13 feb. 2010

Va acuz! (de ce m-am săturat de România)

Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ(ie) miliardar.

Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.

Mă exasperează că nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!

Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!

Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.

Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!

Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!

Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!

Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!

Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!

Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ?

Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!

Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!

preluare

Serban Huidu

Va acuz! (de ce m-am săturat de România)

19 comentarii:

  1. grozav manifest! subscriu intru totul !

    SI TOTUSI .....

    CAND INCEPEM GREVA AIA ODATA ?!?!?!?!!!!

    AUD?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu si eu, intrutotul, la cele scrise mai sus de d-l Pop.

    RăspundețiȘtergere
  3. da, foarte bun manifestul ,pacat ca e scris( daca o fi asa) de dl Huidu, care nu e cu nimic mai bun decat "latraii" cu patroni de care vorbeste in manifest!
    Nu a dus-o rau nici inainte, si nici acum nu e de plans.

    RăspundețiȘtergere
  4. Traim in Romania si asta este suficient sa nu mai ajungi sa te bucuri de ...PENSIE. Trist dar adevarat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Subscriu comentariului, parca ar fi scris de mine...si titusi ne complacem si nu facem nimic...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pacat ca acest manifest vine prea tarziu! Cand eram mai tanara si eram plina de entuziasm TOTI IL PUPAU UNDE APUCAU PE ...ILIESCU!!! Numai eustiu cate injuraturi mi-am luat incercand sa le arat , atat cat stiam, ADEVARUL. Acum, cand PUTREGAIUL A AJUNS DINCOLO DE TAVAN... TE DISTRUG LA PRIMA MISCARE si, odata cu tine , si pe cei din familie. Am facut greva aia din ...? cand era Marga ministru si m-am descurcat PENTRU CA ATUNCI N-AVEAM CREDITE LA BANCI!!! Acum, la 53 de ani ce sa mai fac, iar cei tineri, ca-i vad pe copiii mei, nu se gandesc decat cum sa plece (INDIFERENT PRIN CE MIJLOACE), pentru ca aici n-au nici o sansa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai am doi ani școlari și spun adio școlii unde mi-am petrecut 43 ani din viață. Bine că scap de așazișii mari pedagogi care conduc destinele învățământului românesc de după 1995. Bine că scap de madam VERGU, cea care este paralelă cu această latură a educției care este învățământul, trecut și actual. O să primesc o pensie ”onorabilă”, pentru care totuși, am muncit, nu ca alții care se frământă că li se va umbla la nerușinatele lor venituri salariale și pensii. Subscriu pentru ” VĂ ACUZ”, doar dacă este scris din inimă. După atâția ani, poate că voi fi și eu încadrat cum trebuie, conform noii Legi a salarizării și ultimii doi ani voi fi remunerat conform studiilor. S”auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. subscriu intru totul.
    Din pacate este DUREROS de adevarat;de felul meu eram o persoana optimista... dar...

    RăspundețiȘtergere
  9. Vorba aceea ,,Acum ori niciodata” trebuie sa luam o hotarare pentru generatiile viitoare. Greva generala e singura solutie, nu se poate ca ceilalti sa se lafaie in beneficii si educatia sa o lase de izbeliste.Nu de mai poate trai astfel.Oameni buni trezitiva trebuie sa facem ceva?

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu va intreb ceva: ce putem face? Raspuns: Nimic! Si poate o sa priceapa si liderii sindicatului ca tineri, batrani, toti avem rate la banci si nu ne putem permite o greva indelungata! Cei care latra greva greva sa se gandeasca de doua ori daca are cine sa faca acea greva! Da, ne-am saturat dar pana ce cei care ne conduc nu or sa priceapa de ce ne-am saturat.........ne vom invarti intr-un cerc!
    Dragi colegi am ajuns ultimii....datorita unui sistem bazat pe venalitate si coruptie, in care usile nu se mai deschid cu sarumana sau buna ziua ci cu buchetul de flori insotit cu plicul sau cu sticla de ceva insotita de pliculet. Trist dar asta e sistemul, un sistem faurit de uscaturile care fac parte din padurea noastra si care traiesc langa noi in scoala si carora nu le putem zice date mai incolo ca de au pile pe sus! Traiasca partidul! Mai nou se pun directori care sunt incompetenti! Eu va urez la toti "SUCCESURI" pentru ca acolo am ajuns!

    RăspundețiȘtergere
  11. Adriana Petre14.02.2010, 18:13

    Daca se intra in greva, eu o sa intru intr-un frumos concediu medical, la care am tot dreptul cu trei diagnostice la 42 de ani cati am, facute tot din cauza sistemului din care vreau neaparat sa ies dupa 23 de ani de munca, nu de stat degeaba cum au facut multi, de am ajuns in halul in care suntem acum.
    Din moment ce toate se aranjeaza cu bani, de ce-as mai crede ca va mai fi vreodata bine aici?
    Referitor la ce spune Cosmin mai sus, directori incompetenti, slugi ale inspectoratelor si ministerului, nu se pun de acum ci mai de demult, altfel cum ar fi ajuns sa ocupe posturi foarte bune oameni care n-au nici o legatura cu invatamantul?
    Oricate greve am face, nu vom rezolva nimic!
    Cred ca ar trebui un razboi, dar nu al nervilor, cum ne supun nenorocitii astia pe noi! Pur si simplu, sa-i luam de mana si sa-i dam afara pe cei pe care-i stim ca sufoca sistemul de ani de zile! Dar cine are curaj sa faca asa ceva? Nimeni!
    Nici macar sindicatul care pierde timpul pe banii nostri si nu obtine nimic pentru ca nu vrea sa obtina nimic.
    Referitor la comentariul lui Huidu, e normal sa aiba astfel de pareri, daca era bun de ceva ar fi trebuit s-o dovedeasca si altfel decat razand de toti, numai de el nu ! Sa traiasca dintr-un salariu de profesor, sa vedem ce-ar mai fi avut de comentat. El s-a suparat foarte dupa moartea colegului din trupa, dar stie- sau ii pasa- cati profesori s-au imbolnavit grav, mai ales dupa '89, incercand sa schimbe ceea ce era imposibil de schimbat?
    Eu vreau ca, copilul meu sa nu plece in strainatate pentru ca nu-si gaseste aici de lucru, vreau sa ies la pensie la 50 de ani, ca merit dupa 30 de ani sa-mi aerisesc creierii, nu sa-i supun la stres prelungit care m-apropie de groapa, nu de pensie, sa traiesc fara grija zilei de maine, fara groaza ca nu-mi ajung banii pentru datorii.
    Pe Ceausescu l-au omorat pentru motive intemeiate sau inventate, ei stiu, lor, celor care si-au batut joc de 20 de ani incoace de noi, ce-ar trebui sa le facem? Sa le confiscam averile, sa nu mai traiasca in lux dobandit prin hotie, sa vedem ar rezista?
    Si poate asa vor ajunge banii, fara sa ne ia tot noua, care muncim pentru ei!

    RăspundețiȘtergere
  12. pai, daca v-ati saturat cu totii, FACETI CEVA, PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU!

    daca stam asa, ca niste mamaligosi, nu se va schimba nimic! trebuie sa le aratam ca suntem o forta, cu decenta, dar cu hotarare. nu mai cedati! NU MAI FACETI NICIO INTELEGERE, NICIUN PACT! ei pe asta mizeaza, PE FRICA NOASTRA. pe rusinea noastra, pe retinerile noastre, pe ingrijorarile noastre zilnice. in felul acesta ne vor stapani intotdeauna. si vom fi si de acum incolo, pe vecie, ultimii din coada listei salariilor. ei ne privesc ca pe niste cersetori, imbroboditi, fraieriti de sistem, multumiti mereu cu firimituri. daca am spune toti deodata AJUNGE! M-AM SATURAT! NU MAI ACCEPT! PANA AICI! - revolta noastra le-ar ingheta nitel sangele in vene si ar slabi robinetul cu bani si spre educatie, nu doar spre armata, politie, justitie, aviatie, agentii, parlament etc.
    ce ne lipseste de nu reactionam odata!
    cat de lasi am ajuns sa fim? cat ne vom mai vana intre noi? pana cand ii vom mai lasa sa ne dezbine si sa ne stapaneasca?
    noi suntem dascalii acestui popor. noi le educam romanilor copiii. vrem pt asta salarii decente, respectul cuvenit, conditii optime de munca - asa ne vom face datoria din ce in ce mai bine.
    daca vor educatie europeana si performante, sa ne remunereze european. altfel, praful se va alege de tot. DEJA E PE DUCA TOTUL...
    asa ca, ne vedem in strada! nu cred ca va mai veni vreodata verun moment mai bun decat acesta. TREZITI-VA!

    RăspundețiȘtergere
  13. nu domnilor si doamnelor, nu ne-am saturat. stiti de ce? simplu. pentru ca ceea ce facem noi numai actiune impotriva nedreptatilor nu se cheama. ca la povesti suntem toti buni, fie ca sunteti cadre didactice sau fie ca suntem functionari publici. daca unul dintre noi ridica vocea pentru dreptate, pentru normalitate,pentru bun simt, suntem catalogati drept fascisti, absurzi, nationalisti prosti.. samd.
    credeti ca ii pasa cuiva de noi? va asigur ca nu. pentru simplul motiv ca ne e frica sa ne spunem pasurile asa cum ar trebui. daca vrem ceva, trebuie sa urlam ca animalele, iar apoi suntem asemanati cu ele. apoi, daca ridicam capul, ca functionar public sau cadru didactic te poti pomeni ca te zboara afara daca esti "impotriva sistemului". nu credeti? incercati! mai marii nostri ne spun pe fata ca suntem frustrati si paranoici, ca doar nu ne pot da pe noi afara, dar in particular suntem sfatuiti sa ne cautam de lucru. Ceausescu a murit! Traiasca Ceausescu! Asa cred ca s-a strigat de unii in decembrie 1989. asteptam sa ni se alature toata intelectualitatea in demersurile noastre care unora li se par demagogice, dar noi suntem siguri ca acestea sunt de bun simt. numai ca noi suntem folositi doar o data la 4 ani, la alegeri. si noi nu suntem masa de vot. noi suntem elitele care deranjeaza. si, din pacate, dintre noi se ivesc pseudoelitele, politrucii care incearca (si cam reusesc) sa ne manipuleze. sunt prea pesimist? sau poate prea realist!?

    RăspundețiȘtergere
  14. Astazi am trecut prin experienta "varatul pumnului in gura" cand incercam insistent sa mi se explice de ce se renunta la anumite catedre de la scoli afiliate in favoarea altor scoli ,creindu-se astfel conditia de simultan.Acest fapt nu este benefic nici copiilor si nici cadrelor didactice.Semnul interlocutorului meu a fost acela de "mai taci din gura".S-au dat "munti" de bani pentru consolidarea sau constructia unor scoli iar acum se desfiinteaza.Niciodata un elev care va invata in conditii de simultan nu va putea avea aceleasi rezultate ca elevul care invata intr-o singura clasa.Pe zi ce trece, cei ce ne conduc ma conving din ce in ce mai mult ca nu cunosc absolut deloc realitatea invatamantului romanesc.ADEVARATA REALITATE

    RăspundețiȘtergere
  15. poporul roman nu mai are pic de personalitate!Au reusit nemernicii sa ne invrajbeasca , sa credem ca tara e saraca , ca nu sunt bani etc !!!!Cum poate un om sa mai tolereze sau resemnati!Intre timp sleahta portocalie si cea rosie fura cu zece maini , iar noi muncim pentru ei ca niste robi!Mai nou Udrea e membru al Academiei, va place nu?Tara asta este paradisul acestor hoti!OARE NE VOM MAI MULTUMI CU SCLAVIA ASTA?TOATE AVERILE S-AU FACUT CU BANUL PUBLIC IAR SALARIILR NOASTRE SUNT MIZERE , CACI BANII SE DUC IN ALTA PARTE!SILA MARE IMI E DE ROMANIA!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. OOO..., SUNT BANI ...SI INCA MULTI, DAR...NU PENTRU NOI!!!Cum sa-si mai ia madam Udrea geanta de 5000 de euro ??? Si toate martafoaicele care fac zid in jurul potentatilor, periindu-i si aparandu-i pentru ca DE ACOLO-SI OBTIN BANII DE 'VUITOANE, JIMMYCHOO-RI, VACANTE IN INSULE EXOTICE unde sa-si plimbe FIZIONOMIILE INCERCANATE DE NOPTI PIERDUTE ??? De s-ar alege praful si tot ar gasi bani pentru parfumuri de 500 de euro pt 25mg...Trebuie sa ai un astfel de profil psihologic sa poti trece de la unul la altul pentru bani! NU SUNT NOSTALGICA, DAR NU MA POT OPRI SA-MI ADUC AMINTE CA ...NICI CEAUSESCU NU INDRAZNISE SA DESFIINTEZE SCOLI... Astia nu vor decat sa ne extermine, iar cel din fruntea piramidei , sub MASCA democratiei, a devenit UN TIRAN, CA SA NU SPUN MAI MULT!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Ne meritam soarta! Dacă 5 milioane l-au votat pe Băse et compagne, dacă ştim cât se fură în ţara asta şi băgăm capul în nisip ca struţul, aşa ne trebuie! Cum e posibil să acceptăm că "pedeapsa " pe care a primit-o madame Udrea e încă un minister unde se învârt foarte mulţi bani din fonduri europene? E mai mult decât o sfidare, e noroi în obrazul nostru ! Nu spun că Geoană era mai bun, dar aveam încredere în Crin Ant. şi în Iohanis.E tardiv, dar nu pot să nu mă minunez în continuare de modul cum am lăsat o şansă să treacă pe lângă noi.Treziţi-vă, cadre didactice, cât o sa mai fim sacrificaţi ?

    RăspundețiȘtergere
  18. HA ! HA ! HA ! Cat?????? Pana murim si nu mai apucam pensia! Asta e reformarea tarii a lu' Basescu! Moarte pentru flamanzi si amarati si preamarire si trai bun pentru camarila sa!!!!! HA! HA! HA!!!!!! Eu zic sa radem ca sa murim fericiti!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere