În Germania, un educator la 1,8 copii asistaţi

spune Gerhard Schemenau, secretar general FICE Europa

- În câţi ani credeţi că va ajunge România la un sistem eficient de protecţie a copilului, asemănător celor din statele mai dezvoltate?

- E greu de dat un răspuns. Colegii care lucrează în acest domeniu în România afirmă, deseori, că îşi doresc să aibă un sistem european, dar nu există un sistem european. Fiecare ţară are propriul sistem. Noi nu putem să comparăm sistemul din Germania cu cel din Franţa, nici cu cel din Anglia, sau Olanda, sau Finlanda. Fiecare ţară şi-a dezvoltat propriul sistem, pe baza culturii din ţara respectivă şi pe baza evoluţiei politice.

De exemplu, se vorbeşte în România de „tip familial”, dar noi nu cunoaştem acest sistem în Germania. În România mai există, încă, problema calităţii vieţii, care în alte state a fost eradicată de mult. Cazurile de tuberculoză sunt în creştere, în timp ce în alte ţări nici nu se mai aude de aşa ceva. Serviciile medicale nu sunt nici ele la cotele dorite, sunt insuficiente medicamente. În ansamblu, însă, impresia mea este că cei din România fac eforturi. Nici nu sunt plătiţi foarte bine. Aici se câştigă 150-200 de euro pe lună. În Germania, se poate ajunge şi la 2.200 de euro pe lună. Însă, nici cei din Germania nu sunt mulţumiţi.

- Cum evaluaţi sistemul de protecţie a copilului din România, în comparaţie cu celelalte, mai eficiente, din state mai dezvoltate?

- Nu dispun de date statistice, care să îmi releve dacă sistemul din România este eficient sau nu. În Germania, vorbim de o cotă de succes de 70%. În Finlanda, de 60%; 30%, chiar dacă nu au succes deplin, nu mai reprezintă un caz de protecţie, iar cam 40% au nevoie de ajutor în afara familiei, pe o perioadă mai îndelungată.

- Ce presupune, concret, acest ajutor?

- În Germania, când vorbim de ajutor în afara familiei, ne referim la plasament în altă familie sau în instituţii de protecţie, de ajutor, pentru tineri. În România, după cum mi-a fost mie prezentată situaţia, problema este că luarea în considerare a unui astfel de ajutor presupune, pentru familia care îl accesează, şi un risc de a fi discriminată. Oamenii, care au nevoie de aceste forme de ajutor, nu mai sunt la fel de respectaţi. Sunt de părere că se lucrează prea puţin cu resursele existente în familie. Indiferent cât de dificilă este situaţia într-o familie, aceasta mai are, totuşi, nişte resurse şi, în momentul în care ofer o formă de ajutor familiei respective, trebuie să mă folosesc de aceste resurse. În Germania, spunem că familia şi copilul sunt coproducătorii formei de ajutor.

- Când ajung copiii din Germania într-o formă de protecţie?

- Dacă au 5-6 ani, sunt plasaţi direct în familii de plasament. E clar, pentru noi, că la vârsta respectivă mai au nevoie de îngrijire într-o familie. La 12-13 ani, ajunge într-o instituţie. În acest timp, continuă studiile la şcolile publice. Aici, sunt ajutaţi să se descurce în viaţa cotidiană: să ajungă punctual la şcoală, să îşi facă temele, parţial, sunt implicaţi în muncile gospodăreşti, pentru că mulţi din copiii din instituţii nu se vor mai întoarce în familie şi trebuie să înveţe să se descurce singuri.

Instituţiile de protecţie din Germania au 3 sarcini principale, stabilite prin lege: să încerce să îi plaseze pe copii în altă familie, mai ales dacă au vârstă mică; să îi pregătească pe copii să se întoarcă în familia biologică; dacă aceste lucruri nu sunt posibile, să îl ajute pe copil în procesul de desprindere de familie şi să îl pregătească pentru o viaţă normală. Acest lucru trebuie privit cu deosebită atenţie la copiii care au suferit traume în propria familie. Deseori, nu e recomandat să fie plasaţi în altă familie, iar atunci tot într-o instituţie ajung. Tocmai de aceea, suntem foarte atenţi. Fiecare copil are camera proprie, pentru că, dacă ar sta 2 în aceeaşi cameră, există un potenţial de conflict. Într-o instituţie sunt maxim 24 de copii, iar la 1,8 copii, există un educator. În Finlanda, rata e de 1 la 1. Educatorii stau în instituţii şi noaptea.

- Cât se cheltuieşte pentru integrarea acestor tineri?

- În instituţia pe care o conduc, există un departament, care califică profesional tinerii şi, pentru un asemenea tânăr, primim pe lună 450 de euro. Banii provin fie din fondurile comunale, fie vin din partea statului sau primim fonduri europene, prin ministerul pentru afaceri sociale. Problema e că, în România, aproximativ 20% dintre copiii de vârstă şcolară trăiesc la limita sărăciei, ceea ce înseamnă că, dacă nu vor avea o pregătire şcolară adecvată, vor fi în continuare dezavantajaţi.

În Europa, procentul coboară la 8-10%. De remarcat e faptul că nici părinţii acestor copii nu au o pregătire adecvată, prin urmare nu se preocupă ca ei să meargă regulat la şcoală, nu îi pot ajuta la teme. În România există deja măsuri de recalificare profesională prin direcţiile de muncă, care se adresează şi segmentului acestuia de tineri. Şi poate că trebuie restructurată şi şcoala, de aşa manieră ca în perioada şcolii să se intermedieze şi aspecte practice, nu doar teoretice.

Gerhard Schemenau este secretar general al Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative Europa şi director general al uneia dintre cele mai mari şi eficiente instituţii de reabilitare, recuperare şi integrare socială a copiilor, tinerilor şi adulţilor din Germania, „Schottener Reha”, din landul Essen. Sociolog, asistent social, dar şi profesor, Gerhard Schemenau s-a implicat, încă din 1990, în îmbunătăţirea legislaţiei de asistenţă socială din România, în domeniul protecţiei copilului. La început de septembrie, Gerhard Schemenau a participat la simpozionul internaţional „Copilăria la periferia oraşelor – provocări şi riscuri”, organizat la Bucureşti, de FICE România. (M.C.)

Sursa:http://www.gandul.info/educatie/germania-educator-1-8-copii-asistati.html?3934;937797