In situatia in care dispare un post de invatator
din unitatea de invatamant cu PJ si apare un post de invatator la o structura a
aceleasi unitati, care sunt criteriile prin care unul dintre invatatori, toti
fiind titulari, pleaca la structura?? mentionez ca unul dintre acesti 4
titulari a functionat anterior la aceasta structura, avand prima numire la
strucutra respective
Metodologia aprobată prin ORDINUL 5451/21.11.2013
(2) În cazul în care
desemnarea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate se face prin
concurs, acesta este realizat de o comisie stabilită şi aprobată de consiliul
de administraţie al unităţii de învăţământ. Comisia este alcătuită din
preşedinte, care este directorul unităţii de învăţământ dacă nu se află în
situaţia de restrângere sau un alt cadru didactic titular, membru al
consiliului de administraţie, în situaţia în care directorul este vizat de
restrângere, doi membri evaluatori, unul dintre ei fiind reprezentantul
inspectoratului, celălalt un profesor titular cu gradul didactic I, de la altă
unitate şcolară, având specializarea corespunzătoare disciplinei la care este
restrângerea, şi un secretar, cadru didactic titular, membru al consiliului de
administraţie. Evaluarea constă într-o inspecţie specială la clasă şi lucrare
scrisă din programa de concurs specifică disciplinei. Evaluarea pentru fiecare
probă se face prin note de la 10 la 1, acordate de cei doi evaluatori. Nota
fiecărei probe se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de cei doi
evaluatori. Rezultatul final se obţine ca medie aritmetică a celor două note.
Concursul se anunţă în maximum 48 de ore de la aprobarea proiectului de
încadrare cu personal didactic de către consiliul de administraţie al unităţii
de învăţământ.
(3) În cazul apariţiei
situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic titular la
nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice sau de
restrângere de activitate, situaţii care vizează două sau mai multe cadre
didactice titulare la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la:
a)
activitatea prestată de personalul didactic titular care solicită plecarea din
unitate pe motivul reducerii activităţii; în cazul în care două sau mai multe
persoane de aceeaşi specialitate solicită plecarea din unitatea de învăţământ,
pleacă persoana care întruneşte punctajul cel mai mare/media cea mare în urma
evaluării;
b)
activitatea prestată de personalul didactic titular care a obţinut
calificativul nesatisfăcător la ultima evaluare anuală;
c)
activitatea prestată de personalul didactic titular sancţionat disciplinar în
anul şcolar curent sau în ultimii doi ani şcolari încheiaţi;
d)
activitatea prestată de personalul didactic în regim de plata cu ora;
e)
activitatea prestată de personalul didactic care îndeplineşte condiţiile legale
de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare;
f)
activitatea desfăşurată de personalul didactic în baza unui contract individual
de muncă pe perioadă determinată;
g)
activitatea prestată de personalul didactic titular ale cărui specializări
dobândite prin studii nu sunt în concordanţă cu postul didactic ocupat/catedra
ocupată, conform Centralizatorului;
h)
activitatea prestată de personalul didactic titular ale cărui studii nu sunt în
concordanţă cu nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător
postului didactic ocupat;
i)
activitatea prestată de personalul didactic titular care nu este
numit/transferat/repartizat pe nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ
corespunzător postului didactic ocupat, conform documentului de
numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
j)
activitatea prestată de cadrele didactice titulare care nu au finalizat studii
universitare sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi
jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate,
studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare,
studii postuniversitare de masterat, cu una din specializările: psihopedagogie
specială, psihopedagogie, psihologie, pedagogie, pedagogie socială, pedagogie
specială, psihosociologie, filosofie-istorie (absolvenţi ai promoţiilor
1978-1994) - în concordanţă cu Centralizatorul ori studii universitare de
masterat/master în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă
cu Centralizatorul pentru învăţământul special, în situaţia reducerii numărului
de ore la catedrele din învăţământul special;
k)
activitatea prestată de personalul didactic titular care nu deţine avizele şi
atestatele necesare ocupării postului didactic, conform prezentei Metodologii;
l)
activitatea prestată de personalul didactic titular de la clasele/grupele cu
predare intensivă/bilingvă sau în limbile minorităţilor naţionale care nu a
absolvit studiile în limba în care se face predarea, în situaţia reducerii
numărului de ore la aceste clase/grupe;
m) activitatea prestată de
personalul didactic titular numit/transferat/repartizat în două sau mai multe
unităţi de învăţământ preuniversitar, în cazul în care la nivelul uneia dintre
unităţi de învăţământ se constată diminuarea numărului de ore.
(4) Dacă reducerea de
activitate, care vizează două sau mai multe persoane titulare de aceeaşi
specialitate la nivelul unei unităţi de învăţământ, nu se soluţionează prin
aplicarea prevederilor alin. (3), desemnarea cadrelor didactice titulare pentru
care se completează norma didactică se realizează prin evaluare obiectivă, în
perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a
personalului didactic titular, conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. (5
Nu scrie nicăieri de
prima numire se discuta de:
-concurs prin inspectie
la clasă și lucrare scrisă
- evaluare obiectivă
prin fișa de evaluare care este agreată sau validată de isj/ismb in concordanță
cu metodologia ( o comisie paritară inspectorat –sindicate )
Sunt cadru didactic titular la o scoala unde
trebuie sa strabat 162km dus - intors in fiecare zi ,nu pot sa ma incadrez in
programul microbuzelor de aceea fac naveta cu masina personala . Vreau sa stiu
cum se va face decontul navetei incepand cu 01 ianuarie 2014.
In M. Of. nr. 123 din
17 februarie 2011 a fost publicata Instructiunea ministrului educatiei,
cercetarii, tineretului si sportului nr. 2/011 privind decontarea navetei cadrelor
didactice.
ART. 1Personalului didactic din unitatile de invatamant de stat, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi o locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun, din localitatea de resedinta la locul de munca si de la locul de munca in localitatea de resedinta. In cazul in care nu exista mijloace de transport in comun intre localitatea de resedinta si sediul unitatii de invatamant, urmeaza a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, daca transportul se face cu autoturismul proprietate personala. In cazul in care exista mijloc de transport in comun, dar personalul didactic prefera sa circule cu autoturismul proprietate personala, urmeaza a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport in comun. Atunci cand transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic, in urma solicitarilor adresate autoritatilor administratiei publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii calatoriei pe mijloacele de transport in comun prin depunerea la sfarsitul fiecarei luni de activitate a biletelor de calatorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzatoare a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, prin depunerea la sfarsitul fiecarei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de invatamant, care certifica efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personala;
b) solicitarea contravalorii calatoriei efectuate cu mijloacele de transport in comun sau a contravalorii corespunzatoare a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, pentru cei care isi asigura transportul cu autoturismul proprietate personala, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unitatii de invatamant.
ART. 2 Consiliul de administratie al unitatii de invatamant propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile banesti aferente personalului didactic care solicita cheltuieli de deplasare.
ART. 3 Personalului didactic din unitatile de invatamant conexe, care nu dispune de locuinta in localitatea unde are postul, i se deconteaza cheltuielile de transport. Decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se va efectua de unitatea de invatamant conexa la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic, respectandu-se prevederile art. 1.

ART. 4 Institutiile de
invatamant superior pot asigura, integral sau partial, din surse proprii,
transportul si cazarea cadrelor didactice care domiciliaza in alte localitati.
ART. 5 Directiile de specialitate din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti, unitatile de invatamant, institutiile de invatamant superior si autoritatile administratiei publice locale duc la indeplinire prezenta instructiune.

Scoala mea fuzioneaza prin absorbtie cu o alta
scoala. In prezent, eu ma aflu in pensie de invaliditate. Trebuie sa-mi depun
si eu dosar pentru reducere de activitate?
Conform legii pensiilor
263 /2010 dumneavoastră sunteți supus revizuirii medicale periodice În opinia
mea dumneavoastră ar trebui să aveți catedra rezervată
Dacă catedra dumneavoastră suferă modificări
ar fi bine să participați la mobilitatea personalului didactic .Pensionarii de
invaliditate sunt supusi revizuirii medicale periodic, in functie de afectiune,
la intervale cuprinse intre un an si 3 ani, pana la implinirea varstelor
standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al
asigurarilor sociale sau, dupa caz, de catre comisiile centrale de expertiza
medico-militara.
Este normal ca intr-o gradinita directorul si
administratorul sa primeasca 15% spor pentru conditii vatamatoare?
Dacă au o hotărâre
judecătorească în acest sens pot beneficia de
aceste sporuri. Aceste sporuri sunt evidențiate în EDUSAL care este
supus avizării inspectoratului . Îmi este greu să cred că aceste sporuri au
trecut de persoanele care verifică la
inspectoratul școlar
Dacă de aceste sporuri
au beneficiat legal directorul și administratorul înainte de tăierea lor și au
cîștigat în instantă atunci aceste
drepturi sunt executorii . O hotărâre judecătorească are putere de lege ,are caracter
relativ adică se aplică pentru o anumită persoană din o institutie care a
castigat acest drept în instanță
Sunt profesor la un colegiu din Bacau. In cadrul
colegiului au functionat pana in 2005 clase de Tehnician in activitati
economice, fiind incadrati 2 profesori titulari cu decizie pe postul economic,
administrativ, posta. Din anul 2006 s-au introdus clase de Tehnician in turism.
Pana in acest an incadrarea lor s-a facut cu ore din centralizator care erau
comune celor 2 calificari (Marketingul afacerii, Organizarea resurselor umane,
Planificare operationala, etc). Anul acesta s-a schimbat conducerea si s-a
propus restrangerea celor 2 persoane. Puteti sa-mi spuneti daca intr-o unitate
scolara poate exista postul de Economic, administrativ, posta cu orele din
centralizator mentionate mai sus, chiar daca nu exista calificarea Tehnician in
activitati economice ci doar Tehnician in turism?
Conform anexei 5 OMECTS
nr 3331/25.02.2010 domeniile celor doua specializări sunt diferite economic
respective turism și alimentatie desigur același profil. Se poate cere
restrângerea de activitate daca în proiectul planului de încadrare pe care îl
face directorul pozitionează acele ore și norme la alimentatie publica și
turism. Poate exista și acest post, dar cu asumarea raspunderii directorului si
CA aferent orelor comune celor două specializări Tot atât de bine daca
inspectoratul scolar –personalul cere odată cu machetele de încadrare planurile
cadru,planurile de invățîmânt și schemele orare s-ar putea ca proiectul de
incadrare să fie respins. Incepînd cu acest an proiectul de incadrare trebuie
discutatşi analizat în CP și aprobat în
CA
Aş dori să ştiu care sunt criteriile după care
persoanele desemnate drept membrii fac parte din comisia de mobilitate şi de ce
competenţe trebuie să dispună acele persoane? Totodată cine înafară de
directorul instituţiei şi persoanele din comisia de mobilitate de la nivelul
instituţiei verifică veridicitatea şi autenticitatea documentelor? Aş putea
beneficia de prezenţa unei persoane care să îmi apere interesele? Sindicat, ISJ
sau chiar avocat?
(2) În cazul în care
desemnarea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate se face prin
concurs, acesta este realizat de o comisie stabilită şi aprobată de consiliul
de administraţie al unităţii de învăţământ. Comisia este alcătuită din
preşedinte, care este directorul unităţii de învăţământ dacă nu se află în
situaţia de restrângere sau un alt cadru didactic titular, membru al
consiliului de administraţie, în situaţia în care directorul este vizat de
restrângere, doi membri evaluatori, unul dintre ei fiind reprezentantul
inspectoratului, celălalt un profesor titular cu gradul didactic I, de la altă
unitate şcolară, având specializarea corespunzătoare disciplinei la care este
restrângerea, şi un secretar, cadru didactic titular, membru al consiliului de
administraţie. Evaluarea constă într-o inspecţie specială la clasă şi lucrare
scrisă din programa de concurs specifică disciplinei. Evaluarea pentru fiecare
probă se face prin note de la 10 la 1, acordate de cei doi evaluatori. Nota
fiecărei probe se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de cei doi
evaluatori. Rezultatul final se obţine ca medie aritmetică a celor două note.
Concursul se anunţă în maximum 48 de ore de la aprobarea proiectului de
încadrare cu personal didactic de către consiliul de administraţie al unităţii
de învăţământ.
(3) Evaluarea obiectivă
este realizată de către o comisie stabilită şi aprobată de către consiliul de
administraţie al unităţii de învăţământ având următoarea componenţă:
preşedinte-directorul unităţii dacă nu se află în situaţia de restrângere sau
un alt cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie din
unitatea de învăţământ, în situaţia în care directorul este vizat de
restrângere de activitate, doi membri-cadre didactice titulare de altă
specialitate din unitatea de învăţământ sau cadre didactice titulare de aceeaşi
specialitate din alte unităţi de învăţământ. Evaluarea obiectivă se realizează
în perioada prevăzută în Calendar şi se finalizează cu punctajul atribuit
conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. Dacă rezultatul evaluării
obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile
social-umanitare prevăzute în anexa nr. 2, pe baza documentelor justificative.
La nivelul fiecărei
scoli se numeste o comisie de mobilitate ,iar directorul instituției își asumă
proiectul planului de încadrare
Am terminat colegiul de institutori- educatori
psihopedagogie speciala de 4 ani , scurta durata dar cu 180 credite ,
specializarea educatoare si psihopedagogie speciala . Sunt educatoare , am dat
gradul II . Am o intrebare : trebuie sa-mi echivalezi studiile ? da sau nu ?
Deoarece am vazut ca in lege spune de colegiile de 3 ani .
În opinia mea şi
dumneavoastră trebuie să echivalaţi deoarece aveţi 180 de credite ,Şi studiile
universitare de licenţă sunt de 3,4,5 ani .Pentru a vă edifica cititi art 148
din legea 1 LEGEA EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Art. 148(1) Programele
de studii universitare planifica si organizeaza volumul de munca specific
activitatilor de predare, invatare, aplicare practica si examinare in
concordanta cu ECTS/SECT, exprimandu-l in termenii creditelor de studii
transferabile. Un credit de studiu transferabil consta in cantitatea de munca
intelectuala dirijata si independenta necesara pentru finalizarea individuala
de catre student a unei unitati componente a unui curs din cadrul unui program
de studii universitare, completata cu validarea rezultatelor invatarii.
(2) Munca intelectuala individuala a unui student nu poate fi mai mica decat cea corespunzatoare unui numar anual de 60 de credite de studiu transferabile.
(3) Numarul minim de credite necesar promovarii anului universitar se stabileste de catre senatul universitar.
(4) Durata programelor de studii universitare de licenta si master, pe domenii de specializare, se stabileste la propunerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si se aproba prin hotarare a Guvernului.
(5) Durata totala cumulata a ciclului de studii universitare de licenta si de master corespunde obtinerii a cel putin 300 de credite de studii transferabile.
(6) Numarul de credite de studii transferabile aferente ciclului de studii universitare de doctorat se stabileste de fiecare universitate in functie de domeniul stiintific sau artistic.

Sunt suplinitor calificat cu definitivat si am
participat la concursul de Titularizare si in anul 2010 avand nota peste 7 ,
dar am participat si in anul 2012 avand nota 9,55 , tin sa percizez ca posul
meu este viabil pe 4 ani ,am o vechime in inv. de 14 ani urmeaza sa sustin in
vara examenul pt. gr.II iar la aceasta scoala activez de 5ani .Intrebarea mea
este daca pot deveni titulara conf.art.253 .
DA. Conform ORDONANŢĂ
DE URGENŢĂ nr 117 din 23 decembrie 2013 privind modificarea şi completarea
Legii educatiei naţionale nr 1 /2011 ;şi pentru luarea unor măsuri în domeniul
învăţământului
34. Articolul 253 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
"Art. 253. - (1) Cadrele didactice
netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional
unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un
post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, dacă
sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii generale:
a) se certifică viabilitatea postului/catedrei;
b) consiliul de administraţie al unităţii de
învăţământ respective este de acord.
(2) Condiţiile specifice pentru titularizarea
personalului didactic, care a participat la concursuri de titularizare, în
sistemul de învăţământ preuniversitar, în condiţiile alin. (1), se stabilesc
prin metodologie elaborată cu
consultarea partenerilor de dialog social şi aprobată prin ordin al ministrului
educaţiei naţionale."
Am o mare rugaminte, revin cu o intrebare foarte
importanta pentru noi la scoala noastra. Poate o persoana cu 12 ani vechine de
Sef depozit la o firma si Manager de depozit la un supermarket sa ocupe aceasta
functie.Noi am spus nu dar pilelemai sus puse au spus da.
Legea contabilitatii, legea nr. 82/1991, republicata 2008
Art. 10 (1) Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 revine administratorului,ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective.
(2) Contabilitatea se organizeaza si se conduce, de regula, in compartimente distincte, conduse de catre directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie. Aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare.
(3) Contabilitatea poate fi organizata si condusa pe baza de contracte de prestari de servicii in domeniul contabilitatii, incheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.
(4) Raspunderea pentru aplicarea necorespunzatoare a reglementarilor contabile revine directorului economic, contabilului-sef sau altei persoane imputernicite sa indeplineasca aceasta functie, impreuna cu personalul din subordine. In cazul in care contabilitatea este condusa pe baza de contract de prestari de servicii, incheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, raspunderea pentru conducerea contabilitatii revine acestora, potrivit legii si prevederilor contractuale.
(5) Institutiile publice la care contabilitatea nu este organizata in compartimente distincte sau care nu au personal incadrat cu contract individual de munca, potrivit legii, pot incheia contracte de prestari de servicii, pentru conducerea contabilitatii si intocmirea situatiilor financiare trimestriale si anuale, cu societati comerciale de expertiza contabila sau cu persoane fizice autorizate, conform legii. Incheierea contractelor se face cu respectarea reglementarilor privind achizitiile publice de bunuri si servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu aceasta destinatie

Buna ziua, as avea doua probleme la care sper sa
ma puteti ajuta!Am luat anul trecut 9.20 la limba engleza si lucrez suplinitor
pe un post la o scoala! Am inteles ca se va scoate titularizabil un post la o
alta scoala..pot sa candidez la aceea scoala pe baza art.253? A doua problema
este mai mult
verificarea unui zvon:)) Am auzit ca art.253 nu va mai cere obligatoriu examen
in specialitatea postului, asa ca, intrebarea mea ar fi daca pot ocupa un post
de limba romana pe baza notei de 9.20 de la limba engleza din anul 2013?
NU . Postul este al
unităţii şcolare Prin titularizare practice vă schimbă durata contractului adică
din determinat se transformă în nedeterminat . Prin urmare vă puteți titulariza
la scoala în care funcționati și pe postul /disciplina la care a-ți dat examen
Conform ORDONANŢĂ DE
URGENŢĂ nr 117 din 23 decembrie 2013 privind modificarea şi completarea Legii
educatiei naţionale nr 1 /2011 ;şi pentru luarea unor măsuri în domeniul
învăţământului. Articolul 253 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 253. - (1) Cadrele didactice
netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional
unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un
post/o catedră, devin titulare în
sistemul de învăţământ preuniversitar, dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii generale:
a) se certifică viabilitatea postului/catedrei;
b) consiliul de administraţie al unităţii de
învăţământ respective este de acord.
(2) Condiţiile specifice pentru titularizarea
personalului didactic, care a participat
la concursuri de titularizare, în sistemul de învăţământ preuniversitar, în
condiţiile alin. (1), se stabilesc prin metodologie elaborată cu consultarea
partenerilor de dialog social şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei
naţionale."
Sunt in concediu medical cu diagnosticul de
cancer. Pot fii supusa transferului pentru restrangere de activitate in timpul
concediului de boala? Codul Muncii nu permite acest lucru. Cu respect va rog sa
ma ajutati si sa-mi dati un raspuns. (Sunt profesor pentru invatamantul primar,
am 52 de ani si o vechime in invatamant de 15 ani).
Dumneavoastră sunteţi
titulară în sistemul national de învăţământ deci aveţi intr-o unitate şcolară
contract de muncă pe perioadă nedeterminată.Dacă din anumite considerente
institutia scolară nu mai are cel putin jumatate de norma pentru dumneavoastră
intraţi în restrângere de activitate .Trebuie sa analizati foarte bine
situatia pentru că legile sunt de partea
dumneavoastră Vă rog să lecturati următoarele paragrafe dim metodologie
(2) În cazul în care
desemnarea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate se face prin
concurs, acesta este realizat de o comisie stabilită şi aprobată de consiliul
de administraţie al unităţii de învăţământ. Comisia este alcătuită din
preşedinte, care este directorul unităţii de învăţământ dacă nu se află în
situaţia de restrângere sau un alt cadru didactic titular, membru al
consiliului de administraţie, în situaţia în care directorul este vizat de
restrângere, doi membri evaluatori, unul dintre ei fiind reprezentantul
inspectoratului, celălalt un profesor titular cu gradul didactic I, de la altă
unitate şcolară, având specializarea corespunzătoare disciplinei la care este
restrângerea, şi un secretar, cadru didactic titular, membru al consiliului de
administraţie. Evaluarea constă într-o inspecţie specială la clasă şi lucrare
scrisă din programa de concurs specifică disciplinei. Evaluarea pentru fiecare
probă se face prin note de la 10 la 1, acordate de cei doi evaluatori. Nota
fiecărei probe se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de cei doi
evaluatori. Rezultatul final se obţine ca medie aritmetică a celor două note.
Concursul se anunţă în maximum 48 de ore de la aprobarea proiectului de
încadrare cu personal didactic de către consiliul de administraţie al unităţii
de învăţământ.
(3) Evaluarea obiectivă
este realizată de către o comisie stabilită şi aprobată de către consiliul de
administraţie al unităţii de învăţământ având următoarea componenţă:
preşedinte-directorul unităţii dacă nu se află în situaţia de restrângere sau
un alt cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie din
unitatea de învăţământ, în situaţia în care directorul este vizat de
restrângere de activitate, doi membri-cadre didactice titulare de altă
specialitate din unitatea de învăţământ sau cadre didactice titulare de aceeaşi
specialitate din alte unităţi de învăţământ. Evaluarea obiectivă se realizează
în perioada prevăzută în Calendar şi se finalizează cu punctajul atribuit
conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. Dacă rezultatul evaluării
obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile
social-umanitare prevăzute în anexa nr. 2, pe baza documentelor justificative.
Nu renunţaţi la luptă
şi veţi cîştiga pe toate fronturile .Sănătate şi numai bine
Buna ziua,imi spuneti,va rog,daca un profesor
care a dat examen de titularizare la un liceu particular poate sa participe la
restrangere cu media pe care a obtinut-o in anul 2008 la invatamantul de
stat?Daca in scoala sunt module de TIC, la practica,acestea se adauga la norma
de baza?Mentionez ca titularul este profesor TIC.
1. Puteți participa cum este prevăzut la punctual 7 de
mai jos din Metodologie
7) La etapele de ocupare a
posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin transfer pentru
soluţionarea restrângerii de activitate/pretransfer consimţit între unităţile
de învăţământ/detaşare, organizate în baza prevederilor Legii nr. 1/2011 cu
modificările şi completările ulterioare şi prezentei Metodologii, pot
participa: a) cadre didactice titulare în unităţi de învăţământ de stat;
b) cadrele didactice titulare în unităţi de
învăţământ preuniversitar particulare acreditate, în baza concursului organizat
conform Metodologiilor de organizare şi desfăşurare a concursului pentru
ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante în unităţile de învăţământ
particular din învăţământul preuniversitar aprobate prin ordinul ministrului
educaţiei şi cercetării nr. 5656/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi
sportului nr. 5625/2012, în baza concursului naţional de ocupare a posturilor
didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat sau a
concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de
stat/grupurilor de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru ocuparea
posturilor didactice/catedrelor vacante;
c) cadre didactice titulare
transferate/pretransferate din învăţământul preuniversitar de stat, în unităţi
de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate, prin transfer
pentru restrângere de activitate/pretransfer;
d) cadrele didactice titulare
transferate din învăţământul preuniversitar de stat conform Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în
dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998, care funcţionează
în structurile specializate din subordinea direcţiilor generale pentru
asistenţă socială şi protecţia copilului, aflate în situaţia de restrângere de
activitate.
2 . La modulele constitutive
ale STAGIILOR DE PREGĂTIRE PRACTICĂ sunt ore pentru maistru PIP și laborator
tehnologic predate de professor. Dacă profesorul are în încadrare ore de PIP
atunci aceste sunt normate la 24 ore pe săptămâna deci norma profesorului va fi
peste 18 ore și în plus profesorul pentru a fi legal incadrat va trebui să
sustină o probă practică in fata unei comisii numite de inspectoratul școlar
Functia de director adjunct la un liceu
tehnologic cu 19 clase , cantina si internat este prevazut in normative ? La o
scoala gimnaziala cu 2 GPN-uri, 11 clase la primar si 10 clase gimnaziale
exista functia de director adjunct? Simultan la invatamantul primar in mediul
urban este ilegal?
Norme metodologice pentru stabilirea obligaţiei
didactice de predare a personalului de conducere din unităţile de învăţământ,
unităţile conexe şi a personalului de îndrumare şi control
A. ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR
I.
Grădiniţa cu program
normal
Director
- la grădiniţa care funcţionează împreună cu altă unitate de
învăţământ, conducerea se asigură de către directorul şcolii sau liceului
respectiv;
- la grădiniţa care
funcţionează de sine stătătoare, conducerea se exercită de către un cadru
didactic care asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul întregii activităţi
a grădiniţei, efectuând şi activitate cu grupa de copii;
II.
Grădiniţa cu program
prelungit/săptămânal
1. Director
-
La grădiniţa care funcţionează împreună cu altă
unitate de învăţământ, conducerea se asigură de către directorul şcolii sau
liceului respectiv;
-
La grădiniţa care funcţionează de sine
stătătoare, cu 1-8 grupe de de copii, conducerea se exercită de către un cadru
didactic care asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul întregii activităţi
a grădiniţei, efectuând şi activitate cu grupa de copii;
-
La grădiniţa care funcţionează de sine
stătătoare, cu peste 8 grupe de copii, conducerea se exercită de către un cadru
didactic care asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul întregii activităţi
a grădiniţei, fiind degrevată de activitatea cu grupa de copii;
Directoarele de grădiniţe degrevate total de
activitate cu grupa de copii nu beneficiază de prevederile art. 51, alin. (4)
din Legea nr. 128/1997.
B. ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR, GIMNAZIAL, LICEAL, GRUP ŞCOLAR ŞI
ÎNVĂŢĂMÂNT POSTICEAL
I. Şcoala cu clasele I-VIII, liceu, grup şcolar şi învăţământ
postliceal
1. Director - un
profesor care asigură îndrumarea, coordonarea întregii activităţi a unităţii de
învăţământ efectuează şi 5-6 ore din norma didactică de predare
2.
Director adjunct - în unităţile de învăţământ preuniversitar
cu număr mai mare de clase de elevi sau cu activitate complexă, directorul este
ajutat de un director adjunct (profesor, profesor pentru învăţământul primar şi
preşcolar, institutor sau educatoare), după cum urmează:
Şcoala cu clasele I-VIII care funcţionează cu:
-
peste 30 de clase de elevi;
-
între 20 şi 29 de clase de elevi, din care cel
puţin 10 clase de elevi şi/sau grupe de copii la învăţământul preşcolar:
-
învăţământul primar sau preşcolar;
-
secţii cu predare în limbile minorităţilor
naţionale, în şcoala în care învăţământul se desfăşoară în limba română;
-
secţie cu predare limba română, în şcoala în care
învăţământul se desfăşoară în limbile minorităţilor naţionale;
-
cel puţin 18 clase având şi internat şi cantină;
Directorul adjunct care este profesor efectuează
5 - 6 ore de predare pe săptămânal, iar cel care este profesor pentru
învăţământul primar şi preşcolar, educatoare, învăţător sau institutor efectuează
integral activitatea didactică de instruire – educare cu grupa sau clasa de
elevi.
3.Director
adjunct liceu, postliceală sau grup şcolar care funcţionează cu:
-
peste 25 de clase de elevi;
-
între 18 şi 24 de clase de elevi având cel puţin
10 clase de elevi sau grupe de copii la:
-
clase de învăţământ primar şi gimnazial sau grupe
de învăţământ preşcolar;
-
secţii cu predare în limbi ale minorităţilor
naţionale, în şcoala sau liceul în care învăţământul se desfăşoară în limba
română;
-
secţie cu predare limba română, în şcoala sau
liceul în care învăţământul se desfăşoară în limbile minorităţilor naţionale;
-
cel puţin 18 clase având şi internat şi cantină;
În liceul cu profil de artă sau sport unul din profesorii de
la obiectele de pregătire umanistă, socială sau ştiinţifică de bază,
îndeplineşte şi funcţia de director adjunct.
Directorul adjunct care este profesor prestează 5 - 6 ore de
predare pe săptămână iar cel care este profesor pentru învăţământul primar şi
preşcolar/educatoare/învăţător/institutor efectuează integral activitatea
didactică de instruire – educare cu grupa sau clasa de elevi.
În şcoala cu clasele I-VIII sau I-XII (XIII) care
funcţionează cu peste 60 de clase de elevi, cât şi la celelalte unităţi care
funcţionează cu peste 50 de clase de elevi, directorul este ajutat de al doilea
director adjunct (profesor), cu aprobarea inspectoratului şcolar judeţean/al
Municipiului Bucureşti.
C. CENTRUL LOGOPEDIC INTERŞCOLAR
Coordonarea centrului logopedic interşcolar se asigură de
către inspectoratul şcolar.
D. CLUB SPORTIV ŞCOLAR
1. Director - conducerea clubului sportiv şcolar care
funcţionează în cadrul unei şcoli sau unui liceu se asigură de către directorul
unităţii respective.
La clubul sportiv şcolar care funcţionează în cadrul unei
şcoli sau unui liceu având peste 12 grupe de elevi, unul dintre profesori
coordonează activitatea, efectuând şi 12 ore din norma de predare, iar la cele
cu 1-12 grupe de elevi, unul dintre profesorii de specialitate asigură
îndrumarea şi coordonarea activităţii efectuând integral norma de predare.
La clubul sportiv care funcţionează de sine stătător, având
cel puţin 18 grupe de elevi, unul dintre profesori îndeplineşte şi funcţia de
director. Acesta efectuează şi activitate cu grupa, cel puţin:
- 12-14 ore din norma de predare, dacă clubul are 19-33 de
grupe de elevi;
-10-12 ore din norma de predare, dacă clubul are peste 33 de
grupe de elevi, dar nu mai mult de 45 de grupe.
2. Directorul adjunct
Se poate norma un post la cluburile sportive şcolare care au
mai mult de 45 de grupe. Acesta
efectuează şi activitate cu grupa de 14 - 16 ore.
E. PALATE ŞI CLUBURI ALE
ELEVILOR
1. Director - un post pentru fiecare palat sau club. Această
funcţie este îndeplinită de profesor care desfăşoară şi activitate cu grupa 10
– 12 ore din norma didactică la palatele copiilor şi elevilor şi la Palatul
Naţional al Copiilor, iar la celelalte cluburi 14 -16.
2. Director adjunct - se pot norma 1-2 posturi la Palatul
naţional al Copiilor, cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Acesta efectuează 14 –1 6 ore.
F. CASA CORPULUI DIDACTIC
Director - un profesor pentru fiecare casă a corpului
didactic degrevat de norma didactică de predare.
G. FUNCŢII DE CONDUCERE DIN INSPECTORATELE ŞCOLARE
Inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct,
degrevaţi de norma didactică de predare.
H. FUNCŢII DE ÎNDRUMARE ŞI CONTROL DIN INSPECTORATELE ŞCOLARE
Inspectorul şcolar de specialitate şi inspectorul şcolar
efectuează 4 ore din norma didactică de predare.
In anii 2009 si 2012 am lucrat ca invatatoare la
Scoala Turdas ,am predat acolo si orele de educatie fizica .Am inteles ca se
face actiune in instanta pentru aceste ore .Eu m-am mutat la Cluj din 2012 . Am
primit telefon de la liderul de sindicat de la Hunedoara ca eu nu pot figura pe
listele lor si ca trebuie sa imi fac in nume propriu actiune ,dar am auzit ca
trebuie sa platesc pentru acest lucru .E corect acest lucru? 1.Cei din
Hunedoara nu ma pot trece pe lista ca nu mai sunt la ei .2 .Pentru actiunea mea
trebuie sa platesc . Tot pentru aceste mutari ale mele, desi am fost tot timpul
membru de sindicat,am pierdut banii si din restantele de salariu
Stimată doamnă este vorba de o procedură care privește
reprezentarea la TRIBUNAL secția conflicte de muncă . Pe de o parte directorul
instituției impreună cu liderul sindical de la scoală nu poate semna ca în
acest moment sunteți salariatul școlii pe de altă parte presedintele de
sindicat nu poate invoca numele dumneavoastră penru că nu mai faceti parte din sindicatul pe care
îl conduce Singura soluție este să faceti acțiune în nume propriu,dar eu cred
că oamenii inimoși de la sindicatul din HUNEDOARA vă pot consilia pentru a avea
success Nu trebuie să investiți decât puțin timp pentru a câștiga un drept al
dumneavoasră . SUCCES
Ma scuzati pentru deranj, insa am o nelamurire
in ceea ce priveste noua marire salariala. Eu sunt in anul IV, in invatamant,
insa mi-am luat definitivatul in vara 2013, mai beneficiez in aceste conditii
de marirea salariala?
Sunteţi
considerată debutantă până la obţinerea
definitivatului. OUG 103/2013 – Salarizarea personalului bugetar în anul 2014 şi
alte măsuri privind cheltuielile publice
(2) Salariul de bază
stabilit potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea- cadru nr. 284/2010,
cu modificările ulterioare, se determină prin înmulţirea coeficientului de
ierarhizare corespunzător clasei de salarizare aferente funcţiei deţinute cu valoarea de referinţă de
600 lei, prevăzută la art. 10 alin. (4) din Legea- cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
(3) Salariul de bază
stabilit pentru luna decembrie 2013, care se majorează conform alin. (1), este
cel stabilit conform prevederilor Legii
nr. 63/2011 şi cuprinde: salariul de încadrare al funcţiei didactice şi, după
caz, indemnizaţia de conducere,
indemnizaţia pentru învăţământ special, gradaţia de merit, indemnizaţia
pentru personalul didactic care
îndeplineşte activitatea de diriginte, pentru învăţători, educatoare,
institutori şi professor pentru învăţământul preşcolar şi primar, sporul de
vechime, sporul de predare simultană şi compensaţiile tranzitorii.
(4) Începând cu luna
ianuarie 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente
ale sistemului de salarizare care nu fac
parte, potrivit legii, din salariul de bază prevăzut la alin. (3) de care
beneficiază personalul prevăzut la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent cu
care a fost majorat salariul de bază, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în
aceleaşi condiţii.
(5) În cazul
schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul
beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de
la noile locuri de muncă.
(6) Personalul prevăzut
la alin. (1) al cărui salariu de bază stabilit pentru luna decembrie 2013 este
mai mare decât salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art. 10 alin.
(1) din Legea- cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, îşi menţine cuantumul brut al salariului de
bază, sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ,,,ETC
Să știți că nu va
dezavantajat nimeni pentru că programul
EDUSAL a trecut automat salariile la debutanți pentru că este inscris gradul didactic ,
vechimea ,salariu ,etc
Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii la adresa de email liviumarianpop@gmail.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu