Am primit un e-mail interesant!

Stimate Domnule Ministru,

 În condițiile declanșării unei adevărate bătălii pentru Legea manualului școlar, vă rugăm, Domnule Ministru, să aveți în vedere următoarele aspecte:

• În primul rând, ne întrebăm și întrebăm: Educația trebuie să fie o afacere a editurilor private? Care au fost rezultatele actualului sistem de realizare a manualelor?Aceste rezultate îndreptățesc continuarea lui în forma actuală?

• Legea manualului școlar este necesară pentru a se pune capăt crizei produse de actualul sistem al manualelor așa - zis „alternative”. Legea ar trebui să distingă între manualele de bază, opționale și alternative, să impună un sistem de aprobare a manualelor de bază pe criterii valorice și să implice Academia Română în procesul aprobării manualelor, pentru că experții Academiei sunt singurii care pot asigura cele mai înalte standarde de calitate științifică.

• Legea manualului școlar ar trebui să facă ordine și dreptate în sistemul de învățământ, care nu mai trebuie lăsat la cheremul negustorilor de cărți. Această lege ar trebui să reglementeze, după două decenii de haos și politizare, manualul de bază, realizat după criterii valorice. Trebuie spus că tocmai dreptul copilului la o educație de calitate și principiile prevăzute în Constituția României au fost încălcate de actualul sistem, pe care intelectualii critici îl vor perpetuat.

• Cât despre economia de piață și libera inițiativă, ea nu are legătură, cum crede domnul Andrei Cornea, cu școala publică, pentru că educația nu este o afacere privată și nu are drept scop profitul, iar calitatea adusă de libera competiție nu a văzut-o nimeni de două decenii. Nu mai spunem că „diversitatea” și „varietatea” asigurate, chipurile, de actualul sistem, sunt simple impresii ale unui intelectual, care ignoră faptul că programele sunt unice, toate manualele trebuind să se raporteze la aceleași conținuturi și competențe.

• Dorim să atragem atenția asupra faptului că editurile private sunt afaceri și nu trebuie susținute de către stat, mai ales că ele au partea lor de vină legată de decredibilizarea manualelor. Chiar tratarea editării manualelor drept o afacere este responsabilă de lipsa acestora la început de an școlar. Acum, când se pune problema ca statul să-și recapete drepturile uzurpate de către editurile private, asistăm la campania furibundă a acestora și a unor intelectuali, împotriva unei așa - zise „cenzuri din educație”, a „monopolizării manualelor și impunerea manualului unic” ca pe vremea comunismului, afirmându-se că prin legea manualului ar fi afectată calitatea educației, de parcă lipsa manualelor din școli reprezintă o dovadă de progres și educație de calitate. Enervarea „societății civile” în jurul acestui subiect este explicabilă, fiind afectate multe interese nelegitime. De două decenii, aceste interese străine educației au tricotat diverse măsuri legislative, care au dus la haosul și dezastrul actual. Campania a fost lansată de către profitorii actualului sistem de editare, care au făcut din învățământul gratuit al statului o mare afacere privată. În acest context, reamintim faptul că reforma manualelor, declanșată în urma acordului din 1993 cu Banca Mondială, ulterior fiind implicate și alte instituții europene și mondiale, a presupus cheltuirea unor sume uriașe, pentru obținerea unor rezultate dezastruoase.Această reformă a avut ca principal argument necesitatea introducerii „manualelor alternative” în regim de economie de piață, adică de liberă concurență și de editare a lor ca bunuri comerciale, pentru obținerea profitului, nu ca bunuri de utilitate publică, așa cum ar fi fost normal în învățământul de stat, gratuit și obligatoriu. Presupunerea că editarea manualelor în regim de piață va duce la creșterea calității educației a fost infirmată de realitate. Deși unii cer „Dreptul la educație”, înțelegând prin aceasta dreptul de a face în continuare afaceri cu statul, sistemul dezvoltat după 1994 s-a dovedit dezastruos, pentru că obliga, practic, statul și părinții să „finanţeze” afacerile editurilor private. Anii au trecut nemilos, iar reforma în cauză s-a dovedit una dintre cele mai profitabile afaceri cu statul, editurile preluând în beneficiu lor tipărirea manualelor și auxiliarelor. Aceste edituri și-au asigurat o piață de 100 milioane de euro anual și au produs criza actuală, prin licitații și jocuri de culise. Atunci când statul edita manualele, nu a existat niciodată problema deschiderii anului școlar fără existența acestora pe băncile elevilor. Sume imense, puse la dispoziție de Banca Mondială, instituțiile europene și bugetul de stat, au fost tocate, doar pentru a avea zeci de manuale proaste pentru fiecare disciplină și a duce în nori analfabetismul funcțional.

• Criza manualelor, devenită endemică, obligă la închiderea acestei adevărat găuri negre din Educație, la adoptarea unor măsuri prin care să se pună capăt sifonării banilor publici și ai instituțiilor europene și mondiale (în condițiile în care au fost cheltuite miliarde de euro și dolari pe reforma manualelor), să înceteze afacerile făcute pe seama părinților și prin exploatarea copiilor, să se termine odată cu folosirea școlii publice pentru promovarea intereselor private.În bătălia pentru blocarea Legii manualului, editurile private au scos la înaintare tot felul de președinți de asociații, pentru a ne povesti cât de rău este manualul unic și ce dezastru va urma dacă va fi implementat. De exemplu, președintele Societății de Științe Matematiceafirma recent că „Manualul unic ar însemna regres pentru învățământul românesc”,  arătând că i se pare „că manualul unic (de bază, în fapt - n. n.)) reprezintă o hotărâre pripită și cred că nu ar fi binevenită. În primul rând că distruge un principiu al pieței și cartea e un obiect care circulă pe piață. Și în al doilea rând, provoacă un regres învățământului.” Din păcate, domnia sa nu observă faptul că analfabetismul funcțional, care a însoțit sistemul dezastruos actual, poate reprezenta orice, numai un progres, nu.

• Legea manualului școlar îngrozește pe unii, pentru că niște băieți deștepți nu vor mai face niște bani cu ajutorul statului. De aceea, intelectualii progresiști au inundat reviste, precum Dilema, cu tot felul de argumente, care susțin menținerea manualelor așa zis „alternative”, declarându-se ferm împotriva unui manual unic. „O nefericită reîntoarcere la manualul unic ar duce la o nefirească uniformizare a actului educațional!”, a declarat Liviu Papadima, prorectorul Universității București. „Măsurile actuale reinstaurează etatismul, uniformizează actul didactic, reprezentând un abuz și un atac direct la democrație. Am impresia că ne reîntoarcem la învățământul la grămadă”, a strigat și doamna Florina Rogalski, profesoară la Școala Centrală București și autoare de manuale școlare. În realitate, trebuie arătat că nimeni nu interzice elevilor să-și ia informația din altă parte și că editarea unui manual de bază (sau unic, cum îl numesc unii) nu înseamnă absolut nimic.Nimeni nu interzice existența mai multor manuale de bază, manuale valoroase, care să servească drept model, precum și existența unor manuale opționale – care să completeze manualul de bază, care să ajute elevii să-și completeze cunoștințele. Absolut nimeni nu poate interzice editurilor particulare să scoată cărți dedicate elevilor pentru completarea și aprofundarea conținutului manualelor de bază. Cât privește alegațiile nobelizabilului Mircea Cărtărescu, care spunea că „Dincolo de valoarea lor pedagogică, manualele alternative au o valoare simbolică decisivă: ele fac diferența dintre spiritul democratic și cel totalitar”, bănuim că domnia sa vrea să spună că manualele „alternative” fac elevii mai liberi, pentru că scopul școlii nu mai e să îi „uniformizeze” pe elevi, ci să-i facă cât mai „diferiți” și mai progresiști. Până la urmă, să înțelegem de la acești luminători ai nației că învățământul de stat trebuie ferit de etatism și făcut să funcționeze după principiile pieței libere? Oare nu ar trebui să avem și programe alternative, și examene alternative, dacă tot vrem atât de mult manualele alternative? 

• Un răspuns dat Apelului intitulat „Dreptul la educație”, semnat de 200 de cadre didactice, oameni de cultură, cercetători, apel lansat pe 20 septembrie 2017 în contextul discuțiilor privind reorganizarea Editurii Didactice si Pedagogice și transformarea acesteia în singura editură cu drept de publicare a manualelor școlare, ar trebui să plece de la faptul că toți aceia care folosesc expresia „manuale alternative” sunt analfabeți funcționali. Astfel, ne aflăm în fața unui caz unic de analfabetism funcțional colectiv, manifestat în rândul intelectualității progresiste. Textul apelului ne arată că aceste minți luminate nu fac distincția între manualele alternative și cele opționale și de bază, că nu au aflat că toate manualele din învățământul public trebuie să urmeze o programă unică, să ilustreze aceleași conținuturi și să formeze aceleași competențe. Dacă intelectualii noștri progresiști s-ar fi documentat, domniile lor ar fi aflat că manualul opțional nu este același lucru cu manualul alternativ, că rolul unui manual opțional este de a completa și îmbogăți cunoștințele elevului, dincolo de manualul de clasă, dincolo de manualul de bază, care, la rândul său, poate fi model, dacă este realizat de către cei mai competenți specialiști. Expresia „manuale alternative” este eronată, pentru că punerea la dispoziția elevului a mai multor manuale nu presupune excluderea celorlalte și pentru că toate manualele au la bază o programă unică. Pentru semnatarii Apelului în discuție, facem precizarea necesară că termenul „alternativ, - ă”, care a fost atribuit manualelor opționale, are sensul de „posibilitate de a alege între două soluții, între două situații care se exclud una pe cealaltă”/„nevoia de a alege unul din două”, ceea ce face din expresia „manuale alternative” o formulare eronată. Se pare căsemnatarii Apelului, în frunte cu domnii Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu și Mircea Mihăieș au mare nevoie de cărți, de dicționare și studiu metodic, pentru că domniile lor par a ignora necesitatea manualului de bază (nu unic) în învățământul public,atunci când vorbesc de cenzură și impunerea „unor direcții unice de formare, de educare, de anulare a diversității și alterității”, neînțelegând diferența dintre manualele alternative și cele de bază, precum și realitatea că, în învățământul public, toate manualele urmează una și aceeași programă școlară, reflectând aceleași conținuturi obligatorii. Cu ajutorul unui simplu dicționar, revoluționarii pentru „dreptul la educație” ar fi putut descoperi că expresia „manuale alternative” este eronată, iar dacă ar fi fost interesați de adevăr, ar fi aflat că în peste două decenii de reformă a manualelor, în loc de promovarea câtorva manuale de bază (alese după criteriul valoric), au fost acreditate la grămadă un număr imens de manuale de bază, numite „alternative”. Astfel, ne-am trezit, de fapt, cu promovarea unor interese comerciale și politice, îmbrăcate în haina „integrării”, a „democratizării”, a „diversității și libertății de alegere”. De fapt, contrar a ceea ce spun semnatarii Apelului, nu am avut „manuale alternative” în școli, pentru că acestea ar fi trebuit să se excludă reciproc, să fie diferite unele față de celelalte, să fie realizate după programe diferite, „alternative”. Altfel spus, „manualele alternative” presupun „programe alternative” și obligă la organizarea unor „examene alternative”. În învățământul public din România nu au existat (și nu pot exista), manuale alternative, ci doar manuale de bază (din nefericire, numeroase și de proastă calitate), variante ale manualului unic, produse de către colectivele de autori ale editurilor private, în urma unor „lecturi personalizate” ale programei unice. Practic, manualele unice sau de bazăau fost editate de către entități economice interesate de profit, nu de educație, după proceduri birocratice, responsabile de lipsa manualelor din școli. De peste două decenii, de când a fost introdus acest sistem al editării manualelor în regim de piață, nu numai că nu a crescut calitatea educației, dar am asistat la o creștere spectaculoasă a analfabetismului funcțional. Au fost risipiți bani publici pentru a se obține rezultate exact opuse scopurilor urmărite, astfel că reforma manualelor s-a dovedit un eșec răsunător. În directă legătură cu reforma manualelor a fost și dezvoltarea necontrolată a industriei auxiliarelor, care a dus la impunerea unor mari cheltuieli  părinților și la încărcarea excesivă a ghiozdanelor elevilor. Mihai Mitrică (Asociația Editorilor din România) bocea faptul că eliminarea manualelor „alternative” va da o lovitură nimicitoare pentru școala românească, ignorând realitatea că, după două decenii de manuale alternative, cu analfabetismul funcțional în floare și cu rezultate jalnice la examenele naționale, nu prea a mai rămas ceva de distrus în învățământul românesc. 

• Nu în ultimul rând, dacă doresc rezolvarea crizei manualelor, semnatarii Apelului „Dreptul la educație”ar trebui să explice opiniei publice: 

➢ De unde până unde atâta valoare adăugată prin puhoiul de manuale și auxiliare de proastă calitate, scrise de tot felul de veleitari și impostori? 

➢ Dacă programele școlare, pe baza cărora sunt concepute manualele și auxiliarele, au fost și rămân unice, de ce abia acum s-ar ajunge la situația de „impunere a unor direcții unice de formare, de educare, de anulare a diversității și alterității, atât la nivelul circulației ideilor, cât și la cel al surselor care le pot produce – specialiștii și entitățile economice specializate”? Ce înțeleg autorii Apelului prin „alteritate” în cazul manualelor?

➢ Cum se face că „sistemul competițional, generator de plus-valoare”, existent de două decenii, a produs un analfabetism funcțional de 40% și lipsa manualelor pentru generația clasei zero?

➢ De ce autorii creativi și editurile private aflate în competiție nu au reușit să asigure o educație de calitate?

➢ De ce domnii Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Liviu Papadima, Mircea Vasilescu și pe toți ceilalți scriitori de epistole apocaliptice, nu au sărit în sus și în anii trecuți, când elevii nu aveau manuale pe bănci?Sau de ce nu s-au revoltat pentru greutatea ghiozdanelor, încărcate inutil prin auxiliarele editate pentru profit, de către „entitățile economice specializate”? În cazul domnului prorector Liviu Papadima, indignarea arătată are vreo legătură cu Editura Humanitas? 

➢ Oare distinsa autoare de manuale, doamna Florina Rogalski, care în câteva emisiuni de televiziune înfiera fenomenul analfabetismul funcțional și susținea cauza manualelor așa zis alternative, ne poate spune dacă se mai mândrește cu manualele plagiate pentru Editura Corint („Plagiatul continuă” - Observator cultural nr. 140 din 29 octombrie 2002, p. 9 și „Plagiat in serie” - Observator cultural nr. 142 din 12 noiembrie 2002, p. 7) și dacă poate face, după două decenii de elaborat manuale școlare, diferența dintre un manual „alternativ” și unul „opțional”? Oare doamna Rogalski înțelege semnificația termenilor „alternativă” și „opțiune”? Nu cumva și domnia sa, împreună cu toată floarea intelectualității civice, este atinsă de aripa analfabetismului funcțional? Întrebarea privind sensul terminologiei folosite nu este scolastică, ci cât se poate de importantă pentru a înțelege impostura unor personalități implicate în scandalul manualelor. Cu ajutorul unui dicționar, revoluționarii pentru dreptul la educație ar putea descoperi că expresia „manuale alternative” este absolut eronată. 

➢ Acuzațiile Apelului, de genul: „controlul politic al conținuturilor! cenzura educației! controlul minților copiilor noștri! moartea școlii românești!” nu sunt niște lozinci ridicole?

➢ Oare nu este important ca interesul elevilor şi drepturile acestora să primeze cu adevărat în faţă intereselor comerciale ale editurilor?

➢ Unde erau iluștrii semnatari ai „dreptului la educație” când statul a devenit o pușculiță pentru afaceriștiimanualelor și auxiliarelor, în timp ce profesorii au fost transformați în samsari, comisionari și agenți de vânzări? 

➢ Prin modul cum acționează și prin ceea ce susțin, autorii Apelului nu se pun singuri în postura de portavoce a intereselor private din România?

➢ Apelul nu are un stil prolix, fiind scris cu o emfază gongorică?

➢ Îngrijorarea cu privire la dreptul la educație și lista nesfârșită a pericolelor care ne-ar pândi nu țin, în condițiile crizei manualelor, de domeniul cinismului?

➢ Cum a fost demonstrată, în două decenii, superioritatea sistemului „manualelor alternative”?Nu cumva tocmai acest sistem a făcut din școală o afacere, mănoasă pentru edituri și păguboasă pentru educația noilor generații?

➢ Această afacere nu s-a dovedit a fi o risipă imensă pentru țară?

➢ Oare capitalistul Gabriel Liiceanu, patronul Editurii Humanitas, care se plângea de lipsa de transparență a MEN, pentru că nu a putut afla din timp cine sunt evaluatorii implicați în licitațiile pentru manuale, consideră firesc să facă afaceri cu statul, un stat care să-i finanțeze producția și să-i asigure piața de desfacere? Dacă învățământul este de stat și gratuit, de ce ar fi obligatoriu ca editurile private să înlocuiască statul în producerea manualelor și auxiliare? 

➢ Până la urmă, căror nevoi diverse și speciale răspund manualele „alternative”? De unde știu părinții care sunt manualele care „se potrivesc nevoilor” copiilor lor? Dacă profesorii nu pot face comerț și nu pot recomanda auxiliare, de unde știu părinții ce anume trebuie să cumpere?

❖  

Propuneri privind Legea manualului școlar:

I. În Expunerea de motive, propunem să se arate că:

   „Reforma manualelor, declanșată în urma acordului din 1993 cu Banca Mondială, ulterior fiind implicate și alte instituții europene și mondiale, a presupus cheltuirea unor sume uriașe, iar rezultatele au fost dezastruoase.

   Actualul sistem de producere a manualelor școlare a făcut din învățământul gratuit al statului o mare afacere privată și încalcă dreptul copilului la o educație de calitate.

   Expresia „manuale alternative” este eronată, pentru că punerea la dispoziția elevului a mai multor manuale nu presupune excluderea celorlalte și pentru că toate manualele au la bază o programă unică. Termenul „alternativ, - ă”, care a fost atribuit în mod greșit manualelor de bază, are sensul de „posibilitate de a alege între două soluții, între două situații care se exclud una pe cealaltă”/„nevoia de a alege unul din două”. În realitate, „manualele alternative” ar presupune „programe alternative” și ar obliga la organizarea unor „examene alternative”. În învățământul public din România nu au existat (și nu pot exista), manuale alternative, ci doar manuale de bază (din nefericire, numeroase și de proastă calitate), variante ale manualului unic, produse de către colectivele de autori ale editurilor private, în urma unor „lecturi personalizate” ale programei unice. Iată de ce, trebuie făcută distincția între manualele alternative, opționale și de bază, după cum nu trebuie ignorat faptul că toate manualele din învățământul public trebuie să urmeze o programă unică, să ilustreze aceleași conținuturi și să formeze aceleași competențe. 

   De peste două decenii, de când a fost introdus actualul sistem al editării manualelor în regim de piață liberă, nu numai că nu a crescut calitatea educației, dar am asistat la o creștere spectaculoasă a analfabetismului funcțional și la lipsa manualelor pentru generația clasei zero. În acest fel, au fost risipiți bani publici pentru a se obține rezultate exact opuse scopurilor urmărite, astfel că reforma manualelor s-a dovedit un eșec răsunător. Mai mult, prin dezvoltarea necontrolată a industriei auxiliarelor, s-a ajuns la impunerea unor mari cheltuieli  părinților și la încărcarea excesivă a ghiozdanelor elevilor.

   Criza manualelor impune introducerea unui nou sistem de aprobare a manualelor de bază, axat pe criterii valorice și implicând Academia Română, principalul for științific al țării.”

II. Propunem modificarea articolului 5 din proiectul Legii manualului școlar, astfel:

     „…Examinatorii vor fi grupuri de experți ai Academiei Române, ai Centrului național de Evaluare și Examinare și ai institutului de Științe ale Educației.” 

   Am introdus Academia Română în ecuație, pentru că ea reprezintă primul for științific al țării, în vreme ce CNEE și IȘE sunt responsabile de aprobarea, de-a lungul timpului, aunor manuale cu greșeli științifice, cu serioase deficiențe de conținut.

    În speranța că Legea manualului școlar va fi adoptată într-o formă care să garanteze rezolvarea crizei manualelor, vă rugăm să primiţi, Domnule Ministru, asigurarea sentimentelor noastre de înaltă consideraţie. În același timp, suntem de acord să folosiți prezentul memoriu, pentru a face publice ideile și propunerile din cuprinsul acestuia.

                                                                  Cu deosebită stimă,