Chiar dacă mâine 11 septembrie este încă o şedinţă publică numărul catedrelor va fi încă mare. Se vede încă odata că atracţia pentru meseria de dascăl nu exista. Acest fapt se datoreaza în primul rand salarizării iar în al doilea rând afişării posturilor prea tarziu sau deloc.
Din datele pe care le are Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş sunt încă posturi/catedre ascunse(nepublicate) de catre angajatori. De aceea SLIMM va cere la începutul lunii octombrie inspectoratului scolar si MEDCT verificarea încadrărilor la respectivele unităti.
Până atunci întreaga clasă politică trebuie sa inteleaga ca învăţământul românesc trebuie să fie o prioritate naţională nu pe hartie ci şi în practică.
Un învăţător cu studii medii şi definitivat are un salariu de 627 de lei net pe lună. Ceva mai mult primeşte un profesor debutant cu studii superioare - 691 de lei net. Un profesor cu studii superioare şi grad didactic I are un salariu puţin mai mare decât salariul mediu pe economie, iar unul cu 18 ani la catedră pimeşte în mână cam 1.500 de lei lunar. Profesorii cu studii superioare de scurtă durată, grad didactic I şi vechime de peste 40 de ani câştigă puţin peste 1.600 de lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu