Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 14 aprilie, hotărârea de modificare şi completare a HG 1.618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2009. Potrivit acestui document, Executivul a alocat 145,15 milioane lei din bugetul de stat pentru asigurarea fondurilor suplimentare necesare unei bune funcţionări a sistemului de învăţământ. Astfel, din această sumă au fost alocate 65 milionane lei pentru cantinele şi căminele liceelor. Diferenţa de aproximativ 80 milioane lei este destinată finanţării suplimentare a şcolilor de arte şi meserii, a învăţământului vocaţional şi a Programului „Step-by-Step".
Guvernul a decis unele modificări în ceea ce priveşte finanţarea per elev a tinerilor care frecventează liceele vocaţionale, tocmai pentru a asigura o buna funcţionare a acestor unităţi de învăţământ. Aceşti elevi vor beneficia de alocări financiare mai mari decât cele de până acum. O altă modificare constă în stabilirea unei finaţări diferenţiate în funcţie de profilul liceului vocaţional, respectiv artă şi muzică.
De exemplu, înainte de această modificare, învăţământul primar vocaţional beneficia de un standard de cost pe elev de 2.555 lei în mediul urban şi 3.056 lei în mediul rural. Potrivit noilor reglementări, s-a diferenţiat învăţământul primar vocaţional fără muzică de cel cu profil de muzică, finanţarea realizându-se astfel: învăţământul vocaţional de muzică (urban şi rural) - 4.571 lei şi învăţământul vocaţional (fără muzică) - 2.742 lei (arte plastice şi coregrafie). De asemenea, în cazul învăţământului liceal de muzică, standardul de cost pe elev aproape s-a dublat, de la 3.272 lei/elev la 6.285 lei/elev, atât în mediul urban cât şi în cel rural. De asemenea, actul normativ introduce standarde de cost şi coeficienţi de diferenţiere ai standardelor de cost pentru elevii înscrişi în Programul „Step-by-Step". Standardul de cost pe elev este de 4.057, atât pentru mediul urban urban, cât şi pentru cel rural.
BIROUL DE PRESĂ MECTS
Cum "finantarii scolilor de arta si meserii"? Astea sunt pe duca...Poate a invatamantului profesional...
RăspundețiȘtergere