17 dec. 2013

S-a făcut dreptate. Personalul didactic auxiliar va beneficia de decontarea transportului

Doar lucrând în echipă rezultatele dorite sunt pe măsura aşteptărilor. La fel este şi la nivelul unei unități şcolare. Pentru ca totul să se desfăşoare ”ca la carte”, este nevoie nu doar de directori sau profesori, ci şi de personalul didactic neauxiliar. Deseori nedreptățiți, în ciuda faptului că muncesc foarte mult, mare parte a acestei categorii ajung să primească, lună de lună, un venit care abia le asigură traiul de pe o zi pe alta. Senatorul Liviu Marian Pop a solicitat în nenumărate rânduri ca şi ei să beneficieze de decontarea sumelor alocate pentru transport. Asta în condițiile în care majoritatea dintre ei sunt obligați să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge la serviciu, sumele necesare depăşind chiar şi 300 de lei lunar.
”Mă bucur că, iată, în cele din urmă s-a înțeles importanța modificării articolului 105 din Legea Educației, care prevedea ca decontarea cheltuielilor pentru navetă să se efectueze numai pentru cadrele didactice. Din nefericire, aici nu era inclus şi personalul didactic auxiliar. Să nu uităm că salariile unora dintre ai ajung la doar 1.000 de lei pe lună, iar după plata navetei rămân cu sub 800–700 de lei, în funcție de  distanța parcursă”, a subliniat preşedintele Comisiei de muncă din cadrul senatului, Liviu Marian Pop.
Propunerea legislativă a fost respinsă la Camera Deputaților, Senatul fiind for decizional.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu