Către, Consiliul general al C.N.A.T.D.C.U.
În atenția Domnului Președinte, Academician Marius ANDRUH
Prin prezenta, în baza Art. 18 din O.M.E.C.T.S. nr. 3.759/09.02.2011, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a structurii acestuia,
Având în vedere faptul că una dintre preocupările de bază ale ministerului o reprezintă eficiența și efectele pe care le au asupra sistemului de învățământ aplicarea noilor reglementări privind organizarea și funcționarea C.N.A.T.D.C.U., vă rugăm să ne comunicați, în scris, la cabinetul ministrului, până marți 28.06.2012, ora 12.00, următoarele:
1. Raport privind resursa umană pentru activitățile didactice și de cercetare din învățământul superior, în baza unor indicatori specifici, conf. Art. 219,
alin. (1), lit. d) din Legea nr. 1/2011 și a art. 3, lit. h) din O.M.E.C.T.S. nr. 3.759/09.02.2011;
2. Numărul controalelor efectuate în universități, privind modul de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare, conform
Art. 219, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 1/2011 și a art. 3, lit. g) din O.M.E.C.T.S. nr. 3.759/09.02.2011;
3. Poziția conducerii C.N.A.T.D.C.U. referitoare la criteriile de validare a tezelor de doctorat, aprobate prin ordin de ministru pentru doctoranzii cu susținere financiară din fonduri structurale, care sunt în faza finală de redactare a tezei, dar care nu au avut specificate, în contractul încheiat la intrarea în școala doctorală, noile criterii de evaluare;
4. Numărul sesizărilor primite și analizate – pe domenii – privind nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susținerii acesteia. La acest punct, vă rugăm să cuprindeți și propunerile de măsuri făcute către minister, în conformitate cu Art. 27 din O.M.E.C.T.S. nr. 3.504/12.03.2012 privind aprobarea Regulamentului de funcționare a C.N.A.T.D.C.U., în vederea validării tezelor de doctorat;
5. Numărul atestatelor de abilitare acordate din totalul tezelor de abilitare evaluate, conf. Art. 300 din Legea nr. 1/2011;
6. Numărul tezelor de doctorat invalidate – pe domenii – menționând principalele abateri de la standardele de calitate;
7. Numărul tezelor de doctorat analizate – pe domenii – de la data intrării în drepturi a noilor reglementări (9 februarie 2011), din care, numărul deciziilor de validare acordate atât după vechile criterii, cât și după cele actuale (conform Art. 168 din legea nr. 1/2011);
8. Datele la care au avut loc ședințele Consiliului general al C.N.A.T.D.C.U. din perioada 09.02.2011 – 31.05.2012 și listele de prezență;
9. Propuneri pentru acţiunile necesare îmbunătăţirii activităţii C.N.A.T.D.C.U., rezultate ca urmare a monitorizării şi a controalelor menţionate anterior.
Cu deosebită considerație,
Ministru,
Liviu – Marian POP
Lumea zice ca ati facut asta ca sa-l salvati pe Ponta!!!!!!!!!!!!!Nu-mi vine sa cred!Va rugam sa fiti drept si impartial altfel cerem verificare academica si de catre experti straini de interesele meschine din politica!Daca a furat , demisia!Ca oricum ,nu face altceva de cand a venit la putere decat razbunari politice ,jigniri , minciuni ,NU DORIM UN ASEMENEA PRIM MINISTRU ,UN ADEVARAT MAFIOT AL CIUMEI ROSII!
RăspundețiȘtergereSa stiti ca multi gandesc asa, chiar daca nu vor sa posteze pe bog, unii din teama, si altii traiesc cu ideea" de ce sa-mi fac de lucru..."
ȘtergereVa rugam sa nu faceti jocurile nimanui, sa fifi acel om in care noi, sindicalistii, am avut atat incredere!
Gata, d-l Pop va rasufla usurat de maine. Iese din valtoarea unei furtuni politice. Sanatate, d-le Pop ,ca aveti de lucru si de-acum inainte!
ȘtergereDe abuzurile facute celor care nu au putut valida fisele pentru inscrierea la Definitivat si Titularizare cand veti face ceva? Trebuie sa stam iar prin tribunale pt simplu fapt ca suntem absolventi USH?
RăspundețiȘtergereAti promis ca luati o decizie pina cel tarziu sfirsitul lunii iunie (adica maine)...
Ca de obicei vorbe vorbe ...
Poate va amintiti!!!!
RăspundețiȘtergereMinistrul interimat al Educatiei, Liviu Pop, a declarat, intr-o emisiune tv, ca Guvernul va lua o decizie politica in privinta absolventilor de universitati particulare care au dat ministerul in judecata pentru ca nu li s-au recunoscut diplomele.
"Analizand numarul proceselor pe care ministerul le pierde in fata absolventilor, blocheaza activitatea ministerului. Solutia trebuie sa se ia la nivel de guvern, foarte-foarte repede, la nivelul lunii mai-iunie. Va fi o decizie politica, nu sta in pixul ministrului (...) daca avem 300.000 de absolventi, au inceput primii 100 sa castige, astept pana ma dau toti in judecata si blochez activitatea sau iau o decizie", a declarat Pop la PRO TV.
Impresia mea e ca faceti orice numai să nu supărați puterea! Nu prea va interesează dreptatea.
RăspundețiȘtergereOricum v-ati castigat renumele de” ministrul pentru care toate raspunsurile sunt bune la bacalaureat”.Nu puteti aduce argumentul ca aveti acceptul Academiei Romane. La gramatică situatiile sunt clare.Elevii trebuie sa invete ca atunci cand gresesc, suporta consecintele. Semnalul pe care l-ati dat e ca se rezolva oricum. Care sa fie atunci motivatia pentru invatare?
Chiar daca nu conteaza, personal m-ati dezamăgit.promovam impostura si asteptam rezultate foarte bune. Contradictiile dintre profesorii de romana sunt consecinta ultimilor ani de invatamant: toata lumea intra la facultate, pe baza mediilor.Asa scoala, asa profesori. Poate la următorul BAC ii intrebati ca in schitele lui Caragiale: nu-i asa ca...?
Chiar suntem în tara lui Papura -vodă!
Elevii nu au nicio vina. A trebuit sa luam decizia corecta in acea situatie complicata. Formularea ambigua a acelui subiect a facut ca elevii sa dea raspunsuri diferite, dar fiecare raspuns putand fi considerat corect, conform explicatiilor specialistilor. In imprejurari exceptionale se cer masuri exceptionale.
ȘtergereFELICITARI!!!!!!!!!!!!!! Trebuia sa-i dati pe toti afara, incompetentii!!!!!!!!!!!!!! Nu sunt in stare sa faca un raport de activitate,dar au timp sa scrie in ziare basiste, mananca o groaza de bani, bani publici.
RăspundețiȘtergereavem cel mai bun ministru
RăspundețiȘtergeredesfinteaza tot ca sa-si salveze seful direct - ponta
a ambramburit testarea nationala
a schimbay din mers regulile jocului la titularizare, prin reintroducerea transferului care cred ca a fost scos gresit
acum va trebui sa renunte la ora deschisa la clasa pt cei ce se vor profesorii intrun sistem total corupt
asta e, din pacate asa distrugem educatia prin interventia politicului si prin obedienta fata de sefu direct
M-aţi dezamăgit. Păi așa procedăm ?! Dacă un profesor se dovedește incompatibil nu se înlocuiești? Se mai aduce un profesor care să(-i) facă treaba? Cam cât de proști ne credeți?
RăspundețiȘtergereAna Maria Dinu
Nici Mircea Miclea, nici Adomnitei nu au facut nimic pentru absolventii Spiru Haret in toti acesti ani, desi au fost implicati direct in scandalul vidului legislativ privind forma de invatamant ID. Nu au fost trasi la raspundere. Din pacate, cand este vorba de discreditare pe nedrept si mai ales cu lipsa de dovezi solide care sa sustina acest lucru, un loc fruntas il ocupa atat Miclea cat si E.Andronescu.
RăspundețiȘtergereAm asteptat sa rezolvati probleme diplomelor USH, dar se pare ca altele va sunt prioritatile. Mai grav este ca problemele celor mari, oricat de grele ar fi ele, se pot rezolva, iar ale celor mici, necesita amanare. Speram ca dvs. sa fiti impartial si sa tineti cu educatia. Mai avem vreo sansa?
RăspundețiȘtergereIntotdeauna am tinut cu educatia, cu dascalii si cu elevii. Sunt preocupat de rezolvarea problemelor din sistem si caut solutiile cele mai bune.
ȘtergereSingurul ministru care s-a aratat dispus sa rezolve abuzurile la care noi licentiatii Spiru Haret suntem supusi in permanenta, sunteti dumneavoastra domnule Pop. Va asigur ca initiativa dumneavoastra va fi contabilizata undeva acolo sus.
RăspundețiȘtergereFELICITARI!!!!!!!!!!!!!! Trebuia sa-i dati pe toti afara, incompetentii!!!!!!!!!!!!!! Nu sunt in stare sa faca un raport de activitate,dar au timp sa scrie in ziare basiste, mananca o groaza de bani, bani publici.
RăspundețiȘtergereDumneavoastra ati avut in perioada interimatului, mai multe realizari si mai multe dialoguri cu oamenii, decat a avut E. ANDRONESCU in toate mandatele sale de ministru. Sa se lase loc oamenilor tineri si capabili. Cat despre babalicii care stau cocotati la putere luandu-si atributii si functii pe viata, sa iasa odata la pensie. De aceea nu sunt locuri de munca pentru tinerele generatii.
RăspundețiȘtergereSunt de acord. Ideea este ca e valabil si la nivelul ISJ aceasta situatie. Sunt inspectori ancorati politic la nivel municipal- consilieri de exemplu-, de varste inaintate, care nu au nici abilitati si competente TIC. Vai de noi profesorii, care am asteptat o schimbare in bine! Politicul troneaza peste tot, in invatamant ....Si in comisiile din scoli...
ȘtergereRusine, tinere! macar sa ajungi si tu batran! crezi ca ramai tanar? sa fi sanatos, sa ajungi la varta la care sa fi aruncat la gunoi! la pensie... sa zaci daca asta iti doresti! dar poate o doresti inca de pe acum! sunt "batrani" care fac treaba cat 10 tineri! cat despre USH ... niste nulitati... ce ati invatat??? ati dat niste bani ca sa luati examenele! hai la testare, sa vedem ce nota luati? 300 000 de absolventi? vreti toti in invatamant? ce sa faceti? sa-i invatati pe elevi sa ia nota pe bani? rusine! nu aveti ce sa cautati iontre profesorii care si-au luat examenele invatand!
ȘtergereStimate domn, “batran”, nu inseamna neaparat experienta. Sunt multi tineri foarte capabili, talentati, activi, cu viziune si la curent cu noutatile din domeniu. Si lucreaza in invatamant doar din daruire, ca alte motivatii nu au, sa fim seriosi. Despre licentiatii USH, ce va indreptateste sa-I catalogati “nulitati”? Acesti studenti nu au avut cui sa dea bani pentru a trece examenele (ca la stat), aici examenele s-au dat in conditiile in care se da acum bacalaureatul: supravegheati si monitorizati video. Nu vor toti in invatamant pentru ca nu au de ce. Iar cei care doresc un post, vor trebui sa dea examene la fel ca dvs. Dupa exprimarea dvs. nu recunosc “dascalul”. Si asta v-o spune un director de unitate de invatamant, in varsta de 53 de ani. Toate cele bune!
ȘtergereDe retras doctoratul cuiva il poate retrage doar universitatea care si-a dat girul, nu mass-media sau un partid ! Va rog sa puneti la punct legea cumulului fiindca vedem: decani care sunt si magistrati , profesori universitari la patru facultati care nu isi mai tin orele, popi care au catedre intregi de titulari . Multi din noi au astfel de colegi care nu isi fac treaba, ne-am saturat de ei ! Daca sunt asa de preformanti si pot fi in doua locatii prezenti deodata(S.F.) sa cumuleze la privat sa vedem daca ii tine cineva acolo pe bani !
RăspundețiȘtergereNoi haretistii va doream pe dumneavoastra in functia de ministru. Priveati multe probleme dintr-o pozitie obiectiva si inteleapta. Inca nu ne pierdem speranta ca se va intampla asta.
RăspundețiȘtergerepai daca cotizati la sindicat era normal sa va duca de nas...acum a ajuns intr-o pozitie in care poate rezolva aceasta problema si nu o s-o rezolve...
ȘtergereAsa se intampla daca sustinatorii presedintelui nu au fost schimbati la timp.
RăspundețiȘtergereDoamna Andronescu a dezvoltat o adevarata obsesie pe tema echivalarii diplomelor, a recunoasterii diplomelor, a acreditarii si autorizarii formelor de invatamant. Victime ale intereselor sale politico-economice, i-au cazut sute de mii de oameni. Pe tot parcursul mandatului din 2009 s-a ocupat pe indelete de distrugerea destinelor profesionale ale tinerilor absolventi de la Spiru Haret cu incalcarea abuziva a legii. Flagelul ei continua si acum. E. Andronescu este puterea din umbra care s-a erijat din nou in vocea dreptatii privind echivalarea studiilor domnului Daniel Funeriu, contestand astfel numirile si decretele domnului presedinte. In temeiul statului de drept, a normelor sale constitutionale, fundamentale, cum sint nediscriminarea si neretroactivitatea aplicarii masurilor legii, consider abuzive si inacceptabile, propunerile avansate pina acum de Ecaterina Andronescu si de aceea va rog sa dispuneti de masurile necesare cercetarii sale.
RăspundețiȘtergereNiciodata nu voi vota PSD-ul din cauza Abramburicii!!
Sa se termine odata cu toate bandele astea de incompetenti, generatori de birocratie, care se numesc "comisii" si au nume format din foarte multe litere: ARACIP ARACIS CNFPDT ETC.
RăspundețiȘtergereSunt perfect inutili, platiti foarte bine si nu fac decat sa incurce lucrurile si sa genereze tone de maculatura tembela.
M-am saturat de atatea hartii.Nici nu mai am unde sa le tin.Si toate costa multi bani.Chiar nu se poate renunta la ARACIP?Cu Ecaterina Andronescu nu cred ca avem vreo sansa.E ceva gen Funeriu.Il regret pe domnul Pop.
RăspundețiȘtergereBine ca ati scapat de MECTS.
RăspundețiȘtergereNu era pentru un sindicalist.
Fiecare om are un loc sub Soare, iar dumeavoastra un sindicat.
PASTRATI-L.
Cum adica?Ce inseamna ca am scapat de MECTS?
RăspundețiȘtergere