După cum v-am spus, în data de 27 ianuarie 2009, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a avut loc o nouă întâlnire pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ.
Chiar daca cu ocazia discuţiilor din data de 20 ianuarie 2009, au fost stabilite o serie de principii de negociere şi s-a prezentat ministerului proiectul comun al federaţiilor sindicale, urmând ca reprezentanţii M.E.C.I. să transmită eventualele obiecţii, în data de 27.01.2009 nu au fost puse la dispoziţia federaţiilor observaţii pe proiectul comun, ci un alt proiect de contract colectiv de muncă.
Faţă de amploarea materialului şi faţă de faptul că autorii respectivului proiect nu au găsit de cuviinţă să evidenţieze modificările faţă de forma în vigoare a CCMUNRI, federaţiile sindicale au cerut un termen pentru a studia materialul M.E.C.I.,
discuţiile urmând a fi reluate joi, 29.01.2009 începând cu ora 11.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu