Pentru a clarifica anumite aspecte legate de procesele caştigate de sindicatele din învăţământ, fac câteva precizări legate de aplicarea OUG 71/2009.
Dacă unităţile de învăţământ cu calitatea de ordonator de credite au hotărâri judecătoreaşti definitive, executorii şi irevocabile privind acordarea unor drepturi băneşti, hotărâri care au dobândit titlul executoriu înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2009, acestea trebuie să pună în executare hotărârile pentru considerentele ce urmează a fi enunţate.
Potrivit OUG nr. 71/2009, art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
Acest articol al OUG nr. 71/2009 poate fi interpretat după cum urmează.
O primă interpretare ar putea consta în aceea că toate hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi executorii în cursul anului 2009 şi care nu au fost puse în executare, pot fi executate doar începând cu 01.01.2010, în trei ani. Mai mult, alin. 2 din articolul 1 al OUG nr. 71/2009 prevede că în termenul stabilit (care poate fi anul 2009 –până la 31 decembrie 2009 – sau poate fie perioada 2010 – 2012) orice cerere de executare silită se suspendă de drept. Prin urmare, se poate considera că toate hotărârile, chiar şi cele rămase neexecutate până la intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2009 se pot executa doar începând cu 01.01.2010, în trei ani.
Dar, o a două interpretare, care este şi cea corectă, datorită argumentelor legale care o susţin, este aceea că hotărârile judecătoreşti definitive şi executorii care au dobândit formula executorie înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2009 pot şi trebuie să fie puse în executare conform actelor normative de drept comun, fără a li se aplica prevederile OUG nr. 71/2009 referitoare la plata eşalonată. În susţinerea acestei opinii se invocă prevederile Constituţiei României care prevede în art. 115 faptul că ordonanţele de urgenţă intră în vigoare după publicarea lor în Monitorul Oficial. OUG nr. 71/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 416 din 18/06/2009. În textul ordonanţei nu se regăsesc prevederi care să dispună ca dată a aplicării ei, o altă dată decât cea a publicării în Monitorul Oficial. Prin urmare, nu poate fi aplicată şi cu privire la hotărârile judecătoreşti care au rămas definitive şi executorii înainte de intrarea ei în vigoare. Potrivit dispoziţiilor Codului Muncii, art. 289, hotărârile pronunţate în litigii de muncă sunt definitive şi executorii de drept. Prin urmare, toate hotărârile judecătoreşti rămase defintive şi executorii înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2009 trebuie puse în executare, conform dispozitivului hotărârii judecătoreşti, cu plata într-o singură tranşă.
Astfel, potrivit art. 277 din Codul Muncii hotărârile judecătoreşti definitive privind plata salariilor se execută în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate de către partea interesată. În baza acestor dispoziţii legale şi a calităţii dvs. de ordonator de credite vă solicităm executarea tuturor hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi executorii înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu