Nimic nou! MECTS, cu conducerea actuala, este de acord cu jaful asupra salariilor din invatamant inceput in octombrie, 2008. Mizeaza pe niste economii la bugetul de stat din drepturile celor care au fost nevoiti sa se mute de la o scoala la alta si au omis din calitatea de "parat" una sau doua scoli. Mai bine ar adopta practica din martie, 2006, cand s-au acordat tuturor cadrelor didactice drepturile salariale neacordate din calculul iterativ al sporurilor. S-ar rezolva astfel si acordarea drepturilor pe Legea 221/2008 personalului didactic care a pierdut procesele datorita nu stiu caror trasaturi de caracter ale unor judecatori.
Nici nu era greu de precizat.Fiecare unitate cu P.J. care a introdus actiune in instanta pentru recuperarea drepturilor de natura salariala, iar aceasta s-a pronuntat favorabil, este obligata sa achite aceste drepturi.Daca un cadru didactic a avut catedra in 2 sau trei unitati de învatamant, va primi diferenta doar de la acea unitate care a fost obligata de instanta sa achite drepturile salariale.Curtea de Conturi verifica hotararile judecatoresti definitive si irevocabile.Daca salariatul nu figureaza in aceasta hotarare ca parte petenta, imputa categoric suma.
Daca LEN 1/2011 este UNICA pentru toti, daca Legea 221 a fost unica, promulgata, valabila pentru TOTI, dar INCALCATA numai de Guvern - aflat, deci UNIC in stare de INFRACTIONALITATE - atunci, DE CE nu este OBLIGAT PARATUL sa plateasca daunele IN TOTALITATE ? Prejudiciul material si moral a fost IMENS! Cel LEGAL, de asemenea. Nu profesorii au fost cei ce NU AU RESPECTAT LEGEA, ci au fost PAGUBITII. Indiferent daca au dat sau nu au dat Statul in judecata. In ce legislatie din lumea asta li se impun reguli PAGUBITILOR, dupa bunul plac al PAGUBITORILOR ? Unde se mai poate intalni astfel de comportament DISCRETIONAR, DICTATORIAL ? Ce fel de Justitie (mai) exista in Romania ? Mai este Romania un "Stat de Drept" ? Sau numai un Stat de "drepturi" pentru infractori si de "precizari" pentru pagubiti? Prin NERESPECTAREA VOITA a unei Legi IN VIGOARE, s-a furat din banii TUTUROR cadrelor didactice, nu numai dintr-a unora! Prejudiciul se cuvine a fi inapoiat deci, "IN INTEGRUM,", TUTUROR pagubitilor. Si, pana la urma, CE verifica vestita Curte de Conturi? Unde, in lumea asta, trebuie sa DAI STATUL IN JUDECATA pentru propria Lege a Salarizarii pe care NU a respectat-o ? Si CINE verifica? Chiar...Statul ? Problemele nu sunt complicate, ci IRATIONALE de-a dreptul !
Perfect adevarat.Aceleasi intrebari le-am pus si eu instituţiilor abilitate .Credeti ca am primit vreun raspuns?Cat priveste Curtea de Conturi, va asigur ca nu e de gluma.Ei constata si imputa sumele.Directorul unitatii de invatamant introduce actiune in instanta care se pronunta.Sarcina urata cade in spatele conducerii unitatii de invatamant.Daca nu introduc actiune in instanta pentru recuperarea sumelor, comit infractiune si li se intocmeste dosar penal. Am sperat ca Guvernul Ponta va sterge anomaliile cu privire la salarizarea personalului din invatamant.Insa.....
Nimic nou! MECTS, cu conducerea actuala, este de acord cu jaful asupra salariilor din invatamant inceput in octombrie, 2008. Mizeaza pe niste economii la bugetul de stat din drepturile celor care au fost nevoiti sa se mute de la o scoala la alta si au omis din calitatea de "parat" una sau doua scoli. Mai bine ar adopta practica din martie, 2006, cand s-au acordat tuturor cadrelor didactice drepturile salariale neacordate din calculul iterativ al sporurilor. S-ar rezolva astfel si acordarea drepturilor pe Legea 221/2008 personalului didactic care a pierdut procesele datorita nu stiu caror trasaturi de caracter ale unor judecatori.
RăspundețiȘtergereNiste trepadusi, mon cher!
ȘtergereNici nu era greu de precizat.Fiecare unitate cu P.J. care a introdus actiune in instanta pentru recuperarea drepturilor de natura salariala, iar aceasta s-a pronuntat favorabil, este obligata sa achite aceste drepturi.Daca un cadru didactic a avut catedra in 2 sau trei unitati de învatamant, va primi diferenta doar de la acea unitate care a fost obligata de instanta sa achite drepturile salariale.Curtea de Conturi verifica hotararile judecatoresti definitive si irevocabile.Daca salariatul nu figureaza in aceasta hotarare ca parte petenta, imputa categoric suma.
RăspundețiȘtergereDaca LEN 1/2011 este UNICA pentru toti, daca Legea 221 a fost unica, promulgata, valabila pentru TOTI, dar INCALCATA numai de Guvern - aflat, deci UNIC in stare de INFRACTIONALITATE - atunci, DE CE nu este OBLIGAT PARATUL sa plateasca daunele IN TOTALITATE ? Prejudiciul material si moral a fost IMENS! Cel LEGAL, de asemenea. Nu profesorii au fost cei ce NU AU RESPECTAT LEGEA, ci au fost PAGUBITII. Indiferent daca au dat sau nu au dat Statul in judecata. In ce legislatie din lumea asta li se impun reguli PAGUBITILOR, dupa bunul plac al PAGUBITORILOR ?
RăspundețiȘtergereUnde se mai poate intalni astfel de comportament DISCRETIONAR, DICTATORIAL ? Ce fel de Justitie (mai) exista in Romania ? Mai este Romania un "Stat de Drept" ? Sau numai un Stat de "drepturi" pentru infractori si de "precizari" pentru pagubiti? Prin NERESPECTAREA VOITA a unei Legi IN VIGOARE, s-a furat din banii TUTUROR cadrelor didactice, nu numai dintr-a unora! Prejudiciul se cuvine a fi inapoiat deci, "IN INTEGRUM,", TUTUROR pagubitilor. Si, pana la urma, CE verifica vestita Curte de Conturi? Unde, in lumea asta, trebuie sa DAI STATUL IN JUDECATA pentru propria Lege a Salarizarii pe care NU a respectat-o ? Si CINE verifica? Chiar...Statul ? Problemele nu sunt complicate, ci IRATIONALE de-a dreptul !

Ștergere