8 ian. 2009

Ordonanţă de urgenţă nr. 226 din 30/12/2008 neacordare tichete de masa

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 31/12/2008


Luând în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi a reducerii inflaţiei, precum şi asigurarea cu prioritate a sumelor destinate cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene şi a contribuţiei României la bugetul comunitar,
având în vedere opiniile şi recomandările Comisiei Europene, dar şi ale agenţiilor de rating efectuate cu ocazia evaluărilor periodice din care rezultă că pentru evitarea riscurilor semnalate este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare,
ţinând seama de necesitatea stabilirii cotelor de contribuţii de asigurări sociale care se vor utiliza începând cu anul 2009 şi a cuantumului ajutorului de deces, dat fiind faptul că legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an, prin care se prevedea nivelul acestora, nu sunt încă adoptate,
întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. -
(1) Pentru anul 2009, cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:
a) 5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la art. 259 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cotele prevăzute la alin. (1) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009.
Art. 2. -
(1) În temeiul prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2009 cotele de contribuţie de asigurări sociale se stabilesc după cum urmează:
a) 28% pentru condiţii normale de muncă, datorată de angajator şi angajaţi, din care 9,5% datorată de angajaţi şi 18,5% datorată de angajatori;
b) 33% pentru condiţii deosebite de muncă, datorată de angajator şi angajaţi, din care 9,5% datorată de angajaţi şi 23,5% datorată de angajatori;
c) 38% pentru condiţii speciale de muncă, datorată de angajator şi angajaţi, din care 9,5% datorată de angajaţi şi 28,5% datorată de angajatori.
(2) În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale prevăzută la alin. (1) este inclusă şi cota de 2,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cotele prevăzute la alin. (1) şi (2) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009.
Art. 3. -
(1) În temeiul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, pentru anul 2009 se stabilesc următoarele cote ale contribuţiilor:
a) contribuţia datorată de angajatori la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 0,5%;
b) contribuţia individuală datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 0,5%;
c) contribuţia datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj este de 1%;
d) contribuţia datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este de 0,25%.
(2) Cotele prevăzute la alin. (1) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009.
Art. 4. -
(1) Cotele de contribuţii datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc de la 0,15% la 0,85%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar.
(2) Cotele prevăzute la alin. (1) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009.
Art. 5. - Pentru plata drepturilor cuvenite pe anul 2009, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de până la 1,03% asupra sumelor virate şi se suportă din bugetele din care se finanţează drepturile respective.
Art. 6. -
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, valoarea punctului de pensie reglementat de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este de 697,5 lei.
(2) Valoarea punctului de pensie prevăzută la alin. (1) se va aplica până la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009.
Art. 7. - Pentru anul 2009, cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
a) asiguratului sau pensionarului, la 1.702 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 851 lei.
Art. 8. - Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora.
Art. 9. - Compensarea în bani pentru tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate în anul 2008, prevăzută la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, aprobată prin Legea nr. 565/2004, cu modificările ulterioare, nu se acordă.
Art. 10. - Alineatul (3) al articolului 259 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Contribuţia pentru veniturile din pensii aflate sub limita sumei neimpozabile din pensii prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se datorează şi se calculează începând cu data de 1 ianuarie 2010."
Art. 11. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2008 pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului 2008 vor fi reportate şi utilizate în anul 2009 cu aceeaşi destinaţie."
2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Ajutoarele suplimentare prevăzute la art. 1 alin. (1) se acordă de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale."
3. În cuprinsul ordonanţei de urgenţă, sintagma direcţii teritoriale se înlocuieşte cu sintagma agenţii teritoriale, iar la articolul 12, denumirea Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale.
Art. 12. - Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei."
Art. 13. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2008 pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2008, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Art. 14. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2008 privind aprobarea unor măsuri de relaxare fiscală în vederea creşterii economice şi a numărului locurilor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 decembrie 2008.

PRIM-MINISTRUEMIL BOC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu