20 ian. 2009

INFORMARE FSLI 20 ian 2009

1. Astăzi, 20 ianuarie 2009, la sediul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării (M.E.C.I.), în prezența doamnei ministru Ecaterina Andronescu, a avut loc a doua întâlnire privind negocierea unui nou Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ (C.C.M.U.N.R.Î.).
Cu prilejul acestei întâlniri s-au rezolvat toate problemele legate de organizarea negocierilor C.C.M.U.N.R.Î. și s-a convenit ca negocierile pe fond să înceapă săptămâna viitoare, având în vedere că, în acest moment, organigrama M.E.C.I. nu este definitivată. Aceste negocieri vor avea loc săptămânal, în zilele de marți, miercuri și joi, până la finalizarea contractului, dar fără să se depășească termenul de 60 de zile în care acesta trebuie negociat.

2. Referitor la bugetul educației pentru anul 2009 și la acordarea majorării salariale prevăzută de Legea nr.221/2008, doamna ministru a reafirmat că bugetul întocmit de M.E.C.I. și înaintat la Ministerul Finanțelor Publice prevede alocarea pentru educație a unui procent de 6% din P.I.B., precum și sume destinate cheltuielilor de personal necesare aplicării acestei legi.



PRIM-VICEPREȘEDINTE F.S.L.I,

Simion HANCESCU

5 comentarii:

  1. Ok...multumim pt. promtitudinea si profesionalismul cu care ne informati...si totodata, pt. sarguinta de care dati dovada, in a aduce lucrurile pe fagasul cel bun. Spor la munca in continuare...si mai asteptam vesti,...

    RăspundețiȘtergere
  2. Marirea salariilor inteleg ca va avea loc. Intrebarea este cand va avea loc si daca banii ii vom primi retroactiv din momentul votarii legii?

    RăspundețiȘtergere
  3. Si ce va fi nou in contract?

    RăspundețiȘtergere
  4. numai de la 1 ianuarie

    RăspundețiȘtergere