12 oct. 2008

Dascalii din guvern

titi ce legatura exista intre Calin Popescu-Tariceanu, Dan Voiculescu, Emil Boc si Marko Bela? Nu, nu sunt doar liderii coalitiei aflate la guvernare si le place asa de mult sa se vada la televizor mai ceva decat narcisistul de Nastase.

Ei bine, nu. Ocupatia celor patru magi ai puterii, meseria lor de baza, cum se spune, este cea de profesor. Tariceanu a stat 11 ani la catedra, la Institutul de Constructii, din 1980 pana in 1991, Boc e profesor la Stiinte Politice, dar si la Drept, la "Babes-Bolyai", Marko Bela a predat maghiara si franceza tot la "Babes-Bolyai", iar Dan Voiculescu este profesor universitar la ASE".

Coalitia condusa de patru cadre universitare nu ii poate intelege pe profesori. Ajunsi in sferele inalte ale puterii, cei patru s-au desolidarizat de� fostii lor colegi asa cum te descotorosesti de o haina ponosita pentru a purta un Armani.

Ajunsi politicieni, cu masina la scara, cu salarii jenant de mari, de mari voci ale natiunii romane, au uitat de� clasele neincalzite, de salariile de toata jena, compensate cu meditatii la greu. Mai ceva decat tiganul din poveste care, ajuns imparat, l-a spanzurat pe ta-su, cei patru arhangheli ai coalitiei� au uitat ca au mancat creta, ca au predat ore in sir cu caciulile pe cap. Tariceanu a uitat cum mergea cu Oltcitul alimentat de studentii mai golanasi, Marko� de faptul ca dadea ore de franceza tuturor panaramelor din Cluj, iar Boc trimitea studentii in pauza doar-doar o gasi vreun sandvici prin banci.

Profesori care si-au pierdut ratiunea in politica sunt destui, iar Nicolae Iorga e cel mai bun exemplu. In tinerete, la o varsta cand altii silabisesc inca sub straja celor mai mari, Iorga era silit sa sporeasca venitul subtire al familiei dand lectii altor copii. Ajuns in 1931 prim-ministru si ministru al educatiei nationale, Nicolae Iorga a rezolvat greva dascalilor veniti� la Bucuresti pentru ca nu-si luasera salariile de luni intregi oferindu-le produse in loc de bani! Jigniti de apostolul neamului, multi nu s-au putut abtine sa nu planga De altfel, guvernul prezidat de profesorul Iorga a reprezentat cel mai rasunator esec guvernamental din Romania Mare, fapt recunoscut partial chiar si de orgoliosul protagonist: "Eu nu mai sunt eu!".

Greva dascalilor va insemna enorm pentru coalitie pentru ca nu exista roman sa nu fie sensibil la necazurile acestora, fata de acei invatatori modesti datorita carora pot, de bine de rau, sa isi scrie numele pe un stat de plata. O greva a dascalimii e de patru ori mai periculoasa decat o Elena Udrea sau zece telefoane date lui Botos. Mai ramane sa va puneti si popii in cap, cu noile grile de salarizare ale clerului, ca alegerile-s gata pierdute.

N-ar fi bine sa uitati de tinerete. Duceti-va sa predati macar o ora intr-un sat de langa Bucuresti, inecat in glod. Asta dupa ce luati trenul de navetisti neincalzit la patru jumate dimineata, alaturi de colegi cu hainele lucioase de atata purtat.� Vorbim dupa aceea de implicari politice

Sursa: Florian Bichir

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu