de Melania MANDAS VERGU | 14 SEPTEMBRIE 2007
Preşedintele îi dă în cap cu Pactul pentru Educaţie „ministrului corijent“
Mai multe imagini...
„Nu sunt proiecte paralele“, a spus, ieri, zâmbind, cum numai el ştie s-o facă, preşedintele Traian Băsescu, despre pachetul legislativ al Educaţiei, pe care-l pregăteşte MEC şi propunerea „Pactului pentru Educaţie“, pentru care preşedintele şi-a întrerupt odihna de după operaţie, ca să-l prezinte presei.
Discursul dlui Traian Băsescu reprezintă limpede un vot de blam dat activităţii din Ministerul Educaţiei şi, în ciuda asigurărilor date de preşedinte cum că nu doreşte să păstorească şi Educaţia, este clar că nu este de acord cu procedura pe care a iniţiat-o MECT în privinţa pachetului legislativ al Educaţiei. Ca demersul prezidenţial să nu fie devoalat complet, preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţiile ca urmare a şedinţei comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, convocată ieri, la Cotroceni. Ca un adevărat lup de mare, Traian Băsescu a ştiut să fructifice şedinţa lărgită, probabil ca o contrapondere la vizita de lucru a premierului, efectuată tot ieri dimineaţă, în Bucureşti.
Declarându-l corijent pe Adomniţei – chiar dacă doar la capitolul „construcţii”, specializarea de bază a ministrului – preşedintele a ţinut să precizeze că, pe vremea ministrului Hărdău (PD), banii alocaţi de Guvern au fost cheltuiţi în proporţie de 98%. Şeful statului a criticat atât modul de alocare a fondurilor, cât şi procedura şi „metodologia de angajare a cheltuielilor“. Preşedintele, chiar dacă nu este „avocat al primarilor“, a spus, fără echivoc, că principala vină în necheltuirea fondurilor primite pentru construirea şi reparaţiile capitale ale şcolilor revine, practic, ministerului!
În privinţa pactului pentru Educaţie, preşedintele promite că, până în decembrie, acesta va fi semnat, mai ales că PD şi PSD deja şi-au exprimat, înainte de vacanţa parlamentară, dorinţa de a colabora pe domeniul Educaţiei.
Foarte pregătit s-a dovedit a fi preşedintele pe problemele de fond ale Educaţiei, dovedind că ştie unde sunt hibele sistemului naţional de învăţământ, spunându-ne cât de prost stăm la abandonul şcolar pentru tinerii între 18-24 de ani (care este de 20,8%), catedrele vacante din învăţământ (peste 65.000 de posturi) şi violenţa din şcoli. Desprea cea din urmă am aflat că în anul şcolar trecut au avut loc în şcoli 2.900 de cazuri de violenţă, comise de 3.100 de elevi, în care 75% dintre victime au fost tot elevii.
Aceste tare ale sistemului sunt, în viziunea preşedintelui, „realităţi care trebuiesc corectate urgent şi nu problemele de strategie educaţională, unde ar trebui să dezbatem mai serios direcţiile spre care dorim să mergem“. Preşedintele crede că pregătirea etapizată a schimbării sistemului actual de învăţământ este obligatorie şi crede că, până în 2013, avem timp să elaborăm şi să implementăm noul sistem de Educaţie în România. Şi în privinţa metodelor prin care s-ar putea face aceasta, Traian Băsescu are o viziune proprie, anume, aceea de a elabora mai întâi metodologiile şi de-abia după aceea „să le îmbrăcăm pe acestea într-un text de lege“. Asta înseamnă că preşedintele propune ca toată activitatea MECT din această vară să fie aruncată la coş, iar ministerul să lucreze doar cu experţii Comisiei prezidenţiale.
Şeful statului are calitatea să-şi exprime public punctele de vedere faţă de problemele sistemului, dar, deocamdată, Constituţia spune că Guvernul guvernează. În plus, dl. preşedinte nu ştie că la actualele proiecte de lege au lucrat şi experţi din comisia domniei sale.
Deşi a clamat realizarea „consensului politic pe obiectivele Educaţiei şi pe metodologia de atingere a acestora“, prin discursul său critic, preşedintele, probabil, nu va obţine decât o acutizare a conflictului cu Guvernul.
Cristian Adomniţei:
Pornesc de la premisa că, în acest moment, sistemul trăieşte o dezorientare, neînţelegând ce se întâmplă, dacă există replici reci şi dure între preşedinte şi ministrul Educaţiei. În orice stat de drept, politicile le face ministerul, dar asta nu înseamnă că nu îmbrăţişăm orice propunere
constructivă, inclusiv cea a preşedintelui. Dl. preşedinte ne propune un Pact pentru Educaţie, dar omite să ne spună care sunt principiile acestuia. Nu am participat la şedinţa comisiei tocmai pentru că noi considerăm că este treaba noastră să realizăm politicile educaţionale. Nu cred că este normal să plătesc eu banii pentru experţii care să lucreze pentru preşedinte.
Mă bucur că se implică, iar dacă dl. preşedinte se referă la principiile generale, îi comunic că acestea există deja, s-a convenit cu toţi partenerii asupra lor, când am discutat proiectele de legi. Cât despre cheltuirea fondurilor, îl anunţ pe domnul preşedinte că procedura nu-mi aparţine, ci a fost realizată de fostul ministru PD-ist Mihai Hărdău.
Sursa www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu