Sâmbătă 17 noiembrie 2007, 00:07
La coadă pentru cadouri de la Marian Vanghelie. 2500 de profesori au stat la rând să primească dvd-uri din partea primarului sectorului 5. Dascălii, dar şi liderii principalelor centrale sindicale din Educaţie au fost invitaţi de Vanghelie la un cocteil la Palatul Parlamentului.
Marian Vanghelie nu a vrut să spună cât l-a costat organizarea evenimentului, dar a declarat că banii au venit de la sindicatele din Educaţie şi de la PSD.
După o cină festivă şi discursuri mobilizatoare despre lupta sindicală, sute şi sute de profesori s-au grăbit să se aşeze la coadă. În holul Parlamentului s-au format cozi mari la cadouri.
Pe lângă mica atenţie, liderii sindicatelor din Educaţie au plecat şi cu o promisiune: edilul de sector s-a angajat să le ofere locuri pe listele PSD la alegerile locale.
Sursa: Realitatea TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu