1 mai 2009

CITIȚI ȘI VĂ MINUNAȚI ! DECLARAȚIILE PRIMULUI MINISTRU ȘI ALE MINISTRULUI EDUCAȚIEI - 30.04.2009, DESPRE CRIZA DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

Emil Boc: Bună seara tuturor. Am participat, împreună cu doamna ministru Andronescu, la prezentarea de către Comisia Prezidenţială a soluţiilor legislative pentru educaţie. Este vorba de un material profesionist, realizat de către specialişti în domeniul educaţiei, specialişti care au lucrat în cadrul Comisiei Prezidenţiale pentru acest domeniu.
Soluţiile legislative pentru educaţie vor fi discutate la minister, vor fi supuse dezbaterii publice şi, cu observaţiile şi amendamentele raţionale, vor fi discutate în Guvern, adoptate, după care urmează să fie înaintate şi trimise spre Parlament. E vorba, aşa cum am spus, de soluţii propuse de către Comisia Prezidenţială care vor sta la baza unor discuţii, analize ulterioare, atât la minister, cât şi în dezbaterea publică în vederea promovării lor legislative.De asemenea, am discutat pe parcursul acestor zile cu foarte mulţi factori autorizaţi din domeniul educaţiei.
Am văzut astăzi decizia pe care au luat-o sindicatele din domeniul educaţiei.În acest context, facem un apel la profesori şi la sindicate să nu transfere criza economică asupra copiilor şi părinţilor.Educaţia copiilor noştri nu ar trebui să aibă de suferit. Tezele şi examenele elevilor nu pot fi înlocuite de o grevă. Discuţiile şi negocierile minister - sindicate, Guvern - sindicate vor continua şi trebuie să meargă mai departe fără afectarea anului şcolar.
Poziţia Guvernului pe care îl reprezint este aceeaşi.
Orice mărire salarială în sectorul bugetar trebuie să ţină cont de situaţia dificilă a economiei în care ne aflăm. Cumpătarea şi disciplina salarială sunt o regulă în toată Uniunea Europeană, pentru că nici o economie nu a fost scutită de criza economică.Un lucru pe care l-am spus şi pe care vreau să-l repet, şi vreau să fiu bine înţeles: salariile profesorilor, veniturile profesorilor nu vor fi reduse şi vor fi plătite chiar şi în aceste condiţii dificile de criză.
Încă o dată subliniez, pentru a nu mai lăsa loc de ambiguitate. Veniturile profesorilor, în anul 2009, de natură salarială, nu vor fi diminuate şi vor fi plătite.Mai mult decât atât. Vreau să fac precizarea că, anul acesta, cheltuielile de personal pentru educaţie sunt mai mari cu 1 miliard în raport cu anul 2008. Anul 2008 a avut alocaţi pentru cheltuieli de personal 12,8 miliarde de lei, în 2009 sunt 13,8 miliarde de lei - asta rezultă din faptul că, pe parcursul anului 2008, au avut loc diverse majorări salariale iar, acum, în 2009, de la 1 ianuarie până la 31 decembrie, plătim, lună de lună, toată această sumă care, repet, în 2008 s-a dat începând cu anumite luni ale anului calendaristic.Guvernul va plăti salariile profesorilor.
Dar vreau să fiu bine înţeleşi că, dacă resurse financiare ar exista, şi eu şi doamna ministru, cu siguranţă, ne-am achita şi de restul obligaţiilor legale pe care le avem şi care doar sunt amânate.Chiar dacă astăzi unul dintre liderii de sindicate ne propunea să renunţăm şi să abrogăm legea cu majorarea salariilor profesorilor, noi am discutat şi am spus foarte clar că acest angajament al nostru îl cunoaştem.
Ştim cât de important este domeniul educaţional pentru sistemul românesc. Aceste constrângeri financiare pe care nu le-am dorit, acest guvern nu şi le-a impus, au venit în condiţiile unui an în care toată lumea are probleme economice. În aceste condiţii, pentru a ne putea încadra în constrângerile bugetare şi să păstrăm România pe drumul bun, adică să fim mai duri cu prezentul, dar corecţi cu viitorul României, aceste măsuri au fost luate. Iar ceea ce am spus a fost discutat şi cu ministrul Finanţelor, am discutat şi cu doamna ministru şi vrem să le spunem tuturor dascălilor din România, că aceste angajamente pe care le-am făcut se vor respecta.
În concluzie, nici o clasă nu va rămâne fără profesor şi nici un profesor de la clasă nu va rămâne fără salariu şi va fi plătit în condiţiile pe care le-am menţionat.Profit de această ocazie să le spun tuturor românilor că ştiu problemele dificile cu care se confruntă, fie că sunt bugetari sau nebugetari.
În sectorul bugetar avem probleme şi sunt necesare sume pentru a majora mult mai multe salarii sau pentru a acorda alte stimulente financiare, să mă exprim într-o formulă largă, pentru diverse categorii sociale.Sunt probleme în justiţie, cunosc problemele sistemului judiciar şi ştiu că acolo avem încă lucruri de rezolvat. Fac apel şi pe această cale la clasa magistraţilor din România să înţeleagă această situaţie dificilă pe care o avem. Guvernul nu are nimic împotriva magistraţilor, ca de altfel nici cu alte categorii sociale şi doresc să se găsească soluţii. Aceste soluţii pe care le-am găsit acum sunt acelea de a nu afecta salariile şi pensiile în anul 2009 şi, în măsura în care găsim resurse financiare - şi sper să găsim – vom putea, începând cu pensiile mici şi salariile mici, să acordăm unele majorări salariale în anul 2009.
Am văzut că am fost citat că aş fi prevăzut o criză economică lungă, până în anul 2015. Vreau să vă spun că nu am făcut niciodată o asemenea afirmaţie, că, în aceste condiţii, vorba domnului Boda – l-am văzut puţin mai înainte – aş fi deja laureat al premiului Nobel, dacă cineva astăzi ar putea să spună până cât va dura criza economică şi până când va dura ea. Noi sperăm să fie cât mai scurtă.Guvernul face tot ceea ce-i stă în putinţă, pe de-o parte, să limiteze efectele negative ale crizei economice şi să asigurăm relansarea economică, astfel încât economia României să producă resursele necesare, pentru ca, pe de-o parte, şi sectorul bugetar să primească satisfacţia financiară necesară, dar, în acelaşi timp, să nu uităm că avem, pe cealaltă parte, un sector privat care susţine sectorul bugetar şi în raport cu care facem efortul de asigura cei 20% din banii bugetului pentru investiţii, pentru a menţine locurile de muncă, pentru a crea premisele relansării economice.
Am făcut şi acest acord preventiv cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, tocmai pentru a ne asigura că avem resursele financiare pentru relansarea investiţiilor, pentru că tot ce înseamnă deficit în acest moment este orientat spre investiţii, spre salvarea locuirilor de muncă ale românilor, spre găsirea de soluţii pentru ca aceste locuri de muncă să fie păstrate. Şi, nu în ultimul rând, prin partea de bani care va merge la Banca Naţională a României, să păstrăm un curs echilibrat al raportului între euro şi leu, pentru ca românii să-şi poată plăti creditele, pentru a nu asista la scumpiri în lanţ ale tuturor produselor, pentru că ştiţi ce însemnă o creştere a raportului dintre leu şi euro pentru întreaga economie românească.În concluzie, acesta a fost mesajul de bază.
Doamna ministru Andronescu vă va prezenta şi ale detalii, urmând să răspundem şi la câteva întrebări din partea dumneavoastră.
Ecaterina Andronescu: Vă mulţumesc, domnule prim-ministru. Vreau să vă mulţumesc şi dumneavoastră că aţi venit la această conferinţă de presă.
Evident, educaţia trece printr-un moment dificil. Sunt extrem de îngrijorată de decizia pe care liderii de sindicate au luat-o astăzi în legătură cu greva în ziua tezei cu subiect unic, în zilele tezelor cu subiect unic.Noi vom continua negocierile, pentru că, iată, şi astăzi, prin cuvântul domniei sale, şi premierul a dat asigurări că nu se fac reduceri la salarii, nici în ceea ce priveşte sporurile, nici în ceea ce priveşte veniturile de ansamblu.
Sigur că vom căuta soluţii în continuare, pentru că educaţia are nevoie de resurse suplimentare. Am identificat deja posibilităţi de a dezvolta proiecte din fondurile europene structurale şi de a recupera o mare parte din resursele care au fost rectificate prin această rectificare bugetară. Sunt, de asemenea, convinsă, aşa cum a fost discuţia şi în Guvern, că următoarele rectificări pozitive vor aduce înapoi şi educaţiei resursele de care are nevoie.
Negocierile cu sindicatele vor continua. Am avut deja astăzi o discuţie cu domnul ministru Pogea. Am invitat liderii de sindicate pentru luni, la ora 12, la Ministerul Educaţiei, pentru a încerca să căutăm şi alte soluţii în aşa fel încât să îi determinăm - şi cu această ocazie le adresez din nou rugămintea şi liderilor de sindicat şi colegilor profesori din teritoriu, să încercăm să nu perturbăm sfârşitul de an şcolar, pentru că cei care se află în suferinţă sunt elevii din bănci, sunt părinţii lor, iar eu cred că ei nu se fac vinovaţi de nemulţumirile noastre tocmai ei.
Din păcate, această stare oarecum de agitaţie exagerată au determinat-o câteva din demersurile unora dintre inspectorate. Îi anunţ de aici pe inspectorii de la cele trei judeţe, care într-un fel au produs foarte multă agitaţie în sistem, de la Harghita, de la Bacău şi de la Cluj, că nu vor mai avea sprijinul Ministerului Educaţiei şi avem acum şi prevederi legale ca să fie înlocuiţi, pentru că, realmente, au dovedit promovarea cu rea credinţă a unor idei care nu aveau niciun fel de relevanţă în documentele transmise de la minister. Vă mulţumesc foarte mult.
Emil Boc: Spus pe româneşte: vor fi demişi pentru ceea ce au făcut, practic deformând mesajul guvernamental, deformând politica pe care Guvernul o are în domeniul educaţional.
Ecaterina Andronescu: Vă mulţumim foarte mult.
Emil Boc: Dacă dumneavoastră aveţi vreo întrebare.
Reporter: Domnule prim-ministru, doamna ministru, vă simţiţi şi dumneavoastră vinovaţi de această agitaţie a sindicatelor, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în toamnă?
Emil Boc: Încă o dată repet ceea ce am spus de mai multe ori. Nici un român, şi cu atât mai mult nici un demnitar, nu şi-a dorit această criză economică. Facem faţă, aşa cum faceţi, probabil, şi dumneavoastră faţă la nivel personal, în condiţiile acestea de criză, să nu înrăutăţim situaţia şi să putem pregăti revenirea economică a ţării, aşa cum fiecare familie, şi fiecare individ, îşi gestionează în acest moment situaţia financiară pe care o are pentru a depăşi mai uşor această perioadă dificilă. Dacă am fi fost aceia care am fi cunoscut efectele acestei crize economice, evident că altfel ar fi stat lucrurile astăzi.
Reporter: Care ar fi fost consecinţele aprobării şi plătirii celor 50% de către fostul Guvern Tăriceanu? Aprobării majorării şi plăţii salariilor majorate.
Emil Boc: Repet. Aceste resurse financiare nu există.
Dacă dumneavoastră credeţi că primul-ministru are în dulap o tiparniţă cu care aduce şi scoate bani ca să îi arunce pe piaţă, vă înşelaţi.Resursele financiare nu există. Dacă resurse financiare ar exista, fiţi convinşi, şi am discutat de atâtea ori acest lucru, am fi de acord să acordăm educaţiei, evident, toate resursele financiare la care are dreptul. Şi o vom face. Numai că, în acest moment, nu există, din nefericire, resursele bugetare.Aşa cum aţi văzut şi am spus, am îngheţat de drept toate salariile pentru demnitari, lăsând deschisă posibilitatea pentru cei cu salarii şi pensii mici în acest an să găsim soluţii şi am dat acele mecanisme necesare economiei să se revigoreze pentru a avea mai multe venituri la bugetul de stat.
Aşa cum am mai arătat, acest acord cu FMI şi Comisia Europeană creează premisele relansării economice. Pe de-o parte, prin existenţa mai multor bani în economia românească, pe de altă parte, prin susţinerea investiţiilor despre care am vorbit, în România, pentru că niciodată nu au fost alocaţi 20% din banii bugetului pe investiţii. Ori ce înseamnă asta? Locuri de muncă pentru a le putea salva cele existente şi pentru a crea altele, în măsura în care este posibil.
Ecaterina Andronescu: Dacă îmi permiteţi să mai adaug. Domnul prim-ministru, ca şi mine, provenim din sistem, cunoaştem foarte bine sistemul educaţional românesc şi ştim foarte exact că are nevoie de resurse.În acelaşi timp, pentru că dumneavoastră aţi pomenit de Guvernul Tăriceanu - pentru că altfel nu aş fi făcut referire - dacă nu ar fi fost Ministerul Educaţiei obligat să plătească 825 de milioane de lei noi, astăzi nu am fi avut situaţia acesta la rectificare.
Emil Boc: Datoriile pe care le-a lăsat vechiul guvern în domeniul educaţiei şi care au fost plătite integral de actualul guvern.Aş vrea să fiu bine înţeles. Eu, în calitatea mea de prim-ministru, reprezint întregul guvern şi, evident, toate ministerele şi toate categoriile sociale. Asta nu înseamnă că nu ştiu că sunt greutăţi şi în alte domenii. Ştiu ce salarii au medicii, funcţionarii publici, ştiu că şi în justiţie există unele restanţe. Aceste lucruri sunt cunoscute.Facem doar un apel la solidaritate şi la înţelegerea, în acest moment dificil, să ne gândim cumpătat cum putem să trecem mai bine, astfel ca mâine să ne fie mai bine la toţi si să putem achita de obligaţiile pe care le avem.
Reporter: Doamna ministru, spuneaţi că nu vor scădea salariile şi nici veniturile. Asta înseamnă că profesorii vor primi în continuare toate sporurile şi primele pe care le-au avut până în prezent?
Ecaterina Andronescu: Salariul de bază, la care se adaugă sporurile nu sunt atinse. Asta am spus mereu, mesajul a fost deja transmis, de câteva zile, exact ca şi acum. A confirmat premierul, printr-o voce care, evident, are mai multă greutate.
Reporter: În acest moment copiii sunt puţin în haos. Ei vor susţine, până la urmă, marţi, teza cu subiect unic sau veţi stabili luni după ora 12.00?
Ecaterina Andronescu: Luni, după întâlnirea cu sindicatele le vom comunica soluţia ministerului. Sigur că există soluţii. Oricum e o zi de şcoală, oricum ei trebuie să fie şi luni şi marţi şi în fiecare zi la şcoală. Ziua de teză unică era o zi normală în care ei erau obligaţi să parcurgă programul şcolar firesc, cu această observaţie, că la disciplina programată aveau teză cu subiect unic.
Reporter: Sindicaliştii au anunţat grevă generală în toate ramurile.
Ecaterina Andronescu: De acord. Eu sper să îi determinăm şi le adresez încă odată rugămintea să se răzgândească, să mai analizeze efectele pe care le-ar putea produce. Dacă nu, de la minister, vom veni cu o soluţie.
Emil Boc: În această ţară există şi alte categorii sociale care nu sunt bugetari. Ştiţi bine că numărul şomerilor a crescut. Sunt oamenii care sunt disponibilizaţi din sectorul privat, mulţi dintre ei s-ar bucura să primească acelaşi salariu ca şi anul trecut, dar, din nefericire, în foarte multe companii private acest lucru nu este posibil.Noi avem grijă, prin ceea ce am pus la Ministerul Muncii prin buget, să putem asigura ajutorul de şomaj, recalificarea profesională, adică formarea profesională pentru ca aceşti oameni să îşi găsească un loc de muncă nou după ce au fost trecuţi pe lista de disponibilizare sau au trecut în şomaj tehnic şi plătim trei luni de zile şi cheltuielile pentru angajat şi angajator din punct de vedere social toate aceste cheltuieli, tocmai pentru a găsi soluţii şi pentru cei din mediul privat, unde direct nu putem să intervenim, să putem găsi aceste soluţii.
Am spus şi la întâlnirea cu sindicatele: până acum, au fost achitate toate drepturile salariale fără excepţii. Un lucru despre care nu s-a spus nimic în sectorul bugetar. Am plătit al 13-lea salariu, chiar şi în condiţii de criză - un efort bugetar extrem de consistent pe care statul român l-a făcut, ca o dovadă a interesului de a salva resursele bugetare ale fiecărei familii şi a da, cât este posibil, la fiecare, în măsura în care economia ne ajută.Facem acest apel la raţionalitate şi solidaritate, ca în acest moment, cu echilibru, toate categoriile sociale să depăşim acest moment greu.
Avem în lucru legea salarizării unice, care va fi gata până în 30 iunie, şi care va restabili echilibrul în domeniul salarizării şi eliminarea acelor privilegii legale - dacă pot să le numesc aşa - care au fost induse pe parcursul timpului, astfel încât fiecare categorie socială să aibă satisfacţia echitabilă pe măsura pregătirii profesionale şi a muncii pe care o desfăşoară în România. Asta înseamnă că cei care astăzi au salarii mici, vor fi primii care vor beneficia de majorări şi creşteri salariale în urma legii salarizării unice a tuturor persoanelor care lucrează în domeniul public. Vă mulţumim.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 30.04.2009
Dumneavoastră veți discerne ce (mai) credeți din aceste declarații !

6 comentarii:

  1. mai e ceva de comentat, cand citesti mesajele agramate si pline de pleonasme ale primului ministru al romaniei si al ministrului educatiei??

    ce-ar fi sa mearga si dansii sa dea teza unica la lb. romana...

    pana acum nu a fost trimisa la inspectorate nici o nota MECI care sa anuleze nota 32247, in care inspectorilor generali li se cere sa precizeze clar cum vor fi reduse cheltuielile cu personalul - pe romaneste, cum si de unde se va taia din salarii!

    doi mincinosi nerusinati.

    RăspundețiȘtergere
  2. Primul ministru se aude că ar fi urmat Facultatea de Drept. Poate a făcut-o în altă parte, căci , eu am avut colegi care au terminat dreptul la ff. în România şi tot cunosc faptul că nu directorii fac reduceri de cheltuieli şi personal, că nu suntem într-un sistem descentralizat ca ei să fie ordonatori direcţi de credite. Şi în judeţele pilot directorii pot angaja doar personal auxiliar, personal didactic angajază tot ISJ-urile. Au înebunit de tot. Pe noi vor să ne evalueze: părinţii, elevii, primarul, consiliul local...etc. Prostiile lor cine le evaluează ? Le resimţim noi şi elevii. Păi dacă tot se taie din buget mereu, înseamnă că nu au nevoie de învăţământ. Pot capetele lor luminate să înveţe copilaşii. Pentru că pe ai lor îi trimit să studieze în străinătate ,de ai noştri nu se mai interesează. Eu aş dori să transmiteţi mesajul nostru domnului Boc şi d-nei Andronescu: ,, Cum doriţi să avem performanţă când voi tăiaţi tot mereu din salarii ( vor veni să lucreze în învăţământ tot mai slab pregătiţi ), când noi în şcoli nu vom avea cu ce să întreţinem laboratoarele, cabinetele de informatică ( sau trebuie să cumpărăm tot noi cu bruma de salariu: coli, cartuşe pentru imprimante, abonament la internet, la telefon..etc.)? Nu vă pasă că la birourile voastre aveţi de toate din belşug. V-aţi cocoţat în politică, ne-aţi prostit ani de-a rândul că veţi face care mai de care reformă în învăţământ, descentralizare, va curge mierea şi laptele peste tot. Am văzut şcoli gata să cadă pe copiii, voi le-aţi văzut sau nu vă pasă că în ele nu învaţă copiii voştri? Noi şi copiii noştri suntem cobai şi pentru sistemul sanitar şi pentru învăţământ. Dacă v-aţi afla lângă mine acum când vă citesc aberaţiile ce le puteţi spune prin presă şi la televizor, v-aş scuipa în ochi. Nu aveţi curajul să spuneţi că voi faceţi ce vreţi ci daţi vina pe sărmanii directori, iar dacă nu vă fac jocurile voastre îi daţi afară. Daţi toţi oamenii capabili afară şi aduceţi-vă jugodiile şi inculţii, care vă fac jocurile. Daţi vina unii pe alţii că au greşit cei din guvernarea trecută, dar uitaţi că aţi fost şi voi la guvernare, aţi dormit şi voi în fotoliu când se vota vreo lege, sau aţi votat şi voi în locul chiulăilor care pe sute de milioane încasate lunar ca salariul, stăteau liniştiţi şi îşi vedeau de afacerile lor. Doamna ministru a ajuns să nu mai ştie ce spune. Poate este de vină vârsta pe care o are, alta mai tânără nu a găsit partidul să aducă la minister? Noi la 61, 62 ani suntem trimişi la pensie pentru că nu mai avem facultăţile mentale de a preda în faţa elevilor, dumneaei este un supradotat, de la această vârstă mai stă în fruntea unui minister şi încurcă lucrurile!!!! Până să se vadă în funcţii aveau fonduri pentru tot, iar acum am sărăcit. Păi nu a spus că vom face programe de Şcoală după şcoală, sau nu ştie ce înseamnă să munceşti şi să nu te plătescă nimeni. V-aţi învăţat că noi facem muncă patriotică de o viaţă şi ne-aţi luat de proşti mereu. S-a terminat cu munca de-a moaca. Vă legaţi de meditatiile profesorilor din preuniversitar. Dar voi care sunteţi şi profesori universitari şi decani, prodecani..etc şi aveţi ore la 9 , 10 facultăţi de nu ştiţi ce orar mai aveţi şi trimiteţi la cursuri pe bieţii preparatori. Sau sunteţi şi în guvern şi aveţi şi ore la nu ştiu câte facultăţi, cum este, le faceţi faţă cu brio la toate? Aţi ajuns nişte demagogi plătiţi cu salarii grase şi vă miraţi de unde să tăiaţi ca să aveţi pentru voi. Lăsaţi ţara asta în haos...., tineretul fără carte că veţi ajunge să nu aveţi oameni care să muncească ca voi să vă primiţi pensiile suplimentare sau cum le veţi mai zice. Tăiaţi şi de la voi din buget ca să vedem că şi voi faceţi sacrificii nu numai noi. V-aţi votat tot felul de pensii, recompense, atât pentru voi cât şi pentru tot neamul, urmaş de urmaş din neamul vostru să beneficieze de cât mai multe facilităţi. Este un semnal de alarmă pentru voi domnilor profitori . Vă este frică că lăsăm totul baltă, păi asta am învăţat din lecţiile de viaţă pe care ni le daţi tot voi. Se mai întoarce roata, şi încă nu aţi văzut cum...! Toţi sunteţi o apă şi un pământ. Vine unul pleacă altul. Distrugeţi fiecare ce are mai bun sistemul şi plecaţi fără să daţi socoteală pentru ce aţi făcut. Veţi da socoteală când veţi fi bătrâni şi veţi încăpea pe mâna unui doctor care a fost admis la facultate cu doi sau trei şi să nu vă miraţi dacă vă taie vreun picior sau mână în loc să vă scoată apendicita. Voi aţi făcut sistemul aşa nu noi. Aş dori ca acest mesaj să fie transmis la presă, televizor, preşedintelui ţării, primului ministru, ministrului învăţământului. Să vedeţi că ştim ce se întâmplă pe la voi prin ogradă nu numai voi ştiţi ce este în ograda noastră.Aşi preluat o ţară fără datorii şi aţi înglodat-o până peste cap în fel şi fel de împrumuturi. Aşa de bine aţi guvernat cu toţii, indiferent cum v-aţi numit : FSN, PSD, PNŢCDE, PNL, sau dracu mai vă ştie cum. V-aţi mutat dintr-un partid în altul să prindeţi de fiecare dată ciolanul gras. Nu vă uitaţi în urmă să vedeţi dezastrul ce-l lăsaţi. Veţi aduce ţara în colaps voi nu noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Adriana Petre03.05.2009, 13:29

    In sfarsit vad si comentariul unui universitar, e adevarat ca lucrurile stau groaznic si la acel nivel.
    Despre care invatamant discutam cand am ajuns in asa hal?
    De ce este vorba de un post bun sau foarte bun, cum ocupa unii de zeci de ani incoace, de aceea nesimtirea e mai mare.
    Sunt de acord sa fim in greva pana cand se vor trezi nesatuii astia care cred ca le mai merge mult sa ne umileasca, au mai fost la guvernare, de ce n-au facut nimic? Nici atunci, nici in opozitie, le-a placut sa incaseze salarii uriase pe spatele celor care, morti-copti, merg la serviciu.
    Nenorocitii astia merita o soarta mai dureroasa decat a lui Ceausescu!!!!!
    Si sindicatele la fel, pentru ca accepta lancezeala si taraganarea mafiei, dar incaseaza salarii si din cotizatiile noastre.
    Colapsul tarii, dupa cum se spunea mai sus, a inceput de acum 20 de ani cand, scursorile societatii au inceput sa se imbogateasca nemuncind, ocupand functii inalte, furand de au ajuns sa minta ca au averile de la matusi superbogate, auzi minciuna gogonata!!!!!!!
    Pana cand inghitim tot ce ni se spune?
    Cine poate face curatenie, deratizare, desfiintand acesti gandaci????
    Pana acum, nimeni.
    Si pentru domnii din sindicate:lasati naibii locul unora mai bataiosi, ca sunteti ca untul la soare!!!!!!!!!!
    Greva trebuie sa fie nu numai in zilele de teze, ci pe toata perioada ramasa din anul scolar, si eu sunt parinte si imi asum responsabilitatea aceasta, de a nu mai accepta umilirea vesnica a celor din invatamant.
    Se vede ca am trecut prea usor gunoaiele de copii ai celor care si-au platit cu bani grei studiile, dar sunt ZERO din multe puncte de vedere, mai ales din punct al cunostintelor pe care ar trebui sa le aiba pentru ocuparea unui post.
    Ar mai fi buna ideea de a se da o lege prin care cei care ne conduc sa raspunda penal pentru ce fac in defavoarea celor care au incredere si ii aleg. Dar asta se va intampla peste vreo mie de ani!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Adriana Petre03.05.2009, 13:42

    Vreau sa il felicit pe cel sau cea care a scris comentariul inaintea mea, eu am scris inainte de a-l citi in intregime.
    Ar merita un premiu, macar de consolare pentru adevarurile pe care le-a scris.
    Pentru viitorul copiilor nostri, pentru ca ei sa nu mai fie nevoiti sa plece in lumea larga pentru a-si gasi un loc, de foarte multe ori amarat, de munca,in timp ce altii, plini de bani furati, ba chiar si tiganii, se strecoara la conducere, E VREMEA SA FACEM CEVA!
    Sunt din Ploiesti si, nu stiu de ce, dar AM O MARE PRESIMTIRE!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. bine spusa faza cu "gunoaiele da copii". Tot profa sunt si nu inteleg de ce tre sa suport in fiece zi nu odraslele celor cu bani, ci niste copii la care li se da in permanenta cate ceva sub pretextul ca sunt defavorizati de mediul rural. Copii pa care ii trimit parintii cu buna credinta la scoala, ii imbraca, cheltuie bani cu ei, profesorii fac drumuri de zeci de ore sa le predea si tot ce stiu e sa isi bata joc pt simplul motiv ca pot. Si de ce nu? Acum acesti elevi care nu dau doi bani pe profesori si pe scoala, in timp ce altii ar vrea sa faca ceva carte dar nu pot, acesti elevi te evalueaza pa tine ca profesor. Aceiasi elevi care sar la bataie la cadrele didactice si mai si filmeaza, injura in ore si alte minuni.
    Eu una am o singura intrebare: Pt ce am facut o facultate? Ca sa isi bata joc oficial de mine orice tzanc pe care in virtutea meseriei tre sa il suport si sa ma mai si evalueze?

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt profesoara, si printre cei care vin tot timpul la scoala. Am o colega, profa, cu acelasi grad ca si mine, care, de cate ori are chef, desi are norma intreaga plus ore suplimentare, are "timp" sa plece de cate ori are chef cate o luna din doua in Anglia, Franta, etc, in timp ce eu si ceilalti colegi suntem obligati de catre director sa-i tinem noi orele cat lipseste, evident- neplatit.
    Culmea e ca la intoarcere, de fiecare data, respectiva profesora se duce cu para, ba la director, ba la inspectorat, nemultumind-o mereu cate ceva din felul cum isi fac ceilalti colegi orele si la care mereu le vin inspectii.
    Intrebare: ....spuneti voi...

    RăspundețiȘtergere