Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a anuntat ca salariul minim pe economie in 2008 a fost stabilit la 500 de lei. Patronatele s-au declarat de acord cu acest salariu in timp ce sindicatele s-au declarat pentru cu amendamentul ca la rectificarile bugetare din 2008 el sa fie reevaluat.
Analistul economic Constantin Rudnitchi a declarat pentru HotNews.ro ca "decizia Guvernului este un compromis. Din cate imi aduc aminte, Guvernul a oferit 480, iar sindicatele au cerut 540 de lei".
"Pentru consumatori este un lucru bun, deoarece va induce o crestere a salariilor in Romania. Avem si o amenintare. E clar ca se poate pune in pericol inflatia pentru anul viitor. Oamenii castiga mai mult, cheltuiesc mai mult, iar cand exista cerere oferta tinde sa creasca preturile.
In concluzie, o crestere salariala este buna pentru angajati, dar este ingrijoratoare pentru buget si inflatie", a mai spus Rudnitchi.
Analistul este de parere ca "salariile nu pot fi crescute prin hotarari de Guvern. Ele cresc pe baza pietei, si aici ma refer la mediul privat. In acest domeniu am avut o dublare a salariilor fata de ultimii 4-5 ani. Mediul privat a luat-o astfel inaintea hotararii Guvernului".
HotNews.ro, 12 nov 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu