Reforma în învăţământ, o urgenţă naţională

După o perioadă de tranziţie mult prea lungă, de 18 ani, în acest moment, când credeam că vom putea face paşi mai acceleraţi în dezvoltarea reformei în învăţământ, a intervenit criză economică, iar peste ea s-a suprapus această gravă criză politică din România. Aceste două crize au generat, în ultimă instanţă, şi o criză socială de anvergură. Toate aceste elemente au făcut ca, exact în momentul în care credeam că lucrurile vor demara, să ne trezim din nou în faţa unui „punct mort” în ceea ce priveşte reforma în educaţie.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a acţionat în permanenţă pentru ca reforma sistemului de educaţie din România să intre în linie dreaptă. De aceea am şi fost de la bun început adeptul semnării Pactului Naţional pentru Educaţie, a Strategiei elaborate la nivelul Palatului Cotroceni – personal, am participat activ şi la elaborarea primului proiect al Legii, în perioada în care ministru era domnul Adomniţei –, ne-am concertat apoi toate eforturile, toate resursele şi tot profesionalismul de care au dat dovadă cei mai buni dintre colegii mei, în ideea de a face nişte legi bune, ancorate în realităţile româneşti, dar şi în realităţile Uniunii Europene. Iată că acum, când credeam că totul a intrat în linie dreaptă, ne trezim că lucrurile au stagnat. Sperăm să se iasă cât mai repede din această situaţie şi, până la urmă, învăţământul românesc să înceapă, fără poticneli, să crească pentru a ajunge la parametrii pe care îi visăm cu toţii.
Se poate spune că, în momentul de faţă, neavând încă lege, pentru că aceasta este la Curtea Constituţională, nu s-au mai inregistrat progrese în ceea ce priveşte implementarea ei. Avem, însă, la dispoziţie acest an şi sperăm ca de data aceasta reforma să înceapă cu începutul, şi anume cu stabilirea competenţelor, aşa cum sunt ele formulate în lege, să continue cu stabilirea sistemului naţional unitar de evaluare şi, nu în ultimul rând, să treacă la planuri şi programe de învăţământ, care să reflecte şi să pună în centru elevul, şi nu profesorul. Lucrul nu este uşor.
Dorim ca Federaţia nostră să se implice în tot acest proces, l-am dori demarat cât mai repede, dar, deocamdată, sunt sceptic pentru că nu văd că la nivel politic lucrurile ar fi conturate foarte exact. Trebuie să avem un prim-ministru, trebuie să avem Guvern, un ministru al învăţământului care să ia taurul de coarne, împreună cu noi, şi să ne apucăm de reformarea sistemului de învăţământ, aşa cum ne-am dori, pe baza acestei legi.
În ultima perioadă, neexistând un ministru al Învăţământului (după cum se ştie, dl Emil Boc este interimar şi nici timpul nu-i permite), acest vid de management la nivelul Ministerului Educaţiei a creat mari probleme. Acum, stagnează totul, ne confruntăm cu mari probleme la nivelul administraţiei centrale, la nivelul managementului local, al inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ, unde s-a trecut în mod brutal şi fără nici o logică la schimbarea directorilor şi inspectorilor, la schimbarea conducerii inspectoratelor şcolare judeţene. S-a creat astfel o situaţie deosebită, care a bulversat şi din punct de vedere managerial sistemul de învăţământ în această perioadă.
Din păcate, politicul sacrifică totul pentru a-şi păstra oamenii. Această situaţie a luat proporţii deosebit de grave. Lucrurile întotdeauna s-au petrecut aşa, însă niciodată „schimbarea” nu a fost de o asemenea anvergură şi atât de brutal făcută. În ultimul timp, în unele unităţi de învăţământ (licee), la conducere s-au perindat trei directori într-o perioadă de o lună de zile. Nu-i înţeleg pe politicieni. În repetate rânduri am încercat să le explic chiar şefilor şi liderilor de partide că nu schimbarea directorului duce la acumularea de voturi. Cu toate că în legea învăţământului este prevăzut ca directorii, managerii să nu mai fie membri de partid, sunt convins că în continuare se va proceda aşa. Vom lupta în permanenţă pentru respectarea legii. Ca atare, unul dintre obiectivele pe care Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi l-a stabilit pentru etapa următoare este acela de a lupta pentru stabilitate şi pentru un management performant în mediile de învăţământ. Aceasta, mai ales că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi, se va trece şi la descentralizarea administrativă, care va avea efecte deosebite şi pentru învăţământul din România.
În ceea ce priveşte descentralizarea, din nefericire, şi aici avem o mare problemă asupra căreia noi, sindicatele din învăţământ, am atras atenţia în nenumărate rânduri. Nu suntem conservatori, înţelegem că, în momentul de faţă, unităţile de învăţământ trebuie să aparţină de administraţia locală şi să se integreze în sistemul descentralizat al acesteia. Ne ferim însă de abuzurile celor care sunt la conducerea unităţilor administrative locale, respectiv comune, oraşe etc., unde avem de-a face cu foarte mulţi primari abuzivi, cu o administraţie locală care nu vede în învăţământ, sub nici o formă, progresul, care nu înţelege că învăţământul şi unitatea de învăţământ sunt principalele elemente de înnoire, de progres pentru comunitatea respectivă. Şi aici va trebui să ducem o luptă dură. În mod cert, vom colabora, într-un parteneriat real şi deschis, acolo unde lucrurile vor fi privite ca atare de către administraţiile locale şi vom acţiona foarte ferm acolo unde lucrurile nu vor intra pe un făgaş normal şi unde abuzurile administraţiei vor continua.
În România, puterea încă nu înţelege că lucrurile trebuie rezolvate într-un parteneriat real, pe baza unui dialog, pe baza unor înţelegeri, unor negocieri, fără a se ajunge la forme extreme de luptă sindicală. Or, din păcate, la noi, atâta timp cât încerci cu decenţă, cu respect, cu fermitate, chiar, să explici cerinţele, necesităţile salariaţilor din învăţământ, ale şcolii în general, aceste lucruri sunt trecute cu vederea şi nu sunt luate în seamă de către putere. Şi atunci, din nefericire, trebuie să ajungi la atitudini extreme. Or, noi nu dorim acest lucru. În România însă, viaţa ne împinge, în permanenţă, la aceste manifestări. Este un lucru pe care nu ni-l dorim, dar poate că democraţia îşi va intra în toate drepturile şi în această ţară.
FSLI a pornit de la ideea că Pactul Naţional pentru Educaţie este necesar, că va coagula toate forţele societăţii şi va determina dezvoltarea învăţământului. L-am privit în mod foarte serios, am analizat până la virgulă tot ce era scris în el, am dorit să fie completat pentru că am considerat că trebuie să aibă un punct care să se refere şi la resursa umană, la salariaţii din învăţământ, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru, pregătirea formarea iniţială, formarea continuă, salarizare, condiţii de muncă şi de viaţă. L-am semnat în mod sincer, deschis şi am considerat că el va produce efecte pentru generaţiile următoare. Din păcate, însă, am constatat cu tristeţe că partenerii noştri care şi l-au asumat nu au făcut decât un gest de imagine, pentru ei nu a însemnat decât un petec de hârtie, de care au uitat imediat după ce au făcut declaraţiile în faţa camerelor tv, mai mult, l-au şi încălcat. Astfel, un lucru pe care noi l-am dorim încă din anii ’90, de a se aloca 6% din PIB pentru învăţământ şi care a fost asumat de toate partidele prin acest pact, la două săptămâni după semnarea lui a fost încălcat de Guvernul Tăriceanu, care a făcut o rectificare negativă de buget şi a luat din fondurile alocate învăţământului. De atunci şi până în prezent, niciun partid nu a respectat acest punct din Pactul Național pentru Educație. Este o dovadă clară de demagogie din partea tuturor partidelor politice, PDL, PSD, PNL, căci ele au fost la putere în această perioadă. În acest condiţii, mai multe voci din FSLI şi-au pus problema retragerii semnăturii. Nu o vom face însă, deoarece, din punctul nostru de vedere, documentul, în esența lui, este valabil şi, poate odată şi odată, gândul cel bun îi va călăuzi şi pe politicienii noştri să respecte ceea ce şi-au asumat, mai ales că educaţia este un factor esenţial de progres într-o societate normală, care intenţionează să progreseze rapid. Referitor la “Strategie” în timp ce domnul preşedinte Traian Băsescu a privit acea document ca pe un şantaj, numind-ul „bani contra reformă”, noi l-am privit ca pe un lucru care este bun pentru învăţământ şi la care trebuie să aderăm fără nici un fel de rezervă. Din acest motiv nu ne-am retras semnătura de pe “Strategie”.
După alegeri, sper să avem un ministru al Învăţământului care să fie un bun manager, o personalitate a învăţământului, şi care, împreună cu ceilalţi factor responsabili, să treacă de urgenţă la implementarea reformei în învăţământ. De aceea aş dori ca viitorul preşedinte al României să se aplece temeinic asupra instrucţiei şi educaţiei tinerei generaţii, să sprijine în termeni reali învăţământul şi pe salariaţii sistemului, să reprezinte un real factor de mediere între toţi factorii politici și sociali implicaţi, pentru a nu mai apărea convulsii sociale în învăţământ. Numai astfel învăţământul se va constitui într-un real element de progres, care să ducă la integrarea reală și rapidă în UE, prin pregătirea unei forţe de muncă din ce în ce mai competitive.
Prof. Aurel CORNEA, preşedintele FSLI
Sursa Revista TRIBUNA INVATAMANTULUI