5 mar. 2009

SLIMM cere interventia Prefecturii pentru acordarea celui de al 13+lea salariu

În urma sesizărilor primate, Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a înaintat o adresă către Prefectura Maramureş prin care aducem la cunoştinţă starea de nemulţumire a personalului din învăţământul maramureşean care nu a primit premiul anual aferent anului 2008 şi, de asemenea, nici sumele reprezentând drepturile câştigate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
De asemenea, l-am rugat pe domnul prefect să uzeze de toate prerogativele funcţiei pe care o exercită pentru ca o dată cu drepturile salariale aferente lunii februarie 2009, colegii noştri să intre în posesia acestor sume.
Nu înţelegem de ce, în multe judeţe din România personalul din învăţământ a beneficiat de aceste drepturi încă din luna ianuarie 2009, iar în Maramureş nici în luna martie 2009 nu se acordă.
Sperăm ca demersurile domnului prefect să detensioneze starea de nemulţumire care există în rândul angajaţilor din învăţământul maramureşean şi să nu se ajungă la forme de protest spontane în viitorul apropiat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu