    -finantarea educatiei cu 6%din PIB
    -deblocarea posturilor pentru nedidactic si didactic auxiliar
    -introducerea pretransferului, detasarii si concursului unic
    -mentinerea titularizarii IN SISTEM
    -APLICAREA HOTARARILOR JUDECATOARESTI, A PREVEDERILOR LEGII 221 SI ALE CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCA

    RăspundețiȘtergere
  66. . . . promovează nepotismul . . .

    RăspundețiȘtergere
  67. *incadrarea absolventilor 2011 ca prof inv primar /prescolar depinde de situatuie
    *reintroducerea pretransferului
    *grupa pregatitoare sa ramana in gradinite,initial au spus ca cei nascuti in 2006 vor merge obligatoriu la cls.pregatitoare,acum au voie in clasa I
    *TOT CEEA CE AU SCRIS COLEGII MAI SUS REPREZINTA SOLICITARILE MULTORA DINTRE NOI

    RăspundețiȘtergere
  68. Grupa pregatitoare sa ramana in gradinite.

    RăspundețiȘtergere
  69. Abrogarea LEN
    Revenirea la CNU,transfer, detasare la cerere, detasare in interesul invatamantului.
    Eliminarea finantarii per elev.
    Asigurarea ocuparii catedrelor cu personal calificat.
    De la grupa mica si pana la clasa a XII-a sa fie intr-o clasa pana la 20 de elevi.
    Si tot ceea ce au cerut si colegii mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  70. 1 . Reintroducerea CNU , a transferului si a detasarii .
    2 . Decontarea navetei .
    3 . Micsorarea varstei de pensionare
    4 . Obligativitatea ca un profesor sa nu aiba mai mult de 20 h
    5 . Toate cele de mai sus....

    RăspundețiȘtergere
  71. Toate propunerile de mai sus sunt pertinente si sunt de acord cu ele si nu le mai repet. As întări câteva cu caracter general:
    Pentru un înv. de calitate cadrele didactice trebuie motivate financiar.
    Sursa de finantare:
    -REDUCEREA NR DE ANGAJATI AI MINISTERULUI, AGENTIILOR, INSPECTORATELOR SCOLARE, C.C.D -urilor
    - SE RISIPESC FOARTE , FOARTE MULTI BANI PE CURSURI DE FORMARE SI NU PE DOTARE.
    DACA TOT SE VREA O COMUNICARE REALA CU FAMILIA DE CE NU PRIMESTE FIECARE CADRU DIDACTIC CÂTE UN CALCULATOR/ LEPTOP, TEL?
    - SĂ SE FACĂ O SALARIZARE CORESPUNZATOARE DUPĂ NIVELUL STUDIILOR (MEDII, LICENTA, MASTER)- INDIFERENT DE FACULTATEA ABSOLVITA.
    - DE CE SERVICIUL DE CONTABILITATE DIN SCOLI BENEFICIAYA DE SPORURILE CE TIN SI DE L. INV SI DE CELE ALE CONTABILITATII_
    cum sa fii contabil sef cand ai 1/2 post si mai primesti si un spor de super vizor- te verifici tot pe tine

    RăspundețiȘtergere
  72. Eliberarea diplomelor "Spiru Haret"ID, deoarece s-au urmat aceleasi programe ca la ZI, iar forma nu trebuia acreditata la vremea respectiva,ci doar aprobata de catre senatul universitar, daca avea acreditare pentru specializarea respectiva. Discriminare de 3 ani!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Cu stima pentru ideea de a ne lasa sa cerem si sa...vorbim.

    RăspundețiȘtergere
  73. Desfiintarea echivalarilor, sau macar revizuirea unor articole
    Desfiintarea platii per elev
    Numar mai mic de elevi la clasa
    Acordarea salariului de merit

    RăspundețiȘtergere
  74. M-as mira sa se implice sindicatul in rezolvarea acestei probleme

    RăspundețiȘtergere
  75. modificarea textului de lege1 art 248 alin 4

    RăspundețiȘtergere
  76. - numar mai mic de ore ptr. clasele 1-4
    - numar mai mic de elevi la clasa 1-4
    - cei 25% taiati inapoi
    - miscarea personalului didactic libera ( transfer la cerere, pretransfer la cerere , detasare la cerere )
    - directorii de scoli sa se schimbe ( la mine in scoala directorul este de 15 ani si este ca pe mosia mamasii... este ca un mosier pe mosia proprie ...
    - renuntarea la clasa 0

    RăspundețiȘtergere
  77. In primul rand este ilogic, pentru cls I-IV trebuie sa fie 25 de elevi, iar pentru V-VIII, 30 de elevi, sa se schimbe aceasta lege groanica
    - transfer la cerere, pretransfer la cerere , detasare la cerere
    -desfiintarea platii per elev

    RăspundețiȘtergere
  78. fara echivalari si toti absolventii de studii superioare profesori indiferent de specializare

    RăspundețiȘtergere
  79. 1. Descentralizarea reala si nu formala
    2. Desfiintarea ISJ-urilor in conditiile descetralizarii
    3. Interzicerea echivalarii gradelor didactice pentru persoanele care au sustinut aceste grade ca maistru instructor si care in urma absolvirii unor studii superioare (de obicei Spiru Haret ID) au trecut pe post de profesor cu specializari total diferite de cele la care au sustinut gradele didactice (ex:maistru instructor mecanica, titular, dupa absolvirea SH Sociologie, preda cultura civica, titular)
    5.Desfiintarea CCd si orhanizarea cursurilor de formare /perfectionare in Universitati
    6. Interzicerea oricaror numiri pe criterii politice in sistem
    7. Directorii alesi in CP, in urma sustinerii unui examen serios, si in urma absolvirii unor studii de Management Educational

    RăspundețiȘtergere
  80. Sunt de acord cu toate cele de mai sus dar aş mai adăuga:
    - jos EDUSAL care ne-a micşorat şi aşa veniturile noastre modeste
    - dotarea şcolilor , sunt şcoli care nu au nici măcar o hartă!
    -jos mafia PDL din conducerea şcolilor şi a inspectoratelor, directori competenţi, nu lingăi analfabeţi politici
    - revizuirea salarizării conform hotărârilor judecătoreşi
    - decontarea navetei de la minister ca din bugetul primăriei nu am vazut nici un decont, numai decontarea ordinelor de deplasare ale directorilor!
    - căldură în şcoli fraţilor ca nu se stie câte ieri ca acestea ne mai aşteapta şi ce scoală sa faci în frig!
    - renunţarea la aberaţia cu profesor în învăţământul preşcolar sau primar....o tâmpenie! Cine vrea să fie profesor , să fie, cine vrea să fie învăţător să fie! Ce pomană mai este şi tâmpenia asta?

    RăspundețiȘtergere
  81. dupa 10 ani de activitate in mediul rural,cadrele didactice sa se poata trtansfera in mediul urban,chiar daca au obtinut la titularizare note sub 7.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. -Revenirea la varsta de pensionare a angajatilor din invatamant
      -transfer la cerere, pretransfer la cerere , detasare la cerere
      -sa se deconteze naveta
      -absolventii ssd (subingineri) sa poata preda ca profesori calificati la ciclul inferior al liceului fara echivalare)
      -abrogarea metodologiilor de echivalare
      -activitatile de perfectionare din ultimii 5 ani care insumeaza 90 de credite (sau a doua facultate),sa poata inlocui grd. did. I,pentru cei care vor avea de suportat totusi, echivalarea, atat de nedreapta!

      Ștergere
  82. MECTS finanţează anul acesta 10 concursuri şcolare pe domeniul "limba maghiară" şi 1 concurs pe domeniul "limba şi literatura română". Vezi pe http://scoala-reala.blogspot.com .

    RăspundețiȘtergere
  83. gradatia de merit la did.aux.- sa se modifice prin Ordin ministru, revenirea la gradatia de merit ptr.did.aux.Nu este posibil sa faci discriminare intre didactic si did.aux.avem aceleasi studii iar munca cit cuprinde.-secretar scoala.

    RăspundețiȘtergere
  84. eliminarea prim schimbarea textului de lege a discriminarii absolventilor din 2011.

    RăspundețiȘtergere
  85. Mi se pare corect directorii de scoli sa aiba maxim doua mandate consecutive ca si presedintii.
    Prea se cred mosierii scolilor alesi pe viata.Li se urca la cap!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pare o naivitate sa credem ca se poate schimba ceva cu acest "nou" guvern. Chiar credeti ca Dl. Baba are un cuvant de spus in toata povestea asta? La "butoane" se afla tot presedintele jucator, prin sluga lui credincioasa Funeriu... Sa nu ne facem iluzii...

      Ștergere
  86. Absolventii din anul 2011 au parte de o mare discriminare Va rugam faceti ceva!

    RăspundețiȘtergere
  87. Aflam din presa ca :

    "Propunerea făcută public recent de Kelemen Hunor, anume a doptarea legii privind amnistia fiscală pentru funcţionari publici, este şi ea trecută în programul pe care Cabinetul Ungureanu doreşte să şi-l asume în faţa Parlamentului".

    Dl. Pop va solicitam sa ne reprezentati iar aceasta masura discriminatorie sa nu se aplice NICIODATA ! Angajatii din invatamant au de recuperat sume de bani prin hotarari judecatoresti care nu se aplica imediat sau se aplica esalonat pana ... in 2015 poate. Legea majorarii salariilor cu 50% pentru cadrele didactice desi intrata in vogoare nu s-a aplicat niciodata.

    O astfel de masura cunt sigur ca ar scoate angajatii din invatamant in strada. Asa ceva NU SE POATE !

    RăspundețiȘtergere
  88. REINTRODUCEREA PRETRANSFERULUI.

    RăspundețiȘtergere
  89. Un nr. mai mic de ore la clasele primare;
    Un nr. mai mic de elevi in clasele primare (in special in mediu rural, unde copiii "sunt pe cale de disparitie"
    Transferarea personalului didactic din mediu rural in urban fara conditia de a fi obtinut minim 7 la titularizare (dupa 18 ani vechime si gradul I nu prea pare corecta acea conditie).Stat pe posturi bune din urban suplinitori cu cel mult 5 ani vechime si definitivat, iar titularii cu vechime nu pot ocupa acest post ca nu au 7, dar experienta nu conteaza?
    Cursurile de perfectionare sa fie la dorinta profesorilor si nu obligatorii, si sa fie eficiente, nu doar sa ia formatorii banii si sa nu inveti nimic din acel pretins curs de perfectionare.

    RăspundețiȘtergere
  90. Cu riscul de a repeta ce s-a mai propus aici DAR CU DORINTA DE A INTARI CELE SPUSE , propun si eu:
    - depolitizarea si debirocratizarea invvatamantului :
    -ocuparea postului de director sau director adjunct prin concurs, nu prin decizie portocalie sau de oricare alta culoare .
    -constituirea CA in avantajul scolii, cu deplina reprezentativitate a functiilor didactice( fara prea multi reprezentanti externi care nici nu participa la sedinte sau nici nu stiu unde este scoala dar ocupa locuri in CA;
    -renuntarea la programe sofisticate de salarizare, gen EDUSAL care, prin inginerii financiar-contabile, ciupesc din salariile si asa mici;
    -profesori pentru invatamantul primar / prescolar - DA- pentru invatatorii sau educatoarele care au obtinut licenta in specializari conform cu CENTRALIZATORUL pentru ocuparea functiilor didactice. --( educatoare cu licenta S.H. in psihologie ((fara modul psihopedagogic )) = profesor inv
    prescolar ?)--;
    -respectarea legii 221(salarii profesori)- aplicarea Hotararilor judecatoresti pentru recuperarea drepturilor salariale;
    -desfiintarea ARACIP.Scoala era mai,,solida" cand nu era evaluata de Agentii;
    -etc.
    -etc.

