2 iun. 2013

De prin presă..

" Să ştii mai multe, să fii mai bun!"  una dintre cele 10 acţiuni de succes care au reprezentat Maramureşul în Concursul Naţional - s-a clasat pe locul I  pe ţară (educaţie ecologică). E uimitor câte pot realiza elevii sub indrumarea cadrelor didactice. 
Merită toate felicitările și aprecierile mele, ale tuturor!


10 activități de succes din Maramureș

Creații vestimentare din materiale reciclabile

4 comentarii:


  1. DOMNULE SENATOR,
    Suntem convişi că elevii noştri vor fi mâine mult mai încântaţi decât atunci când au primit vestea minunatei lor reuşite, fiindcă au multă nevoie de sprijin, de încredere, pentru a nu se simţi discriminaţi.
    Noi, adulţii care i-am sprijinit doar, vă apreciem întrucât dumneavoastră chiar investiţi în oameni, spre deosebire de cei care utilizează clişee verbale, fără acoperire în fapte. Aceasta e şi părerea colegilor din grupul F.S.L.I., care vă felicită pentru ceea ce faceţi pentru noi.
    Ar fi minunat dacă întreaga societate ar deprinde acest tip de comportament.
    Cu deosebit respect,
    prof. Calincan Elena

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări copiilor și cadrelor didactice implicate!

    RăspundețiȘtergere
  3. SA INVATAM , SA AVEM UN COMPORTAMENT CIVILIZAT , SA AVEM UN LOC DE MUNCA LA ABSOLVIRE !

    RăspundețiȘtergere
  4. In legatura cu salarizarea pers. nedidactic din inv.va pot spune ca atit in HG 1225/2011 cit si in HG nr. 23/ 2013 la art. 2 spune clar : pentru pers. din sectorul bugetar nivelul salariului de baza potrivit incadrarii nu poate fi inferior salariului de baza minim brut pe tara. De la 1 iulie salariul minim va fi de 800 lei iar noi avem salariul de baza 675. De ce la noi sal. de baza este calculat cu spor de vechime cu tot? De ce nu ni se adauga si noua sp. de vechime conf. Legii nr.63/2011 la salariul de baza? Noi nu avem aceleasi drepturi ca ceilalti bugetari? Sau noi traim in CONGO si dinsii in ROMANIA? De ce niste baieti destpti nu respecta legea? Chiar nu i poate trage nimeni la raspundere din inst. statului care au acest drept{ DNA} ? In constitutie spune ca nimeni nu e mai presus de lege atunci UNII de ce sint? Daca mi se aplica o amenda de circulatie de 2 puncte penalizare mie cum mi se calculeaza amenda la salariul de 800 lei sau la 675 lei/

    RăspundețiȘtergere