PROPUNERI PENTRU O STRATEGIE A DEMERSULUI SINDICAL

Ne apropiem de sfarsitul unui an in care noi cei din miscarea sindicala putem spune ca sloganul acestuia ar putea fi "NU NE-AU LUAT CAT SI-AU PROPUS".
Am gasit pe site-ul FSLI BACAU o propunere de STRATEGIE A DEMERSULUI SINDICAL.
Un material pertinent si cat se poate de real, pe care l-am supus in dezbatere si colegilor mei din FSLI MARAMURES
Vrem nu vrem, trebuie sa recunoastem ca miscarea sindicala trece prin cel mai greu moment de dupa evenimentele din 1989. A cauta acum vinovatii e mai putin important. Important e sa vedem ce facem in viitor.
Pentru asta este mult de munca.

I. Preliminarii

1. Sindicatele din învăţământ sunt componente ale societăţii civile cu cel mai mare număr de reprezentanţi şi membri.

2. Această situaţie de fapt conturează un avantaj evident: audienţa:
- audienţa în faţa propriilor membri;
- audienţa în faţa angajaţilor din sectorul bugetar cel mai numeros;
- cuprinderea la nivelul naţional şi structutrarea după modelele sistemului de stat;
- larga audienţă în rândurile unui mare procent din populaţia României: elevi, părinţii elevilor, alţi membri ai familiilor de preşcolari, şcolari, studenţi.

3. În ultimul timp, mai ales în ultimii doi ani, liderii şi activiştii sindicali întâmpină dificultăţi reale în demersul sindical privind:
- reforma în învăţământ;
- alinierea la standardele europene privind munca şi retribuţia profesorului;
- acordarea drepturilor înscrise în texte de lege sau cu putere de lege;
- diminuarea disfuncţiilor generate de: calitatea defectuoasă a managementului, ingerinţa politicului, indiferenţa autorităţilor privind:
a) decredibilizarea sindicatelor ca instituţie prin decredibilizarea liderilor;
b) contestarea legalităţii prevederilor din contractele colective de muncă încheiate potrivit legii şi devenite izvor de drepturi pentru salariaţi;
c) frânarea măsurilor privind descentralizarea;
d) deteriorarea dialogului prin: - refuz
- conţinut formal
- mimare
- dezinformare
4. Dificultăţi privind activitatea proprie şi relaţia cu partenerii
a) Relaţionarea cu proprii membri:
- orizontul de aşteptare este mai larg şi mai optimist în rândul membrilor de sindicat decât rezultatele liderilor;
- neîncrederea crescândă faţă de: - instituţia/organizaţia/liderii de sindicat
- decizii emoţionale – retragerea
- plecarea la altă formaţiune
- reproşul
b) relaţia cu partenerii sindicali:
- suspiciunea
- duplicitatea
- politica de racolare/scindare/fărâmiţare
- demersul acţiunii şi discursului sindical de la bază la vârf este lipsit de:
- finalitatea dorită;
- coerenţă;
- unitate;
- credibilitate;
- perspectivă
c) relaţia cu guvernanţii impune acoperirea unei realităţi complexe:
- modificarea reflexului de gândire comunist că bugetarii sunt neproductivi, la care se adaugă acela că bugetarii, şi între ei, profesorii, sunt mulţi;
- dificultatea dialogului pentru interese şi revendicări comune: neproductivi (învăţământ, sănătate etc) versus productivi (servicii de utilitate şi confort: gaze, electricitate, apă etc.) versus putere şi decizie (poliţie, jandarmerie, justiţie, administraţie).
- capacitatea diferită de „presiune” asupra guvernanţilor pe care o pot exercita sindicatele din domenii diferite: învăţământul în comparaţie cu justiţia;
- imaginea şi modificarea unor reflexe şi ale unor cutume:
- legi speciale pentru categorii de drepturi ale unor categorii de bugetari socotiţi privilegiaţi: salarizare, pensionare, normative, în condiţii de înfiinţare posturi
- lipsa reglementărilor în unele domenii sau existenţa unor reglementări depăşite şi dificultăţi ca neaplicarea legii: normativele pentru personal, condiţia directorului cu delegaţie, contractul financiar între director şi primar etc.
- acceptarea şi aplicarea diferită a drepturilor legale sau negociate (domenii în care contractele se respectă „din cauza clauzelor de protecţie”, în timp ce alte contracte publice şi înregistrate potrivit legii nu sunt aplicate în totalitate);
- gradul diferit de solidarizare a executivului (central şi local) cu lucrătorii din domeniu. Exemplu: minisrtul de interne demisionează şi nu dispune concedierea oamenilor; ministrul sănătăţii cere suplimentarea personalului; conducători de consilii dispun mărirea salariilor angajaţilor, în timp ce MECTS şi inspectoratele şcolare insinuează sancţionarea directorilor dacă nu reduc salariile cu 15,5% în 2009 sau dacă nu reduc indemnizaţia de concediu cu 25% pentru 2010, deşi măsura este total ilegală.

II. Retrospectiva asupra demersului sindical anterior

1. O perioadă de reconsiderare a statutului de cadru didactic prin modificări ale legii învăţământului şi ale statutului personalului didactic privind:
- norma didactică
- efectivele de elevi pe clasă
- salarizarea unitară după studii
- măriri excepţionale de salariu în 1991 (Guvernul Roman)
- acordarea de sporuri salariale
- acordarea de alte drepturi cu caracter special pentru învăţământ: spor de mediu rural, decontarea navetei, reducerea normei pentru personalul cu gradul I, revizuirea degrevărilor, dreptul persoanelor degrevate de a preda ore suplimentare, plata biletelor de odihnă şi tratament cu o diminuare de ½ faţă de preţul de ½ plătit de ceilalţi sindicalişti, acordarea a 100 euro pentru carte şi mijloace de informare profesională.
Se adoptă Statutul personalului didactic care include drepturile obţinute, dându-le putere de lege (1997, Guvernul Ciorbea). În acelaşi timp, se obţine o creştere salarială deoarece celelalte categorii sociale depăşiseră cu mult nivelul obţinut în 1991.
Se votează Legea nr. 84/1995 prin care se demarează reforma învăţământului, stopată după 2005.
Se încheie şi se pune în aplicare primul contract colectiv de muncă.

2. Divizarea structurii organizatorice a sindicatelor naţionale: apariţia FEN, Spiru Haret etc.
De notat faptul că se fărâmiţează şi se destructurează pe măsură ce clasa politică se organizează şi se restructurează într-un proces de coagulare care se menţine şi se fortifică continuu.

3. Organizarea sistemului politic a dus la reducerea drepturilor şi libertăţilor reale, cu efecte vizibile asupra tuturor categoriilor profesionale din învăţământ.
Sindicatele au fost puse în faţa a două direcţii de acţiune:
a) să obţină, pentru proprii membri, acordarea drepturilor pe care le au şi alte categorii de salariaţi. Exemplu: tichete de masă, tichete-cadou, decontarea a 6 călătorii anual etc.
b) să asigure beneficiul tuturor drepturilor prevăzute deja în lege şi pe care autorităţile locale nu înţeleg sau refuză să le acorde.

4. Cele mai mari impedimente în faţa acţiunii sindicale privind asigurarea drepturilor propriilor membri au fost şi sunt:
a) lipsa unităţii de acţiune, opinie şi atitudine a propriilor noştri membri de sindicat;
b) nonprofesionalismul, lipsa de fermitate, incapacitatea de colaborare, conformismul şi duplicitatea decidenţilor: directori de şcoli, inspectori şi specialişti din inspectoratul şcolar, primari;
c) structura uriaşă dintre birocratismul MECTS şi sistemul de învăţământ din teritoriu pe care nu-l mai finanţează şi bugetează (cu unele excepţii), dar îl îndrumă şi îl conduce privind deciziile (inclusiv decizile administrativ-financiare);
d) statutul incert a relaţiei de parteneriat, de decizie şi de răspundere între angajator şi angajat, statut în care piesa cheie este directorul care – în aproape toate situaţiile – este dependent politic şi obedient faţă de superiori dar curajos, arogant şi discreţionar.
De cele mai multe ori deciziile curajoase ale directorilor îi priveau pe ei înşişi sau persoane din familie ori aceştia acţionau la comandă sau în interes politic. Nu cunoaştem cazuri în care directorul să îşi asume riscul de a respecta legea în favoarea colegilor săi şi în contradicţie cu autorităţile fără ca să aibă niciun beneficiu.

5. Au fost situaţii în care strategiile sindicale nu au fost dintre cele mai productive şi de succes. Liderii şi membrii de sindicat s-au bucurat când s-a constituit asociaţia bugetarilor care avea revendicări comune dar pentru categorii cu interese nu absolut identice. În timp ce profesorii voiau salarii decente, alţi bugetari cereau păstrarea locurilor de muncă deoarece salariile lor pleacă de la 1500 lei şi în timp ce în învăţământ au fost disponibilizate zeci de mii de persoane în aceste domenii au fost angajate sute de mii de persoane.


III. Regândirea strategiei de acţiune sindicală

1. Accent pe informarea şi formarea activă a membrilor de sindicat, a liderilor efectivi (la grupe) şi liderilor reprezentativi:
a) să se cunoască bine potenţele/capacităţile, competenţele, modurile de acţiune ale organelor de conducere: consiliu profesoral, consiliu de administraţie, director, primar, ISJ..
b) să se cunoască bine, să se folosească la timp şi eficient dreptul de apărare, de decizie, propunere de abţinere în consiliul profesoral, organizaţia de sindicat etc. prin: intervenţie/propunere şi susţinere/obiecţie, abţinere, vot, contestaţie;
c) liderul de sindicat să fie mai activ privind relaţia de informare cu reprezentanţii angajatorului în vederea informării corecte, complete, continue şi la timp a tuturor membrilor de sindicat, dar mai ales a persoanelor interesate pe care le privesc informaţiile respective.

2. Măsuri concrete de sprijin şi încredere în demersul sindical

a) BO al SLI urmează să asigure editarea lunară a revistei sindicale şi publicarea de texte care să sprijine profesionalizarea reprezentanţilor sindicali şi informarea corectă şi eficientă a membrilor de sindicat.
b) structurile sindicale urmează să gândească şi să aplice un plan de distribuire rapidă în teritoriu a revistei, aceasta facându-se şi pe internet.
c) structurile sindicale de la grupă şi până la nivelul biroului judeţean urmează să stimuleze şi să încurajeze trimiterea de materiale de opinie, sesizări sau de semnalare a unor disfuncţionalităţi pentru a fi dezbătute şi combătute public în revistă.
d) toate activităţile SLI urmează să fie centrate pe informarea corectă a sindicaliştilor pentru anularea şi contracararea demersului oficial şi al politicilor de discreditare, de credibilizare şi de structurare a mişcării sindicale.
e) SLI , prin structurile din teritoriu, urmează să informeze pe toţi membrii organizaţiei noastre despre modul de finanţare a învăţământului şi responsabilităţile corespunzătoare fiecărui decident, despre efectele acţiunii şi activităţii formale pe care o desfăşoară unii dintre noi în structurile şi comisiile cu activităţi specifice (ex. comisia de salarizare, consiliul de administraţie etc);
f) BO al SLI va dispune reorganizarea continuităţii în teritoriu, cu accent deosebit pe activitatea organizaţiei de bază corespunzătoare fiecărei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică;
g) structurile SLI şi toţi membrii de sindicat urmează să încurajeze şi să sprijine alegerea unor lideri credibili cu un statut profesional capabil să poarte un dialog susţinut, ferm şi să dovedească independenţă faţă de conducerea administrativă: directori, contabili, primar, inspector etc.
h) organizaţia de sindicat urmează să monitorizeze continuu, prin fiecare lider, activitatea membrilor consiliului de administraţie, pentru a descuraja, a face opoziţie şi a contesta în termen şi motivat deciziile ilegale, imorale, discriminatorii sau părtinitoare.
i) structurile sindicale urmează să asigure transparenţa activităţilor proprii, informarea corectă şi în timp util a sindicaliştilor, impunând, potrivit legii, aceeaşi politică transparentă şi deschisă şi în cazul partenerului administrativ/angajator;
j) organizaţiile de sindicat urmează să facă demersuri insistente pentru încetăţenirea şi aplicarea continuă a sistemului de informare reciprocă între organele de conducere şi masa de angajaţi: afişarea planificării şedinţelor, afişarea ordinii de zi, publicarea deciziilor; accesul la procesul-verbal pentru a se cunoaşte ce propuneri se fac în consiliul de administraţie, cine face astfel de propuneri, cum s-au susţinut, cine a votat; cunoaşterea poziţiei sindicatului şi în ce măsură reprezentantul organizaţiei a făcut obiecţii, opoziţii, a ridicat excepţii, s-a abţinut sau cum a votat;
k) se va comunica insistent şi persistent ideea că unitatea de învăţământ este condusă de organe colective: consiliul profesoral, consiliul de administraţie şi că directorul este cel care execută şi aplică deciziile şi hotărârile acestor organe, planurile şi proiectele dezbătute şi votate;
l) organizaţiile sindicale din unitatea de învăţământ urmează să încurajeze dialogul direct al membrilor de sindicat cu reprezentanţii din structurile zonale şi judeţene, să contribuie la dimensiunea critică şi combativă a Jurnalului Sindical, cât şi a altor publicaţii periodice sau ocazionale;
m) se va încuraja şi susţine accesarea frecventă a site-ului SLI , www..... în vederea unei colaborări, a unui dialog rapid, concentrat şi non-cronofag care să înlocuiască audienţile lungi şi obositoare sau convorbirile telefonice la fel de lungi;
n) toţi membrii SLI din structurile acesteia urmează să informeze deîndată despre deciziile luate şi acţiunie întreprinse, despre măsurile şi strategiile propuse, votate şi adoptate la toate nivelurile de activitate a organizaţiei sindicale la care a luat parte.

3. Promovarea dialogului

1. Sindicatele – la orice nivel – informate la timp despre intenţiile decidenţilor au şanse mari dacă propun, mai întâi, dialog şi negocieri, apoi aplicarea de măsuri;
Dialogul propus de sindicate are ca scop promovarea celor mai bune intenţii, respectarea legii şi protejarea instituţiei şcolare (ex. reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25%).
Dialogul eficient respectă câteva reguli minimale absolut necesare: iniţierea, pregătirea, stabilirea ţintelor, transparenţa.
2. Propunem deschiderea dialogului cu celelalte organizaţii sindicale din alte confederaţii pentru acţiuni unite, în interesul membrilor noştri, nu pentru orgolii ale liderilor.
3. Aplicarea principiului că dialogul clarifică probleme, atitudini şi adversităţi, că adesea le înlătură şi încurajează partenerul într-un demers comun.

4. O mai inteligentă strategie de alianţe la vârf. Propunem acest lucru pentru a se evita acţiuni comune ale unor entităţi profesionale cu preocupări şi revendicări diferite.

5. Aplicarea de politici preventive la toate nivelurile:
- consultarea permanentă cu partenerul;
- consultarea permanentă cu celelalte structuri sindicale din alte federaţii din învăţământ;
- informarea permanentă asupra activităţii specifice a partenerului: programe, grafice, strategii, politici de acţiune;
- informarea şi consultarea continuă, pe verticală, cu structurile sindicale proprii şi pe orizontală cu celelalte organizizaţii similare din alte federaţii şi cu structurile partenerului.

6. Noi politici de alianţă

Organizaţiile de elevi şi de părinţi
- sprijinirea constituirii şi funcţionării acestor organizaţii la nivelul unităţilor de învăţământ şi judeţean;
- programe comune;
- acţiuni comune

7. O altă strategie privind acţiunile „în forţă”
- recurgerea la grevă numai în situaţii extreme, pentru a se evita prejudicierea materială a sindicaliştilor;
- promovarea denunţului public motivat şi argumentat, acuzator/ironic:
- la organele superioare de partid/administrative;
- prin presa electronică, presa publică, presa sindicală;
- prin editarea de publicaţii ad-hoc: foi volante, buletine, informative etc.
- presiunea asupra factorilor decidenţi în vederea asumării răspunderii şi ignorării presiunii politice sau administrative exercitate asupra lor (ex. presiunea asupra directorilor pentru a plăti diferenţele indemnizaţiei de concediu pentru lunile iulie şi august).