10 iun. 2010

Plangere penala Funeriu

FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 32, Sector 5, înregistrată ca persoană juridică în baza dosarului civil nr. 444/1990 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în Registrul Special al Tribunalului Bucureşti la nr. 10/2003, reprezentată prin preşedinte, Aurel Cornea,
FEDERAŢIA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT „SPIRU HARET”, cu sediul în Bucureşti, str. Tunari nr. 41, sector 2, înregistrată ca persoană juridică în baza sentinţei civile nr. 1160/03.07.1995, în Registrul Persoanelor Juridice de la Tribunalul Brăila sub nr. 1/1995, reprezentată prin preşedinte, Gheorghe Isvoranu,
FEDERAŢIA EDUCAŢIEI NAŢIONALE, cu sediul în Bucureşti, str. Justiţiei nr. 65, sector 4, înregistrată ca persoană juridică în baza dosarului civil nr. 248/PJ/1990 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reprezentată prin preşedinte, Constantin Ciosu, şi
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER”, cu sediul în Bucureşti, Schitu Măgureanu nr. 1, et.5, cam. 16, sector 5, înregistrată ca persoană juridică în baza sentinţei civile nr. 2245/28.11.1990 în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria sector 1, dosar nr. 2271/PJ/1990, reprezentată prin preşedinte, Anton Hadăr,
În temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 şi al art. 12, raportat la art. 5, art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare,
SOLICITĂ CAMEREI DEPUTAŢILOR, SENATULUI SI PRESEDINTELUI ROMANIEI SĂ CEARĂ URMĂRIREA PENALĂ a numitului FUNERIU Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, a infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 din Codul penal, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Argumentele care stau la baza prezentei solicitări sunt următoarele:

Birourile Executive ale Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, Federaţiei Educaţiei Naţionale şi Federaţiei Naţionale Sindicale „ALMA MATER”, reunite în şedinţă comună în data de 12 mai 2010, analizând problemele salariaţilor din învăţământ, în baza referendumurilor declanşate în rândul membrilor de sindicat, au aprobat o serie de acţiuni comune de protest, între care neparticiparea la examenele naţionale şi declanşarea grevei generale în învăţământ începând cu data de 31 mai 2010. În acest sens, a fost emis şi un comunicat de presă.

Ulterior anunţului făcut de federaţiile sindicale din învăţământ, faţă de intenţia de declanşare a grevei generale în data de 31 mai 2010, cu neparticiparea la proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă – Proba C din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2010 (tot în 31 mai 2010, conform Calendarului aprobat prin O.M.E.C.I. nr. 5507/2009, astfel cum a fost modificat prin O.M.E.C.T.S. nr. 3979/27.05.2010), numitul Funeriu Petru Daniel, în calitate de ministru al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, a procedat la ameninţarea – directă sau indirectă – a cadrelor didactice de predare şi a celor care ocupă funcţii de conducere, de îndrumare şi control în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Astfel:

I.
Sunt de evidenţiat declaraţiile de presă ale numitului Funeriu Daniel Petru, din conferinţele de presă, postate chiar pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – www.edu.ro:

1. „Doresc să le transmit pe această cale liderilor sindicali că sunt câteva lucruri care nu se fac. Unul dintre aceste lucruri este să iei ostatic viitorul copiilor României.” (Declaraţia de presă a ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, în legătură cu refuzul sindicatelor din învăţământ de a participa la dialogul pe tema dezamorsării conflictelor din sistem – 13.05.2010)

2. „Îi invit aşadar pe profesori, în perspectiva mişcărilor de protest care au fost anunţate de liderii sindicali, îi invit aşadar să fie alături de cei care găsesc soluţii şi să nu perturbăm sfârşitul de an şcolar şi bacalaureatul. O spun încă o dată, elevii nu trebuie să fie plasaţi în centrul luptei pe care o ducem cu toţii, împotriva recesiunii economice. Este datoria noastră atât a ministerului, cât şi a dascălilor, a părinţilor să-i protejăm pe elevi de efectele acestei recesiuni.
În ceea ce priveşte bacalaureatul, probele la limbi străine vor începe pe data de 31 mai, dată care coincide cu mişcările sociale anunţate de liderii sindicali. Pe această temă am două mesaje. Primul este acela că am discutat cu lideri sindicali şi săptamâna viitoare vom purta discuţii pe această temă. În acelaşi timp, vreau să îi întreb foarte serios pe dascălii României: cine îi reprezintă mai bine? Elevii pe care îi pregătesc de ani de zile, viitorul elevilor pe care îi pregătesc de ani de zile sau liderii sindicali care, sper eu, în acest moment vor fi alături de noi pentru a rezolva aceste probleme? Eu cred ca părinţii şi elevii pot miza pe devotamentul cadrelor didactice şi pe întreaga capacitate de organizare a Ministerului Educaţiei pentru a încheia acest an şcolar cu bine. Nu cred că blocarea anului şcolar este o soluţie si până la urmă trebuie să ne întrebăm: în ce măsură blocarea anului şcolar ar rezolva problemele României? În niciun caz.
(…) Noi mizăm pe toţi profesorii de bună credinţă. Şi da, vom avea toate datele din sistem într-un timp foarte scurt. Am lansat deja informarea în sistem pe lângă inspectori şi pe lângă directori pentru a avea datele cât mai exact, încă o dată pentru a organiza acest bacalaureat cum o merită elevii. Şi vreau să vă mai spun un lucru. Ziua bacalaureatului a fost o zi specială pentru noi toţi şi este o zi specială pentru fiecare copil al României. Eu cred că este cinic să îi iei ostateci pe copiii României şi sunt convins că nici liderii sindicali şi nici profesorii nu îşi doresc să facă acest lucru.
Reporter: Sindicatele au spus că există un ordin de ministru, chiar publicat în Monitorul Oficial, prin care organele superioare directorilor (inspectoratele sau Ministerul) pot desface contractele manageriale ale acestora.
Daniel Funeriu: Este o chestiune care e bine ca aţi ridicat-o ca să fie clarificată. Mandatele multor directori din ţară care au fost numiţi, au ajuns acum la final, deci, în mod firesc, mandatele multor directori au ajuns la final. Opţiunea Ministerului este ca aceste mandate, în marea lor majoritate să fie prelungite până la finalul anului şcolar pentru a nu perturba desfăşurarea anului şcolar. Odată anul şcolar terminat, să îi numim pe NOII (?!) directori, fie în funcţie de modul care este prevăzut acest lucru de noua lege, dacă noua lege va fi adoptată şi eu sper că va fi adoptată de către Senatul României care este camera decizională până la finalul acestei sesiuni parlamentare, deci până pe 30 iunie, iar dacă această lege nu va intra în vigoare vor fi făcute concursuri, aşa cum este firesc să fie pentru posturile de director.” (Declaraţiile ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, făcute în conferinţa de presă din data de 21 mai Bucureşti, sediul M.E.C.T.S., transcriere efectuată de către Biroul de Presă al M.E.C.T.S., Bucureşti, 21 mai 2010) – ameninţare indirectă

3. „Doresc să-i asigur pe elevi şi pe părinţi că ministerul va lua toate măsurile care se impun pentru ca elevii să finalizeze bacalaureatul. În aceeaşi măsură, îi asigur pe elevi şi pe părinţi că vor avea situaţia şcolară încheiată. În cursul zilei de joi, vom anunţa toate măsurile pe care le vom aplica. Doresc să le mulţumesc şi profesorilor care ne-au dat semnale că, într-adevăr, pun interesul elevilor mai presus de orice. Sunt convins că acest an şcolar se va încheia în condiţii bune, chiar dacă nu optime şi, încă o dată, doresc să le mulţumesc profesorilor care sunt alături de noi în această perioadă dificilă”. (Declaraţia de presă a ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, după întâlnirea cu liderii sindicatelor din învăţământ din după-amiaza zilei de 25 mai – 25.05.2010) – ameninţare

4. „Totodată, ministrul Educaţiei a respins cu fermitate acuzaţiile potrivit cărora MECTS ar exercita presiuni asupra cadrelor didactice. «Vreau să vă spun că acest minister şi întregul Guvern respectă dreptul cetăţenilor români la grevă, dar respectă şi dreptul cetăţenilor români la muncă. De aceea, noi am luat TOATE MĂSURILE pentru ca profesorii supraveghetori şi profesorii examinatori să fie PREZENŢI la bacalaureat în serviciul elevilor şi le mulţumesc încă o dată pentru colaborare», a mai declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.” (Comunicat de presă – Ministrul Daniel Petru Funeriu a asigurat încă o dată elevii şi părinţii că bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale 28.05.2010) – ameninţare

5. „Pentru a nu exista probleme de informare a elevilor şi părinţilor, ministrul Educaţiei a solicitat ca în centrele de examen să fie afişate în loc vizibil anunţuri care certifică faptul că proba de luni, 31 mai, se va susţine conform graficului anunţat.” (Comunicat de presă – Ministrul Daniel Petru Funeriu: Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale 29.05.2010) – ne întrebăm firesc: cum putea să dispună numitul Funeriu Daniel Petru în data de 29 mai 2010 afişarea de materiale care să certifice că greva generală din data de 31 mai 2010 nu va avea loc şi că profesorii vor fi prezenţi la desfăşurarea Probei C a examenului naţional de Bacalaureat 2010? Vorbim despre o nouă formă de ameninţare şi un mijloc de presiune.

6. „Ministrul Educaţiei a reiterat faptul că MECTS nu a exercitat presiuni asupra cadrelor didactice pentru a participa la examenul de bacalaureat.. «Vreau să vă spun, cu toată responsabilitatea: am respectat procedurile legale. Cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a nu mai participa la examen au fost înlocuite, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat. Totul s-a făcut legal. Repet: nu au fost presiuni din partea ministerului, totul s-a făcut cu maximă transparenţă, potrivit legii. De asemenea, avem soluţii legale pentru rezolvarea cazurilor speciale dacă acestea apar», a mai spus ministrul Daniel Petru Funeriu.” (Comunicat de presă – Ministrul Daniel Petru Funeriu: Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în cele peste 1.400 centre de examen – 30.05.2010).
Practic, prin acest comunicat, numitul Funeriu Daniel Petru recunoaşte folosirea de MIJLOACE FRAUDULOASE pentru a asigura desfăşurarea Probei C a examenului naţional de Bacalaureat 2010, prin înlocuirea membrilor din comisii participanţi la grevă cu alţi salariaţi, în condiţiile în care art. 53 teza a II-a din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede expres „conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă”; în consecinţă, înlocuirea membrilor de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane, este ilegală.
În ceea ce priveşte „maxima transparenţă” din partea M.E.C.T.S., şi în acest caz putem vorbi despre folosirea de MIJLOACE FRAUDULOASE, întrucât O.M.E.C.T.S. nr. 3979/27.05.2010 privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 5507/2009 al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării privind aprobarea Calendarului examenului de bacalaureat - 2010, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2010, precum şi a Atribuţiilor membrilor comisiilor de bacalaureat, a fost emis fără consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură – Învăţământ, a dispoziţiilor Legii nr. 130/1996, ale H.G. nr. 369/2009, ale Legii sindicatelor nr. 54/2003, precum şi ale art. 1 alin. (5) şi 41 alin. (5) din Constituţia României.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură – Învăţământ, „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se obligă să nu iniţieze niciun act normativ şi/sau act administrativ cu caracter normativ care priveşte relaţiile de muncă şi sistemul naţional de învăţământ, fără consultarea federaţiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă”. Potrivit art. 14 din acelaşi contract colectiv de muncă, executarea prezentului contract este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta. În acelaşi sens, art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevede că: executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.
În condiţiile în care O.M.E.C.T.S. nr. 3979/27.05.2010 vizează organizarea examenului de Bacalaureat 2010, este evident că reprezintă un ACT ADMINISTRATIV CU CARACTER NORMATIV, care priveşte sistemul naţional de învăţământ. Şi totuşi federaţiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, semnatare ale contractului colectiv de muncă, nu au fost consultate cu privire la conţinutul său, pe cale de consecinţă fiind încălcate nu doar dispoziţiile contractuale şi legale mai sus citate, ci şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 369/2009 referitoare la consultarea federaţiilor sindicale reprezentative în cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul ministerului.
În egală măsură, în opinia noastră, ordinul respectiv înfrânge şi dispoziţiile Legii fundamentale – în special pe cele ale art. 1 alin. (5) şi art. 41 alin. (5) din Constituţia României, întrucât:
a) Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Or, astfel cum am menţionat anterior, la emiterea O.M.E.C.T.S. nr. 3979/2010 au fost încălcate dispoziţiile exprese ale art. 30 din Legea nr. 130/1996.
b) Potrivit art. 41 alin. (5) din Constituţia României, „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.” În condiţiile în care Legea Fundamentală garantează nu numai dreptul la negocieri colective, dar şi caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, se poate observa că, la emiterea O.M.E.C.T.S. nr. 3979/2010, a fost încălcat dreptul la consultare al federaţiilor sindicale reprezentative (şi deci şi al membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm), drept garantat prin contractul colectiv de muncă aplicabil, ceea ce contravine art. 41 alin. (5) din Constituţia României.

II.
În plus, numitul Funeriu Daniel Petru a dispus şi emiterea de adrese, prin care s-au exercitat presiuni suplimentare şi s-au lansat ameninţări indirecte la adresa membrilor de sindicat participanţi la greva generală.
Astfel, în data de 25 mai 2010, din dispoziţia numitului Funeriu Daniel Petru, a fost emisă adresa M.E.C.T.S. nr. 221/25.05.2010, prin care se solicită obţinerea, de la fiecare persoană care face parte din Comisia de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a acordului de participare la organizarea şi desfăşurarea Probei C, prin semnarea unei declaraţii, al cărei model a fost ataşat respectivei adrese. Subliniem faptul că NU EXISTĂ NICIO BAZĂ LEGALĂ PENTRU O ASEMENEA SOLICITARE; în consecinţă dispoziţia numitului Funeriu Daniel Petru excede cadrului legal în vigoare şi reprezintă o formă suplimentară de presiune, o ameninţare indirectă la adresa salariaţilor din învăţământ, pentru a-i determina să nu participe la greva din 31 mai 2010 – şi totodată un MIJLOC FRAUDULOS de împiedicare a exercitării unui drept legal – dreptul la grevă.

III.
În plus, sunt de notorietate luările de poziţie ale numitului Funeriu Daniel Petru, prin care atenţiona directorii că vor face obiectul evaluărilor în ceea ce priveşte abilităţile lor manageriale, punând accent pe relaţionarea cu salariaţii din unitate şi pe buna desfăşurare a examenului de bacalaureat – deci o nouă ameninţare, DIRECTĂ, şi un nou mijloc de presiune. În acest sens, joi, 27 mai 2010, numitul Funeriu Daniel Petru a făcut următoarea declaraţie: „Am anunţat din prima zi de mandat tot persomnalul din minister: directorii generali, inspectorii, directorii de şcoli vor fi evaluaţi în funcţie de performanţa lor. Aceasta include modul de desfăşurare a bacalaureatului. Fiecare va fi evaluat în funcţie de performanţă, pentru că nu mai putem încuraja atitudini care nu duc această ţară cu un pas înainte”. (sursa: site-ul ziarului Gândul, secţiunea Şcoala, joi 27.05.2010)
Mai mult, în data de 30 mai 2010, numitul Funeriu Daniel Petru, cu ocazia videoconferinţei cu inspectorii şcolari generali, s-a remarcat prin următoarea replică, cu referire expresă la un lider de sindicat judeţean: „să-şi bage minţile-n cap şi să se remarce ajutând să organizeze bacalaureatul pentru copii”. A proferat totodată o nouă ameninţare, directă, la adresa cadrelor didactice cu funcţii de conducere din sistem: „nu vreau să am directori lideri de sindicat, care să bată palma peste sau pe sub masă”.

Subliniem următoarele:
1. Dreptul la grevă este garantat de Constituţia României, care la art. 43 dispune: ”Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale”.
2. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 250 din Legea 53/2003 – Codul muncii.
3. În plus, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă: „Participarea la grevă este LIBERĂ. NIMENI NU POATE FI CONSTRÂNS să participe la grevă sau SĂ REFUZE SĂ PARTICIPE.”

Este deci evident faptul că numitul Funeriu Daniel Petru, în calitate de ministru al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, a împiedicat prin AMENINŢĂRI şi alte MIJLOACE FRAUDULOASE exercitarea cu bună-credinţă a DREPTULUI LA GREVĂ, garantat de art. 43 din Constituţia României, de legislaţia în vigoare, precum şi de pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale în materie, ratificate de România sau la care România este parte.
Faţă de această situaţie apreciem că numitul Funeriu Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului se face vinovat de „împiedicarea, prin amenintare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor si libertăţilor vreunui cetăţean”, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999.

Apreciem totodată că acţiunile numitului Funeriu Daniel Petru din perioada 13-31 mai 2010, astfel cum au fost detaliate mai sus, reprezintă, de fapt, o constrângere a membrilor de sindicat să nu participe la greva generală din învăţământ declanşată din 31 mai 2010.
În consecinţă, rezultă fără putinţă de tăgadă că numitul Funeriu Daniel Petru şi-a depăşit atribuţiile, şi, totodată, a prejudiciat grav interesele legale ale membrilor de sindicat. În condiţiile în care membrii de sindicat şi-au exprimat în mod liber voinţa de a participa la grevă şi au fost îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea acesteia, este evident, în opinia noastră, că îngrădirea dreptului la grevă se datorează numai relei credinţe a numitului Funeriu Daniel Petru.
În concluzie, având în vedere şi aspectele detaliate la pct. I, apreciem că faptele săvârşite de numitul Funeriu Daniel Petru întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 Cod penal.

În plus, vă rugăm să observaţi că, potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede: „Fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică sau obligă un salariat sau un grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda (...), dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerată infracţiune ”.
În cazul de faţă, numitul Funeriu Daniel Petru a împiedicat prin ameninţări membrii de sindicat să participe la grevă şi i-a obligat – astfel cum am detaliat la pct. I – tot prin ameninţări, să muncească în timpul grevei. În condiţiile în care fapta prevăzută la art. 88 alin. (1) teza I a fost săvârşită prin ameninţări, apreciem că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 88 alin. (1) teza finală din legea specială.

În drept, ne întemeiem prezenta solicitare pe dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, ale art. 12 raportat la art. 5, art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 206 şi art. 246 din Codul penal, ale art. 50 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi pe dispoziţiile art. 43 din Constituţia României, art. 250 din Codul muncii.

Pentru aceste considerente,
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER”,
În temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 şi al art. 12, raportat la art. 5, art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
SOLICITĂ CAMEREI DEPUTAŢILOR SĂ CEARĂ URMĂRIREA PENALĂ a numitului FUNERIU Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, a infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 din Codul penal, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

PREŞEDINTE F.S.L.I.
Aurel CORNEA
PREŞEDINTE F.S.I. „SPIRU HARET”
Gheorghe ISVORANU
PREŞEDINTE F.E.N.
Constantin CIOSU
PREŞEDINTE F.N.S. „ALMA MATER”
Anton HADĂR
CERERILE LE GASITI aici

16 comentarii:

  1. SUCCES, DREPTATEA E DE PARTEA CEKIR NEAJUTPRATI!INCET SI SIGUR SE FACE SOARE SI LA NOI!MULTUMIMTOTUSI, PENTRU CEEA CE FACE SLIM-UL PT TOTI DASCALI!A NU SE UITA.PT TOTI DASCALII!SA-I SUSTIM, PE ACESTIA, SI PE CEI DIN CELELALTE SINDICATE!ISI MERITA LOCUL SI, IN CIUDA ARGUMENTELOR FUNEBRE, MAI ALES CAPII SINDICATELOR, STIU F BINE CE FAC!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa mai conteste cineva binefacerile platii per elev : http://www.jurnalul.ro/stire-observator/cum-zboara-213-000-de-euro-catre-havana-sau-dubai-546363.html ! ! !

    RăspundețiȘtergere
  3. numitul va fi foarte fericit....

    in curand lumea il va primi cu oua si rosii pe la minunatele vizite de lucru.
    JOS GUVERNUL BANDITESC! daca politicienii nu voteaza motiunea, sa nu se mai intoarca in colegiile de bastina. oamenii vor vedea rosu in fata ochilor. pentru ca le-a ajuns cutitul la os.

    RăspundețiȘtergere
  4. aici vedeti cum un sofer de inspectorat castiga mai bine decat un profesor grad II, vechime 10 ani. asa ne trebuie, daca am fost prosti si nu ne-am facut femei de serviciu, muncitori necalificati sau soferi de limuzina in minister sau la RATB... ne meritam soarta!

    http://isjarges.ro/anunturi/venituri-nete-realizate-de-personalul-inspectoratului-scolar-general-arges.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu soferul de la I.S.J. Arges are salariul mare ! Profesorul cu gradul II , vechime 10 , ARE SALARIUL FOARTE MIC in comparatie cu munca depusa , obligatiile profesiona si nivelul de pregatire !

    RăspundețiȘtergere
  6. o educatoare in ue castiga 2000 de euro minim, program similar cu al nostru. noi o sa ajungem la asa salarii cand o zbura porcul ... numai unii au aceste drepturi, de prin agentii, ministere si alte categorii privilegiate de bugetari. educatia ... la coada cozii.

    RăspundețiȘtergere
  7. La noi exista o singura preocupare : CAT MAI MULTE "DOCUMENTE SCOLARE" !

    RăspundețiȘtergere
  8. Da. Documentele suporta orice, iar evaluarile personalului se fac cu precadere pe baza hartoagelor si cu mult subiectivism. Pe de alta parte, timpul alocat hartoagelor il diminueaza pe cel necesar pregatirii lectiilor. Si... ca sa fie totul bine in fata sefilor, facem... hartoagele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mare realizare, domnu' Pop !

    RăspundețiȘtergere
  10. Poate sa ma lamureasca cine in privinta EVALUARII de ls sfarsit de an scolar a cadrelor dicactice :

    - cate puncte se acorda pentru activitatea desfasurata in sala de clasa , pentru orele tinute ;

    - cate puncte se acorda pentru pregatirea individuala pentru lectii ?


    Tin sa-i multumesc deja celui care ma ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  11. NIMIC!PE CINE INTERESEAZA PREGATIREA NOASTRA NESFARSITA DE ACASA+PE CINE INTERESEAZA CA DIN CAUZA PREGATIRII NOASTRE NE NEGLIJAM FAMILIA?CA NE CONSUMAM NOPTILE?....PERFORMANTELE CELOR CARE -S "INSCRIPTIONATI"PE VECI DASCALI "PERFORMERI, PT CA AU COPII DE PERFORMANTA AU ACESTE DREPTURI!RESTU?............NIMIC!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. NU CONTEAZA CAT TE CHINUI PENTRU A VEDEA UN COPIL VENIT "DE UNDE -NTOARCE ULIU DRUMU::" CA STIE SA SCRIE, ORI SA CITEASCA!CONTEAZA CA FIUL DLUI SECRETAR A LUAT EXCELENT LA OLIMPIADA DE MATEM, DE ROMANA...!ACOLO SE DUC PERFORMANTELE.....

    RăspundețiȘtergere
  13. M-am referit la secretarul primarului,ori .....

    RăspundețiȘtergere
  14. APEL CATRE PARLAMENTARI, IN NUME PERSONAL:
    CA SI DL FUNEBRU SUNT DESTUI CARE VOR FACE PLANUL LA POMPE FUNEBRE!PROBABIL S-AU INTELES!DLOR PARLAMENTARI, CARE SUNTETI SAU VETI FI FAMILISTI, CREDINCIOSI, OMENOSI,....!VOTATI PENTRU MOTIUNE!!!!!!!!!!!!IN CEASUL AL TREISPREZECELEA!GANDITI-VA CA DACA NU VA TRECE, VETI DECLANSA, PRIN VOTUL DV, UN RAZBOI INTERN, INTRE OMENIE SI INTERESE PERSONALE!NU VA TRADATI ALESII!DACA PURTATI IN INIMA DRAGOSTEA DE TARA CARE SI-A CASTIGAT LIBERTATEA PRIN VARSAREA SANGELUI DE COPII (ECATERINA TEODOROIU, PETRISOR,...),PRIN VARSAREA LACRIMILOR AMARE ALE VADUVELOR MAME DE RAZBOI, PRIN CHINUL CUMPLIT AL MULTORA DINTRE BUNICII NOSTRI CARE AU FOST PRIZONIERI DE RAZBOI,VOTATI PENTRU MOTIUNE!ASTFEL VETI SPUNE NU RAZBOIULUI DINTRE SUPRAVIETUIRE SI LIBERTATE, DINTRE DREPTATE SI CONSTRANGERE INUMANA!VOTAND MOTIUNEA, VOTATI LIBERTATEA SPRE ALEGERI LIBERE!SPUNETI ASTFEL, NU DICTATURII!NU TERORISMULUI!NU SARACIRII DE SANATATE!VOR SCOATE PATURI DIN SPITAL, VOR DISTRUGE SCOLII SI DREPTUL COPIILOR LA EDUCATIE, LA CRESTERE SANATOASA SI ARMONIOASA!VETI DA VERDE LA DREPTURILOR TUTUROR COPIILOR, MAI ALES LA PROTEJAREA SIGURANTEI LOR PT ZIUA DE MAINE! MAI ALES, PT VOPTAREA DV PT SIGURANTA VIITORULUI ELECTORAL, LIBER SI DEMOCRAT, DORIT SA FIE NECORUPT, NECUMPARAT!

    RăspundețiȘtergere
  15. ELIMINATI RAUL CARE POATE FI CEL MAI MARE RAU, VOTAND MOTIUNEA!ASA SA VA AJUTE BUNUL DUMNEZEU!

    RăspundețiȘtergere