7 mar. 2013

Întrebări și răspunsuri 07.03.2013


Sunt cadru didactic, titular pe postul de istorie - geografie din mediul rural (5 ore istorie, 4 ore geografie +muzica, desen). In satul vecin sunt 9 ore de istorie vacante. Pot participa la pretransfer si sa devin titular in cele doua scolii cu catdra formata doar din istorie si geografie?

Ați putea, eventual, beneficia de următoarele prevederi din Metodologie „Cadrul didactic titular într-o unitate învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, ocuparea unui post didactic/catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective”. 
 Daca un coleg se pretransfera cu acordul consimtit al celor doua unitati, postul ramas liber se poate ocupa prin titularizare conform art.253?
- pe baza notei 8 de la titularizare iulie 2012, am ocupat un post intreg dar in patru scoli; intr-o scoala am patru ore si un coleg titular 18 ore, daca el se pretransfera, as putea ocupa eu postul de titular conform art.253?

Conform art. 28 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul 2013-2014 „Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat au obligaţia de a reactualiza, de a publica şi de a comunica inspectoratelor şcolare lista tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete înainte de fiecare etapă a mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ poate stabili modalităţi de ocupare şi condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor/orelor vacante/rezervate în cadrul fiecărei etape a mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar”. În baza acestui articol ați putea să vă titularizați pe orele ce se vor vacanta ca urmare a pretransferului.

Buna ziua, va rog sa-mi spuneti daca ma pot titulariza in baza art.253, in baza notei  8 din 2008, mantionez ca in anul 2011 am luat nota 6, dar ocup din 2008 si pana in prezent acelasi post.
Vă puteți titulariza doar dacă ați ocupat postul în anul școlar 2012-2013 în baza notei obținută în 2008.
Am obţinut nota 8,45 la concursul din 2 august 2012 şi am ocupat post de suplinitor pe catedra de limba franceză în 2 şcoli.La una din şcoli există post viabil pe catedra de limba franceză,adică titularizabil şi aş vrea să îl ocup în baza art.253,am Def-ul dat,sunt înscrisă la gadul II.  Întrebarea mea este : risc să pierd această titularizare în faţa restrângerilor şi pretransferărilor? Sau avem drepturi egale? Căci dacă este aşa înseamnă că nu o să mă titularizez niciodată pe baza art.253.Menţionez că este un post pe care multe persoane îl vânează (este postat pe site-ul de titularizare,viabil 4 ani,18 ore,urban).Eu vreau să ştiu  dacă am şanse reale de câştig.

Conform art. 55 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 vă puteți titulariza în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011 pe un post dacă acesta nu a fost ocupat într-o etapă de mobilitate anterioară. Art. 4 din aceeași metodologie prevede că etapele mobilității se desfășoară în următoarea ordine:
a)  constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ şi a aprobării
planurilor de şcolarizare;
b)            constituirea cu prioritate a normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
c)             întregirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări;
d)           stabilirea posturilor didactice/catedrelor vacante şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic;
e)             stabilirea posturilor didactice/catedrelor rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic pe perioada rezervării;
f)              completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare a personalului didactic titular căruia nu i se poate constitui catedra la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
g)     transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ;
h)     pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular, pe criteriul apropierii de domiciliu;
h1) stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2013 şi se menţine în activitate ca titular în anul şcolar 2013-2014, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2013, cu aprobarea anuală a consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, precum şi a personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie  2013, căruia i se recunoaște calitatea de titular, în anul şcolar 2013-2014;
i) modificarea duratei contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice netitulare din perioadă determinată în perioadă nedeterminată în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;

As dori o lamurire privind sporul de stabilitate acordat personalului didactic auxiliar:
- daca un salariat a fost pe post nedidactic timp de 10 si apoi a trecut pe post de didactic auxiliar poate (2ani) poate primi acest spor de stabilitate 15%?
- conform Legii 63/2011 :"1.sporul de stabilitate se acordă pentru o vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani personalului didactic auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ;
2. sporul de stabilitate se acordă personalului didactic auxiliar, indiferent de perioada când a fost acumulată vechimea efectivă realizată în mod neîntrerupt a celor 10 ani în învăţământ; As dori sa-mi explicati , daca se poate, ....vechime efectiva neintrerupta in invatamant?

Salariatul care a funcționat ca personal nedidactic timp de 10 ani și apoi 2 ani personal didactic auxiliar nu poate beneficia de spor de stabilitate.
Vechime neîntreruptă în învățământ înseamnă perioada lucrată în învățământ care nu a fost întreruptă de perioade de încetare a contractului individual de muncă și revenire într-o funcție în sistem. Spre exemplu, șomajul întrerupe vechimea în învățământ.

Din modificarea adusa mobilitatii personalului didactic, am inteles ca daca ai nota 7 nu pierzi prelungirea contractului de munca. Intrebarea mea e:detasarile nu sunt dupa repartizarea celor ce dau examen in 2013? daca postul pe care ceri continuitatea aparee la concurs, nu poate fi luat?Si daca vreti sa ma lamuriti, daca am sub 7 nu pot cere prelungirea contractului? Eu inteleg ca pot daca am peste 5.

Conform art. 4 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „Etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se organizează şi se desfăşoară conform prezentei Metodologii şi sunt, în ordine, următoarele:
a)  constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământşi a aprobării planurilor de şcolarizare;
b)  constituirea cu prioritate a normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
c)   întregirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări;
d)  stabilirea posturilor didactice/catedrelor vacante şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic;
e)   stabilirea posturilor didactice/catedrelor rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic pe perioada rezervării;
f)    completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare a personalului didactic titular căruia nu i se poate constitui catedra la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
g)  transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ;
h)   pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular, pe criteriul apropierii de domiciliu;
h1) stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2013 şi se menţine în activitate ca titular în anul şcolar 2013-2014, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2013, cu aprobarea anuală a consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, precum şi a personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie  2013, căruia i se recunoaște calitatea de titular, în anul şcolar 2013-2014;
i) modificarea duratei contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice netitulare din perioadă determinată în perioadă nedeterminată în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;
j) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate de unităţile de învăţământ, prin concurs;
k)  detaşarea personalului didactic titular pentru apropierea de domiciliu;
l) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2013-2014, pentru personalul didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată;
m) repartizarea candidaţilor rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat la nivelul unităţilor/consorţiilor şcolare ori prin asocieri temporare de unităţi de învăţământ la nivel local/judeţean, în şedinţă publică organizată la nivelul inspectoratului şcolar;
n) ocuparea posturilor didactice/catedrelor  vacante/rezervate cu personal didactic calificat prin plata cu ora;
o) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care apar pe parcursul anului şcolar, conform reglementărilor emise de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”.
Astfel, detașările sunt după repartizarea celor care dau concurs în 2013.
Art. 85 din aceeași metodologie prevede că, „Cadrele didactice calificate, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, participante la concursuri de titularizare în anii 2011 şi/sau 2012, care au obţinut minimum nota/media 5,00 (cinci) în specialitatea postului, care au avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, care au calificativul "Foarte bine" şi care mai au cel puţin jumătate de normă didactică în specialitate, pot solicita prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014”.

As dori sa stiu daca pot fi titular atat in preuniversitar,cat si in universitar. In Legea 1 nu exista ointerdictie in acest sens.

Așa e legea specială, respectiv  Legea nr. 1/2011 nu cuprinde nicio reglementare în acest sens. Prin urmare, se aplică prevederile legii generale, Codul Muncii, care prevede posibilitate de a cumula mai multe funcții la același angajator sau la angajatori diferiți.

1. Daca pot face pretransfer pe un post viabilitate 1 an? CA imi va da acordul?
2. Daca da, in anul urmator in cazul unei restrangeri de activitate sunt prima care  intra in restrangere sau am sanse sa particip la concursul de dosare?

Conform art. 52  alin. 3 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „În etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ cadrele didactice pot ocupa catedre vacante constituite în unităţi de învăţământ, indiferent de viabilitatea acestora”. Prin urmare, trebuie să primiți acordul Consiliului de Administrație chiar dacă viabilitatea postului este de 1 an. Dacă anul viitor postul/catedra intră în restrângere de activitate veți participa la concursul de dosare, conform art. 25 alin. 3 și 4 din aceeași metodologie.

Va  rog  sa-mi  spuneti  daca ma pot  titulariza  in  baza  art. 253  cu  nota 7,25 din  2008  si  daca  e  leagal  sa  se  aprobe  continuitate pe  un  post  cu  viabilitate  de  4  ani?  

Vă puteți titulariza, conform art. 253, în baza notei obținută în 2008, dacă ați ocupat în anul școlar 2012-2013 un post în baza aceleași note din 2008. Dacă postul cu viabilitate de 4 ani nu a fost ocupat în etapele anterioare se poate acorda continuitate prin încheierea unui contract de muncă cu durată de un an.

Educatoare, si as dori sa stiu daca imi pot face dosar in vederea acordarii gradatiei de merit in conditiile in care am fost in concediu crestere copil in perioada 2011-2012 si jumatate din anul scolar 2012-2013?Sau trebuie sa mai astept de acum incolo inca 4 ani?

Conform metodologiei de acordare a gradației de merit „In cazul suspendarii contractului individual de munca din motive neimputabile angajatului in perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012, in conformitate cu prevederile art. 255 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, personalul didactic din invatamantul preuniversitar se evalueaza pentru perioada de 4 ani in intervalul 1 septembrie 2002-31 august 2012 in care salariatul si-a desfasurat activitatea, fara a fi luate in calcul perioadele evaluate pentru obtinerea gradatiei de merit in sesiunile anterioare”. Prin urmare, puteți să vă depuneți dosarul dacă sunteți angajată în învățământ în ultimii 4 ani, iar evaluarea se va face pentru perioadele în care efectiv ați desfășurat activitate din ultimii 4 ani.

Am fost la concursul de titularizare din 2010, obtinand nota 8,00. Mai pot beneficia de continuitate in anul scolar 2013-2014? Tinand cont ca metodolagia se tot schimba, nu mai stim in ce ape ne scaldam. 

 Prelungirea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată se face doar în baza notelor mai mari de 5 obținute la concursurile organizate în 2011 și 2012, conform art. 85 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014.

M-am titularizat anul trecut ,in urma concursului, dupa o vechime in invatamant de 4 ani . Stiam ca in vechea lege a invatamantului era prevazuta o prima echivalenta cu un salariu , daca te titularizai in primii 5 ani de cand intrai in invatamant. Noua lege nu mai prevede acest lucru dar este stipulat in Contractul colectiv de munca , pe mine ma intereseaza daca se mai acorda aceasta prima. Liderul nostru de sindicat nu stie ce sa-mi spuna si nu stiu ce sa fac , sa fac o cerere catre scoala si sa cer prima , dar in ce baza ?

Conform Contractului Colectiv de Muncă se acordă o „primă de instalare, în condițiile legii”. Problema e că nu există o lege care să prevadă acordarea și modalitatea de stabilirea a acestei prime de instalare, prin urmare, în acest moment nu se poate acorda.

Puteti sa-mi spuneti va rog, in situatia prelungirii contractului de munca pe perioada nedeterminata conform art 253, ce se intelege prin "viabilitatea postului". Pe ce perioada trebuie sa fie vacant pentru a fi viabil pentru titularizare conform art 253.

Viabilitatea postului trebuie să fie de 4 ani pentru a putea beneficia de prevederile art. 253 din Legea nr. 1/2011

Va supun atentiei urmatoarea  intrebare,in 2012 am sustinut definitivatul si am participat si ex.de titularizare la care am  luat peste 7,postul titularizabil a fost ocupat de catre o persoana care nu are definitivatul dar avea cu 30 sutimi mai mult decat mine,cine trebuia sa fie incadrat pe postul titularizabil,eu ca am obtinut si definitivatul pe noua metodologie sau cealalta persoana care a avut nota un pic mai mare la titul., dar fara definitivat ?Ni s-a spus ca definitivatul va avea intaietate?

Conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013 „ocuparea posturilor/catedrelor se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute”. În cazul notelor egale departajarea candidaților se face în următoarea ordine: domiciliul în localitatea în care se află postul; gradul didactic.

Ma pot titulariza cu articolul 253 daca am obtinut nota 7.25 in anul 2008 si daca postul care exista la aceasta scoala poate fi dat la continuitate chiar daca este viabil 4 ani si scos la titularizare?

Vă puteți titulariza în baza notei obținută în 2008, conform art. 253, dacă ați ocupat un post în anul școlar 2012-2013 în baza aceleași note din 2008. Dacă postul cu viabilitate de 4 ani nu a fost ocupat în etapele anterioare ale mobilității poate fi luat la continuitate.

Ca urmare a publicarii listei posturilor pt restrangere pe site-ul MEC am constatat ca orelor nu corespund cu cele aprobata de CP si avizata de CA si trimise la ISJ. Va rog sa-mi spuneti ce pot face profesorii scolii in aceasta situatie.

Puteți să vă adresați unității de învățământ pentru a remedia situația la ISJ sau direct comisie de mobilitate  a ISJ.

Sunt invatator suplinitor calificat cu concurs de titularizare 2012 ,nota 7.80 examen scris.Titulara de pe postul pe care il suplinescin acest an  vrea sa se transfere in localitatea de domiciliu.Daca postul se elibereaza (in sedinta publica) pot sa ma titularizez pe acel post in aprilie conf. art.253 ?Mentionez ca indeplinesc condiitiile titularizarii in baza art. 253

Dacă la etapa de transformare a contractelor individual de muncă din contract pe perioadă determinată în contract pe perioadă nedeterminată postul este publicat cu viabilitate de 4 ani și aveți aprobarea consiliului de administrație vă puteți titulariza.

Buna ziua, anul acesta as dori sa sustin examenul de titularizare, as dori sa aflu daca se mentine tot programa de anul trecut in care dadeam doar din didactica disciplinei de specialitate sau vom da ca in anii trecuti dupa programa din 2010?  

Până în acest moment nu sunt modificări în ce privește programa concursului de titularizare de anul acesta, față de anul trecut.



Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.

Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.

Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de email liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii.

12 comentarii:

  1. Va rog sa ma lamuri intr-o problema.Sunt profesor cu statutul de suplinitor. In 2011 am participat la concurs si am obtinut o nota peste 9. Pe baza acestei note doresc titularizarea in scoala.
    C.A. al scolii a hotarat sa scoata postul cu o viabilitate de 4 ani, dandu-mi in acest sens si 2 optionale si propunandu-l la ISJ pentru titularizare in scoala.
    In aceste conditii, deoarece etapa pentru titularizare in scoala este in aprilie, acest post poate fi luat in etapa de pretransfer la cerere prin acord consimtit intre unitati?
    Am citit in art. 28 din metodologie ca, C.A.al scolii poate stabili modalitati de ocupare si conditii specifice de ocupare a posturilor in cadrul fiecarei etape de mobilitate, deci daca l-au scos si propus pentru titularizare in scoala, mai poate fi luat de altcineva?

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună seara! Aş dori să vă întreb cum ar trebui să fiu încadrată având în vedere faptul că am absolvit Liceul Pedagogic în anul 1995 şi facultatea de Management Braşov în anul 2010.Menţionez că sunt educatoare titulară la o grădiniţă din judeţul Mureş. Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. SUNT TITULAR IN 2 UNITATI SCOLARE. IN PREZENT SUNT DETASAT IN ALTA UNITATE SCOLARA. DE LA PRIMA UNITATE SCOLARA MA POT PRETRANSFERA CU 4 ORE IN UNITATEA UNDE SUNT DETASAT.
    LA PRIMA UNITATE SCOLARA AM 10 ORE IN CATEDRA CA TITULAR.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vă rog frumos să îmi răspundeţi la urmatoarele întrebări: ce se întâmplă cu un titular care a obţinut un post cu normă întreagă în afara învăţământului şi începe activitatea pe noul post la 1 aprilie? Îşi poate rezerva postul de titular sau acesta rămane vacant? Dacă nu şi-l poate rezerva şcoala poate considera cu data de 1 septembrie postul vacant (automat cu viabilitate de minim 4 ani)? Menţionez că în momentul de faţă persoana respectivă se află în concediu medical existând un suplinitor încadrat până la 31 august pe orele în cauză şi că mă interesează dacă există şanse să fie ocupat acel post în baza art. 253 în etapa din aprilie sau măcar scos la concurs. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am si eu o intrebare ,daca sunt angajat pe perioada nedeterminata in 2012-2013 pe postul cuiva plecat in Spania, pe baza notei mai mare decat 5 ,pot cere continuitate sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  6. Va rog frumos sa ma iertati pentru deranj, insa as dori sa va pun si eu o intrebare. Directorii de unitati de invatamant pot da acordul de consimtamant cui vor, fara sa respecte criteriile din metodologie? Peste tot unde m-am interesat mi-au spus ca au deja oameni.Sunt profesor titular de limba engleza la un liceu tehnologic si as vrea sa incerc sa ma transfer la o scoala mai buna. E un post la cel mai bun liceu din oras, insa directoarea o prefera pe o doamna profesoara care e in acelasi partid politic ca si dansa, cu toate ca nu are punctajul meu. Mentionez ca eu nu fac parte din nici un partid politic. Am citit ca decizia consiliului de administratie e definitiva si poate fi atacata doar in instanta de contencios administrativ. Exista posibilitatea k sa obtin eu postul daca actionez in instanta si se dovedeste ca am avut punctaj mai mare ca doamna respectiva si ca ea a avut diplome false?
    La o alta scoala generala directoarea a scos doua posturi de limba engleza cu viabilitate un an si a spus ca nu da consimtamant de pretransfer nimanui din cauza ca doreste sa titularizeze in scoala doua suplinitoare care sunt de cativa ani acolo.E legal asa ceva?Din moment ce apar pe internet doua posturi cu viabilitate un an la aceasi scoala este clar ca unul dintre ele ar trebui sa aibe viabilitate 4 ani.De asemenea in metodologie scrie ca avem dreptul sa ne transferam si pe posturi cu viabilitate de un an. Eu m-am hotarat sa-i duc oricum dosarul in perioada din calendar. Nu mi se pare normal ca directorii sa faca chiar tot ce vor. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Conform art. 74 din Metodologia așa cum a fost modificată prin OMEN 3271/2013 „În etapa de repartizare prevăzută la alin. (3) lit. d), posturile didactice/catedrele propuse pentru continuitate la detașare și pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2013-2014, pentru candidații care au obținut cel puțin nota/media 7 (șapte) la concursurile de titularizare din anii 2011 și/sau 2012, se ocupă numai de persoanele care beneficiază de continuitate la detașare, respectiv de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2013-2014, conform prezentei Metodologii”. CE INSEAMNA ASTA? CA TRB SA AM MINIM 7 CA SA POT BENEFICIA DE CONTINUITATE?

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua. Am o problema privind titularizarea cf art.253.In anul scolar 2012-2013 am primit continuitate in doua scoli( 13 h si 5 h), in baza notei din 2010. Momentan o scola a dat 14 ore libere cu viabilitate de 1 an iar a doua scola 8 h cu viabilitate de 1 an. Daca fac cereri la cele 2 scoli si obtin acordul CA ma pot titulariza pe 13 h si respectiv 5 h. Mentionez ca aceste ore au viabilitate 4 ani iar CA -urile sunt de acord cu titularizarea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua d-le Pop.Am o intrebare,va rog, Cum se poate ca un director de scoala suplinitor cu definitivat,pus in august 2012 sa fie si presedinte de filiala de partid si nimeni sa nu ia nici o masura.Nu mai exista legi in tara asta?ACEASTA SITUATIE EXISTA IN TELEORMAN.VA MULTUMESC.

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca sunt titulara la 2 unitati scolare: una in localitatea de domociliu si unde este si post pt pretransfer, iar alta in alta localitate atunci eu cum ma consider la etapa de pretransfer: ca venind din aceeasi localitate sau din alta? as dori si temeiul legal pt justiicare, eu negasind acest amanunt si persoanele intrebate aici au ridicat din umeri lasand loc de interpretari.

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua, sunt incadrata ca suplinitor calificat in urma concursul de titularizare din 2012, cu nota 9.65. Postul este in doua scoli, in prima 14 ore iar in a doua 4 ore. Intrebarea mea este daca ma pot titulariza cu legea 253, avand in vedere ca numai prima scoala poate declara postul viabil ( cele 14 ore). Pot sa depun totusi cerere pentru titularizare si sa primesc completare in alta scoala ?

    RăspundețiȘtergere
  12. buna ziua!as avea si eu o intrebare.la pretransfer prin consimtamant intre unitati de invatamant am luat un post vacant de 1 an pe perioada determinata.ce se va intampla la anul cu acest post?se va modifica contractul in perioada nedeterminata? mentionez ca anul acesta im d-au definitivatul...daca nu i-au deful ce se intampla?sunt trecuta oare pe perioada determinata din cauza ca nu am definitivatul sau numai ca postul este doar pe un an?si la anul imi fac din nou pretransferul?

    RăspundețiȘtergere