10 feb. 2011

Aplicarea LEN- Dispozitii tranzitorii-publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 104, din 9 februarie 2011

Ordinul MECTS nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor masuri tranzitorii in sistemul national de invatamant
10 Februarie 2011

Ordinul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor masuri tranzitorii in sistemul national de invatamant a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 104, din 9 februarie 2011.

In conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul art. 361 alin. (6) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011,

ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. — Pana la elaborarea metodologiilor pentru punerea in aplicare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011, in invatamantul preuniversitar se aplica dispozitiile privind organizarea, functionarea sistemului de invatamant si desfasurarea procesului de invatamant aflate sau intrate in vigoare la inceputul si pe parcursul anului scolar 2010—2011.
Art. 2. — Pana la elaborarea metodologiilor pentru punerea in aplicare a Legii nr. 1/2011, calendarul de desfasurare a examenelor nationale, calendarul de desfasurare a admiterii in clasa a IX-a si graficul examenelor de certificare a competentelor profesionale se aproba anual, prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.
Art. 3. — Pana la elaborarea metodologiilor pentru punerea in aplicare a Legii nr. 1/2011, in invatamantul superior se aplica dispozitiile privind organizarea, desfasurarea si functionarea sistemului de invatamant aflate sau intrate in vigoare la inceputul si pe parcursul anului universitar 2010—2011.
Art. 4. — Ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului emite instructiuni pentru buna desfasurare a procesului instructiv-educativ.
Art. 5. — Se aproba masurile tranzitorii privind invatamantul preuniversitar prevazute in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 6. — Se aproba masurile tranzitorii privind invatamantul superior prevazute in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 7. — Directiile generale, directiile de specialitate din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti, unitatile de invatamant si institutiile de invatamant superior duc la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 8. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului,
Daniel Petru Funeriu

Bucuresti, 9 februarie 2011.
Nr. 3.753.

Anexa nr. 1 - Masuri tranzitorii privind invatamantul preuniversitar

Art. 1. — Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului asigura fondurile necesare pentru acordarea bursei scolare „Guvernul Romaniei” pana la finalizarea ciclului gimnazial de catre elevii carora li s-a acordat bursa pana la data intrarii in vigoare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011.
Art. 2. — Planurile-cadru si programele scolare pentru invatamantul preuniversitar aprobate pana la inceputul si pe parcursul anului scolar 2010—2011 raman valabile pana la modificarea curriculumului national. Calendarul de intrare in vigoare a noului curriculum se stabileste prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.
Art. 3. — In sistemul national de invatamant, unitatile de invatamant de stat dobandesc personalitate juridica in conditiile prevazute la art. 19 si art. 45 alin. (5) si (6) din Legea nr. 1/2011, incepand cu anul scolar 2011—2012.
Art. 4. — Pana la intrarea in vigoare a prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, durata studiilor in invatamantul liceal poate fi, dupa caz, de 4 ani sau de 5 ani si este stabilita de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Art. 5. — Evaluarea prevazuta la art. 74 alin. (2)—(4) din Legea nr. 1/2011 se realizeaza incepand cu anul scolar 2011—2012.
Art. 6. — Evaluarea prevazuta la art. 74 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 se realizeaza incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2011—2012.
Art. 7. — Pana la finalizarea stagiului practic de catre prima serie de absolventi ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, conditiile de ocupare a functiilor didactice sunt cele prevazute de dispozitiile aflate in vigoare la inceputul anului scolar 2010—2011.
Art. 8. — Pana la finalizarea stagiului practic de catre prima serie de absolventi ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, examenul de definitivare in invatamantul preuniversitar se realizeaza conform dispozitiilor aflate in vigoare la inceputul anului scolar 2010—2011.
Art. 9. — Pana la formarea corpului national de experti, ocuparea functiilor de conducere, indrumare si control se poate realiza prin detasare in interesul invatamantului, cu respectarea dispozitiilor aflate sau intrate in vigoare la inceputul si pe parcursul anului scolar 2010—2011.
Art. 10. — (1) Departamentele pentru pregatirea personalului didactic isi continua activitatea pana la sfarsitul anului universitar 2011—2012.
2) Modulul 1 al departamentului pentru pregatirea personalului didactic intra in lichidare incepand cu anul
universitar 2011—2012.
(3) Inmatricularea la modulul 2 se face si in anul universitar 2011—2012, acesta intrand in lichidare incepand cu anul universitar 2012—2013.
Art. 11. — (1) Personalul didactic de predare, de conducere, indrumare si control din invatamantul preuniversitar care indeplineste varsta de pensionare pe parcursul anului scolar 2010—2011 se pensioneaza la data incheierii anului scolar.
(2) Pensionarea personalului didactic, de conducere, indrumare si control din invatamantul preuniversitar se poate face si in timpul anului scolar, cu aprobarea consiliului de administratie al unitatii de invatamant, respectiv a inspectoratului scolar.
Art. 12. — Directorii si directorii adjuncti din unitatile de invatamant preuniversitar care ocupa functii de presedinte sau vicepresedinte in cadrul unui partid politic, la nivel local, judetean sau national trebuie sa opteze, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2011, pentru functia de conducere, indrumare si control din invatamantul preuniversitar sau pentru functia politica.
Art. 13. — Personalul didactic de predare si de instruire practica cu o vechime in invatamant de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiaza de reducerea normei didactice cu doua ore saptamanal pana la sfarsitul anului scolar 2010—2011.
Art. 14. — Prevederile art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 se aplica, incepand cu data de 1 septembrie 2011, absolventilor liceelor pedagogice, ai scolilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor scoli echivalente, incadrati in invatamantul prescolar si primar.
Art. 15. — Prevederile art. 253 din Legea nr. 1/2011 se aplica in conformitate cu instructiunile pentru punerea in aplicare a acestuia emise de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

varianta Monitorul Oficial AICI

18 comentarii:

  1. domnule Pop in legatura cu art 15 anexa 1 ne puteti spune care sunt instructiunile pentru aplicarea art 253 ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Credeti ca Dl.Pop le stie?

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Maria ...Din pacate sau fericire MECTS nu a lansat niciun proiect
    totul se tine in secret.
    Cum apare o veste va anunt

    RăspundețiȘtergere
  4. Se pare ca se fac aceleasi jocuri murdare pentru cei discriminati la salarizare.Legea 387 a fost "lovita"in 9 februarie 2010 de Ordinul 3235 ,iar acum 2011-culmea tot in 9 februarie - Legea 1/2011 este "lovita" de un alt Ordin.
    Este bataie de joc.RUSINE.

    RăspundețiȘtergere
  5. cele mai multe prevederi ale O.M. 3753/2011 sunt anulabile într-un contencios: eludează prevederile art 5 din Legea 1/2011. Mai mult, prevederile art. 15 din anexa 1 excede competențelor d-lui Ministru, deoarece art.361 alin 6 din L.1/2011 prevede nu METODOLOGII ci METODOLOGIILE ... CE DECURG DIN APLICAREA LEGII iar art. 253 nu este supus niciunei metodologii.

    RăspundețiȘtergere
  6. De ce in Maramures,invatatorii cu peste 25 de ani vechime in inv. si grad didactic I au fost obligati in anul scolar 2010/2011 sa faca si orele de educatie fizica,mai ales ca in scoala este profesor de sport CALIFICAT?Ce trebuie de facut in acest caz?

    RăspundețiȘtergere
  7. pentru ca tot avem un sindicat puternic,cu reprezentanti de marca,dorim pozitia oficiala -inclusiv demersurile facute-pentru a se aplica noua Lege a educatiei, cu referire la Art.248 alin (4).

    RăspundețiȘtergere
  8. Despre bibliotecarii scolari nu se mentioneaza nimic...nici faptul ca li s-au luat sporul de bibliotecar, desi e aceeasi munca,aceleasi boli profesionale..

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Pop, cum e posibil sa-si bata joc de noi asa!!!!
    Care este pozitia oficiala a sindicatului-(inclusiv demersurile facute)-pentru a se aplica noua Lege a educatiei, cu referire la Art.248 alin (4).
    In lege este specificat clar unde vor aparea metodologii. La art.248 alin (4), eu nu am vazut asa ceva. Cum isi permit sa-si bata joc de noi in asa hal????Cine ne garanteaza ca pe 1 sept nu va da un nou ,,ordin" prin care se amana iar...ca doar exista antecedente...Procese castigate si amanarea restituirii drepturilor salariale cuvenite.Unde-i demnitatea noastra??????Chiar traim in TARA LUI PAPURA VODA?????

    Cum sa mai mergem linistiti, senini, dornici de munca cand vedem ca am ajuns bataia lor de joc...Am iubit meseria de dascal, dar nu cea de azi...ci pe aceea in care mergeam cu tot sufletul la intalnirea cu elevii mei.Inainte puteam trai din salariul meu binisor, cat sa nu ma fac de rusine ca am restante la intretinere, la facturi.Cu banutii aceia am continuat sa ma si perfectionez...Voiam o viata mai buna, dar m-am inselat...

    Dorina, din Craiova

    RăspundețiȘtergere
  10. Sa se aplice art.253 conform Legii 1/2011, asa cum este el formulat, este foarte clar.De ce sa aiba nevoie de instructiuni? Asa cum afirma cineva mai sus, nu are nevoie de metodologie.Sa respecte legea pe care tot ei au dat-o si sa nu ne mai ameteasca atata. Nu suntem tampiti.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce mai înseamnă LEGE? De când o persoană (chiar și Ministru)poate să amâne aplicarea unei legi? Ce ”prevalează” (cum precizează art.5 din L. Educației): - Art. 284 alin. 2 din lege, sau art. 11 din anexa la Ordinul d-lui Ministru? Domnilor, toate prevederile care necesită metodologii precum și cele care se amână sunt clar stipulate în Legea 1/2011. Mai avem ”stat de drept”?

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Pop,
    Nimic despre instructiuni???

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Pop , va rog mult de tot sa ne ajutati sa aflam intructiunile de punere in aplicare a art. 253 !!!

    RăspundețiȘtergere
  14. 253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011-mai este valabil??????

    RăspundețiȘtergere
  15. Aveti un articol referitor la invatatorii cu licenta in 2012 care nu pot fi incadrati cu studii superioare cu titlul ,,Cinism sau suntem luati de prosti".De ce nu ati indreptat lucrurile cat ati fost ministru?Cand se va respecta art. din constitutie privind egalitatea in drepturi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne! Nu pot să cred! Oare cei care dau aceste ,,legi,, gândesc! Am terminat Facultatea de Litere (universitate de stat)la zi în 2011, timp în care eram învățătoare titulară în mediul rural și zilnic mergeam și la școală, unde mă așteptau copiii, după care alergam la cursuri. Bravo! Halal țară! Mai fac și-o nenorocită de navetă și plătesc din buzunarul meu transportul +++++CRETA cu care scriu elevii++++alte materiale didactice. Frumos! Bine că ajung să ne reprezinte în parlament tot felul de ..., iar cei care muncesc cu adevărat sunt tratați ca niște gunoaie.Fără cuvinte! Mulțumim DOAMNEI MINISTRU și tuturor celor care ne reprezintă!

      Ștergere
  16. Domnule Liviu Pop exista vreo speranta de modificare a art 248 din legea educatiei 1/2011?

    RăspundețiȘtergere