Cei 126 de elevi de la liceul particular din Sighetu Marmaţiei, cercetaţi pentru că ar fi dat şpagă ca să treacă examenul de bacalaureat au fost puşi sub învinuire pentru dare de mită. Anchetatorii au anunţat că vor cere instanţei anularea diplomelor de bacalaureat.
Vezi Galerie Articol
Vezi Galerie Articol
Pe lângă elevi, 40 de profesori vor ajunge şi ei în faţa judecătorilor pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Mama tinerei acuzate că a strâns bani din tot liceul spune că fiica ei nu e singura care a colectat mita şi că a fost silită să facă acest lucru. Ea susţine că elevii au dat bani la cererea directoarei, la fiecare clasă existând câte o ş efă responsabilă de colectarea sumelor solicitate de conducerea şcolii.Mai mult, femeia spune că directoarea Meda Leordean le-a cerut celor care au picat să nu facă plângere împotriva ei, promiţându-le că le dă banii înapoi.
Curtea de Apel Cluj a prelungit mandatul de arestare a profesoarei de la Sighetul Marmaţiei, acuzată de luare de mită şi trafic de influenţă la examenul de bacalaureat, şi a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele elevei cercetate în acelaşi caz.
Săptămâna trecută directoarea Meda Leordean a fost reţinută pentru 29 de zile, după ce mai mulţi elevi au declarat că au dat bani pentru a promova examenul.
Potrivit procurorilor, profesoara ar fi pretins şi primit de la 120 de tineri, câte 1.000 de lei, promiţându-le că îi poate ajuta să promoveze examenul de bacalaureat.
Anchetatorii au precizat de asemenea că banii au fost adunaţi de o elevă, Ileana Botiş, bani care au ajuns în posesia directoarei şi care au fost găsiţi de către anchetatori la domiciliul Medei Leordean. Suma de 70.000 de lei şi 1.750 de euro a fost pusă sub sechestru.
Sursa: Realitatea TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu