13 sept. 2013

Întrebări și răspunsuri 13.09.2013

Am participat la concursul de titularizare unde am obtinut nota 8,6 , apoi am ocupat un post titularizabil (4 ani) la sedinta publica din 9 august 2013. Am vorbit cu domnul director de la scoala respectiva si i-am solicitat clasa pregatitoare, iar dumnealui mi-a zis ca nu se poate deoarece este o doamna care a fost anul trecut suplinitoare si anul acesta isi depune dosar de continuitate si ca are dreptul sa isi aleaga clasa. Mentionez ca dumneaei are terminat ca institutor, iar eu am terminat liceul pedagogic, specializarea invatator-educatoare si facultatea de biologie. De asemenea am predat  2 ani in invatamant ca si profesor calificat pe un post de suplinitor. Cine are dreptul sa preia clasa pregatitoare conform metodologiei?

Distribuirea claselor se face de către director. La clasa pregătitoare poate preda cadrul didactic care pe lângă studii de licență a absolvit și cursurile specifice predării la clasa pregătitoare.

Sunt cadru didactic in invatamantul universitar. Am dobandit titlul de doctor in anul 2011 si binenteles nu am putut beneficia de sporul de doctor. Am discutat problema intr-o intalnire cu D-na Ministru Ecaterina Andronescu si a promis ca sporul va fi reintrodus la o proxima schimbare a legii salarizarii. As dori daca se poate sa imi spuneti in ce stadiu sunt discutiile cu privire la acest spor si daca va fi reintrodus cand se va intampla aceasta. 

Legea salarizării ar fi trebuit să fie adoptată deja, dar până la finalul anului calendaristic ar trebui să o putem aplica. Abia când va fi publicată în Monitorul Oficial vom putea vedea cu exactitate dacă sporul de doctorat a fost inclus, din nou, în salarizarea cadrelor didactice.

Sunt profesor titular de limba engleza. Lucrez in invatamant din 2001. in anul 2006 am nascut si am intrat in CIC, respectiv 2 ani pana in 2008, apoi am revenit la catedra. In septembrie 2011 am trecut la transa de vechime 10-14, mi s-a acordat si sporul de stabilitate. In 2012 , februarie secretara ma informeaza ca a venit o adresa de la inspecorat prin care se precizeaza sa se tina cont de leg 63/2011 privind salarizarea. In acel moment mi s-a redus salariul, am fost incadrata la o transa inferioara respectiv 6-10 si salariul din grila s-a impartit la1,15, pt a scadea sporul de stabilitate si mi s-au oprit lunar timp de cateva luni banii primiti in perioada septembrie 2011-ian.2012, respectiv 880 RON. Am citit OUG 124/2011, din care am inteles ca CIC totusi nu impiedica acordarea sporului de stabilitate. Va rog din suflet sa imi dati un raspuns. Mi s-au oprit 880 de lei din salariu pe langa faptul ca s-a diminuat . Intentionez sa actionez legal pentru recuperarea banilor retroactiv. OUG a aparut in dec 2011, in concluzie nu ar fi trebuit sa mai imi opreasca banii. Si in prezent, respectiv august 2013 mi s-a spus ca dumnealor nu stiu exact daca de la 1 sept 2013 pot beneficia de acest spor de stabilitate pt ca in mod normal trebuie sa astept pana in 2018 pt a avea 10 ani neintrerupti in invatamant. Eu am inteles ca se cumuleaza, 2001-2006(5 ani) + 2008-2013(5 ani).

OUG nr. 124/2011 are caracter general și nu se referă la salarizare ci la recunoașterea perioadei concediului de creștere a copilului la stabilirea unor drepturi. Aplicabilă este Legea nr. 63/2011 potrivit căreia perioada concediului de creștere a copilului nu se ia în calcul pentru stabilirea vechimii necesară acordării sporului de stabilitate, dar nici nu o întrerupe pe aceasta. Astfel, la data de 1 septembrie 2013 trebuie să beneficiați de acest spor. 

V-as ruga sa-mi spuneti daca, in calitate de director adjunct si prof. pentru inv. primar, pot fi platita la plata cu ora (9 ore pe saptamana) pentru "Scoala dupa scoala" (program al Primariei). Precizez ca nu sunt degrevata de norma mea de invatator. Mai exista (in noile ordine, regulamente, metodologii etc.) vreo incompatibilitate intre functia de conducere si plata cu ora? Care ar fi maximum de ore pt. care as putea primi plata cu ora?

Dacă nu sunteți degrevată puteți ocupa ore în regim de plata cu ora. Pentru învățători se poate ocupa până la o normă în regim de plata cu ora.

Am terminat institutor-lb. engleza , sunt titular la o gradinita din bucuresti iar anul acesta am terminat fac. management la spiru haret . as vrea sa stiu daca pot fi incadrata ca profesor( pe adeverinta pe care am primit-o de la facultate scrie ca e acreditata prin legea nr.443/2002)

Eu consider că trebuie să fiți încadrată ca profesor în baza adeverinței, dar dacă după un an de la absolvirea studiilor nu veți prezenta diploma de licență vi se va schimba din nou încadrarea.

Pt. cei care au castigat in instanta dreptul de a primi 100 euro pt. material didactic, carti etc, pe anul 2009, chitantele, bonurile fiscale doveditoare trebuie sa fie musai din luna in care se primesc banii? Procesul a inceput de mult timp, eu am tot cumparat carti anul trecut, deci in 2012, pot sa duc bonurile fiscale din 2012? 

Dovada achizitionarii de cărți trebuie făcută în 15 zile de la primirea banilor. Astfel că, actele doveditoare trebuie să aibă o dată corespunzătoare celor 15 zile.

Va rog frumos sa-mi spuneti daca se mai acorda Diploma de excelenta pentru pensionari. Anul acesta se depun dosare? Care sunt criteriile de acordare si unde pot gasi metodologia? 

Conform legii educației naționale se acordă Diploma de excelență în baza unui regulament al MEN, dar acest regulament nu a fost adoptat. Există doar metodologia veche care se bazează pe o legislației abrogată în acest moment.

Sunt somer in prezent inregistrat pe raza municipiului Alba Iulia si doresc sa ma angajez in Cluj. Am inteles ca exista o prima de instalare pt pers care se angajeaza cel putin un an la mai mult de 50 km de loc de resedinta si au domiciliul pe raza orasului in care urmeaza sa se angajeze. Intrebarea mea este, daca o viza de flotant este in regula intrucat nu detin propietati in baza carora sa imi schimb domiciliul, voi sta in gazda, chirie si da angajarea mea se face la o jumatate de norma voi mai beneficia de prima de instalare sau se acorda aceasta doar pt norma intreaga

In primul rând depinde de legislația specifică domeniului în care lucrați. Dacă lucrați în învățământ Contractul Colectiv de Muncă aplicabil prevede posibilitatea acordării primei de instalare, în condițiile legii, dar în Legea educației naționale nu este prevăzută acordarea acestei prime de instalare. Sigura reglementare în acest sens se regăsește în HG nr. 281/1993 și nu are legătură cu domiciliul.

Va rog sa imi spuneti daca pot beneficia de prima de instalare ( art. 23 alin. (1) teza I din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, art. 38 lit. e) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Sectorului de Activitate Învățământ Preuniversitar, înregistrat laMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu nr. 59276/02.11.2012) in aceasta toamna (2013) in urmatoarele conditii: - am absolvit PIPP iunie 2013 - locul de munca este in localitate diferita de domiciliu - am o vechime de 4 ani la catedra - titulatura obtinuta anul acesta

Puteți solicita prima de instalare invocând HG nr. 283/1991, fiind singurul act normativ care face referire la acordarea acestei prime.

Se deconteaza naveta la personalul didactic auxiliar?

Se decontează în baza Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Sistemului de Învățământ Preuniversitar.

Am citit un raspuns al dumneavoastra legat de CIC, colega intreba ceva legat de definitivat. Ati spus ca acest concediu reprezinta vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea unor drepturi. Eu nu am putut trece la alta transa de vechime din cauza CIC (am 9 ani vechime efectiva, 11 cu totul). S-a schimbat ceva? Pot cere trecerea la transa 10-14 de la 1 septembrie?

Trecerea la tanșa de vechime mai mare de 10 ani se poate face, dar nu veți beneficia de spor de stabilitate întrucât nu aveți 10 ani vechime efectivă în învățământ. Pentru acordarea acestui spor perioada concediului de îngrijrie a copilului nu se ia în calculul vechimii necesare.

Am terminat Facultatea de Stiinte Socio-Umane, specializarea Asistenta Sociala. Daca fac masterul in Sociologie specializarea: Selectia si gestiunea resurselor umane, pot preda in invatamant? De asemenea daca am modulul psihopedagogic nivel I, mai trebuie sa-l fac si pe cel de nivel II, chiar daca am master?

În funcție de catedra pe care doriți să o ocupați trebuie să vă uitați în Centralizator pentru a vedea dacă vă ajută studiile. Până la absolvirea masterului didactic este suficient modulul psihopedagogic.

Sunt profesor cu norma didactica in doua scoli din mediul rural si nu mi-am primit salariul pe luna trecuta,termenul la care ni se facea plata fiind depasit cu 16 zile.Un coleg mi-a explicat ca Primaria nu are bani si poate nici interes sa plateasca salariile profesorilor si cel mai bine ar fi sa contactam liderul de sindicat.Intrebarea mea este:pe cine ar trebui sa actionez in instanta,pe directorul scolii sau Primaria si cat timp ar trebui sa treaca de la depasirea termenului de plata al salariului ca sa pot acest lucru?

Obligația de a vă plăti salariul revine angajatorului, respectiv unității de învățământ reprezentată prin director. Acțiunea în instanță o puteți înregistra chiar și după o zi de întârziere la plata salariului.

Doresc sa ma inscriu la doctorat in alta specialitate decat aceea pe care o preda in invatamant, intrebarea ar fi:,, Doctoratul in alta specialitate decat aceea care o predai se plateste in invatamant?"

În acest moment nu se mai acordă sporul pentru doctorat.

Am sustinut in luna mai 2013 inspectia speciala pentru obtinerea gradului 1, prin echivalare cu titlul stiintic de doctor, obtinand nota 10. Cand voi putea beneficia de salarizarea in conformitate cu gradul didactic obtinut si care este documentul care imi atesta acest nivel didactic, pana la eliberarea diplomei de catre institutiile abilitate.

Conform OMECTS nr. 5561/2011 „Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se face de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin ordin al ministrului, pe baza procesului verbal de efectuare a inspecţiei speciale, transmis de centrele de perfecţionare, în copie certificată conform cu originalul de directorul unităţii de învăţământ în care s-a desfăşurat inspecţia;
(11)Drepturile salariale se acordă de la data emiterii ordinului de ministru de acordare a gradului didactic I în învăţământ pe baza titlului ştiinţific de doctor”.

Pana la ce valoare a contractului se poate face incredintare directa pentru prestari servicii?

Conform OUG nr. 34/2006 „Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”.

Buna ziua, puteti sa-mi spuneti daca din sept. se va schimba incadrarea pentru cei care si-au echivalat studiile conf. OM 5553? 

Conform Metodologiei de mobilitate „Cadrele didactice, din învăţământul preuniversitar, cu studii universitare de scurtă durată, care au dobândit atestatul de echivalare a studiilor cu ciclul I de studii universitare de licenţă, în sesiunea 2012, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5553/2011, se salarizează corespunzător noii funcţii didactice începând cu 1 septembrie 2013”. 

Sunt absolventa a Liceului Pedagogic- profil invatatori-educatoare,promotia 2013.Am obtinut la concursul de titularizare nota 9,43 si am fost repartizata pe un post in invatamantul prescolar cu viabilitate 4 ani.Sunt titulara dar imi doresc sa-mi continui studiile .As putea sa-mi iau concediu pentru studii pe o periada de 3 ani?

Da, puteți beneficia de concediu fără plată pentru studii.

Dores sa ma lamuriti cu privire la urmatoarea situatie: in prezent lucrez in invatamantul special ca invatator itinerant (sunt absolventa a unei scoli postliceale pedagogice cu specializarea invatamant special). Intre timp am absolvit si facultatea in sistem bolognia specializarea comunicare si relatii publice; conform centralizatorului, cu aceasta specializare pot preda disciplina cultura civica. Intrebarea mea este daca as putea preda cultura civica in conditiile in care nu am urmat niciun modul psihopedagogic in timpul facultatii, avand doar acea scoala postliceala pedagogica si lucrand totusi in sistem. Ar trebui cumva sa urmez acel master didactic?

Conform Metodologiei de mobilitate și a Legii educației naționale pentru a preda în învățământ este nevoie de masterul didactic.

Sunt clasa a 11 in toamna, as vrea sa fac 2 ani intr-unu deoarece am pierdut 1 an si imi doresc sa termin liceu o data cu fosti mei colegi , vreau sacrecastig anul pierdut mi-am dat seama cat de mult conteaza un an din viata.

Conform Metodologiei MEN:
„Art. 4. - Elevii care se înscriu în programul de parcurgere a 2 ani de studii într-un an  şcolar trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii de selecţie:
a) să aibă, în anul şcolar anterior anului curent, calificativul sau media generală la  fiecare disciplină de studiu:
- „foarte bine”, pentru elevii din învăţământul primar;
- minimum 9,00, pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal.
b) să aibă, în anul şcolar anterior anului curent, calificativul sau media anuală la  purtare:
- „foarte bine”, pentru elevii din învăţământul primar;
- minimum 9,50, pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal.
c) să promoveze un test transdisciplinar din curriculumul clasei anterioare clasei  curente, cu un punctaj de cel puţin 80% din totalul punctajului acordat pe test.
Art. 5. - Înscrierea elevilor pentru a parcurge 2 ani de studii într-un an şcolar este  condiţionată de existenţa următoarelor documente:
a) cererea părintelui sau a tutorelui legal al elevului;
b) avizul favorabil al psihologului şcolar;
c) avizul favorabil al medicului şcolar sau al medicului de familie;
d) avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ”.

Anul acesta mi-am depus dosarul pt. gradatie de merit si mi-a fost acceptat de catre Inspectorat. Au fost aprobate listele de catre d-l inspector sc. general, dar pana azi 26 august 2013 nu am primit nicio decizie. Decizia trebuie ridicata de la secretariatul ISJ, o primeste d-l director, este trimisa la scoala? Cand intru in posesia deciziei? Vroiam sa mai intreb care sunt criteriile/ sau conditiile pe care trebuie sa le intrunesti pentru a fi lider sindical la nivelul scolii. Trebuie sa fi titular? Sa ai anumite cursuri? Si la cat timp se lege liderul sindical? Care este legea in acest sens? 

Ca practică ISJ comunică deciziile unităților de învățământ, dar puteți să vă interesați și la sediul ISJ pentru a vă ridica direct decizia.
Pentru a fi lider de sindicat la nivelul școlii trebuie doar să fiți aleasă de către membri de sindicat conform statului organizației. Alegerile se organizează într-un interval stabilit tot prin statut.

Sunt profesor titular la o Scoala Speciala. Am primit post titular în 1996 cu diploma de învățător. Ulterior, în anul 2011, am terminat facultatea de psihlogie la Spiru Haret, forma de învățământ IF (învățământ cu frecvență). Menționez că cu diploma eliberată de Universitatea Spiru Haret am primit pretransfer în acest an. Azi d-na directoare de la școală mi-a spus că o să fiu plătită conform diplomei de învățător, pentru că diploma de la Spiru Haret nu este valabil, chiar dacă am terminat în 2011, la forma de învățământ IF.

Ar trebui să verificați dacă studiile și forma de învățământ absolvite au fost acreditate sau autorizate. Oricum, dacă aplicația MEN v-a permit pretransferul în baza diplomei de la Spiru Haret nu ar trebui să aveți niciun fel de problemă.

As vrea sa va intreb si sa faceti trimitere si la legislatia in vigoare in legatura cu un coleg de al meu. Este economist si incadrat la primaria paltinoasa pe post de consilier I dep. de registratura si resurse umane cu norma completa. In anii din urma a avut ore la liceu la plata cu ora dupa amiaza. A participat la concurs in anul 2013 si a avut nota opt iar in anul 2013 directoarea la titularizat pe baza notei din 2012 obtinind si definitivatul in vara.In acest timp este in continuare angajat la primarie. Orele acum sunt toate dimineata de multe ori nu isi face orele . Oare este corect?

Poți să cumulezi mai multe contracte de muncă, conform art. 35 din Codul Muncii („Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea”).
Dacă programul de lucru nu permite desfășurarea activității în ambele locuri de muncă vor apărea absențele nemotivate, urmate de sancțiuni disciplinare, putându-se merge până la desfacerea contractului individual de muncă.




Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii la adresa de email liviumarianpop@gmail.com.

6 comentarii:

  1. Buna ziua! Sunt eleva in clasa a XI-a la un liceu din Bucuresti, profilul matematica-informatica. Din acest an voi avea nici mai mult, nici mai putin de 7 ore de matematica, 4 ore de informatica si 4 de fizica pe saptamana, ceea ce inseamna aproximativ jumatate din orar. Pe de alta parte, voi avea doar 3 ore de limba si literatura romana
    (de fapt si de drept doar literatura). Cu toate acestea, voi da bacalaureatul din aproape aceeasi programa ca cei de la filologie(care au 6-7 ore) care nu sunt deloc stresati de materii precum matematica sau celelalte stiinte exacte. Am inteles ca subiectul lor ar fi mai dificil din punct de vedere calitativ, dar acest lucru nu rezolva in nici un fel partea cantitativa a problemei. Mi s-ar parea corect si cinstit ca noi, cei de la profilurile reale, sa fim eliberati macar un pic de povara unui subiect pe care nu l-am ales ca obiect principal de studiu. Sunt destul de sigura ca subiectul de la matematica compenseaza prin grad de dificultate acele parti din subiectul la limba romana pentru care am obiectii. Daca aveti bunavointa sa cititi in continuare, va voi prezenta parerea mea despre cum ar trebui sa arate variantele de bac de pe care ma pregatesc: subiectul I trebuie pastrat fiindca testeaza capacitatea noastra de intelegere a textului, subiectul II este de asemenea util ,dar subiectul III ar trebui eliminat si inlocuit cu ceva mult mai practic(o cerere, scrisoare, proces-verbal,articol, etc). Lasati celor intr-adevar preocupati de idei filosofice comentariile literare. Aceasta este opinia mea personala, iar intreabarea pe care as dori sa v-o pun este daca ati putea face ceva in aceasta directie.

    RăspundețiȘtergere
  2. As dori sa va intreb ceva: In conditiile in care raspunsul pe care l-ati dat unei colege este cel pe care o sa il scriu mai jos, ce raspuns imi dati mie: Sunt titulara pe un post de invatator din 2004, absolventa de colegiu, Institutori- Limba engleza si a Facultatii de Management din cadrul Universitatii Spiru Haret, promotia 2008, deci pot sau nu sa fiu incadrata ca profesor invatamant primar? Mentionez ca diploma de licenta mi-a fost eliberata din martie 2009.



    Am terminat institutor-lb. engleza , sunt titular la o gradinita din bucuresti iar anul acesta am terminat fac. management la spiru haret . as vrea sa stiu daca pot fi incadrata ca profesor( pe adeverinta pe care am primit-o de la facultate scrie ca e acreditata prin legea nr.443/2002)




    Eu consider că trebuie să fiți încadrată ca profesor în baza adeverinței, dar dacă după un an de la absolvirea studiilor nu veți prezenta diploma de licență vi se va schimba din nou încadrarea.


    RăspundețiȘtergere
  3. Un prof inv primar a avut gradatie de merit pana la 1 iulie 2013 (ultima serie cu 4 ani. In perioada 1 iulie -31 august a fost in concediu de odihna. Cum este corect sa se calculeze indemnizatiade concediu? In unele scoli indemnizatia este egala cu veniturile din ultima luna, in altele indemnizatia este mai mica cu cateva sute fiindca nu mai e gradatie. Dar indemnizatia de concediu de odihna nu reprezinta drepturile cadrului didactic care a muncit in acel an. As vrea un punct de vedere si un temei legal.Cine a procedat corect cine a acordat indemnizatia ca si venitul din luna iunie sau cei care au diminuat-o calculand indemnizatia fara gradatie? Are gradatie si din sept 2013,dar acum 4 ani s*-a hotarat ca gradatia de merit sa se dea din sept si nu din iulie cum era inainte
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt invatatoare(PIPP) si director adjunct la o Sc. Gimn. cu peste 600 de elevi. Intrebarea este daca orele care depasesc norma dir. adj. mi se pot plati suplimentar?

    RăspundețiȘtergere
  5. Este normal sa am doua decizii de titular in doua parti diferite?

    RăspundețiȘtergere
  6. ESte posibil sa ai doua decizii in doua parti diferite fiind invatator?

    RăspundețiȘtergere