de Melania MANDAS VERGU | 15 SEPTEMBRIE 2007
„Vreau pact pentru Educaţie“ declamă, în coloratură portocalie, preşedintele Traian Băsescu. Îi răspund mezzo-sopranele PSD-iste, PRM-iste. Mai „sotto-voce“, nici PNL nu zice nu, iar UDMR îngână „ighen“, cu gândul la promisiunile băsesciene din vară, de la Covasna, cum că limba română va fi învăţată după tipicul unei limbi străine.
Tot corul ăsta pestriţ aruncă în ridicol şi acest nou început de an şcolar, al 18-lea, de când ne credem şi ne zicem liberi, democraţi, europeni. Nimic mai fals. Nimic mai demagogic. Nimic mai trist. Educaţia a devenit ring de box pentru liderii politici ai României. Se poate inventa ceva mai înspăimântător?
Până-n 13 Răpciune, al lui 2007, de bine, de rău, nimănui nu-i trecuse prin minte să înhame 5 milioane de cetăţeni la tărăboanţa politicianistă. Mai de frică, mai din neam-prostie, ba, la unii chiar din prostie neaoşă, Educaţia rămăsese cel mai puţin mânjită de mâlul dâmboviţean. N-o lăsau politicienii nici să moară, nici să trăiască, cum ar vrea ea şi-ar trebui, dar, măcar o lăsau în pace.
Până în acest moment, tot ceea ce este bun, atât cât este, ca şi tot ceea ce este rău în şcoala românească e rodul muncii oamenilor şcolii. Patru greve generale ale dascălilor, împinşi spre cea mai urâtă sărăcie, trei greve generale ale studenţilor sătui de şobolani în cămine şi cursuri de pe vremea lui Noe, o grevă generală a elevilor, nemulţumiţi de batjocura guvernamentală sunt reperele dureroase ale drumului facerii şcolii româneşti. Pe tot acest parcurs, retorica politicianistă a intersectat Educaţia pentru scurt timp şi niciodată sincer şi profund.
N-am înţeles deplin, în noiembrie 2006 – când şi-a făcut comisie prezidenţială pentru Educaţie -, de ce l-a apucat brusc pe preşedinte dragostea de şcoală. Am bănuit însă, de la bun început că flerul extraordinar l-a făcut să „miroasă“ că Educaţia poate fi un cal câştigător.
Am zis că totuşi, poate, cine ştie, în străfundul său, preşedintele vaporean al României a înţeles tot ce nu au înţeles preşedintele şi premierii profesori ai ţării: că fără învăţământ puternic, competitiv, fără Educaţie privită ca domeniu prioritar al investiţiei statului – nu se poate. M-am dumirit însă, joi. Pactul pentru Educaţie este doar o nouă găselniţă băsesciană. Prima parte a discursului domnului preşedinte m-a surprins într-un mod plăcut, chiar dacă ştiam că tot ceea ce spune pe acest subiect vine de la bunul său consilier Miclea. Vorbea domnul Băsescu atât de aplicat şi de doct, avea soluţii, dădea cel mai înalt semnal că al 18-lea an şcolar ar putea fi unul al răscrucii.
Părea că imposibilul poate fi posibil: Educaţia - prioritate naţională. Râsul rău al domnului preşedinte, satisfacţia cinică cu care l-a lăsat corijent pe Adomniţei şi Guvernul său, mi-au dat adevărata măsură a intenţiilor lui Traian Băsescu şi mi-au scos pentru multă vreme din minte orice speranţă de mai bine. PSD-ul i-a răspuns preşedintelui, ar semna pactul, dar are prioritar Legea salarizării. PNL e năucit, fiindcă tot ce a muncit o vară ministrul e declarat prost de preşedinte. PRM-ul nu semnează nimic, fiindcă propunerea e şmecheră şi populistă. Este clar, nu, ce succes va avea Educaţia. Din păcate, trimiţând-o în derizoriu acum, tot acolo se duce pentru ani buni de acum înainte şi şansa reală de a avea un învăţământ românesc de bună calitate. Pactul pentru Educaţie a fost doar o operă bufă. Şcoala va începe luni, tot fără speranţă.
Sursa: www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu