14 ian. 2013

Întrebări și răspunsuri


Numele meu este A. M., sunt profesor (momentan) de limba si literatura romana (suplinitor) si ma confrunt cu urmatoarea situatie: am absolvit Facultatea de Litere, Istorie si Teologie (specializarea limba si literatura romana- limba si literatura latina) din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara in anul 2009, Master Literatura latina patristica in cadrul aceleiasi universitati in anul 2011 si mi s-a spus de catre ISJHD ca nu pot ocupa un post de profesor in cadrul unui liceu deorece masterul meu nu este recunoscut. Tin sa precizez ca in proportie de 99% toate posturile scoase la concurs sunt in cadrul unor licee. Am fost sfatuita sa urmez din nou un master, nu-mi permit acest lucru, nici financiar si nici temporal. In anul 2009 cand m-am inscris la master am intrebat in mod expres daca este in regula, am primit raspunsul potrivit caruia important e sa fie masterul absolvit in domeniul literelor, nu titlul lui.
Ce sa fac? Va rog sa ma ajutati, deoarece mai mult ca sigur voi ramane fara loc de munca.

Metodologia de organizare și desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului școlar 2012-2013 în unitățile de învățământ preuniversitar de stat aprobată prin OMECTS nr. 5624/31.08.2012 prevede în art. 9 (9) lit. b) că posturile didactice în învățământul liceal pot fi ocupate de „absolvenți cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licență, urmat de absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de master, cu specializări în profilul postului”. Catedra pentru care optați este de Limba și literatura română, astfel și diploma ciclului II de studii universitare de master trebuie să fie în acest domeniu.

De ce cei ce-si completeaza catedra in urban o fac pentru un an iar cei din rural pe termen nelimitat ? Nu se poate face nimic pentru noi cei din urban care ne completam catedra an de an si bineinteles cu riscul de a ne pierde locul de munca ? Suntem inferiori celor din rural ? O a doua problema : In 2011 Mitropolia Olteniei a pus preotii  care sunt titulari sa aleaga ori preotie ori invatamant ! De ce nu se intampla in toata tara la fel ? Unii cu doua locuri de munca altul pe drumuri e corect ?  Va multumesc mult ! 

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.560/2011prevede în art. 142 alin. 3 „Completarea normei didactice se face, la cerere, cu acordul cadrului didactic, prin deciziea inspectorului școlar general, pe durata unui an școlar”, iar în art. 142 alin. 4 se prevede că „În mediul rural completarea normei didactice ... se poate realiza pe durata unui an școlar ori pe durată nedeterminată”. Si in proiectul Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 se păstrează aceste prevederi.
In ceea ce privește situația preoților, conform prevederilor art. 35 din Codul Muncii „ (1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, în baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea”.

Sunt profesor SSD şi am depus dosar de echivalare a studiilor în sesiunea 2012. Conform Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012, incepand cu 1 noiembrie 2012, ar trebuie sa fie eliberate atestatele de echivalare, dar nimeni nu ştie nimic. M-am adresat ISJ şi am primit urmatorul raspuns: "nu ştim nimic despre eliberarea atestatelor". De unde putem ridica aceste atestate şi când? Ştiţi cumva care sunt instituţiile de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru evaluarea şi eliberarea atestatelor de echivalare?
Cum vom fi salarizaţi după eliberarea atestatelor, profesor SSD sau profesor S ?

Conform Ordinului 6575/2011, anexa I, art. 3 (1)     „Atestatele de echivalare, al caror model este prevazut in anexa la Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT, tiparite pe hartie speciala cu filigran continuu, cu respectarea Hotararii Guvernului nr. 412/1993 privind reproducerea stemei Romaniei pe actele oficiale si sigiliile autoritatilor Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu modificarile si completarile ulterioare, se gestioneaza, se completeaza si se elibereaza de institutiile de invatamant superior stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in conformitate cu prevederile art. 5 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT.”. Astfel, MECTS trebuie să facă cunoscută lista instituțiilor de învățământ superior care au fost stabilite pentru eliberarea atestatelor. Referitor la salarizare, până la această dată nu este nicio prevedere expresă în ceea ce îi privește pe angajații care vor obține atestatele de echivalare a studiilor.

Sunt cadru didactic din jud. Neamt  si in seria a 2-a , datorita dvs, am depus dosar de echivalare studii pe matematica - fizica. Dvs. mai stiti ceva de aceste dosare, la ce centre universitare au ajuns, se mai tine cont de acest ordin sau sa nu ne mai facem sperante?

Conform Ordinului 6575/2011, anexa I, art. 3 (1)     „Atestatele de echivalare, al caror model este prevazut in anexa la Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT, tiparite pe hartie speciala cu filigran continuu, cu respectarea Hotararii Guvernului nr. 412/1993 privind reproducerea stemei Romaniei pe actele oficiale si sigiliile autoritatilor Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu modificarile si completarile ulterioare, se gestioneaza, se completeaza si se elibereaza de institutiile de invatamant superior stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in conformitate cu prevederile art. 5 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT.”. Astfel, MECTS trebuie să facă cunoscută lista instituțiilor de învățământ superior care au fost stabilite pentru eliberarea atestatelor.

Va rog sa imi raspundeti la o intrebare legata de urmatoarea problema: eu sunt metodist la CCD Olt si conform statutului CCD ar trebui ca functia mea sa fie identica celei a unui inspector scolar, adica ar trebui sa primesc (si eu si colegii mei din Olt sau din alte judete) spor de inspector scolar (adica 25-30%). Sunt nelamurit de ce nu se aplica aceste prevederi legale in cazul nostru. In speranta ca nu v-am deranjat prea mult si ca puteti sa imi raspundeti va urez un nou an mai bun si implinirea tuturor dorintelor.

Conform OMECTS nr. 5554 din  7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a casei corpului didactic, art. 42 „Funcţia de profesor-metodist de la casa corpului didactic este echivalentă cu funcţia de inspector şcolar din inspectoratul şcolar judeţean”. Potrivit prevederilor art. 49 din același regulament    „Cadrul didactic care ocupă postul de profesor-metodist beneficiază de drepturi salariale conform legii”. Astfel, statutul profesorului-metodist este echivalent cu cel al inspectorului școlar județean, iar salarizarea se stabilește conform prevederilor legale referitoare la cadrele didactice.



Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de e-mail liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii

4 comentarii:

  1. Bună ziua

    Stiti cumva cand va intra in vigoare Metodologia miscarii personalului didactic ? Am gasit doar proiectul acesteia.

    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare foarte rau ca am ramas intr-o tara in care profesorii de la oras nu sunt la fel de buni ca si cei de la tara ! Cei de la oras merg la completari an de an, cei de la tara o data si definitiv. Regret ca inca lucrez intr-un sector numit invatamant in care unii au LEGAL doua norme iar altii din pricina lor sunt pusi pe reducere ! Asta e Romania in care traim !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate ai mare dreptate !!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Ștergere
  3. Eu am sustinut examenul de titularizare in 2012 si am obtinut nota titularizabila. Mi se pare o mare nedreptate si discriminare faptul ca eu nu am dreptul sa ma titularizez cu articolul 253. Am dat examen de titulariare ca si colegii mei din anii mentionati in articol si ar trebui sa beneficiez de aceleasi drepturi. Sper sa se modifice articolul si sa nu mai fim discriminati si dati la o parte.Cu respect.

    RăspundețiȘtergere