    RăspundețiȘtergere
  91. toate propunerile generale si particulare sunt pertinente si le sustin. INTARESC UNA INSA:
    SALARIUL CADRULUI DIDACTIC SA FIE ACELA CASTIGAT IN INSTANTA (PRIN APLICAREA L 221)
    - FARA ECHIVALARI SI TOTI ABSOLVENTII DE STUDII SUPERIOARE SA FIE PLATITI LA FEL INDIFERENT DE SPECIALITATE.
    A mai precizat cineva mai sus

    RăspundețiȘtergere
  92. Buna ziua,
    - obtinerea DIPLOMEI DE LUCENTA,promotia 2009,Spiru Haret;
    - am castigat in instanta pe legea 221 si nu ne-am primit drepturile salariale,mentionez ca nu este corect sa primim esalonat aceste sume.

    RăspundețiȘtergere
  93. reintroducerea pretransferului,va rugam

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depolitizarea si debirocratizarea invatamantului :
      -ocuparea postului de director sau director adjunct prin concurs, nu prin decizie portocalie sau de oricare alta culoare .
      -constituirea CA in avantajul scolii, prin vot secret al consiliului profesoral, asa cum prevede LEN.

      Ștergere
  94. Ma tem ca toate acestea vor ramane doar aici!

    RăspundețiȘtergere
  95. Va rog mult sa imi spuneti daca aveti cumva informatii ca anul acesta se va da tot titularizare la nivel national.
    Un director de unitate scolara asa mi-a spus. Stiti ceva? Va rog din suflet sa imi raspundeti.
    Sunt scolile pregatite sa organizeze titularizare la nivel de unitate scolara/ consortiu, etc, sau ne putem astepta tot la centralizare?
    Cu respect,
    Ioana Popa

    RăspundețiȘtergere
  96. Cu respect,
    -reintroducerea pretransferului- sunt multe motive care sustin acest lucru, doresc sa amintesc unul: de ce sa renuntam la ceva ce am obtinut in prealabil pentru a uza de un drept, acela de a te duce intr-o scoala in care doresti sa fii din varii motive? Ideea e: de ce noi, cadrele didactice, pentru a avansa sau pentru a tinde catre un post mai bun suntem nevoiti sa renuntam la ceva? Mi se pare o incalcare a drepturilor omului....
    - sa ramana clasa pregatitoare la gradinita - de ce sa se mobileze sali de clasa in scoli - pentru acest lucru exista bani, pentru marirea salariilor cadrelor didactice nu exista?
    Eu consider ca, daca esti cadru didactic si nu ai alte surse de venit din afara (sot,afaceri particulare)te prezinti in fata elevilor ca fiind un om modest, lipsa banilor iti afecteaza siguranta si increderea in tine, ori asta duce si la modificarea calitatii actului didactic...

    RăspundețiȘtergere
  97. sunt ceva sanse sa se schimbe ceva sau vorbim singuri aici???????

    RăspundețiȘtergere
  98. Profesorii cu SSD discriminaţi!!!! Mai luptaţi şi penru recunoaşterea diplomelor acestora( obţinute prin examene ADEVĂRATE şi culmea, pe care scrie că se vor bucura toată viaţa de drepturile obţinute prin acordarea lor)??????

    RăspundețiȘtergere
  99. decontarea navetei şi personalului didactic auxiliar, deoarece din personalul didactic face parte si personalul didactic auxiliar.Vă rugăm să ne aveti în vedere

    RăspundețiȘtergere
  100. Cei cu SSD mai avem vreo sansa de echivalare fara gradul I?
    Daca nu, explicati-ne cum ne inscriem la facultate (mai ales cei care suntem titulari pe dubla specializare) si ce facem in zilele in care avem laboratoare si trebuie sa lipsim de la serviciu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DREPTATE PENTRU ABSOLVENTII SPIRU HARET 2008 2009 BATJOCORITI DE BOC SI FUNERIU ANII ACESTIA CARE LUCREAZA PE SALARII DE MIZERIE PENTRU ( CULMEA ) MINISTERUL EDUCATIEI !!!

      PUSCARIE PENTRU ANGAJATII MINISTERULUI CARE AU PRODUS SUFERINTA ACESTOR OAMENI NEVINOVATI !!!!

      DREPTATE PENTRU INSPECTORUL SCOLAR GENERAL SCOLAR ION CORNACIU DAT AFARA ABUZIV IN 2009

      Ștergere
  101. Rezolvarea problemelor legate de diplome ale absolventilor Spiru Haret din 2009! Asteapta foarte multa lume o actiune in acest sens, de foarte mult timp, iar problema nu mai poate fi amanata!

    RăspundețiȘtergere
  102. Domnule ministru, avem vreo sansa sa se revina la concurs national de titularizare de anul acesta?

    RăspundețiȘtergere
  103. Rezolvati problema invatatorilor care au absolvit Spiru Haret si nu au diploma.
    Ne punem toata nadejdea in dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
  104. va rugam rezolvati urgent problema absolventilor de la spiru; nu avem cum sa dovedim celor care arunca cu noroi in noi ca am fost studenti de buna credinta; le doresc sa treaca si ei prin acelasi lucru si sa vada cum e
    din pacate si anul acesta am pierdut titularizarea...sau poate nu , cine stie?
    Dumnezeu sa va lumineze si sa va arate calea cea dreapta, sa faceti cat mai urgent dreptate in acest caz.spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere
  105. Desi colegii mei au punctat esentialul mai sus, doresc sa le intaresc spusele si propun:
    - DEPOLITIZAREA INVATAMANTULUI!
    - Revenirea la CNU. Chiar daca si acolo existau aranjamente, era totusi mult mai corect fata de ce va fi acum.
    - Reintroducerea transferului si detasarii, ca nu suntem iobagi legati de glie.
    - Deblocarea posturilor.
    Decontarea navetei pentru personalul didactic auxiliar. Si ei sunt tot angajatii invatamantului.
    - Desfiintarea ARACIP-ului, structura total inutila.
    - Interzicearea primarilor-profesori sa aiba si ore, ca doar incaseaza banii si lasa copiii in grija altora.
    - Sa nu se mai schimbe directorii in mujlocul anului scolar, deoarece sunt multe cadre didactice care suplinesc pe orele degrevate ale directorilor si s-ar crea numeroase probleme.
    - Directorii sa "intre in paine" numai pe baza unui concurs concurs corect, nu sa fie numiti dupa cat de bine pupa in dos un primar. Concurs in care politicul sa nu fie adus in discutie si cu camere video, ca la orice concurs.

    RăspundețiȘtergere
  106. Reintroducerea tansferului.eu am luat 9,30 a titularizare si fac naveta la 70 de km de casa,in timp ce altii cu 5-6 predau in oras.daca am dat examen atunci sa ni se aplice legea care era in vigoare la acel moment.speram..noua lege promoveaza nepotismul.

    RăspundețiȘtergere
  107. Cei care au note de 7 si peste 7 la CNU de titularizare din anii 2008,2009,2010,2011 sa fie tratati la fel cu titularii sistemului national de invatamant,nu la nivel de scoala.S-au privatizat scolile si nu am aflat? De ce politica asta ,,rasista''?Cine o incurajeaza?

    RăspundețiȘtergere
  108. poate faceti ceva pentru absolventii SPIRU HARET promotiile 2008/2009.E un mare calvar....d-l ministru FUNERIU nu a facut nimic...desi el era in neregula cu acreditarile studiilordomniei sale!!!!!!!!!!!!!
    in invatamantul preuniversitar asteptam cu mare speranta sa se produca "binele"unui sistem deja stricat de altii!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere