12 nov. 2012

Întrebări și răspunsuri


Ce se va întâmpla cu cei ce au susținut CNU în 2 august 2012, au luat între 5,50 - 6,00, dar nu au fost încă repartizați? Mă interesează acest lucru, întrucât, pe lângă faptul că mă aflu într-o astfel de situație, pe lista cu orele vacante pe care au afișat-o cei de la ISJ, în rubrica ”observații”, am văzut scris: ”post rezervat profesor pensionar, plata cu ora”, precum și numele acelui profesor pensionar. Într-adevăr, nu erau posturi întregi, ci câte 10, 12, 9 ore. Eu am dreptul să lucrez doar cu jumătate de normă, pentru că am gradul III de invaliditare locomotorie. Am 40 de ani.
O altă întrebare: dacă sunt licențiată (cu modulul psihopedagogic - nivelul I - finalizat) și într-o altă specializare decât cea pentru care am susținut CNU din 2 august 2012, pot solicita ore pentru această disciplină?
Vă mulțumesc pentru răspunsurile pe care le aștept cu nerăbdare!

La memoriul dumneavoastră,transmis spre soluţionare şi înregistrat la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu numărul 10.987/04.10.2012, vă comunicăm următoarele:
În anul şcolar 2012 – 2013, ocuparea posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate din  unităţile de învăţământ s-a realizat în conformitate cu Metodologia-cadru  privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin O.M.E.C.T.S.  nr. 5560/ 2011, cu modificările şi completările ulterioare.   Dumneavoastră puteţi fi repartizată pe un post/fracţie de post doar dacă pe parcursul acestui an şcolar, în unităţile de învăţământ preuniversitar se vor vacanta posturi/ fracţii de posturi.

Poate n-am ales locul potrivit, insa, cred ca am ales blogul potrivit si persoana potrivita care sa-mi dea un raspuns pe care-l caut de foarte multi ani.Am absolvit Facultatea de Istorie in 2003 si in 2008 studiile postuniversitare de profesor documentarist in cadrul Facultatii de Litere Bucuresti. Desi am o vechime de 9 ani ca profesor calificat, titular sunt din 2010 la Scoala Radovanu pe catedra de profesor documentarist. Nu pot sa dau examenul de definitivat deoarece nu am un certificat care sa ateste ca am absolvit modulul psihopedagogic, acesta fiind inclus in foaia matricola de absolvire a Facultatii.
Intrucat, absolventii promotiilor inmatriculate intre 1996 si 2005, care au cuprinse in foaia matricola disciplinele prevazute in ordinele de ministru valabile in aceasta perioada, respectiv OM nr 4356/1996, 3345/1999, 4237/2003, 4343/2005, nu pot primi separat certificatul de absolvire al modulului psihopedagogic, deoarece acesta s-a infiintat ulterior absolvirii facultatii.
Singura solutie era sa refac acest modul, insa nu mi-am putut permite financiar, avand in vedere faptul ca am si un copil in intretinere si sunt unic intretinator.
In speranta ca raspunsul dumneavoastra ma v-a ajuta sa ma pot inscrie si sa pot sustine examenul de definitivat si celalate examene de grad didactic, va multumesc anticipat!

La memoriul dumneavoastră,înregistrat cu nr. 562/33/27.09.2012 şi transmis spre soluţionare şi înregistrat la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu numărul de mai sus, în vederea analizării cazului și formulării unui răspuns competent este necesar să ne transmiteţi copii ale actelor de studii (diploma/diplomele de studii, foaia/foile matricole, certificatele de acordare a gradelor didactice).
·       Documentele se transmit prin poştă pe adresa: str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sector 1, Bucureşti, cod poştal 70738.

Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.

Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MECTS.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs  pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii

2 comentarii:

  1. D-le Pop,sunt PIP si m-am pensionat la limita de varsta.Din discutiile cu alti colegi aflati in prag de pensie,am inteles ca aveam dreptul sa-mi mai continui activitatea inca trei ani.E adevarat? Caci mie,desi am depus cerere de continuitate catre CA al scolii,postul mi-a fost scos la concurs si a fost ocupat de catre o colega invatatoare.Ba mai mult,desi sunt absolventa a Facultatii de Muzica,nu mi s-au dat nici macar orele de muzica (plata cu ora) la clasele V-VIII,ci au fost date profesorului de franceza pentru completarea catedrei.Asadar,la doua cereri de continuitate (invatator si profesor de muzica) am primit raspuns negativ de la director.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Ministru, referitor la răspunsul dumneavoastră - pe care îl citez aici: ” La memoriul dumneavoastră,transmis spre soluţionare şi înregistrat la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu numărul 10.987/04.10.2012, vă comunicăm următoarele:
    În anul şcolar 2012 – 2013, ocuparea posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate din unităţile de învăţământ s-a realizat în conformitate cu Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5560/ 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Dumneavoastră puteţi fi repartizată pe un post/fracţie de post doar dacă pe parcursul acestui an şcolar, în unităţile de învăţământ preuniversitar se vor vacanta posturi/ fracţii de posturi.” -, îmi puteți spune ce anume prevede Metodologia de care amintiți? Prevede cumva ca posturile vacante să fie ocupate de domnii profesori pensionari, înaintea celor ce au susținut CNU în 2 august 2012 și au obținut note de peste 5,50? Doriți exemple? Școlile la care puteam ajunge - pentru că sunt în apropierea domiciliului meu, și pentru care, cu drumul, aș fi cheltuit cel mult 20 ron/zi, eu neputându-mă deplasa pe picioarele mele, din cauza unor operații foarte grele pe care le-am suferit pe 12 ianuarie și pe 1 iunie anul acesta, am gradul III de invaliditate locmotorie, nu pot urca și coborî din și în mijloacele de transport în comun, gen tramvaie, autobuze etc. - sunt 80 și 84. Acolo este angjat personal de care scriam câteva rânduri mai sus. În situația aceasta la ce mă pot aștepta? Că voi fi repartizată la 2-3 ore distanță de casă și că voi fi nevoită să scot din buzunar, pe zi, 50-60 ron? Păai faceți și dumneavoastră un calcul, Domnule Ministru: dintr-un salariu de 496 ron (jumătate de normă, pentru că nu am voie să lucrez cu normă întreagă), în câte zile mă pot prezenta la școală (la serviciu) și în câte nu? Răspunsul pe care mi l-ați dat nu mă mulțumește, din acest punct de vedere. De ce nu se iau măsuri adecvate? Vă mulțumesc pentru noul răspuns pe care îl aștept cu nerăbdare! Sănătate și toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere