9 sept. 2008

Profesorii din Târgu Jiu au ramas fara tichetele-cadou

Primaria Târgu Jiu a luat decizia de a nu mai acorda tichetele-cadou la peste 2.000 de cadre didactice care activeaza la unitatile de invatamânt din municipiu.
Hotarârea i-a luat prin surprindere pe liderii Uniunii Judetene a Sindicatelor Libere din Invatamânt(UJSLI) Gorj si a generat un val de nemultumiri in rândul profesorilor care peste o saptamâna vor intra in salile de clasa, cu gândul ca nu vor mai avea parte de tichetele-cadou. Acestea au fost acordate pâna in luna iunie, in doua transe de câte 350 de lei pentru fiecare profesor. Narcisa Cailean, directorul economic al Primariei Târgu Jiu, a precizat ca, desi exista o Hotarâre a Consiliului Local, prin care a fost aprobata suma de 4 milioane de lei pentru plata tichetelor-cadou, acest lucru nu mai poate fi realizat. Pâna in momentul de fata a fost cheltuita suma de 1,4 milioane de lei, insa diferenta de 2,6 milioane de lei nu mai este disponibila pentru acest an. „Au aparut aceste probleme legate de plata gazelor. Daca nu achitam 1,2 milioane de lei, la 15 septembrie, nu aveam gaze la cantine si in internate. S-a pus problema functionarii scolilor si astfel am renuntat la plata tichetelor-cadou. Ne aflam in imposibilitatea de a acorda aceste tichete“, a declarat Narcisa Cailean, directorul economic al Primariei Târgu Jiu.
Sursa: www.gardianul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu